veneam lumină în pâlpâire
în amurgul acela
veneam de ceasuri întregi
de la facerea lumii parcă
de la Adam.
de la tatăl meu la bunicu
la tatăl bunicului
la tatăl străbunicului
locul de unde venim se face mereu mai departe
podul de veacuri pe podul de oase
podul de lacrimi pe podul de oase
în pasul nostru de lumină plăpândă
ne sprijină de creștet Dumnezeu
să nu cădem în noapte.
și în zori la arat
și la frângerea pâinii
și când plouă-n gânduri nesomn
Dumnezeu
(cum zicea bunicul desfăcându-și umbra)
stă din cer pe prispă
și își mustră fiii
porniți să-nchidă tot
în ceasul lor…
(din vol. Exil în inimă, 2012)
Comentarii