I
casă îmbrăcată în hainele
unor aripi vechi
de când străbunicul s-a-ntors
de la război cu urme de gloanțe pe creștet
asemenea alaiului unei nunți de furnici.
împrejmuind grădina salcâmii
unde seara se-ntorc ciorile.
trunchiul de dud banca bătrânei
care veghea
toți puii de pe pământ
de păsări și de oameni.
drumul spre biserică.
casă-mbrăcată în haine vechi
mereu calde.
peste prag Dumnezeu trece
la fiecare răsărit și apus.
II
ca demult
dimineți înfrigurate
într-o primăvară de culoarea
mâinilor bunicii
ploaie măruntă de o săptămână
și chiar mai mult
ploaie mocănească
aducătoare de pace, vise și povești
când din adâncurile pământului până la cer
e o singură potecă.
suntem copii
jocurile noastre se mută iar în bârlog
unde îngerul ne veghează
hibernarea
și coboară din icoană
să guste lipia caldă scoasă acum din cuptor.
așteptăm ziua de Paști.
a rămas ploaia
au rămas diminețile înfrigurate
vremea aceea se depărtează-ncet
ca un felinar agățat de căruță
mâinile bunicii…
o fotografie alb-negru.
din când în când
aud chemarea mamei să împărțim
o pâine de lumină îngerul coboară
i se simte privirea
încadrată de ramele tot mai vechi
ale icoanei de vatră.
III
și apoi aprilie
mirosul pământului reavăn
trezit dintr-un somn greu
schimbarea lumii la față
după un nou pact cu lumina
vom fi fost și noi atunci
ca puii de cloșcă
cu mersul nostru
după al celor mari
mai ales săptămâna patimilor
mai ales fumul lumânărilor
din biserica mare
de la două sute de pași
mai ales prohodul
cu apusul său
tăios.
ca un copil bucuria ne sărea în brațe
în dimineața Învierii
când în hainele noi
mergeam să luăm paști
pe urmă acasă
cu dinții și degetele roșii
de la atâtea ouă
de parc-am fi mușcat
din soare
o săptămână întreagă
în care alegeam doar nuca
din cozonaci
lumea stătea pe alți stâlpi.
IV
este culoarea de-acum un semn
că ne-am desprins
(chiar și-un deget)
de lume
câmpia de-astă-iarnă
parcă-i o bătrână
ce întinerește
cu jumătate de veac
atunci când i se-ntorc nepoții
acasă
nu, nici n-ar putea fi altfel –
lumea asta e soră
cu alta
oamenii
și-au scos îngerii
din hibernare
și se plimbă unii lângă alții
până-n duminica Tomii
să taie via, să curețe merii
grădinile
ziua de umbre.
dacă nu ar mai plânge uneori
câte unul
dacă norii ca niște harpii
nu ar răpi dintre ei
aș putea să jur
că aici
pământul și cerul
sunt una.
(din vol. Exil în inimă, 2012)
Comentarii