Un monument al literaturii române restituit din arhivele KGB
Manuscrisul original, păstrat doar în arhiva KGB-ului, a fost publicat pentru prima oară la Editura Cathisma, sub îngrijirea ieromonahului Savatie Baștovoi.
Despre născătorii trupești și, în parte, despre moartea minunată a tatălui, preotul Nicolae
1. Aduceți-vă aminte, o, preaiubiților, de mine, ticălosul, cum că om sînt și eu – muritor, asemenea tuturor celor din neamul lui Adam, omul cel dintîi, zidit cu mîna lui Dumnezeu din pămînt și cu voia lui Dumnezeu în pîntecele maicii mele, Maria, m-am închipuit în vreme de nouă luni de zile și m-am închegat în sînge, din sămînță bărbătească, din tata Nicolae și mama, soția sa, [care] au fost însoțiți de legea pravoslavnicei credințe, care cu poftă și dulceață trupească sărutîndu-se, s-au împreunat și, după ce m-am născut, am tras aerul cel de obște și, asemenea pătimaș, precum și născătorii mei, am căzut pe acest pămînt.
Glasul cel dintîi al ieșirii întru această lume, precum și al tuturor celorlalți, mi-a fost plînsul. Și, în scutece înfășat, am fost hrănit cu lapte, din țîțele maicii mele și de către dînsa cu îngrijiri [am fost] păzit și povățuit. Pentru că este foarte bine știut cum că nici un împărat nu a avut alt început al nașterii, ci una este intrarea în viață în lumea aceasta și asemenea este și ieșirea de aici – prin moarte, măcar deși cu felurite chipuri.
2. Născătorii mei cei trupești au fost amîndoi pravoslavnici și, din nepovestită milă și rînduiala preabunului Dumnezeu – tatăl meu, Nicolae Nan, a fost hirotonit diacon pentru satul Lungani, ce este la ținutul Cărligăturii, în pămîntul Moldaviei, unde sînt și născut eu, în anul 1820, la patru zile ale lunii lui iulie. Din dumnezeiescul botez am fost numit Andrei, după numele Sfîntului Ierarh Andrei Criteanul și al primitorilor mei din scăldătoare a botezului.
3. Deci după ce, prin voia și iconomia preabunului Dumnezeu, am deschis eu, ticălosul, mai întîi, precum am zis, pîntecele maicii mele, apoi s-au mai născut un frate mie, care din Sfîntul Botez s-a numit Gheorghe, și o soră, care s-a numit Anastasia, și s-au mai născut încă trei prunci, dar fiind eu nevîrstnic și încă și prost, și ei luați fiind de Dumnezeu în vîrstă pruncească, nu-i țin minte cum s-au numit din Sfîntul Botez.
4. Rînduit fiind, între acestea, tatăl meu în anul 1829 la satul Brăiești, întru același ținut al Cărligăturii, și hirotonindu-se preot de mitropolitul Veniamin Costache în biserica mitropoliei Iași, la 29 de zile ale lunii lui august, apoi întru același an, după ce ne-am mutat în satul Brăiești, în zilele lunii lui octombrie, maică mea, Maria, s-a mutat către Domnul și s-a îngropat lîngă biserica de acolo, aproape de strana stîngă, care sfîntă biserică este întru cinstea Sfinților mai Marilor Voievozi fără de trupuri.
Iar tatăl meu pe mine m-a dat la școala sătească, în satul Lungani, la un dascăl, anume Theodor, fiindcă, în vreme cît trăia, maică mea mă învăța ea, pentru că știa bine carte și cîntări. Și cînd ne culcam noi, copiii, ea ne cînta în limba grecească: „axion”, pînă ce adormeam. Iară tatăl meu, acum rămas văduv și cu trebuințele duhovnicești ale norodului acelui sat însărcinat, nu avea vreme să caute a ne învăța pe noi carte, însă, ca un părinte născător al nostru, se îngrijea.
5. Ocîrmuind el, ca un părinte și păstor duhovnicesc, pe acel norod al lui Dumnezeu dintru acest sat, pînă în anul 1831, atunci, la 20 de zile ale lunii lui ianuarie, a venit călare pe cal în satul Lungani și, primblîndu-se prin mijlocul școlii, printre copiii ce învățau, și vorbind cu dascălul Theodor și cam zîmbindu-se, cînd a trecut pe lîngă mine, mi-a zis întru auzul tuturor celor ce erau de față: „Andrei, tu sîmbătă să vii acasă numaidecît, că eu duminică seara am să mor”. Iară dascălul Theodor a început a-l întreba, zicînd:
„Nănașule, da de unde știi că ai să mori?” Și el a răspuns, zicînd: „Am găsit scris întru o carte la Caraiman despre aceasta”. Și i-a hotărît dascălului să mă trimiță atunce acasă. Iar eu zicînd că mă tem să merg singur, el a zis: „Vino cu Dimitrie, vărul tău”. Aceasta zicînd, cam lăcrămînd, a ieșit din școală și, încălecînd pe cal, s-a dus.
Eu, urmînd poruncii părintești, sîmbătă m-am dus în Brăiești. Și cînd m-am apropiat de casă, am văzut în ogradă raclă de îngropare făcută și pe căpacul ei zugrăvit închipuire de epitrahir. Un argat al nostru, anume Panteleimon, a început a-mi spune cum că tatăl meu este foarte bolnav și că întru acea săptămînă a împărțit multă milostenie din vite, stupi, pîine, fîn și altele și că tot spune că are să moară duminică seara. Deci, intrînd eu în casă, m-a blagoslovit și m-a sărutat și, ca un părinte, mult m-a sfătuit, mîngîindu-mă, plîngînd și eu și el.
Însă, după ce a înserat, a început a vedea năluciri diavolești și, oareșicum oțărîndu-se, se uita grozav spre ușa casei și striga: „Ce caută țiganii aicea, și cioarele, și corbii?” Și, fiindcă slăbise tare cu trupul și nu putea singur a să purta, a zis: „Duceți-mă să-i alung!” Luîndu-l, cei ce se aflau în casă l-au dus lîngă ușa casei unde se cerea el și acolo a început cu bățul a bate prin ungheriuri și pe după sobă și a răcni cu grozav glas, zicînd: „Fugiți de aicea, că nu aveți ce căuta, blestemaților!” Și de la o vreme a început a zice: „Ha! I-am alungat afară, duceți-mă pe pat!” Și, dus fiind și șezînd cu fața în sus, și arătîndu-se vesel, a început a grăi așa: „Iată ce hulubi frumoși!” Și mi-au zis mie: „Andrei, dă-mi icoana Sfîntului Nicolae, că tare frumoși hulubi sînt pe pervazul ei”. Suindu-mă pe pat și pogorînd eu icoana aceea de pe perete și ducînd-o înaintea lui, a început a o săruta cu mare dragoste și cu lacrimi pe deasupra chivoțălului. După ce a sărutat-o, m-a trimis de o am așezat în biserică.
Întru acea noapte a trimis de a poftit și a rugat pe alt preot, tot Nicolae cu numele, care îi era tovarăș la biserică întru același sat și pe alți preoți de prin satele Albești, Scorțești și Goiești, ce sînt megieșite cu Brăieștii, de au venit și i-au săvîrșit asupra-i rînduiala tainei Sfîntului Maslu și l-au mărturisit și l-au împărtășit cu preasfintele și de viață făcătoarele ale lui Hristos Taine și i-a rugat pe toți ca să vie și la îngroparea lui întru aceeași zi, duminică, la 26 de zile ale lunii lui ianuarie.
După amiază zi a chemat pe un argat, anume Panteleimon, și i-a zis așa: „Du-te degrabă la satul Albești, la preot, și acolo vei afla pe un preot, anume Grigorie de la munții de sus, înhămînd caii să pornească spre a sa casă și-i spune așa: Părintele Nicolaie Nan, de la satul Brăiești, zice cum că nu v-ați văzut de cînd erați copii la școală în Tîrgul Roman. Și, fiindcă este bolnav și aproape de a muri, se roagă ca numaidecît să mergi să vă sărutați amîndoi, că vă așteaptă”. Și cînd a ajuns argatul acolo, l-a aflat cu adevărat pe acest preot înhămînd caii și spunîndu-i cele zise de tatăl meu, [și] a venit cam tîrziu, întru aceeași seară. Și îndată cum s-a văzut cu tatăl meu și s-au iertat și s-au sărutat amîndoi, aflîndu-se îmbrățișați, și-a dat tatăl meu cu mare liniște sufletul în mîinile preabunului Dumnezeu, Ziditorului său. Și după a lui mai dinainte hotărîre a fost îngropat în rînduiala preoțească îmbrăcat, la picioarele maicii mele.
La îngropare au fost acei preoți pe carii îi rugase însuși, precum am zis, și alții care au voit, și fratele său cel mai mare, preotul Iacob din satul Lungani, și alt preot, Dimitrie, tot din Lungani, cu fiul său, diaconul Ioan, și acel preot Grigorie, despre care am pomenit mai sus, care atuncea era preot în satul Topolița, ce se mărginește cu satul Onci, iară în urmă aflîndu-se protoiereu de ținutul Neamțului, în Tîrgul Neamțului. [Acesta] cînd venea la mănăstire, povestea cu lacrimi preacuviosului arhimandrit și stareț al mănăstirilor noastre și altor părinți despre acest fericit sfîrșit al tatălui meu.
Comentarii