Un model pentru convertiți

Un model pentru convertiți

O coincidență: prima carte prin care am luat cunoștință de părintele Serafim Rose este Ortodoxia și religia viitorului, apărută în 1995, la Chișinău, și pe care eu am primit-o cadou în 1996.

Haideți să plonjăm direct în lumea paradoxurilor. Pe vremea aceea, eram student la Teologie, la a doua facultate, dar, cetățean suedez fiind, stăteam în străinătate, în Suedia. N-am auzit în Suedia de părintele Serafim Rose, deși căutam și citeam și acolo. Foarte interesant! Acum m-aș gândi care ar fi motivul. Un motiv ar fi că, în Suedia, ortodoxia este o zonă destul de mică și pricăjită și al doilea că mai este și foarte ecumenistă. Așa s-ar explica. În sfârșit, mi-a plăcut foarte mult cartea, m-am regăsit, eram pe aceeași lungime de undă și, între timp, am citit din ce în ce mai multe, și în engleză, colecția The Orthodox Word, plus cărămida aceea, Not of This World, a părintelui Damaschin Christensen, carte ce are vreo mie de pagini și care prezintă viața părintelui.

Am fost numit convertit. Dacă m-au numit pe mine convertit, îl numesc și eu pe Danion Vasile și zic: „Uitați, alt convertit!”. A fost coleg cu mine. Dar cum ne-am convertit noi? Părintele Serafim Rose era protestant. El s-au convertit în sensul cel mai concret al cuvântului. Dar Danion Vasile și cu mine, și cu alți Danioni și Părinți Dani, cum ne-am convertit? Căci noi eram botezați, mirunși și împărtășiți în Biserica Ortodoxă. Care este convertirea? Eu tot timpul am fost în ortodoxie, nu? Am certificatul de Botez. Prima întrebare: cum ne considerăm noi oare niște convertiți? Pentru că așa spunem: suntem convertiți, suntem întorși. Eu pot să zic că sunt întors, pentru că am fost în Biserică de mic copil, am părăsit-o în credință, mental și atitudine și m-am întors mai la bătrânețe. Danion Vasile s-a întors mai devreme.

Dar, dacă într-adevăr omul este din fire ortodox, ce caută convertiți de tipul ăsta? Asta este o întrebare care a dat multă bătaie de cap. Eu am simțit că, convertirea este un rezultat al chemării Duhului Sfânt. Pasul acesta supranatural, suprafiresc, este o excepție care confirmă regula, și eu văd că noi, mulți botezați ortodocși, avem o fire mult mai heterodoxă decât Serafim Rose de exemplu, care poate fi un model de ortodoxie pentru noi. Omul se naște din nou din apă și din Duh. Da, noi suntem toți născuți a doua oară, însă nu în sensul neoprotestant, ci în sensul ortodox – și erezia se lipește de noi. Eu simt că este un efort imens de a sta pe linia ortodoxă, sprijinit de Duhul Sfânt.

Ortodoxia și religia viitorului abordează, mai mult sau mai puțin, o temă care pentru mine a devenit esențială în lucrarea de doctorat: New Age-ul – Religia vărsătorului, religia viitorului.

S-a vorbit despre preocupările ecumeniste. Părintele Serafim a venit dintr-o zonă protestantă, a trecut și prin zona asiatică, cu zen, având și un moment de ateism, deci a traversat multe perioade. Părintele Sofronie, duhovnicul părintelui Rafail Noica, a avut și el o perioadă yoghină. A trecut prin căutări artistice, pictând la Paris. Este și el un convertit? În sensul Danion și părintele Dan, da! Pentru că el era ortodox și rus. Deci această convertire, ca aspect, este foarte interesantă.

Părintele Serafim Rose însă vine direct dintr-un mediu heterodox și a ajuns unul dintre părinții cei mai influenți pentru genul acesta de oameni cum sunt eu și cum este și Danion Vasile. De ce? Pentru că sunt oameni care au urmat un traseu bine stabilit, care reprezintă linia: gimnaziu – seminar – facultate, adică ortodocși de mici și până acum, provenind din familii preoțești, familii de la țară, medii curate și oarecum mai ferite. Mediul celălalt, cel urban, din care provenim noi, orășenii, urmând traseul: gimnaziu – liceu laic, facultate, preocupați de rock, de new age, de yoga, karate, antropozofie și multe altele. După ‘90, s-au deschis porțile Facultății de Teologie și pentru cei ca noi.

Însă noi și cei ca noi simțim, desigur, mare reazem în părinți precum părintele Rafail Noica sau părintele Serafim Rose. Vă amintiți cum a apărut sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi? Unul zicea: „Sfântul Vasile-i cel mai mare!” „Ba nu, este Ioan!” „Ba nici unul dintre ei, Grigore este cel mai mare!” Și ajunseseră să se certe. De ce? Pentru că fiecare avea o afinitate. Părintele Rafail tot timpul citează: „cum spune părintele Sofronie”, „părintele Sofronie” în sus, „părintele Sofronie” în jos. Părintele Serafim: „Vlădica Ioan Maximovici așa făcea, așa făcea, așa făcea!” Părintele Sofronie: „Siluan Athonitul spunea…” ș.a.m.d. Deci există o așa evlavie față de un părinte, dar nu spunând că e mai mare decât ceilalți – de genul ăsta noi ne ferim – sau spunând că Sfântul Siluan e mai bun decât Sfântul Ioan Maximovici. Mai auzim și vorbe din astea. Nu este normal.

Părintele Serafim Rose a fost un părinte special, un părinte foarte îndrăzneț și liber în gândire, în sensul bun al cuvântului. În Rusia este aproape un cult pentru el, căci el nu se închista și nu se poticnea în două lucruri: o dată în gândirea juridică, cine-i canonic, de unde până unde e cineva canonic sau nu, iar pe de altă parte, avea îndrăzneala să nu se afilieze – citez din altă lucrare – „unei biserici de partid, sau politicii bisericii” care de multe ori urmărește criterii ideologice și nu duhovnicești. Părintele Serafim este admirabil pentru noi și unii îi zic „fericit”, i s-a făcut și icoană și nu au exagerat.

Părinți precum Serafim Rose sau Rafail Noica beneficiază de o libertate a duhului pe care noi o inspirăm cu bucurie, și nu se împotmolesc în interese extrabisericești sau extraduhovnicești, și ne dau și nouă curaj de a gândi în libertate în duhul ortodox, care nu-i duh ideologic și nici duh dogmatist. Au această libertate a duhului, care exprimă adevăruri exacte.

Părintele Serafim nu are bariere duhovnicești și, din această cauză, și-a atras multe probleme încă în timpul vieții. Cu Kalomiros, legat de problema evoluționistă, ce polemică a dus! Scrisori de câte patruzeci de pagini – cine dintre noi a scris scrisori de patruzeci de pagini? Și situația cu Kalomiros tot nu s-a lămurit, căci au murit amândoi, unul hăis și unul cea, și nu s-au împăcat pe acel subiect.

Și ce ne mai spune acest exemplu? Că, în momentul în care devii o personalitate, îți asumi acest gen de polemici și îți poți atrage multe dușmănii.

Cât a trăit, s-au convertit mulți dintre rockeri și dintre punk-iști. Iată, eu nu sunt un rocker convertit, căci eu, repet, am fost ortodox și pe urmă am devenit rocker. Acolo, invers, din rockeri au ajuns ortodocși și unii s-au și călugărit.

Lucrarea asta ne arată ce duh a adus părintele acolo. Și despre ce duh este vorba? Este duhul Sfinților Părinți, un duh patristic care te impresionează. Și l-a avut, paradoxal, un american cu rădăcini norvegiene, suedeze, pe undeva nemțești, letone, cine știe, o amestecătură.

Părintele Serafim Rose simte duhul Sfinților Părinți mai bine decât mulți dintre noi. Deși n-a fost profesor, are valoare teologică, iar noi avem multe de învățat de la el și ca ascet, și ca mistic. Un mare semn de întrebare se ridică: unde ne aflăm noi față de el?

Închei aici. Am spus câteva cuvinte, subliniind de ce eu și alții care simt și gândesc ca mine avem atâta evlavie și afinitate față de acest gen de convertiți cu adevărat de la protestantism și de la lipsa de har. Iată, pe părintele Serafim noi îl avem la evlavie, ca model de comportare duhovnicească, patristică, un părinte deosebit ce a scris atâtea cărți folositoare.

Comentarii

comments powered by Disqus