Hristos a Înviat!
Dreptmăritori creștini, cinstiți părinți și frați,
Iată-ne în primăvara aceasta, după Învierea Domnului în timpul în care, după cum spune Scriptura, Hristos Mântuitorul înviat s-a arătat vreme de 40 de zile ucenicilor încredințându-i că a înviat, dându-le putere dumnezeiască, pace care alungă orice frică și tulburare, harul Sfântului Duh spre iertarea păcatelor oamenilor și alte daruri neștiute, precum și descoperiri ale tainelor Împărăției Cerurilor.
Tot ceea ce vedem cu ochii, auzim cu urechile, tot ce cade sub simțuri, spun Sfinții Părinți, este o închipuire a celor nevăzute, a celor din viața viitoare.
Iarna închipuiește moartea, primăvara învierea, toamna amurgul vieții – așteptând cele veșnice, iar vara poate că închipuie miezul vieții.
Dacă nu am ști că arborii înfloresc primăvara, cine dintre oameni, văzându-i uscați iarna ar nădăjdui la izbucnirea de viață primăvara. Și totuși având experiența anilor trecuți nădăjduim la înmugurire și înflorire.
Așa și în cele duhovnicești: Nimeni dacă n-a murit mai întâi, nu va învia iar.
De aceea Învierea lui Hristos Dumnezeul-om este cea mai mare binecuvântare pentru om, nădejde, lumină, viață, pace și orice bunătate. El pentru noi a biruit moartea și a înviat.
În chinurile Sale de pe Cruce, spun unii Sfinți Părinți, ca Dumnezeu care cunoaște toate cele viitoare, a avut și durerea sufletească de a vedea de-a lungul veacurilor că nu toți oamenii vor vrea să se bucure de mântuirea câștigată de El cu atâta durere, chin și osteneală. Nu pe toți oamenii îi va interesa mântuirea, nu toți vor crede în El – ca unic Mântuitor – în afară de care să nu fie decât iad fără sfârșit.
El a văzut într-o clipă, că puțini sunt cei care se vor mântui.
Această durere proorocească a Lui însă, a fost mângâiată și de o ușurare că, totuși vor fi oameni care vor dobândi mântuirea și mai mult, unii îl vor bucura și odihni. Primul om intrat în Rai, știm cu toții, a fost un tâlhar, mărturisitor și mângâietor prin cuvânt pe cruce care îi ia apărarea Domnului și-L roagă – „Pomenește-mă Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta” – tâlhar de la care a învățat Biserica, rugăciunea de la Vohodul Mare din miezul Sfintei Liturghii.
Sf. Ap. Pavel ne spune că: „să dăm mulțumire lui Dumnezeu care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Iisus Hristos”.
Astăzi, 23 aprilie este ziua încununării Purtătorului de biruință, a Sf. M. Mc. Gheorghe. Viața lui este impresionantă ca de altfel și ale altor mucenici, ne trezește din amorțeală, ne ridică din patimi, ne însuflețește și ne pune în legătură cu sfântul, trezind în noi gânduri bune și poate rugăciune ca să ne învrednicim și noi de biruință.
Noi, onest cugetând nu prea suntem obișnuiți cu lupta, poate am uitat că la botez am devenit ostași duhovnicești ai lui Hristos și că „în lupta voastră cu păcatul nu v-ați împotrivit până la sânge și am uitat îndemnul care zice: «fiule, nu disprețui certarea Domnului și nu te scârbi când ești certat de El, căci pe care Dumnezeu îl iubește îl ceartă și îl biciuiește pe tot fiul pe care îl primește»…”, Dumnezeu purtându-se și cu noi ca cu niște fii…
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se trăgea din Capadocia, „din părinți creștini vestiți”. Tatăl său este martirizat pentru Hristos, iar Gheorghe rămâne orfan de mic. Mama se mută cu el în Palestina de unde era cu neamul și îl crește creștinește pe copil.
Cât de importantă este educația copilului! În el se întipăresc ca într-o ceară și rele și bune. Dacă sunt bune îl duc la viața veșnică, dacă sunt rele la osândă împreună cu educatorii, ori părinți, ori educatori, ori învățători, ori profesori. Are putere, când crește, să aleagă dar de a început rău, mare-i va fi lupta. Cu atât mai mult sunt încununați cei care moștenire grea având, biruiesc păcatul.
Mamă și tată, dacă s-a născut un copil aveți prima biruință, că nu l-ați avortat și în zilele noastre e mare și acesta dar, nu e suficientă. Vedeți să nu-i omorâți sufletul cu ce va vedea la televizor – cutia diavolului care alungă duhul rugăciunii – sau cu ce va vedea și va auzi la școală. Iar acum, o altă ispită și luptă deci, apare, vaccinurile – nici unul nu e bun oricâtă reclamă li s-ar face.
Sfântul Gheorghe ajunge la 20 de ani, îi moare și mama rămânând orfan de amândoi părinții dar se întărește în Domnul care a zis – pe văduvă și pe orfan va sprijini. Și Sf. Ioan Botezătorul a fost orfan de ambii părinți – tatăl, proorocul Zaharia, fiind martirizați de Irod pentru că nu a spus unde îi era ascuns copilul.
La cei 20 de ani ai săi, „cu multe averi și moșteniri, frumos la față, tare cu trupul și foarte viteaz” a fost rânduit în oaste și „pus tribun peste ostașii unei cete vestire”. În această treaptă fiind arătându-și vitejia în războaie a fost cinstit cu dregătoria de comit și voievod de către împăratul Dioclețian raportat la zilele noastre însemnând înalt funcționar de stat și general în armată.
Dar funcția și gradul în armata Imperiului Roman nu-l împiedicase să fie creștin în taină, mergea la luptă, dar credea și se închina lui Hristos.
M-am întrebat: Oare Sfântul Gheorghe general în armată a omorât oameni, chiar barbari fiind, chiar în apărare?
Cu siguranță că da, doar nu a fost înaintat în grad că doar a fost frumos la față. Dar iată că Dumnezeu îi rânduiește din ostaș pământesc să ajungă Mare General al Împăratului Ceresc.
Dioclețian, slujitor idolesc, cinstea foarte pe Apolon Vrăjitorul, dar proorocirile diavolului dintr-însul nu se împlineau – diavolul nu poate prooroci, fiind duh și deplasându-se mai repede ca omul, în scopul înșelării poate anticipa unele evenimente, dar la intervale mici de timp, câteva ore.
Și întrebând Dioclețian pe Apollon de ce mint proorocirile, acesta îi zice că datorită unor oameni drepți de pe pământ care „golesc a noastră putere”, „mint tripoadele cele de farmece din capiști”. „Și cine sunt acești drepți?” – întrebă Dioclețian. Apolon răspunse: „Creștinii de sub cer sunt drepții aceia.” De acum Dioclețain hotărăște nimicirea creștinilor din imperiu.
În zilele noastre Cuv. Paisie Aghioritul arată filiera planurilor demonice la nivel mondial: „Sioniștii primesc mesajele direct de la Satana, papa face planurile, iar islamul le duce la îndeplinire.”
Hilary Clinton afirma că pe ea o călăuzește în viață o ființă extraterestră. Masonii se închină la Marele Arhitect, adică la Lucifer, și el îi inspiră la zidirea Noii Ordini Mondiale. Karl Marx și F. Engels au fost sataniști. Hitler se închina vechilor idoli ai popoarelor germanice și dorea ca după cucerirea lumii să reînvie vechile practici idolatre păgâne germane, considerând creștinismul cea mai mare decădere a lumii și urmărind distrugerea lui. În cea mai mare parte, președinții statelor lumii de azi sunt masoni. Așadar, la ce ne putem aștepta decât la prigoană, pecetluire cu cipuri, prin vaccinuri, prin Codex Alimentarius, prin legiferarea păcatului, prin…
Sfântul Gheorghe, cunoscând sfatul lui Dioclețian, care împreună cu întreg senatul și cu toată conducerea imperiului hotărâră nimicirea creștinilor și știind că nu vor renunța, a judecat că „acea vreme este potrivită mântuirii.”
Își împarte toată averea la săraci (aur, argint și haine) eliberează robii și pe cei pe care îi avea cu el și pe care îi avea în Palestina și se hotărăște spre mucenicie. După încetarea prigoanei sângeroase, unii în același fel au intrat în mănăstire, alții au mers în pustie; aceeași râvnă, alte mijloace. Un singur rob a ținut cu el, cel care i-a scris cu atenție cuvintele și patimile.
Când Dioclețian ținuse sfatul de prigoană a creștinilor, Sfântul Gheorghe se afla lângă el. În prima zi, Sfântul Gheorghe a cugetat ce să facă, a doua zi a împărțit averea și a eliberat robii, iar a treia zi a stat „cu fața luminată și cu minte bărbătească” în mijlocul adunării celor fără de lege zicând:
„Până când, o, împărate, și voi domni și sfetnici, care sunteți rânduiți pentru îndreptarea legilor bune și a judecăților celor drepte, porniți mânia voastră asupra creștinilor și înmulțiți nebunia voastră, întărind hotarele celor fără de lege și judecățile cele nedrepte dându-le asupra oamenilor nevinovați, care n-au făcut nimănui strâmbătate?” – de aici se vede că în slujba armatei imperiale fiind și în cea de stat, se conducea după dreptate.
„Pentru ce-i prigoniți și-i chinuiți pe creștini, silind spre a voastră păgânătate – întru care petreceți nebunește – pe aceia care au învățat a ține bine sfânta credință? Pentru că idolii voștri nu sunt dumnezei, deci nu vă amăgiți cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu și Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; și toate s-au făcut prin El și cu Duhul Lui cel sfânt toate s-au alcătuit. Deci ori singuri să cunoașteți adevărul și să vă învățați dreapta credință, ori pe cei ce țin de adevăr și de dreapta credință nu-i tulburați cu nebunia voastră!”
Să asculte Arie, după peste 100 de ani mărturisirea Sf. M. Mc. Gheorghe despre dumnezeirea Fiului și la fel să asculte și Macedonie cu cei de un cuget mărturisirea Sfântului despre dumnezeirea Duhului Sfânt. Dar ei n-au vrut să înțeleagă, așa cum sună o cântare din săptămâna Patimilor: „Dar Iuda, n-a vrut să-nțeleagă”.
La cuvintele Sfântului Gheorghe, Dioclețian cu tot senatul amuțesc. Ca și cum în Parlamentul României sau cel al Europei s-ar ridica cineva dintre politicieni și ar spune: „Până când chinuiți pe creștini cu legile voastre nedrepte și cu tirania voastră asupriți popoarele, pregătind venirea lui Antihrist? Cunoașteți că Hristos este singurul și adevăratul Dumnezeu, împreună cu Tatăl și cu Duhul, în afara Căruia nu este mântuire!”
O, de ar fi avut președintele Poloniei și dreapta credință; În afara dreptei credințe, însă, nu poate fi nici mântuire, nici mucenicie, cu toate sutele de milioane care-l au pe papă drept cap al bisericii. Un alt mărturisitor Gheorghe, Părintele Gheorghe Calciu, în plin regim idolatru comunist, sub Ceaușescu va avea tărie să strige în mijlocul unui popor redus la tăcere: „Nu dărâma Biserica Enei, tiranule și nu construi crâșmă în locul ei, că te va ajunge mânia lui Dumnezeu!” ceea ce s-a și întâmplat după aproape 20 de ani.
Iar Dioclețian „ședea tăcând, ca un ieșit din minți sau ca un asurzit de tunet.” Stăpânindu-și mânia, face semn unuia din dregătorii săi, pe nume Magnenție să-i răspundă lui Gheorghe, și-l întreabă: „Cine te-a îndemnat la o atât de mare îndrăzneală și grăire?” Răspuns-a sfântul: „Adevărul!” Magnenție i-a zis: „Și care este adevărul acela?” Răspuns-a Gheorghe: „Adevărul este Însuși Hristos, Cel prigonit de voi.” A răspuns Sfântul Gheorghe: „Sunt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, și spre El nădăjduind, în mijlocul vostru am stat de voia mea, ca să mărturisesc pentru adevăr.” Aceeași întrebare pusă de Pilat lui Hristos o vedem aici: „Ce este adevărul” – lumea păgână cu filosofia ei, în fața Adevărului-Hristos și a creștinilor.
Se pornește mare ceartă în acea adunare pe care Dioclețian o oprește și încearcă să înduplece pe sfânt la închinarea idolească, dar viteazul își menține mărturisirea.
Dioclețian turbează și încep chinurile:
- scoaterea din adunare cu sulițele – una din sulițe, atingându-l, i se înmoaie ca plumbul vârful, nerănindu-l;
- bătăi la tălpile picioarelor – toate mărturiile noilor mucenici din temnițele lui Carol al II-lea, Antonescu și comuniști spun de aceste bătăi la tălpi care înnebuneau de durere pe mărturisitor;
- o piatră mare îi este pusă pe piept o zi și îi turtește pieptul;
- este întins pe o roată sub care erau scânduri cu fiare ascuțite ce i-au sfâșiat tot trupul. În acest chin s-a rugat mai întâi cu mare glas, apoi încet, nescoțând nici un suspin.
Dioclețian crezându-l mort, strigă biruitor: „Unde este Dumnezeul tău, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scăpat din munci ca acestea?” și se îndreaptă spre capiștea lui Apolon să-i mulțumească.
Dar se înnoră văzduhul și Mântuitorul Hristos, la strigătul tiranului, îi răspunde lui Gheorghe: „Nu te teme, Gheorghe, căci sunt cu tine!” Și în temnițele comuniste, pe lângă multe răspunsuri dumnezeiești spre mântuirea pătimitorilor, amintim răspunsul Maicii Domnului care i s-a arătat în vis mărturisitorului Valeriu Gafencu în închisoarea sanatoriu de la Târgu Ocna zicându-i: „Să nu te temi, să nu te îndoiești. Biruința va fi a Fiului meu!” Un înger strălucitor îl vindecă pe Sf. Gheorghe, punând mâna pe el și zicându-i: „Bucură-te!”.
Sfântul intră în capiște și la nedumerirea împăratului și a suitei strigă spre spaima tuturor: „Eu sunt Gheorghe!” lăsându-i în tăcere multă vreme pe toți.
Iată că și doi dintre dregătorii curții, Anatolie și Protoleon, fiind mai înainte învățați în credința creștină, mărturisesc cu glas mare: „Unul este Dumnezeu mare și adevărat! Dumnezeul creștinilor.” Sunt prinși și fără nici o cercetare, scoși afară din cetate și tăiați cu sabia. Toate acestea s-au întâmplat în cetatea Nicomidia.
Mulți cred în Hristos, dar de frică nu îndrăzneau să mărturisească. Chiar împărăteasa Alexandra, fiind în capiște a cunoscut adevărul și voind cu îndrăzneală să mărturisească pe Hristos, a oprit-o eparhul, și mai înainte de a ști împăratul, a poruncit să o ducă acasă. Dar, Dioclețian n-a vrut să înțeleagă!
Tiranul poruncește să fie aruncat Sf. Gheorghe într-o groapă cu var nestins și să fie ținut acolo 3 zile.
Sfântul se roagă și după 3 zile este dezgropat și găsit sănătos și cu fața luminată. Dar Dioclețian n-a vrut să înțeleagă! Mai mult îl acuza pe mucenic că scapă cu putere vrăjitorească. Sfântul îi răspunde că, se aștepta după aceste mari minuni să creadă și împăratul în Hristos dar, văzându-l în așa înșelare, îl numi ticălos și nevrednic de răspunsul său.
Un nou chin îl așteaptă pe mucenic, încălțămintea de fier cu piroane încinse în foc. Slăbit de dureri și rănit la picioare, în temniță, Sfântul se roagă o noapte lui Dumnezeu, în urma căreia primi vindecare. Dar, Dioclețian n-a vrut să înțeleagă! Ci îl învinui din nou de vrăjitorie pe Sfânt, la care acesta îi răspunde: „Cât sunteți de nebuni! Căci puterea lui Dumnezeu o numiți farmece și vă mândriți cu înșelăciunea diavolească cea fără de rușine.” Este bătut din nou sfântul peste gură și peste tot trupul, cu niște vine de boi, până la sânge.
Și pentru că Dioclețian îl învinuia de Sfânt că prin putere vrăjitorească scapă mereu, cheamă un vrăjitor vestit, pe nume Atanasie, pe care îl puse să prepare două vase cu otravă în urma cărora sau să-l facă supus pe mucenic sau să-l omoare.
Sfântul le bău bucuros pe amândouă și, nepătimind nimic, îi aduse pe toți la împărat, senatul și pe Atanasie la ieșirea din minți și nepricepere. Dar, Dioclețian n-a vrut să înțeleagă!
Până și un mort înviind Sf. Gheorghe cu rugăciunea, n-a reușit să-l plece la credință pe împărat, mai mult, acesta îi osândi și pe Atanasie și pe mortul cel înviat la tăierea capetelor.
Multe alte tămăduiri lucrând Dumnezeu prin Sfântul Gheorghe în temniță și aducând la mucenicie și pe un bărbat pe nume Glicherie, căruia Mântuitorul Hristos îi înviase un bou, în cele din urmă, Domnul i se arătă în vis, îl sprijini cu mâna Sa, îl îmbrățișă, îl sărută și punându-i o cunună pe cap îi zise: „Nu te teme, ci îndrăznește! Căci, iată, împreună cu Mine te vei învrednici a împărăți. Deci, nu slăbi, că degrabă venind la Mine, cele gătite ție le vei primi!”
Și pentru a nimici o dată pentru totdeauna închinarea oamenilor la zei, se mai petrecu o minune: spre bucuria tiranului, Sfântul Gheorghe intră în capiștea lui Apolon, ca și cum ar vrea să i se închine.
Aici, Sfântul întrebă pe cel neînsuflețit ca pe un viu zicând: „Tu voiești să primești jertfă de la mine ca un Dumnezeu?” Sfântul își făcu semnul Crucii, iar diavolul ce locuia în idol zise: „Nu sunt Dumnezeu, nu sunt; și nici unul din cei asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu, acela pe care tu Îl propovăduiești! Iar noi ne-am depărtat de îngerii ce-i slujesc Lui și înșelăm pe oamenii cei stăpâniți de zavistie”. Și cu un sunet și cu un glas de plângere ieșit de la idoli, toți au căzut deodată la pământ și s-au sfărâmat. Vedem aici unde prinde lucrarea înșelării diavolești: mai ales acolo unde este zavistie, adică ură și invidie.
Atunci slujitorii și mulți din popor s-au pornit ca niște turbați asupra sfântului, bătându-l și legându-l, strigând: „Pierde pe vrăjitorul acesta, o împărate! Pierde-l mai înainte de a ne pierde el pe noi!”
Capătă atunci îndrăzneală și împărăteasa Alexandra care în mijlocul mulțimii strică cu mare glas, zicând: „Dumnezeul lui Gheorghe, ajută-mi, că Tu ești Unul Atotputernic!”
Turbatul de mânie Dioclețian zise către sfântul: „oare astfel de mulțumire ai dat, pentru mila mea către tine, necuratule om? Oare așa te-ai obișnuit a jertfi zeilor?” Sfântul Gheorghe răspunse: „Așa m-am deprins a cinsti pe zeii tăi, o împărate nebun. Rușinează-te dar de acum, de a-ți pune nădejdea ta spre niște zei ca aceștia, care nu pot să-și ajute nici lor și care nu rabdă nici venirea de față a robilor lui Hristos.”
Apăru și împărăteasa Alexandra care, căzând la picioarele mucenicului, defăima nebunia tiranului, ocăra pe zei și blestema pe cei care se închină lor (!) – Contrar sincretismului ecumenist de azi, mieros și otrăvitor, Alexandra blestema pe închinătorii la idoli. De fapt toți cei care au credințe eterodoxe sunt sub blestemul Bisericii, blestem care lucrează și aici și dincolo până la întoarcerea lor. Să se rușineze cei care afirmă despre Biserica Ortodoxă și cea papistașă că ar fi „Biserici surori”. Nu sunt surori pentru că nu au același tată.
Noi avem ca Tată Ceresc pe Mintea care naște Cuvântul și purcede Duhul, unica cauză a dumnezeirii, Unicul Izvor.
Papistașii și așa zisa „Biserică” a lor au ca tată pe cineva care nu mai este unicul principiu-cauză a dumnezeirii, prin blestematul concept Filioque. Ori așa ceva nu există în realitate. Dumnezeul papistașilor nu există în realitate, capul bisericii lor este papa, omul, la noi e Hristos, Dumnezeu-Omul. Mai bine spus, dumnezeul papistașilor e tatăl minciunii, Satana. Sf. Ap. Pavel spune că este Un Domn, o credință, un botez. De aici decurge, adevărul, că catolicii nu sunt botezați, sfinte taine nu au, așadar nici mântuire.
Iată deci, sute de milioane de oameni care zic ei, cred în Hristos, dar nu au nici o legătură cu El, fiind lipsiți de mântuire prin schismă și erezie, o durere înfricoșătoare, sporită din păcate chiar de „ortodocșii” ecumeniști care îi întăresc în rătăcire prin falsa dragoste ecumenistă.
Împărăteasa Alexandra, împreună cu Sf. Gheorghe primesc din partea luzi Dioclețian hotărâre de moarte:
„Gheorghe cel rău, care a mărturisit că este galilean și a hulit mult asupra zeilor și asupra mea, împreună cu Alexandra, împărăteasa mea, care s-a amăgit de vrăjile lui și cu asemenea nebunie a ocărât pe zei, poruncesc să fie tăiați cu sabia.”
Împărătesei Alexandra îi ia Dumnezeu sufletul înainte de execuție și înainte de a fi tăiat, ridicându-și glasul s-a rugat în acest chip: „Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul meu, că nu m-ai dat spre vânare dinților celor ce mă căutau pe mine și m-ai veselit pe vrăjmașii mei, că ai izbăvit sufletul meu ca pe o pasăre din cursa vânătorilor! Auzi-mă și acum, Stăpâne, și stau înaintea robului Tău în ceasul acesta de la sfârșit și izbăvește sufletul meu de meșteșugirile stăpânitorului celui din văzduh, al vrăjmașului celui mare și al duhurilor celor necurate. Și să nu le socotești păcatul celor ce au greșit împotriva mea, întru neștiința lor, ci iertare și dragoste arată-le lor, ca și aceia, cunoscându-Te, să câștige parte în Împărăția Ta, împreună cu aleșii Tăi. Primește și sufletul meu, împreună cu cei ce bine Ţi-au făcut din veac, trecând cu vederea toate greșelile mele cele cu știință și cu neștiință. Adu-ți aminte, Stăpâne, de cei ce cheamă numele Tău, Cel cu mare cuviință, că binecuvântat și preamărit ești în veci. Amin.”
Dumnezeu-Tatăl Fiul și Sfântul Duh – pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sf. M. Mc. Gheorghe, purtătorul de biruință, să ne învrednicească și pe noi de biruința Sa asupra omului nostru cel vechi și asupra ispitelor de tot felul, să ne dea bună mărturisire și răbdare până la sfârșit, ca să ne mântuim și noi. Amin!
AXA NOASTRĂ: ÎNTRE DUMNEZEU ȘI NEAMUL ROMÂNESC
Comentarii