Arhimandrit Sarantis Sarantou, preot slujitor la Sfânta Biserică a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu — Amarousios
Se subînțeleg îndatoratele noastre mulțumiri față de Societatea Arheologică, care pune la dispoziția „Uniunii Ortodoxe Panelenice” sala oficială, spre sărbătorirea celor cincizeci de ani de viață, activitate, misiune în poporul lui Dumnezeu elen și nu numai. Smeritele noastre urări, ale colaboratorilor „Orthodoxos Typos” (Presa Ortodoxă), sunt: Cei cincizeci de ani să se dubleze și să se înmulțească în principal ca ofrandă calitativ divino-umană adusă Ortodoxiei și de ce nu comunității universale.
Omilia încredințată micimii mele va avea o „idioritmie”. Partea care se aseamănă cu epilogul o voi așeza ca prolog, deoarece constituie rezumatul întregii omilii ce-i urmează, dar și pentru că provine din condeiul renumitului, prolificului și mult experimentatului bărbat, celui mai potrivit să se preocupe și să evalueze tema pe care o semnalează titlul omiliei de astăzi
Citez ultima jumătate de pagină din critica foarte simplă, dar și consistentă pe care o face textului de la Ravenna respectabilul profesor universitar din Atena, domnul Ioannis Kornarakis, critică ce are ca titlu: „Textul de la Ravenna — masca Dialogului Teologic”.
Textul de la Ravenna este scris de o mână romano-catolică (lit. papală — n. tr)! Reprezentanții ortodocși înseamnă că au semnat cu ochii închiși! Cum poate cineva să fie de acord, când se pretinde așa ceva?
a) Este caracteristică deasa folosire în text a cuvântului „document”, pe care noi în diferitele noastre texte nu îl folosim.
b) Ortodocșii care au semnat textul de la Ravenna au semnat și acceptarea adaosului „Filioque”! În paragraful 13 se menționează: „Autoritatea în Biserică aparține lui Iisus Hristos Însuși, Unicul Cap al ei. Prin Sfântul Lui Duh, Biserica, ca Trup al Lui, participă la autoritatea Lui” (Ioan 20:22-23). Domnul are propriul Lui „Sfânt Duh”, deoarece conform kakodoxiei (relei-credințe) papale, ca al Lui, (propriu Lui), „purcede” de la Același!
c) În paragraful 45 al textului, se hotărăște dinainte ca rolul episcopului Romei să fie studiat (într-o discuție viitoare) pe baza învățăturilor Conciliilor I și II de la Vatican!
Textul arată că prin „buna” intenție (dispoziție) și a reprezentanților ortodocși, primatul papei funcționează deja în greul Ortodoxiei sau — mai bine zis — a ortodocșilor cu „deficiență” ortodoxă „eclesiologică”
Din puținele rânduri pe care le-am citat din eminentul profesor, domnul Kornarakis, ne dăm seama deja că Comisia Mixtă Internațională de Dialog dintre catolici și ortodocși a semnat în octombrie 2007 la Ravenna acest text pe care l-au numit „document”.
Așadar, dintru început, devine sesizabil că și ortodocșii au semnat în acord cu catolicii kakodoxia papalului „filioque”. De asemenea, se hotărăsc dinainte să studieze rolul episcopului Romei în baza învățăturilor catolicilor de la Conciliile I și II Vatican. L-au botezat pe papă Episcop al Romei și ai noștri și înaintează având ca instrument ultimele două Concilii de la Vatican ca să-l accepte ca „protos” — primul.
Desigur, domnul profesor Kornarakis face și alte observații, pe care le vom include în cadrul cuvântului nostru, ca binevenite pentru un asemenea text amenințător, care a fost deja aruncat la bazele viitorului text de la Elounta. Se așteaptă ca ambele texte de la Ravenna și de la Elounta să dea în 2009, la întrunirea în Cipru a Comisiei Mixte Internaționale, textul definitiv în care, după cum se speculează de către unii, Comisia să accepte primatul papei ca primat Diaconal (al Diaconiei, de slujire).
Astfel se va adeveri ceea ce a spus teologul romano-catolic Pierre Dipre cu 40 de ani în urmă conferențiarului pe atunci al Facultății de Teologie din cadrul Universității din Atena și acum egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte Athos, Părintele Arhimandrit Gheorghe Kapsanis, și anume că: primatul papal vi-l vom formula în așa fel încât credincioșii voștri să nu se scandalizeze.
Problema este: Vom topi această terminologie (serologie) sau o vom voma?
Să vedem drumul dialogului puțin mai analitic.
Preludiu cu eșec pentru dialogul între catolici și ortodocși, numește domnul Ioannis Kornarakis textul catolic cu semnătura papei care a circulat în iunie 2007 cu titlul: „Răspunsuri la întrebări referitoare la puncte de vedere (teze) în jurul învățăturii despre biserică”.
Se presupune că poporul întreabă, iar răspunsurile le dă papa Benedict după cum urmează:
1. Singura biserică adevărată este cea Catolică, una și unică.
2. Biserica Catolică este condusă de papă ca succesor direct al Apostolului Petru și de Episcopii care se află în comuniune cu el.
3. Celelalte biserici au o deficiență (lipsă) eclesiologică, Mai exact, papa consideră „Bisericile” protestante cu deficiențe mari, iar pe cea Ortodoxă cu deficiențe mai puține, pentru că nu acceptă primatul și infailibilitatea.
Pe pagina sa personală de internet, papa Benedict al 16-lea, printr-un comunicat scurt, dar clar, vrea să arate că nu dă o așa mare importanță „documentului” de la Ravenna, alcătuit între 8 și 14 octombrie 2007, ci că doar se bazează pe problematica textelor de la Monaco 1982, Bari 1987 și Noul Valaam 1988. Benedict al 16-lea confirmă deschis fața new-age-istă a papismului prin strălucitul său bilingvism.
Ca ortodocși putem să ne împotrivim papilor în bilingvism sau plurilingvism, având o atât de bogată Tradiție cristalizată sinodal-democratic? Prin acest comunicat al său, Benedict al 16-lea desființează în principal paragraful al 46-lea al proclamației comune de la Ravenna, în care toți participanții catolici și ortodocși nu-și ascund bucuria pentru viitorul favorabil al acestui text și al perspectivelor sale.
Din iunie 2007 până în octombrie 2007 au trecut patru luni, în timpul cărora partea ortodoxă pică să se împotrivească oportun declarațiilor provocatoare ale papei Benedict. Cel mai bine ar fi fost, desigur, dacă ar fi avut generozitate, chiar și din rațiuni de politețe lumească, însuși papa să facă niște noi declarații, după cum fac întotdeauna șefii de stat și să tempereze anterioarele declarații ale sale - provocatoare pentru ortodocși, în vederea apropiatului dialog de la Ravenna. Ori, așa ceva nu s-a întâmplat.
După aceste Răspunsuri — declarații papale, Sfântul Sinod al Bisericii Eladei a trimis un act cu data 8 octombrie 2007 Copreședintelui Comisiei Mixte de Dialog între Biserica Ortodoxă și cea Romano-Catolică, IPS loan, Mitropolit de Pergam și l-a însărcinat să ceară explicații părții catolice în cadrul dialogului de la Ravenna pentru pozițiile și vederile eclesiologice din textul Răspunsurilor, pentru că acestea problematizează Biserica Ortodoxă.
Din citirea „documentului” de la Ravenna însă, ne dăm seama ușor ori că nu s-a atins deloc acest subiect de către ÎPS Copreședinte, ori că nu i s-a permis, pentru că Răspunsurile papei ca infailibile nu pot fi contestate.
Logica ortodoxă comună, simplă și sănătoasă spune: De vreme ce dialogul teologic nu se exercită de pe picior de egalitate de către ambele părți, cum este posibil să înainteze? Cum este posibil să rămână membrii părții ortodoxe într-un dialog atât de important, când cunosc dintru început, de dinainte, că participă la dialog ca membrii ai unei biserici care a fost deja caracterizată deficitară, grație insistenței papale cunoscută tuturor?
Așadar, dată fiind trimiterea actului Sfântului Sinod al Bisericii Eladei Copreședintelui Comisiei Mixte și dat fiind și faptul că a fost ignorat conținutul său și de către Comisie — după cum se pare — avem tot dreptul ca membrii egali ai Bisericii Ortodoxe să protestăm împreună nu doar pentru soarta actului, ci și pentru conținutul „documentului” și pentru valoarea sa. După cum se termină, și acest „document” de la Ravenna va avea soarta născocitelor texte papale, ca cea a Dispozițiilor Pseudo-Isidoriene care la un moment dat istoric au fost folosite la jumătatea secolului al 9-lea pentru susținerea ideilor teocratice ale papilor împotriva ideilor teocratice ale împăraților. Atunci, s-a susținut că papa este capul lumii. Astăzi ce valoare poate să aibă „documentul” de la Ravenna? Poate cel mai bine să concureze născocitele texte ev-medievale.
La Ravenna a fost cercetată tema Sinodalității și a Autorității în Biserică în plan universal, adică al Bisericii Ecumenice (a-toată-lumea), al Bisericii întregi (universale), cu referire deosebită a Biserica Romei și la episcopul ei, considerându-l ca primul în „taxis” (în Diptice, cuvântul „taxis” însemnând ordine, rânduială, și este vorba despre ordinea patriarhilor când sunt pomeniți la Liturghie — n.tr.) în cadrele vechii „Pentarhii” a Patriarhilor.
Să cercetăm puțin textul de la Ravenna:
1. În primele doisprezece paragrafe se accentuează Sinodalitatea Bisericii, care constituie reflexul și consecința Trinității ei.
Aici însă apare o inconsecvență la membrii catolici ai Comisiei Mixte. Deoarece papismul nu crede nici în Sinodalitatea Bisericii, pentru că forma lui de guvernare nu este sinodală, ci papalo-absolutistă, nici în Treime, așa cum crede Biserica Ortodoxă a lui Hristos, cum pot membrii catolici ai Comisiei Mixte să conglăsuiască în adevăr și nu în falsitate (aparență) cu membrii ortodocși ai Comisiei?
Desigur că „documentul” a fost semnat și de membrii catolici ai Comisiei și de cei ortodocși. Membrii catolici au semnat Sinodalitatea fără să creadă în ea și Trinitatea fără să o cunoască, deoarece doar în Biserica adevărată se dobândește experiența treimică și deci și Sinodalitatea ca experiere. Iar membrii ortodocși au semnat „documentul” știind că membrii catolici nu cred în Sinodalitate, de vreme ce părintele lor spiritual, papa, nu crede în Sinodalitate. Au semnat de asemenea conștient, de vreme ce știau că nu au aceeași Triadologie cu membrii catolici, din cauza relei lor credințe legalizate în filioque.
Dar de vreme ce în Biserica Ortodoxă, se încorporează cei din afara ei, doar prin adevăratul Botez Ortodox și Mirungere, (taine pe care catolicii nu le au), cum vor accepta membrii Bisericii Papale Sinodalitatea și Trinitatea, experiențe care se trăiesc doar în Biserica Ortodoxă?
De asemenea, este cunoscut faptul că al II-lea Conciliu Vatican, doar cu numele este Sinod, pentru că, după cum reiese din actele sale, susține Panaghiotis Trempelas, nu numai că nu a limitat primatul jurisdicțional al papei în „Biserica“ papală, ci l-a dezvoltat. A fost legalizată — desigur — relația sa cu ceilalți episcopi în date noi: Episcopii sunt episcopi în măsura în care acceptă autoritatea primatului papal și a infailibilității și în măsura în care cred în și vor să depindă spiritual de papa. Este total contrară această „eclesiologie” celei a Bisericii Ortodoxe.
Sfântul Nectarie în lucrarea sa „Cauzele schismei” menționează: „Sfântul Duh în ziua Cincizecimii s-a vărsat peste toți Apostolii și toți au primit plinătatea darurilor Sale. Egalitatea este conformă cu adevăratul duh al Evangheliei.
Egalitatea este mărturisită de hotărârile Apostolilor luate întotdeauna în comun și în consfătuire. Nu apare nicăieri Petru ipso jure fără părerea celorlați co-episcopi cu el să legifereze vreun decret referitor la lucrurile Bisericii. Și la alegerea lui Matia de către cei doisprezece Apostoli și la desemnarea celor șapte diaconi și la ivirea chestiunii despre circumciziunea creștinilor proveniți dintre păgâni și la cea despre cea a predicării Evangheliei la păgâni, chiar dacă toți Apostolii au primit poruncă de la Domnul, Petru apare acceptând poruncile Sinodului, adică ale Bisericii întregi. În Antiohia, desigur, a fost mustrat de Pavel (Galateni 2:11). Învederând egalitatea în acestea, Petru se numește pe sine împreună-preot cu preoții: „Pe preoții cei dintre voi îi rog ca unul ce sunt împreună-preot și martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei celei ce va să se descopere: Păstoriți turma lui Dumnezeu dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câștig urât, ci din dragoste; nu ca și cum ați fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când se va arăta Mai-marele păstorilor, veți lua cununa cea neveștejită a măririi” (I Petru 5: 1-4).
Egalitatea este mărturisită și de exemplul Bisericii Vechi, întrunirea Sinoadelor Ecumenice și canoanele acestora.
În scrierile Apostolice și a Părinților Răsăriteni și Apuseni ulteriori egalitatea este mărturisită, dar nu se găsește nici o referință la vreun primat.
Respectând egalitatea și papii din Biserica veche, când veneau în contact cu alți episcopi, li se adresau acestora cu Frate și niciodată cu Fiule. Papii Leon I și Grigorie I l-au propovăduit pe Hristos ca și Cap și Centru al unității Bisericii, iar nu pe ei înșiși. De aceea, nici nu urmăreau vreo stăpânire (autoritate) asupra Bisericii Universale.
Egalitatea o îmbrățișează și catolicii, în special teologii francezi.
Credincioșii nu sunt oi nici ale lui Petru, nici ale celorlalți Apostoli, ci ale lui Iisus Hristos, precum mărturisește Petru: „Căci erați ca niște oi rătăcite, dar v-ați întors acum la Păstorul și la Păzitorul sufletelor voastre” (I Petru 2: 25). Doar Hristos este adevăratul Păstor de sine stătător, care a spus despre Sine: „Eu sunt Păstorul cel Bun, Păstorul cel Bun își pune sufletul pentru oile Sale” (Ioan 10: 11). Pentru aceasta nu i-a spus lui Petru păstorește oile tale, ci „Păstorește oile Mele” (Ioan 21: 16). Petru și ceilalți Apostoli sunt păstori slujitori și în același timp oi cuvântătoare ale turmei lui Hristos. O astfel de conștiință aveau despre ei Apostolii, succesorii lor și Părinții Bisericii.
Iisus Hristos, Piatra de Temelie și Capul Bisericii, este Centrul de unitate al Bisericii” (pp, 16, 17).
Este dispus actualul papă să accepte această eclesiologie, care concepe Sinodalitatea ca icoană a Trinității, sau va trebui ca membrii ortodocși ai Comisiei Mixte să fie reeducați și să învețe să ne reeduce și pe noi în curioasa „Sinodalitate Papală”? Adică folosim aceleași cuvinte, aceeași termeni (definiții), cu conținut diferit, lucru pe care îl face Noua Ordine a Lucrurilor, New Age, nu numai în plan teologic, ci și în toate planurile de expresie și viață, creând o mare confuzie.
2. Dar și în ceea ce privește Trinitatea, există iarăși o problemă în înțelegerea termenului. Un alt sens și un alt conținut îl dau catolicii Trinității, pentru că de foarte timpuriu, din secolul al VI-lea, au introdus filioque-le, pe când noi ortodocșii continuăm tradiția Evanghelistului Ioan, care a fost de-a dreptul primită de Trupul Bisericii, fără încurcături de tipul filioque-lui, care falsifică Treimea, o relativizează, într-un sistem rigid ca cel al papismului umanist. Răspunsurile pe care din vreme în vreme le dau unii partizani ai papismului, răspunsuri de tipul că papa are „dreptul” (grecescul evelixia s-ar traduce etimologic prin „mod de a rezolva ușor o problemă” — n.tr.) să rostească Simbolul Credinței și fără „filioque”, adică ortodox, complică și mai mult dialogurile și le fac nevrednice de crezare și pentru credincioșii catolici și pentru credincioșii ortodocși.
Și se pune întrebarea: Este cu putință ca bilingvismul sau polilingvismul să pătrundă în credința, în logica, în mentalitatea, în exprimarea creștinilor, trecând peste temele capitale despre credința și viața în Sfânta Treime?
Iată de ce este indispensabil, imperios, ca membrii Comisiei Mixte, chiar și după semnarea celor 46 articole de la Ravenna și după comuna lor acceptare prin semnătură, să recitească textul atent și cu mai multă luciditate. Același lucru să-l facă și forurile sinodal-episcopale corespunzătoare, dar și cealaltă parte a trupului Bisericii (se înțelege laicatul ortodox — n.tr.), ca să se vadă dacă aceste articole sunt înțelese, dacă pot fi însușite de Biserică, dacă pot să funcționeze pozitiv sau nega- tiv la unirea sau îndepărtarea „Bisericilor”.
3. În ceea ce privește Canonul 34 Apostolic, se dă o mare importanță prezenței și autorității primului dintre Episcopi. Smerit cugetăm însă, că cel care a redactat cele 46 de articole ale declarației comune de la Ravenna, când a ajuns la articolul 10, a accentuat jumătate de canon, iar cealaltă jumătate a ciuntit-o.
Citim Canonul:
„Se cade ca episcopii fiecărui neam să cunoască pe cel dintâi dintre dânșii și să-l socotească pe el drept căpetenie și nimic mai de seamă (însemnat) să nu facă fără încuviințarea acestuia; și fiecare să facă numai acelea care privesc (se referă la) parohia (eparhia) sa și satele de sub stăpânirea ei. Dar nici acela (cel dintâi) să nu facă ceva fără încuviințarea tuturor, căci numai astfel va fi înțelegere și se va mări Dumnezeu prin Domnul în Duhul Sfânt: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.” (Canonul 34 al Sfinților Apostoli)
Mentalitatea ortodoxă este redată de Sfântul Nectarie în lucrarea amintită mai sus. Sfântul întreabă: „Și dacă Petru este primul între Apostoli, și dacă este corifeu, și dacă este piatra de temelie a Bisericii, și dacă ține cheile Împărăției cerurilor, și dacă este păstor al oilor și al mieilor din turma cea dubovnicească a Mântuitorului, ce este comun între aceste vrednici și episcopii succesori care au fost hirotoniți de el? Și cum a odrăslit din aceste harisme dumnezeiești sistemul ierokratiei (statului sacru) și al kosmodespotiei (stăpânirii lumii)? Și cum cheile Împărăției cerurilor au deschis ușile împărăției pământești? Cum cele dubovnicești s-au prefăcut în cele materialnice? Cum a devenit păstorul ighemon? Cum s-au transformat cheile în sabie? Cum piatra credinței s-a făcut piatră de scandal? Dar de ce un singur urmaș privilegiat și nu toți care au aceeași identitate succesorială? Oare numai unul singur a născut Petru prin Evanghelia sa? Oare doar o singură Biserică (locală — n. trad.) a întemeiat? Oare doar un singur epi- scop a hirotonit? De ce unul singur uzurpă succesoratul lui Petru?”
4. De asemenea, se depun eforturi în încercarea de a lega Sinodalitatea cu Euharistia. Cum este însă posibil să legăm paragrafele de la Ravenna de Dumnezeiasca Euharistie, din moment ce nu cădem de acord teologic? Nu avem nici aceeași teologie dogmatică, nici aceeași teologie euharistică. Ca dovadă, aducem din nou Conciliu II Vatican. Reforma liturgică extrem de extinsă pe care a întreprins-o Conciliul în cauză constituie o altă dovadă a diferenței radicale de gândire, de mentalitate și de teologie a papismului față de Ortodoxie, nu doar scheletică, a tipicului cultului divin, ci a capacității lui duhovnicești și harismatice. Astăzi, cardinalii mărturisesc eșecul reformei liturgice a Conciliului II Vatican, nereușită care clatină credibilitatea și confirmă secularizarea generală pe care a adus-o.
5. Pretutindeni este difuzat duhul teoriei „Bisericilor surori”, cu succesiune apostolică canonică, Preoție, Botez, Mirungere, Euharistie, Nicăieri nu apare vreo diferență. Nu avem nimic altceva de discutat, fără numai primatul papei? Doar ce se va discuta și acesta în cele din urmă în Cipru în 2009, nu ne va mai rămâne nimic, decât mult-dorita unire, adică uniatizarea (greco-catolicizarea) noastră.
6. Întreg „documentul” este scris de o mână romano-catolică (lit. papală — n.tr.) care cunoaște foarte bine polilingvismul Noii Ere (New-Age). Spre exemplu: Fiecare din cele două Biserici proclamă că ea constituie Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească în baza Simbolului de Credință. Când „documentul” se referă la ortodocși, folosește termenul „self-understanding”, adică „subînțelegere” („auto-sesizare”, „auto-percepție”) și evidențiază subiectivitatea. Când se referă la romano-catolici (lit. papistași — n.tr.) folosește termenul „self-awareness”, adică „conștiință de sine”, care în limba engleză desemnează obiectivitatea.
Textul este scris în limba engleză. Așadar, redactorul „documentului” îi caracterizează subiectivi pe ortodocși în ceea ce privește concepția lor despre unicitatea bisericii lor și obiectivi pe romano-catolici în ceea privește cunoștința (conștiința) lor despre „Biserica” lor.
7. Întreg textul respiră de formulări aparent ortodoxe, vagi, exprimări diplomatice, generalizări inexacte, supra-accentuarea sau supra-simplificarea, în antiteză cu ereticii care folosesc artificiile de mai sus ca să potrivească textele cu mentalitatea lor, în ereziile lor (lit. kakodoxiile — n.tr.).
Textul „teologic” comun de la Ravenna, în 10 pagini cu 46 de paragrafe, a fost comentat pozitiv pe de o parte, dar desigur părtinitor de către partea romano-catolică, de către membrul papal al Comisiei Mixte de Dialog, arhiepiscopul greco-catolicilor în Grecia, d-l Dimitrie Salahas, recent hirotonit de papă, nemulțumit pe față nu doar față de poporul ortodox elen, ci și față de alți ortodocși.
D-l D. Salahas invocă părerea Sfântului Ignatie al Antiohiei, care numește Roma „întâi-stătătoare în iubire” și întâiul (protos) pe Episcopul Romei între conducătorii Pentarhiei.
Expunem textul original al Sfântului Ignatie Teoforul către Romani, pentru a arăta cu toată acrivia, că sfântul folosește nu doar acest termen, ci și multe alte caracterizări pentru Biserica Episcopală a Romei, dar nu pentru episcopul ei. Prin simpla citire a textului de mai jos înțelegem că precizările caracteristice nu sunt atribuite Episcopului Romei, ci alesei plinătăți - numită cu numele lui Hristos - a Bisericii Romei.
„Ignatie, numit și Teoforul, Bisericii celei miluite prin măreția Tatălui celui Preaînalt și a lui Iisus Hristos, singurul Lui Fiu, Bisericii celei iubite și luminate prin voința Celui ce voiește pe toate câte sunt, potrivit credinței și dragostei lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Bisericii care este și stă în frunte în țara romanilor, vrednică de Dumnezeu, vrednică de cinste, vrednică de fericire, vrednică de laudă, vrednică de a dobândi ce dorește, vrednică de curăție; Bisericii care stă în fruntea dragostei, care ține legea lui Hristos, care poartă numele Tatălui, pe care o și salut în numele lui Iisus Hristos, Fiul Tatălui; celor uniți, după trup și duh, cu toată porunca Lui, celor plini, fără deosebire de harul lui Dumnezeu și celor curățiți de orice culoare străină, multă bucurie fără prihană în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru”.
D-l D. Salahas susține primatul papal și pe cuvântul Domnului: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16: 18).
Mai mult decât suficient însă a fost cercetat științific de marele Sfânt al secolului nostru, de episcopul de Dumnezeu insuflat al Pentapolei, de Sfântul Nectarie și nu numai, că Apostolul Petru niciodată nu vizitase Roma (înainte de Pavel — n.tr.) și că Apostolul Pavel întru nimic inferior lui Petru, este întemeietorul Bisericii Romei. Șaptesprezece ani de viață a închinat Sfântul Nectarie pentru a alcătui cea mai bună operă demonstrativă a sa, de aproape o mie de pagini, cu titlul „Cauzele schismei”.
În această excepțională lucrare antieretică a Sfântului Nectarie, se analizează alunecarea treptată a papilor, încă din secolele Imperiului Roman, în pretenția autorității, și de aici în legalizarea eretică a dogmei „filioque” inițial și a altor erezii dogmatice ulterioare, și, în principal, în revendicarea „arteriosclerotică” primatului jurisdicțional (de autoritate).
Erezia dogmatică (filioque) și primatul papal, constituie cele două fețe ale aceleiași patimi — trufia.
Teoria și fapta sunt interioare una alteia (perihoretice) în declinul istoric al papismului în infinitul câmp plan și secularizat al umanismului occidental.
Să ne spună „arhiepiscopul” uniților din Elada, d-l D. Salahas, la care din cele șapte prime Sinoade apostolice a prezidat Episcopul Romei? La nici unul. La care din Sinoadele Ecumenice a prezidat Episcopul Romei sau vreun renumit papă? La nici unul. Așadar, la ce fel de diaconie, în esență instituționalizată, concluzionează prea frumoasa denumire a Sfântului Ignatie al Antiohiei „întâi-stătătoare în iubire”?
D-l D. Salahas, fără să fie deranjat prea mult, justifică retragerea reprezentanței Bisericii Ruse de la cea de a 10-a Comisie Mixtă a Dialogului la Ravenna. Retragerea nu a împiedicat — scrie pe pagina sa de inter- net — „în nici un fel pe ceilalți 50 de membrii prezenți (27 catolici, 23 ortodocși) să-și desfășoare normal și fratern lucrările lor”.
Ce înseamnă „în nici un fel”? Ce înseamnă „normal și fratern'? E ca și cum s-ar spune: Ortodocșilor, reprezentanților ruși, vă trecem la pantofii noștri vechi.
Este posibil să fie ignorată o Biserică atât de vie și de numeroasă, atât de provocator (ostentativ)? Și de către frații catolici și de către mai frații (sic!) ortodocși de la Ravenna?
Episcopul rus Ilarion Alfeiev a declarat periodicului S.O.P: „Încă o dată ni se propune posibilitatea de a accepta o considerare uniată (greco-catolică) a primatului Episcopului Romei. Dacă acesta este pasul de progres, mult mă tem că un astfel de progres nu va putea să-i insufle pe ortodocșii care consideră uniația ca pe o incoerență a explicației lor vis-a-vis de eclesiologie și ca pe o trădare a Ortodoxiei. Nu avem nevoie de o nouă uniație. Avem nevoie să continuăm dialogul teologic nu pentru a-i transforma pe ortodocși în uniți (greco-catolici), ci pentru a elucida punctele eclesiologice de divergență între catolici și ortodocși.
Dacă până în acea clipă în mod sigur Comisia Mixtă nu a reprezentat Biserica lui Hristos, cu atât mai mult de când s-a retras reprezentanța Bisericii Ruse.
- Desigur că noi - ca creștini ortodocși și clerici - ne întristăm inimaginabil pentru lucrările și hotărârile sau declarațiile comune ale acestor Dialoguri, pentru că Biserica lui Hristos cunoaște alte organisme administrative precis instituționalizate, ale căror hotărâri le respectă, le recunoaște și le acceptă ca inspirate de Dumnezeu. Dar în teme atât de importante și de serioase, precum temele ce țin credință, acceptă și consfințește doar hotărârile Sinoadelor Ecumenice.
Sfântul Nicodim Aghioritul, cel mai experimentat și mai erudit dintre teologii mai noi ai Bisericii noastre, în opera sa cea mai științifică, originală și de-Dumnezeu-insuflată — Sfântul Pidalion, ne oferă explicații referitoare la convocarea Sfintelor Sinoade ale Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, ale Bisericii noastre Ortodoxe. La ele au participat doar ierarhi, preoți și diaconi ortodocși, reprezentând Bisericile locale din întreaga lume.
Cu toate că mijloacele de deplasare din acea epocă (din secolul IV d. Hr. - data Primului Sinod Ecumenic, până la cel de-al Șaptelea în secolul VIII d.Hr.) erau mai dificile decât cele de azi, totuși, toți episcopii Sfintei noastre Ortodoxii de pretutindeni, cu câțiva dintre preoții și diaconii lor, veneau, socotind că se cuvine să se întrunească, pentru că doar în acest mod al „multei și dezvoltatei dezbateri (sfătuiri)” se dă luminarea și Harul Dumnezeiesc pentru învederarea adevărului în Hristos.
Mai exact, Sfântul Nicodim, în cuvântul înainte la Sinodul Întâi Ecumenic, crede că elementele constitutive ale Sinoadelor Ecumenice sunt patru:
1. Episcopii cu însoțitorii lor nu se adună nici la poruncile papilor, nici ale patriarhilor, ci ale împăraților.
2. Temele Sinodului trebuie să se refere la chestiunile de credință. Discuția să fie liberă și să se expună o hotărâre și o definiție (horos) dogmatică. Să se elaboreze hotărâri precise conforme tuturor Sinoadelor Ecumenice, exprimând clar sfintele dogme.
3. Hotărârile lor să fe ortodoxe, bine-credincioase, conforme cu Sinoadele Ecumenice anterioare. Este celebră axioma Sfântului Maxim: „Credința ortodoxă (bine-cinstitoare) ratifică Sinoadele ținute!” și iarăși: „Dreptatea (Ortodoxia) dogmelor judecă Sinoadele!”.
4. Toți Patriarhii și Arhiereii ortodocși ai Bisericii Universale primesc cele definite și rânduite canonic în Sinoadele Ecumenice fie prin prezența lor personală, fie prin locțiitorii lor sau, în absența lor, chiar prin scrisorile lor.
Din cele patru elemente constitutive ale Sinoadelor Ecumenice, Sfântul Nicodim deduce și definiția lor:
„Sinod Ecumenic este cel convocat prin poruncă împărătească, expunând o definiție dogmatică despre credință, care hotărăște bine-cinstitor (ortodox), corect și conform Sfintelor Scripturi și Sinoadelor Ecumenice anterioare, pe care hotărâre a primit-o conglăsuirea tuturor Patriarhilor și Arhiereilor din Biserica Universală fie prin prezența personală, fie prin locțiitori, sau — dacă ei lipsesc — prin scrisorile și semnăturile lor”.
Acestea au fost despre Sinoadele Ecumenice. O comisie ca aceasta care instrumentează o temă așa de importantă ca cea a dialogului cu catolicii, nu ar fi trebuit să întrunească măcar câteva din elementele de mai sus pentru a fi considerată în baza lor „veșnică, fără nici o lipsă, infailibilă și fără păcat”, cum susține Sfântul Nicodim? Puritatea (claritatea) hotărârilor acestor comisii ar fi avut puterea de a înlătura orice suspiciune și dispută din partea primitorilor.
Astăzi, Comisia Mixtă nu are nici un element constitutiv din cele de mai sus analog Sinoadelor Ecumenice, pentru că:
1. Pentru o temă așa de importantă, cum este dialogul cu ereticii papistași nu s-a convocat nici măcar o dată totalul episcopilor din lume împreună cu preoții și diaconii.
2. Participanții foarte puțini în Comisia Mixtă este firesc să fie prieteni, în același gând sau așteptând vreun folos de la întâistătătorii lor. Ca dovadă, promovarea d-lui Dimitrie Salaha în tronul arhiepiscopal al uniților din Elada demonstrează identificarea lui totală cu dispozițiile catolice de mai sus. Promovarea reușită a dispozițiilor catolice în Comisia Mixtă, i-a asigurat bunăvoința curții papale și avansarea sa într-un scaun „mai înalt” — în concepția lor.
3. Chiar dacă astăzi nu este posibilă convocarea unui Sinod Ecumenic de către prim-ministru sau președintele statului sau de către vreun lider mai înalt al „Europei Unite”, poate că ar putea fi convocat de către Patriarhul Ecumenic cu o participare mai largă, dacă este posibil, a tuturor Episcopilor Ortodocși din lume. Tema nu este una neglijabilă, ci o temă care preocupă Creștinătatea de pretutindeni. Prin urmare, mai întâi inter-eclesiastic, mai întâi în sânul Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, trebuie să se pună tema Dialogului, și apoi în afara granițelor ei.
4. Discuțiile ar trebui să se refere la tema precisă a relației cu catolicii și, desigur, așa numita „mentalité”, mentalitatea discuțiilor, ar trebui să fie localizată în climatul și în predania sinodală, scripturistică și patristică — până acum foarte bogată — a Sfintei noastre Ortodoxii.
5. Conform presupoziției constitutive a oricărui Sinod Ecumenic, ori asemănător, care va discuta tema relației noastre cu papistașii, nu poate fi contestată experiența Sfinților Părinți anteriori: Grigorie Palama, Marcu Evghenicul, Meletie Pigas, Nicodim Aghioritul, Sfântul Nectarie al Pentapolei, Dositei al Ierusalimului, precum și hotărârile sinodale anterioare din anii 1848, 1868, 1895.
Pe de altă parte, nu este posibil să se treacă sub tăcere în mod vinovat, permanent din partea noastră, activitatea obraznică și îndrăzneață a uniației, atât în Elada, cât și în regiunile altor popoare ortodoxe, Este minunată — Slavă Domnului! — opoziția și mărturisirea ÎPS Serafim, Mitropolit de Pireu și a Prea Cuviosului Părinte Arhim. Gheorghe Kapsanis, referitoare la numirea noului arhiepiscop al uniților din Elada, d-nul Dimitrie Salaha.
În mai 2008, IPS Serafim, Mitropolit de Piure, scrie:
„Înscăunarea în centrul Athenei, pe 24 Mai (2008) a D-lui Dimitrie Salaha ca episcop al inexistenților Uniați din Grecia dă la o parte masca așa-ziselor legături de prietenie și a teoriei „Bisericilor surori” și dezvăluie adevărata față, îngrozitoare, a Papismului, care a vătămat de timpuriu adevărul credinței și stăruie demonic în insuportabila sa răutate”.
Mai general cunoscut este și protestul ortodocșilor prin întreruperea dialogului din pricina problemei uniației. Nu este vreo coincidență sau întâmplare că în anul 2000 la Baltimore dialogul teologic s-a împotmolit. Cu puțin mai înainte, în 1993, la Balamand s-a impus un acord între catolici și ortodocși care dădea impresia că erau intenții bune de ambele părți pentru cunoaștere reciprocă, apropiere și promovarea dialogului. Însă consecința acțiunii uniației în statele răsăritene a fost întreruperea justificată pentru șase ani a dialogului teologic. După Balimore, dialogul a reînceput la Belgrad în septembrie 2006, fără însă a fi fost înlăturate sau îndreptate cauzele întreruperii de șase ani menționate anterior. Ravenna constituie continuarea acestei mentalități agresiv-ofensive a Romei și a defetismului din partea congresiștilor ortodocși ai Comisiei Mixte de Dialog.
Întotdeauna conștiința ortodoxă a celor mai mulți Episcopi și păstori ortodocși a considerat uniația nu numai ca pe un inacceptabil Cal Troian al papismului împotriva Ortodoxiei, dar și ca pe o acțiune din cele mai necinstite și incorecte, pen- tru că:
1. Prin comportamentul ortodox cu care se afișează clericii uniți, prin veșmintele ortodoxe, prin stilul ortodox al sfintelor biserici și prin cultul ortodox îi derutează pe credincioși, dar, și mai mult decât pe ei, pe cei necredincioși și îi atrag în rătăcirea papistașă.
2. Uniația chiar cu acest scop viclean a fost înființată — îndepărtarea ortodocșilor de Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească — și, de aceea, nu doar înșeală, ci și oferă apoi „credincioșilor” ei — întemeietori și rătăciți — miasma ereziei împreună cu necinstita perfidie.
3. Fie în mod conștient și cu bună știință, fie în mod inconștient, clericii uniați depreciază spațiul sacru și duhovnicesc al Sfintei Ortodoxii și își asumă răspunderile pentru batjocura Sfintei Biserici a lui Hristos, „pe care a întemeiat-o prin însuși sângele Său”. Cine îi va izbăvi pe aceștia de un astfel de păcat?
4. Poate acești clerici ai uniației să nu-și aibă elucidare criteriile de credință creștină, și, mai mule, să nu fie nici catolici (papistași) convinși, de vreme ce joacă acest dublu rol curios: catolici (papistași) cu fapta, dar ortodocși cu masca. Personalități religioase divizate, care manifestă un zel catolic exagerat, însă se dovedesc în cele din urmă prigonitori ai Bisericii lui Hristos. Nu ar fi fost mai cinstiți și mai credibili, dacă aveau o față curat catolică și prin câtă credință creștină aveau să se fi străduit misionar pentru mântuirea oamenilor?
Și am ajuns la Elounta din Creta. La un an după Ravenna s-a întrunit din nou Comisia Mixtă de Dialog dintre Biserica Ortodoxă și cea Romano-Catolică. Membrii comisiei au fost găzduiți de Sfânta Mitropolie de Petra și Hersonisos de pe 17 septembrie până pe 4 octombrie 2008.
Membrii comisiei au colaborat sub co-președenția cardinalului Valter Kasper și a co-președintelui Ioan, Mitropolit de Pergam. Au pregătit, după cum se pare, un text comun referitor la rolul „Episcopului” Romei în comuniunea (societatea) Biserici- lor din primul mileniu.
Unii membrii ai Bisericii Ortodoxe au cerut să urmărească ședințele Comisiei Mixte, însă nu li s-a permis intrarea, deoarece comisia s-a întrunit cu ușile închise.
Se pare că după critica dură și detaliată ce s-a făcut „documentului” de la Ravenna, comisia de la Elounta s-a ferit de multa publicitate, deoarece speră că în 2009, Cipru va fi mai primitor în fața constrângerilor catolice. Se speră pozitiv că societatea cipriotă nu este așa de introvertită ca maica sa Elada, de altfel este și timp, și poate că se va profita și de conjucturile cipriote pentru a impune uniatizarea (greco-catolicizarea) în Biserica Ortodoxă a Ciprului și prin ea în întreaga Ortodoxie.
Congresiștii Comisiei Mixte au plecat de la Elounta entuziaști datorită ospitalității cretane regale și a cuvintelor entuziaste ale liderilor religioși care i-au călăuzit.
Din păcate, progresul ecumenist continuă și după Elounta. Conform comunicatului de pe situl oficial al Vaticanului, Patriarhul Ecumenic a participat la Conciliul episcopilor Vaticanului, vorbind înaintea papei și a episcopilor catolici pe 18 octombrie. S-a adresat „Sanctității Sale” și „Părinților Sinodali”, mulțumind pentru „insuflata invitație” din partea papei, pe care a caracterizat-o ca pe „un eveniment istoric”, de vreme ce i s-a oferit posibilitatea „să devină părtaș la viața Bisericii surori” și caracterizând Conciliul ca „purtător de speranță”. „Considerăm aceasta”, a spus, referindu-se la invitație, „ca pe o învederare a lucrării Sfântului Duh care călăuzește Bisericile noastre la o mai strânsă și mai profundă legătură între ele și un important pas spre reabilitarea deplinei noastre inter-comuniuni”. Și a continuat cu următoarele: „Împreună cu primatul sinodalitatea constituie coloana vertebrală a conducerii și organizării Bisericii… Având privilegiul de a mă adresa vouă, speranțele noastre cresc în înțelesul că va veni ziua în care Bisericile noastre vor cădea de acord cu desăvârșire asupra rolului Primatului și a sinodalității în viața Bisericii. Și asupra acestui lucru s-a aplecat zilele acestea Comisia noastră Teologică Mixtă”. În omilia Patriarhului Ecumenic urmează obișnuitele „neliniști” pentru abolirea sărăciei, a rasismului și desigur a fundamentalismului și foarte frumoase analize teologice despre icoane și sfinți. Din păcate, omilia sa se termină cu invocarea Sfântului Duh, pentru că rostește rugăciunea „Împărate ceresc” în întregime în mijlocul para-sinagogii papale. Credem că nu doar teologic și eclesiologic au fost inacceptabile omilia și prezența Patriarhului Ecumenic la Conciliul papal, ci considerăm și degradant pentru poziția sa, să accepte să fie unul din pleiada de conferențiari catolici. În sfârșit, din comunicatul din 18 octombrie, apare că Patriarhul a asistat și la Vecernia catolică de sâmbătă care a fost oficiată sub conducerea papei și în prezența membrilor președenției, a 60 de cardinali, a 170 de arhiepiscopi și episcopi catolici, a 200 de preoți și a multor laici.
Mentalitatea catolică absolutistă a influențat de-a lungul vremurilor și concepția noastră ortodoxă despre Biserică. Cu diferite prilejuri spiritual-eclesiastice, sărbători, hramuri, co-liturghisiri episcopale, se aud anumite glasuri ale presei cum că Biserica noastră Ortodoxă este episcopo-centrică. Se vehiculează expresii și poziții asemănătoare care reduc îndelungata experiență și viață sinodală a Bisericii noastre. Din păcate, la un moment dat s-a scris și în periodicul oficial al Bisericii noastre care se numește „Ekklisia”, cu aproximativ cinci ani în urmă, că Sfântul Sinod al Bisericii Eladei este infailibil. Nu înfiem astfel tactici papale?
Totuși, slavă Dumnezeului celui în Treime, există multe supape (valvule) de siguranță în Sfânta noastră Ortodoxie care corectează (îndreaptă) nedesăvârșirile noastre egoiste și readuc cuvântul, credința și viața noastră la adevărata Sinodalitate, care se întemeiază arhetipic (exemplar) pe viața infinit de simplă și de smerită a Domnului nostru, pe viața martirică a Sfinților Apostoliși pe viața mărturisitoare și ascetică a pleromei hristonimice a Ortodoxiei noastre, care se sfințește în parohiile ortodoxe și în sfintele noastre mănăstiri.
Părintele Gheorghe Kapsanis scrie:
„Apoi, unirea ce se instrumentează, chiar dacă se pregătește bine de către Vatican vreme de mai bine de câteva decenii, nu va fi acceptată de mulți ortodocși și va contribui la ruptura Ortodoxiei, pentru că se va face fără a fi rezolvate esențial diferențele dogmatice, fără ca romano-catolici să se lepede de dogmele eretice (filioque, primatul, grația creată etc.), ci prin răstălmăcirea lor într-un mod anodin (fără dureri) pentru Vatican și acceptabil pentru ortodocși.
Desigur că societatea noastră secularizată, care se alăptează cu devizele (lozincile) mondializării și ale New-Age, nu are sensibilitatea dogmatică a ortodocșilor care au dezaprobat odinioară hotărârile Sinodului „unionist” de la Ferrara-Florența. Cu toate acestea, există și astăzi un popor al lui Dumnezeu, rămășița (leimma) profetică a conștiințelor ortodoxe, care se vor împotrivi oricărei forme de unire, care nu se va realiza întru adevărul Credinței Ortodoxe. Neliniștea multor ortodocși vis-a-vis de cele ce s-au întâmplat recent, demonstrează faptul că este activă con- știința ortodoxă”.
În interviul pe care l-a dat ziarului „Simerini” din Cipru pe 20 octombrie 2008, Mitropolitul Atanasie de Lemesou mărturisește că Vaticanul a transformat Biserica în stat, iar lucrul acesta este o uriașă rătăcire a catolicilor. În continuare, semnalează că în cadrul Dialogurilor cu cei de ale religii și cu eterodocșii există și limitele pe care le impun Sfintele Canoane. Este inadmisibil să dăm lumii impresia că celelalte confesiuni, celelalte credințe și celelalte religii sunt un alt drum care duce la același capăt, adică la același Dumnezeu. Acest lucru aduce confuzie și nu corespunde adevărului. Biserica lui Hristos este Biserica Ortodoxă.
În ceea ce privește textul de la Ravenna mitropolitul de Lemesou nu este de acord. El spune caracteristic: „În nici un caz „Biserica” Romano-Catolică nu va renunța la primat, ci — după părerea mea, ca și a multor altora care au studiat chestiunea aceasta — într-un mod foarte subtil și suculent (tentant), ne conduce către recunoașterea primatului. Personal, doresc și mă rog ca într-o zi toți oamenii să se unească cu Sfânta Biserică a Hristosului nostru și să devină membri ai Bisericii. Nu consider că există mai multe Biserici. Pentru mine, așa cum zilnic rostim la Dumnezeiasca Liturghie și la Botezul nostru, Biserica este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.
Rămâne memorabilă peste ani spusa fericitului și sfântului Stareț, Părintelui Iustin Popovici, de o uriașă cultură și de un uriaș în Hristos discernământ, care spunea că trei sunt marile căderi în istoria neamului omenesc: a lui Adam, a lui Iuda și a Papei.
Concluzii:
1. Din studiul anterior se vede clar originea catolică a „documentului” de la Ravenna.
2. Din conținutul „documentului” este evidentă parțialitatea catolică. Ingenios și într-un mod specific catolic impune încercarea de a se demonstra asemănarea de conducere în primul mileniu și în Biserica Ortodoxă și în cea Papală.
3. Trebuie să ni se facă tuturor înțeleasă certitudinea pe care a demonstrat-o istorico-științific Sfântul Nectarie, și nu numai, că Apostolul Petru nu a fost niciodată la Roma (decât atunci când a primit martiriul — n.tr.).
4. Niciodată Biserica cea Unică a lui Hristos din primul mileniu, nici ulterior Biserica Răsăriteană, nu a crezut că un „protos” (primul, cel dintâi) din vârful vreunei piramide ar conduce Biserica lui Hristos.
5. Niciodată înțelesul de „primul” (protos) al patriarhului ecumenic în Răsărit nu a avut aceeași semnificație, pe cât de istorică, juridico-administrativă și revendicativă a fost în Apus poziția monarhică a papei. Cler și popor va trebui să fim foarte atenți ca Sanctitatea Sa, Patriarhul nostru Ecumenic să nu se potrivească secularizant cu poziția și mentalitatea corespunzătoare a Pontifului Roman în lume, în cadrul Noii Ere care pe zi ce trece este mai globalizantă.
6. Și în cadrul Sinoadelor Locale, dar în principal al celor Ecumenice, nu se distingeau cele trei niveluri ale sinodalității: local, eparhial și universal?! Considerau, după cum se vede indispensabil — chiar de la primul Sinod Ecumenic, ca episcopii locali să aibă împreună cu ei și preoți și diaconi pentru a se legifera și reprezenta într-un înțeles cât mai larg Biserica Universală, având condițiile desfășurării unei mari dezbateri, în chip liber, sub luminarea și insuflarea Sfântului Duh.
7. Dimpotrivă, papismul a lucrat dur și sistematic pentru organizarea strictă a celor trei niveluri administrative ale Bisericii - local, eparhial și universal - pentru a justifica la vârf concentrarea autorității în persoana Papei. Deci vreme de secole s-a urzit acest sistem administrativ concentraționat.
8. Parohiile și mănăstirile ortodoxe nu au fost niciodată conduse și nu au trăit niciodată sub o strictă autoritate administrativă episcopală, arhiepiscopală sau patriarhală. La fel și Sfintele noastre Mitropolii. Îi respectăm și îi ascultăm pe Înalt Prea Sfințiții noștri Arhipăstori fără să simțim asfixierea din instituțiile administrative obligatorii din lume.
9. Puritatea și justețea dogmei treimice în Sfânta noastră Ortodoxie a csreat adevărata sinodalitate care nu are nici o legătură cu așa-zisă Sinodalitate papală, care este consecința dogmei catolice despre „filioque”.
Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, și ca Dumnezeu desăvârșit și ca Om desăvârșit, nu Și-a impus voia Sa nicăieri și niciodată. S-a răstignit, dar nu a răstignit pe nimeni. Doar Sfânta noastră Ortodoxie s-a condus după sfântă voia Sa.
10. Îngăduiți-mi să închei săraca mea omilie, întorcându-mă iarăși la textul bogat și prealuminos al domnului profesor mărturisitor I. Kornarakis. Citez paragraful cel mai cuprinzător al criticii „documentului”: „Împărtășirea dumnezeiescului har în orice situație în Noul Testament nu este înțeleasă ca autoritate, adică dinamică și constrângere asupra libertății credinciosului. De altfel, autoritatea, ca și comportament de superioritate sau de siluire a fost condamnată de Domnul! Când cineva absolutizează autoritatea de putere, când pretinde să fie cel mai mare, primul, unicul sau atotțiitorul lumii, se află în afara harului Sfântului Duh, pentru că harul Sfântului Duh nu trebuie înțeles ca o autoritate ce se manifestă cu puterea ei superioară! Cine este într-adevăr cel mai mare? „Cel ce voiește să fie cel mai mare între voi să fie ca cel mai mic și cel ce stăpânește ca cel ce slujește… iar Eu în mijlocul vostru sunt ca unul ce slujește” (Luca 22, 24, 27). Și cu siguranță Petru, la această lecție a Domnului despre slujirea autorității, și-a însușit acest cuvânt al Domnului și și-a întregit această slujire prin martiriul său!… Și nu printr-o pretenție veșnică asupra vreunui primat”.
Slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Preasfântul Duh, pentru că a așezat la cârma Bisericii Eladei un bărbat cu o viață martirică și mărturie ortodoxă, dar mai ales cu o sensibilitate sinodală și în teorie și în practică.
Prea Fericitul Ieronim, Arhiepiscopul Acenei și a toată Elada se distinge — Slavă Domnului — prin cunoscuta și naturala mentalitate sinodală, ca și Înalt Prea Sfințiții Arhierei Sinodali. Așteptăm filial împotrivirea sinodală ortodoxă la „documentul” de la Ravenna, pe care Întâlnirea de la Elounta nu l-a comentat negativ. Comisia Mixtă se pregătește foarte asiduu ca în anul 2009, în Cipru, să recunoască implicit primatul papal ca primat diaconal sau ceva asemănător. (Primat însă asupra întregii Biserici).
Să ne rugăm cu trezvie și căldură ca Domnul să ne dăruiască tuturor luminarea potrivită, însă în principal Sfințiților noștri Păstori, așa încât „documentul” catolic să fie retras fără pierderi în unitatea noastră ortodoxă interioară și exterioară, ca poate - odată - va da Dumnezeu să se clintească din loc și imuabilitatea papei.
(traducere din limba greacă de monahul Leontie, din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1766 din 9 ianuarie 2009, pp. 1 și 5)
Note
1 Conferință ținută în Sala Societății Arheologice (Universității 22) pe 24 noiembrie 2008 la împlinirea a 50 de ani de la întemeierea Uniunii Panelenice Ortodoxe.
Comentarii