„Istoria este o voce care face să răsune de-a lungul secolelor legile Binelui și ale Răului. Părerile se modifică, manierele se schimbă, crezurile se ridică și coboară, dar legea morală este scrisă pe tablele eternității.”

Mutilat sufletește și lipsit de o lege morală, omul modern se căznește să evadeze din temnița imoralului. Zadarnic, însă, căci orice înfruntare a slăbiciunilor nu duce decât la o înăsprire a condițiilor de detenție. Mi-am format această convingere studiindu-mă pe mine și pe cei din jur. Cel ce trăiește în lume și nu are curajul de a recunoaște că este slab, se minte pe sine. Ne-am afundat prea mult în mocirla slăbiciunilor și cu ochii mânjiți de noroi nu vedem miracolul lumii care ne înconjoară.

Cui folosesc slăbiciunile noastre? Pentru a răspunde la această întrebare, să ne imaginăm două modele sociale. Indivizii din primul model cască ochii pe internet scotocind după manele, au convingerea că Ștefan Bănică Jr. este un intelectual și îi apucă spiritul național doar pe stadion. În schimb, în cel de-al doilea model social, indivizii trec pragul bibliotecilor, știu bine că România poate oferi lumii și altceva, nu doar o echipă de fotbal și încă mai pot contempla lumea. Este evident că primul model este cel mai ușor de stăpânit. Deci slăbiciunile noastre servesc celor care vor să ne stăpânească. Și se folosesc de toate resursele pe care le au la îndemână. Principala resursă este cea mediatică. Omul modern a devenit un aprig consumator de mass-media, renunțând chiar la identitate. Treptat, masele ajung la uniformizare, rebeliunile culturale încetează, iar societatea este lesne de controlat.

Modelul Guță

Printr-un mecanism al impunerii modelelor sociale, conștiința maselor este amorțită. Cultura, această mamă bună care ne însoțea a fost înlocuită cu mirajul televiziunii. Răsfoitul paginilor a fost înlocuit de apăsatul butonului de la telecomandă. Eminescu a fost detronat, iar din locul său, știriștii de la Pro-Tv modelează conștiințe. În urmă cu trei ani, m-am crucit când am dat ochii de un sondaj CURS care indica valorile tinerilor. Vedetismul, sexualitatea, lipsa de scrupule, violența și vulgaritatea sunt câteva dintre „valorile” pe care tinerii și le asumă prin intermediul televizorului, pe care-l vizionează peste trei ore zilnic în proporție de 56%.

Pentru elevii cu vârsta între 11 și 14 ani, Andreea Marin pare a fi vedeta care întrunește majoritatea dintre cele menționate (8%), dar e depășită cu mult de preferințele pentru altcineva (29%) și de procentul de 22 care semnifică lipsa unor asemenea preferințe. Cert este că preadolescenții și-ar dori să semene cel mai mult cu o vedetă și nu neapărat din televiziune, ci mai degrabă din sport (13,9%). În categoria de vârstă 15-18 ani cei mai mulți preferă manelele (21,9%), iar vedeta admirată este Nicolae Guță (8,3%).

Cu toate că biblioteca ocupă un loc predominant în căminele adolescenților (80%), datorită atât paternului tradiționalist, cât și din cauza lipsei banilor necesari achiziționării unor aparaturi de înaltă tehnologie, tinerii citesc destul de puțin, aproape deloc. Baltagul lui Mihail Sadoveanu și poeziile lui Eminescu sunt singurele lecturi menționate. Poate și pentru că majoritatea consideră că domeniul sportiv aduce reușită în viață, mai mult de jumătate dintre aceștia dorind să devină fotbaliști.

Mișto vs. nașpa

Libertatea gândirii este constrânsă prin sistemele mediatice. Succesul manipulărilor pe scară largă depinde, în primul rând, de modul în care individul a fost cufundat în anonimatul masei. Odată ce fenomenul „Guță” a fost inoculat ca fiind un model valoric acceptat, sistemele mediatice invocă sentimentul fidelității față de respectiva presupunere. Repetând la nesfârșit preceptele teoriei bazate pe împărțirea oamenilor în „buni” și „răi”, „mișto” și „nașpa”, inoculații ajung să creadă sincer că fac parte din grupul social „mișto”, în vreme ce restul este „nașpa”.

Din moment ce privitorul la televizor nu mai are acces la surse alternative de informație, identitatea lui este asimilată noilor valori. Ajunge să creadă sincer în supremația noilor standarde, se va supune regulamentelor și va renunța la identitate. În virtutea disonanței cognitive va fi preocupat de conformarea stilului impus, renunțând cu totul la analizarea obiectivă a realității. Ba mai mult, devine un element activ în propagarea valorilor dobândite. Astfel, auzim maneaua răsunând pe stradă. Evident că același fenomen se petrece în toate sistemele valorice promovate mediatic. Încă un pas, și va fi „cool” să fi poponar și „nașpa” să mergi la biserică.

Același fenomen se petrece și în cazul inducerii de sentimente. Personajul modelat prin televiziune dezvoltă loialitate și devotament față de convingerile sale. Individul ajunge chiar să-și canalizeze sentimentele negative către cei care nu-i împărtășesc valorile. Spre exemplu, manelistul de la colț nu se mulțumește doar să polueze sonor mediul, ci se simte dator să-i aplice o corecție rockerului „nașparliu”.

Valori de laborator

Noile proiecte mediatice pentru inoculare sunt atent pregătite în laboratoare de inginerie socială. Când masele nu sunt suficient de „coapte” pentru un concept nou, dar care trebuie promovat, se inițiază un fel de dezbatere cu aerul unei controverse. Diverși „specialiști” sunt invitați să o discute, se inițiază articole scrise pro și chiar contra. Apoi, totul se termină fără a se ajunge la nici o concluzie (asta se și vrea), ideea promovată fiind deja imprimată în mințile consumatorilor de media. Doar o parte nesemnificativă dintre oameni au capacitatea de a înțelege și de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care își formează doar opinii superficiale și trecătoare. Așa stau lucrurile în privința tuturor problemelor societății. Reiese astfel că iraționalitatea este predominantă la nivelul conștiinței publice.

Prin intermediul „actualităților” de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei, etc. sunt aduse în casele și mințile oamenilor ideile dorite. Iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere și dându-i o importanță deosebită. Apoi procesul este repetat până când rezistența publicului este învinsă pe toate planurile. Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina și distrage atenția oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe problemele societății, cu atât este mai ușor să se introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a ajuns în situația absurdă ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de niște manipulatori abili, să dobândească aparențele unor realități științifice.

Manipularea prin sondaje

În afară de mass-media, o altă zonă importantă de intersecție dintre experimentele programării mentale și ceea ce devine politică publică este cea a „sondajelor de opinie”. Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a modela și manipula opinia publică în modurile care le convin conspiratorilor. O mare parte din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a opiniei publice. Această procedură se numește „făurirea opiniei publice”. Aceasta este perla „olimpienilor” căci, cu ajutorul miilor de specialiști în noile științe sociale aflați la discreția lor și ținând strâns în mână toată mass-media și în special agențiile de știri, se pot crea noi opinii publice despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puțin de două săptămâni.

Manipularea comunicațiilor

R. J. Lifton identifică opt căi de acțiune pentru remodelarea gândirii: Controlul comunicațiilor umane, Manipularea „mistică”, Cerința de puritate, Cultul confesiunii, Știința sacră, Remodelarea limbajului, Doctrina mai presus de oameni și Delimitarea socială. (Reforma gândirii și psihologia totalitarismului). Ne vom concentra în continuare pe controlul comunicațiilor. Să ne amintim de societatea descrisă de George Orwell în 1984. Toate comunicațiile umane erau controlate pentru că: „Cine controlează trecutul, controlează viitorul”. Istoria era rescrisă pas cu pas. În același timp, o altă armată de oameni lucra la recrearea prezentului. Pentru a justifica o acțiune sau alta, permanent erau inventați inamici, conflicte, dezastre. Realitatea însăși fusese anihilată și înlocuită cu o aparență de realitate. Seamănă cu societatea de astăzi? Ei bine, exemplele sunt de prisos.

Comunicațiile sunt controlate până la controlul a ceea ce trebuie să știe poporul. Piotr Wierzbicki a făcut o analiză minuțioasă a minciunilor din sfera informațiilor oferite maselor. „Structura minciunii, principiul esențial de informare într-un sistem totalitar, spune Wierzbicki, are forma următoarelor directive: Ce trebuie să știe poporul și Ce trebuie să nu știe poporul, pentru îndeplinirea primei directive se pune în mișcare un întreg sistem de propagandă care să inducă în conștiința publică ideea și mai apoi convingerea că ar fi „cea mai bună dintre lumi” Acțiunea însă are șanse foarte limitate de reușită, atât timp cât oamenii au acces și la alte surse de informație. De aceea, partea cea mai grea este imaginarea mijloacelor prin care la urechile poporului să nu ajungă informațiile ce ar putea afecta reușita activității de propagandă.”

„…să fie biciuite fără cruțare moravurile retrograde

Bogdan Ficeac a surprins aceleași modele și în România comunistă (Tehnici de manipulare).

Referitor la ceea ce se petrecea în țară, presa, televiziunea, radioul erau obligate să prezinte doar „mărețele realizări”, mai mult, modul de prezentare cuprindea, uneori, exagerări și minciuni ce frizau absurdul. Suprafața raportată ca recoltată depășea suprafața arabilă a țării, inaugurarea unor noi obiective industriale se făcea cu multe luni înainte de finalizare doar pentru a fi bifate în planul de investiții, bunurile nu se scumpeau, ci numai „prețurile se reașezau”, în România nu existau bolnavi de SIDA, handicapați, case de copii orfani ș.a.m.d. În același timp, toate informațiile ce veneau din exterior erau cenzurate și deformate pentru a arăta „degradarea societății capitaliste aflate în putrefacție”, pentru a împiedica „răspândirea concepțiilor retrograde, reacționare”.

Iată câteva fragmente din cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu din 1971, cu privire la programul PCR pentru îmbunătățirea activității ideologice. Nici un segment din sfera informației sau a culturii în general (care are un efect decisiv în crearea mentalității individuale, dar și colective) nu era neglijat. „Radioteleviziunea trebuie să pună în centrul emisiunilor problemele educației socialiste (…), pe această cale să fie biciuite fără cruțare moravurile retrograde, să fie promovate normele socialiste de conviețuire. (…) Filmul să devină un puternic mijloc de educație socialistă a maselor! (…) Pe scena teatrelor noastre, a operei, trebuie să-și facă loc (…) lucrări contemporane, cu caracter revoluționar, militant. (…) Casele de cultură, cluburile și căminele culturale trebuie să desfășoare o activitate cultural-artistică multilaterală, să cuprindă milioane de oameni, îndeosebi tineretul, contribuind în mod activ la educația socialistă a maselor. (…) Ziarele și revistele trebuie să deschidă larg paginile lor problemelor educației socialiste. (…) Ele trebuie să promoveze cu curaj experiența înaintată, să critice obiceiurile și moravurile înapoiate. (…) Criticii de artă trebuie să acționeze întotdeauna în spiritul principiilor marxist-leniniste. (…) Este necesar ca organele și organizațiile de partid să acționeze pentru unirea tuturor forțelor de care dispune societatea noastră în direcția realizării hotărârilor partidului privind îmbunătățirea activității politico-educative, formarea conștiinței socialiste, care să devină o uriașă forță în înfăptuirea programului general de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în România.”

Moștenirea lui Ceaușescu

După cum arată Ficeac, venirea comuniștilor la putere, prin forță, impuși de sovietici, a fost prezentată ca un rezultat al voinței întregului popor român, toate evenimentele trecutului au fost reinterpretate pentru a folosi doctrinei comuniste, până și numele localităților sau ale domnitorilor au fost modificate, personalitățile istoriei naționale s-au trezit brusc, în fruntea lor, ca o apoteoză, cu figura liderului Nicolae Ceaușescu. Biografiile lui Nicolae și Elena Ceaușescu au fost rescrise, rolul lor minor în cadrul mișcării comuniste fiind exacerbat la dimensiuni mesianice. Pe baza acestei reconstruiri a trecutului s-a ridicat, treptat-treptat, absurdul cult al personalității.

Din păcate, mecanismul minciunii instituționalizate nu a dispărut o dată cu revoluția din decembrie ‘89. Protestatarii calificați de Ceaușescu drept „huligani” aflați în solda „agenturilor străine” au devenit, după revoluție, „golani” și „animale”, rapoartele optimiste ale Comisiei Naționale de Statistică sunt în permanentă contradicție cu nivelul de trai tot mai scăzut al majorității populației.

Rușii au bomba psihotronică

Așa cum am arătat într-un articol anterior (Axa, Omul făr’ de minte) aplicațiile manipulării în domeniul militar sunt doar la un pas de a deveni o realitate. Recent, generalul rus în rezervă Boris Ratnikov a declarat jurnaliștilor publicației Pravda, că atât Rusia cât și alte state ale lumii dețin arme psihotronice performante care pot transforma soldații trupelor inamice într-o adunătură de zombie ușor manipulabili.

Conform afirmațiilor generalului Ratnikov, Rusia lucrează la arma psihotronică încă din anii 1920-1930, iar până la mijlocul anilor ’80 în toate marile orașe ale defunctei URSS existau centre secrete deținute de fostul KGB și destinate experimentării impactului generatoarelor psihotronice asupra populației. Deși în mod oficial aceste laboratoare secrete au fost închise după destrămarea URSS, miile de cercetători au rămas să lucreze în continuare la dezvoltarea noilor prototipuri de arme care acționează asupra psihicului uman.

Potrivit acelorași surse, este cunoscut și acceptat faptul că mulți cercetători precum academicienii Viktor Kandyba și fiul său continuă cercetările în această direcție în cadrul unor centre din Sankt Petersburg, iar academicianul Vlail Kaznacheyev lucrează la proiecte similare în orașul Novosibirsk.

Generalul Ratnikov este de părere că în cel mult 10 ani de acum încolo, armele psihotronice vor fi mai eficiente și mai periculoase decât cele atomice sau nucleare, fiind capabile să distrugă moralul și psihicul unor țări întregi, transformându-le cetățenii în personaje fără voință sau discernământ. Astfel de arme sunt capabile să controleze comportamentul populației, să le altereze serios funcțiile psihicului și chiar să convingă oamenii să comită sinucideri în masă.

Astfel de arme neconvenționale sunt deținute și îmbunătățite permanent și de către forțele armate ale altor state. Raportul generalului rus menționează că americanii se folosesc îndeosebi de sistemele psihofizice, cărora li se adăuga metode din hipnoză și tehnologii ultramoderne de stimulare psihică. Israelienii, în schimb, ar apela la metodele matematice și formulele conținute în universul ezoteric al Kabbalei. În timp ce forțele nord-coreene și pakistaneze apelează la metode care cauzează disfuncții ale organelor interne.

Redus, supus și controlat

Aplatizat și redus la minim, individul transformat mediatic trebuie să se supună normelor. Același sistem care impune noi valori, îi și controlează fidelitatea. Implanturile cu cipuri biometrice prin recunoașterea unor indicatori specifici sunt doar primul pas. Urmează implanturile care vor recunoaște și transmite informații despre stări. Uniunea Europeană finanțează cercetarea științifică pentru întroducerea de noi tipuri de senzori biometrici. Dacă până acum se vorbea de amprenta digitală, scanarea retinei sau chiar ADN, următoarea generație de scannere biometrice vor recunoaște ființele umane pe baza vocii, a undelor cerebrale și a electrocardiogramei. Proiectul Humabio (de la Human Monitoring and Authentication using Biometric Indicators and Behavioural Analysis, Monitorizarea și identificarea ființelor umane cu ajutorul indicatorilor biometrici și analizei comportamentale) a ajuns deja în faza experimentală.

14 voluntari au acceptat să li se implanteze cipuri RFID, pentru a participa la testarea noilor metode de identificare personală. O aplicație declarată a acestor metode este verificarea accesului în zonele de maximă securitate, dar au fost testate și alte aplicații de natură mult mai personală, care ne dovedesc că aceste tehnici nu se vor limita la asigurarea protecției în ariile securizate. Unul dintre sistemele testate, de exemplu, identifică pe baza datelor biometrice conducătorul unui automobil. Computerul de bord verifică atât chipul șoferului și amprenta sa vocală, cât și datele specifice activității cardiace și cerebrale. Automobilul nu va porni în caz că șoferul nu este autentificat. Deși promotorii proiectului afirmă că cercetarea este orientată spre metode de identificare non-invazive, în realitate, această tehnică este cea mai intruzivă dintre toate cele care au fost dezvoltate până în prezent. Printre altele, ea presupune ca implicită implantarea cipului de identificare personală cu tehnologie RFID, precum și stocarea unui număr impresionant de informații de natură personală despre toți cetățenii.