când eram copil soarele se prefăcea în piatra scumpă din fruntea cerbului cu coarne de aur ori în alte ființe strălucitoare a căror țară era după cortina transparentă a vocii mamei. pe nebăgate de seamă, soarele a găsit o colibă în pieptul meu și n-a mai ieșit deloc, astfel încât răsăriturile și apusurile sunt chiar...

Citește mai mult

cândva soarele nu ardea – era simplu și eram toți. dinspre nord norii aduceau apă, mai puțin piatră și întuneric; era simplu și eram toți. din streașina rândunicilor au căzut odată doi pui fără pene și cu ochii închiși. le-am dat pâine, ou fiert și apă cu pipeta. erau frumoși, făcuseră pene, ne gândeam că facem parte...

Citește mai mult

la noi a țâșnit o fântână în mijlocul casei. înainte să ne dăm seama ce se întâmplă, vecinii au fost primii care-au alertat frunzele, greierii și stelele, pentru că de-atunci mama nu mai aducea zilnic apă din lumea apelor, mai ales pentru că de-atunci toate celelalte fântâni nu le mai ascundeau oamenilor tainele. am fi...

Citește mai mult

iată ceva care să-ți dea de gândit: în timp ce ploaia se mutase cu totul pe-aici, doi tineri (fără ca măcar să o știe) lăsau în urma lor un pod de lumină pe pământ. sigur ai fi zis că octombrie s-a dat de trei ori peste cap și toamna însăși ar fi renunțat să respire prin nori, dar nu asta era, mirii-aduceau cu ei o...

Citește mai mult

ceva îți spune că în univers se-ntâmplă un lucru ciudat de parcă stelele ar fi în prima (sau ultima?) zi de școală. (Volum de poezie, Editura Tiparg, Pitești, 2017)

ne întoarcem din pribegie. am ieșit și noi din burta chitului ca la o chemare de demult și râuri de lumină am venit curgând de jos în sus, noapte incandescentă predându-se zilei. pietrele caselor urcă în munții din care-au fost luate, munții urcă în ideea ce le-a născut, râuri de lumină nemaivăzute galaxii curgând pe...

Citește mai mult

Tu ești cea mai frumoasă fereastră prin care mă privesc. (din vol. Hesychia, poezie și fotografie, 2015)

suntem așezați rând pe rând pe un scaun de ceară în centrul lumii, ne deschidem pumnii și din podul palmei se desprind labirinturi de semne (de la un capăt la altul, în labirint, vocea primului om se aude-n surdină: sunt gol, Doamne, cum să ies?) fiecare își deschide pumnii, fiecare își scoate balaurii din fântână. pe...

Citește mai mult

ceea ce îți scriu este o simplă poveste despre rai. în amintirea mea el începe uneori demult, alteori parcă de numai două-trei zile. raiul așa cum îl știu începe neapărat iarna și este undeva într-o câmpie întinsă cât viața fără de moarte. acolo ninge mereu și lumea este făcută ca orice lucru să pară o bijuterie iarna...

Citește mai mult

fluviul veșniciei a inundat deșertul rătăcind după miraje, strigăm și tot strigăm după nisip. (din vol. Hesychia, poezie și fotografie, 2015)