Precuvîntare.
Potrivită este vremea și îndemînatic ceasul ca să împrumut plîngătorul grai al Proorocului Ieremia și să strig și eu cu glas tînguitor: Cine va da apă capului meu și ochilor mei izvor de lacrimi, ca să plîng prea cu amar, ziua și noaptea, pe poporul Creștinilor? Și pricina este că cine poate să nu-i plîngă pe Creștinii de astăzi, cînd se va gîndi că Fiul lui Dumnezeu a biruit cu moartea Sa pe cruce toate începătoriile și domniile dracilor – precum zice Pavel: „Dezbrăcînd începătoriile și domniile, i-au vădit de față, arătîndu-i biruiți pe dînșii întru dînsa (în cruce adică)” (Coloseni 2:15) – iar Creștinii, cu vrăjile lor cele de multe feluri, îi arată iarăși pe draci biruitori și purtători de biruință? Cine poate să nu verse picături de lacrimi din inimă, cînd se va gîndi că Domnul nostru Iisus Hristos l-a scos pe diavolul afară, să nu mai muncească lumea și pe Creștini – precum zice prin Evanghelistul Ioan: „Acum, stăpînitorul lumii acesteia se va goni afară” (Ioan 12:31) – iar Creștinii, cu ghicirile și descîntecele lor, îl bagă iarăși pe diavolul în lume și-l fac să-i muncească? Cine nu se va jeli, gîndindu-se că din partea lui Hristos a pierit cu totul puterea Satanei – precum este scris: „Vrăjmașului i-au lipsit săbiile pînă în sfîrșit” (Psalmul 9:6) – iar din partea Creștinilor se întărește iarăși Satana și înviază cu farmecele, cu legăturile, cu descîntecele și cu vrăjile?
Și, ca să zic în scurt, cine nu va mărturisi că așezarea de astăzi a Creștinilor e vrednică de mult plîns și de suspinuri? Căci ei – cu vrăjile, și cu farmecele, și băierile pe care le uneltesc și cu alte satanicești și vrăjitorești pîndiri pe care le fac – se silesc iarăși să înnoiască vechea și desființata slujire a dracilor. Și, măcar că pe față slujesc adevăratului Dumnezeu, dar pe ascuns ei se leapădă de El și slujesc diavolului. Și cea mai mare răutate este aceasta, că nicidecum nu simt Creștinii de astăzi că, cu vrăjile lor cele de multe feluri pe care le uneltesc, se leapădă de credința în Dumnezeu și cred în draci, că Îl defaimă pe Hristos și-l îmbrățișează pe diavolul, și vînd buna-credință și aleargă la păgînătate.
O, mare înșelăciune! Pe cît este de ascunsă, pe atît și de amăgitoare. O, mare înșelăciune! Pe cît este de amăgitoare, pe atît de vătămătoare de suflet și purtătoare de moarte! Pentru aceasta, și eu am hotărît să mustru această înșelăciune în acest cuvînt și să dovedesc că nu se cade Creștinilor să se facă vrăjitori, nici să uneltească vreun fel de vrăjitorie. […]
Ce este vrăjitoria
Vrăjitoria este un fel de meșteșug și învățătură cu care se cheamă dracii și-i întreabă și răspund, arătîndu-le ori comori ascunse, ori năluciri în somn sau alte descoperiri ascunse. Iar cei ce uneltesc acest meșteșug se numesc „vrăjitori”, care-i împart pe draci în trei cete: în cei de sus (cei din aer), în cei de mijloc (cei de pe pămînt) și în cei mai de jos (cei de sub pămînt). Și zic că cei din aer sînt făcători de dragoste, iar cei de pe pămînt sînt buni și răi, iar cei dedesubtul pămîntului sînt cu totul răi. Și aceasta cu toate că toți dracii sînt într-adevăr prea-răi și făcători de rău și niciodată nu sînt făcători de bine. […]
Creștinii au făgăduit la Sfîntul Botez să se lepede de Satana și de lucrurile lui. Care este slujirea Satanei și care este pompa sa.
Fraților Creștini, gîndiți-vă că, atunci cînd ați luat Sfîntul Botez, preotul v-a întrebat mai înainte (iar mai bine zis, prin preot, v-a întrebat Însuși Hristos) dacă vă lepădați de Satana, și de toate lucrurile sale și de slujba și pompa sa. Și – așa cum oamenii, cînd vor să cumpere vreun rob, îl întreabă mai întîi dacă vrea să le slujească și apoi îl cumpără – tot astfel și Hristos v-a întrebat pe voi, Creștinii, înainte de a vă boteza, dacă vă întoarceți de la nemilostivul acela și nerușinatul tiran Satana, și de la toate lucrurile și de la slujirea lui. „Te lepezi de Satana, și de toate lucrurile lui și de toată slujirea lui?” Și fiecare din voi a răspuns prin nașul său și a zis că se leapădă, și urăște și se îngrețoșează nu numai de Satana, ci și de toate lucrurile, și slujirea și cinstea lui: „Mă lepăd!”
Deci care este slujirea Satanei? Răspunde Chiril al Ierusalimului și zice că sînt: ghicirile, farmecele, vrăjile, descîntecele, ghicirile prin morți, prezicerile prin păsări și toate celelalte feluri de vrăji. Acestea sînt tainele diavolului și spurcatele și necuratele serbări cu care se cinstea mai înainte ca un dumnezeu de Elini și de închinătorii de idoli, iar acum (vai!) se slujește și se cinstește de Creștinii care uneltesc aceste vrăji. Dar care este pompa Satanei? Răspunde dumnezeiescul Hrisostom și zice că sînt nu numai teatrele, și alergările cailor și orice păcat, ci încă sînt și descîntecele, întîlnirile, luările aminte la zile și alte vrăji. „Deci, pompa satanei este teatrul, alergările de cai și tot păcatul, pîndirea zilelor, descîntecele și semnele cele rele” (La statui).
Acesta este cuvîntul și răspunsul pe care l-ați dat cînd v-ați botezat, adică: „Mă lepăd de Satana, și de toate lucrurile lui și de toată cinstea lui și de toată pompa lui!” Cuvîntul acesta, zic, este o făgăduință și tocmeală pe care ați dat-o, fraților, ca să vă lepădați de Satana, de lucrurile, de slujirea și de pompa lui și să-L iubiți pe Hristos și să-I slujiți Lui. Precum zice dumnezeiescul Hrisostom: „Acest glas este legătură cu Stăpînul Hristos. Și – după cum noi, cînd cumpărăm robi, mai întîi îi întrebăm pe ei dacă voiesc a ne sluji – așa face și Hristos. Voind să te ia ca să-L slujești pe El, întîi te întreabă dacă voiești a te lepăda de tiranul acela sălbatic și aspru și apoi primește înscrisul de la tine. Căci stăpînirea Lui nu este silită.”
Creștinii trebuie să-și aducă aminte totdeauna de făgăduințele pe care le-au dat lui Hristos cînd s-au botezat și mai ales de: „Mă lepăd de satana și de toată slujirea lui!”
Drept aceea – fiindcă acest fel de tocmeală și făgăduință ați dat lui Hristos, ca să vă lepădați de Satana și de toată slujirea lui – pentru ce călcați acum făgăduința și tocmeala voastră? De ce-L lăsați acum pe Hristos, Căruia v-ați făgăduit să-i slujiți și din tot sufletul să vă închinați Lui, și vă duceți la vrăjitori și la Țigănci? Ca să zic așa: vă duceți la diavolul și-i slujiți lui prin cele multe feluri de ghiciri? Nu știți, ticăloșilor, că făgăduința ce ați dat-o va fi cerută ca o datorie în ziua judecății? Nu știți că se cade a păzi ca lumina ochilor contractul acesta, ca să-l dați ca pe un amanet întreg înfricoșatului Judecător? Nu știți că acest cuvînt ce ați dat atunci – adică: „Mă lepăd de tine, Satano, și de toată slujirea ta și de toată pompa ta!” – se cade a-l cugeta și a-l avea totdeauna în gură, ca să nu-l uitați? Căci așa vă poruncește Hrisostom: „Căci aceasta zicem: Mă lepăd de tine, Satano! Și, precum zicem aici acest glas, așa ni se va cere nouă răspuns pentru el acolo, în ziua aceea. Și sîntem datori a păzi întreg zălogul acesta, spre a-l da în ziua judecății” (La statui).
Căci, dacă totdeauna veți cugeta acest cuvînt și-l veți avea în pomenirea și în gura voastră, atunci cuvîntul acesta se va face ca un frîu și zăbală care să vă împiedice de la orice fel de vrajă. Acest cuvînt are să vă oprească, atunci cînd veți fi bolnavi, de a vă duce să chemați vrăjitori să vă descînte, sau să vă toarne cărbuni deasupra capului sau să vă lege la gît și la mîini băieri și potcoave. Cugetînd des acest cuvînt, el n-are să vă lase a vă mai duce la vrăjitori, nici la Harapi și la Țigănci, spre a le cere să vă arate cu vrăjile lor ori comori ascunse în pămînt, ori banii ce i-ați pierdut sau alte lucruri ascunse. Cuvîntul acesta se va face vouă armă tare și toiag de fier, ca să nu vă mai temeți, cînd ieșiți afară din casa voastră, de întîlnirile bune ori rele ale oamenilor, nici de întrebări, și de glasul păsărilor și zborul lor.
Dar ce zic eu? Acest cuvînt, împreună cu semnul cinstitei Cruci, se vor face vouă zid nebiruit pentru a nu vă teme nici de însuși diavolul cu toată înarmarea lui. Numai să nu încetați a cugeta acest cuvînt în casă și afară, dimineața și seara, și totdeauna și în tot locul. Dar mai cu seamă cînd ieșiți afară din casă, fără acest cuvînt să nu ieșiți! Așa vă poruncește să faceți aurita și bine-grăitoarea gură a lui Ioan: „Pentru aceasta, vă rog să fiți curați de această înșelăciune și ca pe un toiag să aveți acest cuvînt! Și, precum nimeni din voi nu îndrăznește a se coborî în tîrg fără încălțăminte și fără haine, așa să nu ieșiți niciodată în tîrg fără acest cuvînt. Ci, cînd voiești a călca pragul ușii casei tale, acest grai zi-l mai întîi: Mă lepăd de tine, Satano, și de pompa și de toată slujirea ta și mă împreun cu Tine, Hristoase! Și niciodată să nu ieși din casă fără graiul acesta. Acesta îți va fi ție toiag, acesta armă, acesta cetate nebiruită! Și, împreună cu graiul acesta, fă și semnul Crucii pe frunte. Căci așa, nu numai om întîlnindu-te, ci chiar diavolul nu poate a te vătăma cu ceva, văzîndu-te pe tine îngrădit cu aceste arme pretutindeni” (La statui).
Pentru ce au căzut Creștinii în vrăjitorii.
Și, într-adevăr, toată pricina pentru care Creștinii de astăzi au căzut în toate lucrurile cele rele ale diavolului și mai cu seamă în vrăjile cele de multe feluri este fiindcă nu cugetă cele dintîi făgăduințe și tocmeli ce au dat lui Hristos cînd s-au botezat, ci le-au uitat pe acestea și desăvîrșit le-au șters din pomenirea și din inima lor. Pentru aceea au urmat la ei acele înfricoșate cuvinte pe care le-a zis Domnul: „Iar cînd duhul cel necurat va ieși din om, umblă prin locuri fără apă, căutînd odihnă, și nu află. Atunci, zice: Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieșit (adică în omul din care a ieșit)! Și, venind, o află deșartă, măturată și împodobită (adică inima omului). Atunci, se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decît el; și, intrînd, locuiesc acolo în lăuntru, și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decît cele dintîi” (Matei 12:43).
Tîlcuind acest grai al Evangheliei, Teologul Grigorie zice (în cuvîntul pentru Botez) că se înțelege pentru Creștinii cei botezați care-l izgonesc pe diavolul din inima lor prin Sfîntul Botez și prin făgăduințele ce au dat; iar dacă vor lăsa casa inimii și a sufletului lor nelucrătoare și deșartă, fără de darul lui Hristos și fără cugetarea și pomenirea făgăduințelor ce au dat, diavolul pe care l-au izgonit din ei intră iarăși cu mai multă și mai puternică gătire decît cea dintîi, și așa se fac cele mai de pe urmă ale lor mai rele decît cele dintîi. „Dacă a ieșit dintru tine duhul cel necurat și materialnic, izgonit fiind prin botez, el nu suferă izgonirea și nu primește a fi fără de casă și fără de vatră… Și iarăși se întoarce la casa dintru care s-a izgonit. Nerușinat este, pricinuitor este; iarăși se obrăznicește, iarăși ispitește. Iar dacă Îl va afla pe Hristos locuind în lăuntru și umplînd locul (inima) pe care el (diavolul) l-a deșertat, iarăși se întoarce; iar dacă va afla măturat și împodobit locul cel din lăuntrul tău și gata de a primi asemenea ori pe acesta, ori pe acela care va apuca mai înainte, îndată sare în lăuntru și locuiește cu mai multă gătire. Și se fac cele mai de pe urmă ale omului aceluia mai rele decît cele dintîi.”
Cei ce fac vrăji sau umblă după ele se leapădă de Hristos și se unesc cu diavolul.
Dar ce aduc eu dovediri de departe, ca să vă arăt că toți vrăjitorii și vrăjitoarele îl bagă pe diavolul întru sine? Mărturia este și mai aproape. Vezi acea babă rea și prea-bețivă cum deschide gura și cască? O vezi cum șoptește și suflă peste bolnav? Prin această căscătură, îl bagă pe necuratul duh în inima ei; cu șoptirea, îi roagă pe draci și cu suflatul scoate lucrarea cea drăcească din gura ei și o dă bolnavului. O vezi pe cealaltă muiere spurcată care amestecă otrăvuri ca să tragă bărbați spre dragoste? Și ea asemenea cheamă și face acestea cu lucrarea cea drăcească. O urgisitelor! O blestematelor de Dumnezeu! O, noilor Iezavele! Căci – precum Iezavela aceea uneltea vrăjile și farmecele spre a-i trage pe bărbați la dragostea ei, precum scrie: „Curviile Iezavelei și fermecătoriile ei se înmulțesc încă” (IV Împărați 9:22) – așa și acestea, urmînd ei, s-au făcut vrăjitoare și fermecătoare.
Îl vezi pe cel ce leagă nod cu ață, și unghii și peri omenești și șoptește cînd se fac nunțile? Acesta îi strigă pe draci, și-i bagă întru sine și apoi cu lucrarea lor îi leagă pe cei însurați. O urgisiți de Dumnezeu! O spurcaților! Vai și amar celor ce fac acest fel de lucrare satanicească! A, și nu știu ticăloșii ce înfricoșată muncă au să moștenească pentru că se fac pricină a se ocărî cinstita nuntă, a se urî cei însurați și în cele din urmă a se despărți cei pe care Dumnezeu i-a împerecheat!
Îi vezi pe acei preoți ori mireni Creștini care scriu băieri pe hîrtie sau fac potcoave ori altele de acest fel, și cu acestea taie frigurile și alte boli? Îi vezi pe cei ce se duc la miezul nopții în locuri pustii, și citesc Solomonia ori grăiesc alte nume drăcești și caută să găsească comori ascunse sau banii pe care i-au pierdut? Ori ca să facă să moară vreun vrăjmaș al lor, ori fiul aceluia, ori dobitocul? Îi vezi pe cei ce tămîie strigoii casei lor sau junghie dobitoace la temelia casei? Sau, închinîndu-se, salută luna cînd este nouă, sau cred în nălucirile ce se văd în ape, în vîrcolaci, strigoi și păzirea zilelor superstițioase? Toți aceștia se despart cu totul de Hristos și locuiesc și se împrietenesc cu diavolii; și prin lucrarea lor zic și lucrează cîte le zic și le lucrează.
Îi vezi pe cei ce iau aminte la glasul păsărilor, și la întîlnirile oamenilor și la piciorul cu noroc? Îi vezi pe cei ce trec prin foc, pe cei ce fac vrăji prin chemări și pe cei ce ghicesc norocul și ursitul în palmă? Îi vezi încă și pe cei ce nu fac vrăji, ci se duc și le cer de la vrăjitori cînd sînt bolnavi, sau cînd li se întîmplă vreo pagubă, ori au vreun proces la judecată sau altă nevoie și întristare? Toți aceștia – fără a deosebi pe vreunul: și cei care le lucrează, și cei ce le pătimesc – toți se fac peșteră a lucrării duhului celui necurat, și se leapădă cu totul de credința lui Hristos și de Hristos și se unesc cu Satana și cu slujirea și pompa lui. Și, prin urmare, toți sînt lepădători ai tocmelilor ce au dat la Sfîntul Botez că se leapădă de Satana și de toată slujirea lui și că se unesc cu Hristos, cu credința și cu învățăturile Lui. O, jalnică întîmplare! O, mare pierzare a Creștinilor!
Vrăjitorii nu sînt și nici nu se cade să se numească „Creștini”.
Așadar cum mai pot fi sau a se mai numi „Creștini” cei care lucrează unele ca acestea? Creștini și vrăjitori? Creștini și descîntători? Creștini și ghicitori? Creștini și fermecători? Creștini și slujitori dracilor? Ducă-se încolo, să nu fie! Căci ce unire are lumina cu întunericul sau adevărul cu minciuna? Sau Fiul lui Dumnezeu cu fiii diavolului? Sau Hristos cu Veliar? Pentru aceea, în deșert se laudă ei că sînt Creștini, căci nici un folos nu cîștigă numai din numele simplu al creștinismului, deoarece lucrurile lor sînt satanice, sînt antihristice. Da, Creștini și bine-credincioși, însă numai cu cuvîntul și cu chipul; iar cu năravul și cu lucrul, vînzători ai creștinismului, și necredincioși și păgîni.
Pentru aceea, avea dreptate Sfîntul Ioan Gură de Aur a-i numi pe acești Creștini mai răi și decît Elinii, zicînd așa despre ei: „Deci, cu cuvîntul, se află mulți Creștini, iar cu năravul puțini și rari. Cu chipul, ca niște Creștini și ucenici ai lui Hristos, iar cu năravul ca niște vînzători; prin cuvînt, bine-credincioși, iar cu purtarea necredincioși și cu lucrurile păgîni. Precum a zis Proorocul David: «Și s-au amestecat între păgîni și au deprins obiceiurile lor» (Psalmul 105:34). Și cu adevărat s-a împlinit proorocia întru noi; căci ce fel de Creștini sînt aceștia care cască gura la basme și povești, și la cuvîntări de neamuri și vrăji, la astrologie și la farmece, la băieri și la glasul păsărilor, și care aprind felinare la fîntîni și izvoare și se spală, și care iau aminte la zile și la înconjurarea anilor, și care trec prin foc și iau aminte la visuri, și întîlniri și altele de acest fel? Cum pot fi Creștini cei care fac unele ca acestea și cu ce îndrăzneală cutează a se mai numi «Creștini»? Sau cum îndrăznesc a se apropia de Dumnezeieștile Taine cei ce se află mai rău și decît păgînii? Celor ce fac acestea, nimic nu le folosește a se mai numi «Creștini». Căci – după cum fata fecioară, cu dreptate și după vrednicie se numește și este fecioară pînă cînd își păzește fecioria sa, iar după ce se va înșela de cineva și se va strica pierzîndu-și fecioria nu mai este încă fecioară – așa și celui ce se numește «Creștin» nu-i este nici un folos a se mai numi «Creștin» dacă nu va păzi tocmelile [botezului], și va călca făgăduința, și va lepăda cuvîntul Sfintei Evanghelii și va face lucrurile păgînilor” (Cuvînt pentru proorocii mincinoși).
Încheiere — Hristos îi va ferici la Judecată pe cei care nu i-au primit pe vrăjitori.
Sfîrșesc pecetluind acest cuvînt de față cu spusele dumnezeiescului Hrisostom și ale Marelui Vasile. Și vă zic că – dacă voi, Creștinii, nu numai că nu veți unelti vreo vrajă, ci desăvîrșit nu veți chema vrăjitori și vrăjitoare să vă descînte sau să vă dea băieri la bolile voastre, ori să alergați la ei ca să vă arate oarecare lucruri, sau să vă ajute la vreo nevoie – dacă, zic, vă veți păzi de acestea, să știți că îh ziua Judecății are să vă ia Hristos pe fiecare de mînă și are să vă pună înaintea priveliștii aceleia a toată lumea, a îngerilor, a Arhanghelilor și a tuturor oamenilor sfinți celor din veac. Și are să zică: Acest om, îmbolnăvindu-se oarecînd și fiind îndemnat de toți să cheme vrăjitori și vrăjitoare spre a-i descînta ca să-l facă sănătos din boală, nu s-a dus să facă acest lucru, pentru numele Meu și pentru frica Mea, ci a judecat mai bine să moară, decît să se lepede de dragostea Mea.
Așa o adeverează aurita gură a lui Ioan: „Înțelege cît de mare cunună vei lua acolo, cînd de față vor fi îngerii și toți Arhanghelii! Atunci, apropiindu-Se și luîndu-te de mînă, Hristos te va purta în lăuntrul priveliștii aceleia și va zice în auzul tuturor: Acest om, prinzîndu-se oarecînd de friguri și mulți sfătuindu-l a se izbăvi de boală, pentru numele Meu și evlavia cea către Mine, ca să nu se poticnească în ceva, i-a îmbrîncit și i-a înfruntat pe cei ce se făgăduiau să-l vindece cu chipul acela vrăjitoresc și a ales mai bine a muri în boală decît să vîndă cinstea cea către Mine” (Cuvîntul al 5-lea asupra Iudeilor).
Deci, la toate nevoile și întîmplările voastre, alergați la ajutorul lui Dumnezeu, la sprijinirea Născătoarei de Dumnezeu și la mijlocirile Sfinților, ca și de bolile și nevoile voastre să vă vindecați, și din veșnicele munci să vă izbăviți și împărăției cerurilor să vă învredniciți. Căreia noi toți să ne învrednicim, cu Darul lui Hristos! Amin!
Comentarii