e o toamnă adâncă în lume
într-o seară rece
eu vin de departe cu bunicul
și picioarele ni se leagănă
pe marginea carului
cu noaptea în spate.
(din vol. Exil în inimă, 2012)
I casă îmbrăcată în hainele
unor aripi vechi
de când străbunicul s-a-ntors
de la război cu urme de gloanțe pe creștet
asemenea alaiului unei nunți de furnici.
împrejmuind grădina salcâmii
unde seara se-ntorc ciorile.
trunchiul de dud banca bătrânei
care veghea
toți puii de pe pământ
de păsări și de oameni.
drumul spre...
încep mereu,
de la capăt
mereu
începutul.
eu doar întârzii ca de obicei
adunându-mi sufletul
de prin ierburi,
unde se ferește de ciocurile
bontoroage ale păsărilor –
pe ele nu le pot păcăli ușor.
uneori tălpile mi se lipesc
de miezul pământului,
uneori umbra mi se proiectează pe cer
provocând o altă eclipsă.
eu doar...
ne întâlnim în spațiul
dintre silabele rugăciunii
unde celălalt chip al cuvântului
e lacrima.
(din vol. Exil în inimă, 2012)
mai ales în satul de câmpie
se întâmplă să-ți uiți sufletul
în dimineți cețoase culegând lumină
până te pomenești crescând și părinții nașii finii
te privesc de jos în sus
și nevoit te lași convins de minunea asta
(nevrută)
cumva ai rămas cu vreo trei copii
în toamnele cețoase
ștergându-ți fruntea de culoarea lor
după...
se seamănă lumină nouă.
plec în urma îngerului
și încerc să-i învăț mersul,
dar hainele mele
sunt de pământ
și pământul îmi este stângaci –
dansul său e cumva
aplecat într-o parte
ca o pasăre rănită
ce se sprijină uneori în cioc.
plec în urma îngerului
ca atunci în copilărie
când urmele pașilor tatei în nămeți
păreau...
destrămare,
destrămare a pânzei
țesută ca un vis atât de departe
să fie al tău,
atât de viu că ai fost acolo.
aplecat peste copilărie
tata șoptea o rugăciune când adormeam
și cuvintele făceau un pod
între el,
Dumnezeu
și mine cel dincolo de somn.
un vânător de pace
pe apă tulbure,
tata nu ne ascundea temerea sa
că...
mi-au spus alaltăieri niște limbi de foc,
mi-au spus că ființa aceea, mama mamei mele,
nu mai e.
A plecat unde-a văzut cu gândul,
ca fumul unei lumânări, ca un chiot s-a dus,
ființa aceea care nici n-a fost vreodată în carne și oase;
a fost doar o casă de lumină în care mi-am ascuns copilăria,
doar o umbră înclinată de...
ceas
de rugăciune
ca și când
în tine
ai purta
un clopot.
(din vol. Exil în inimă, 2012)
mă numesc
abia
după
rugăciunea
de
dimineață.
(din vol. Exil în inimă, 2012)