O știre optimistă de ultimă oră ne anunță că:
„Data Paștelui — perspectiva ca, după 2010, aceasta să devină o dată comună, unică, pentru toți creștinii.”
Atenție: în anul 2012 paștele catolic/protestant (gregorian): 8 aprilie;
Paștele ortodox (iulian): 15 aprilie!
pesahul evreiesc: 7-13 aprilie!
Legat de aceste propuneri, reamintim cititorilor momente importante din istoria calendarului nostru bisericesc, ce nădăjduim să fie ziditoare pentru vremurile de astăzi și cele ce ne stau la orizont. Problemele reformelor calendaristice au fost rezolvate în duhul Sfinților Părinți de la Niceea în mod plenar în Răsăritul ortodox, iar tabelele pascale alcătuite au traversat neștirbite secolele de până la noi…
În urma constatării decalajului rezultat în urma precesiei echinocțiilor și a proemptozei lunii, au existat în Răsăritul ortodox câteva încercări de reformare a calendarului, dintre care mai cunoscute au fost cele făcute de monahul Isaac Arghirul, și filosofii umaniști bizantini Ghemist Plethon și Nichifor Gregora.
Pascaliografii secolului al XIV-lea.
Din secolul al XIV-lea avem capitolul 7 al literei P din sintagma alfabetică a lui Matei Vlastare «Despre Sfintele Paști»…; s-a arătat deja mai înainte că, calculul vlastarian nu este altul decât cel al Criteanului… În secolul amintit, pascaliografii știu de proemptoza soarelui și a lunii, adică, că atât echinocțiul cât și fazele lunii dau înapoi cu progresarea timpului în calendarul iulian, căzând din ce în ce pe date tot mai timpurii ale acestuia, și că din această cauză Paștele, așa cum sunt stabilite în tabelele cele întrebuințate de Biserică, se depărtează necesar din ce în ce tot mai mult atât de echinocțiu cât și de 14 nisan cel adevărat, căzând tot mai târziu în anotimpuri. Cu toate acestea, unii dintr-înșii, ca de pildă Matei Vlastare, au fost pentru păstrarea nealterată a pascaliei bisericești și văd chiar în depărtarea Paștelor cea condiționată prin proemptoză un folos mare pentru evlavia creștinilor, deoarece intervalul între Paștele creștine și cele iudaice devine prin ea mai mare și așa se poate observa mai bine orânduirea apostolică a nu săvârși Paștele împreună cu iudeii. Alții însă, ca Nichifor Gregora și Isaac Arghirul, doreau o corectare a pascaliei bisericești, făcând atenți pe toți la erorile ce le-a avut pascalia în decursul timpurilor prin proemptoză. Nichifor Gregora propune chiar curții împărătești și înaltului cler din Constantinopole un tabel pascal corectat de dânsul, și întreprinderea lui este lăudată de la toți; dar o hotărâre de a introduce tabelul lui nu s-a luat, și cauza pentru neintroducerea lui a fost fără îndoială între altele și aceea ce l-a îndemnat și pe Isaac Arghirul a fi mai rezervat în privința reformei.
Ultimul se apără la sfârșitul scrisorii sale contra imputării că ar voi o mutare a sărbătorii Paștelor și afirmă că a scris numai spre a arăta cum e cu neputință a se compune un tabel ce să nu devie iarăși eronat, prin care cuvinte întărește că și tabelul cel propus de Nichifor Gregora nu înlătură răul din rădăcină și trebuie cu timpul să cadă în aceleași erori, ca și tabelul pascal cel întrebuințat de Biserică. Așa se încheie mișcarea aceasta de reformare fără de nici un rezultat.
Scrisoarea lui Isaac Arghirul despre calculul pascal și despre erorile acestui calcul.
…În sfârșit Isaac Arghirul ajunge la capitolul ultim al scrisorii sale, căreia îi dă titlul: «Despre îndreptarea Paștelor (sau) despre defectul tabelului (pascal)». EL ne spune aici următoarele:
Este necesar a arăta de ce este incorect tabelul, și dacă el a fost incorect și la început, adică atunci când s-a compus. Iar deoarece el este acuma incorect, trebuie a mai arăta încă, când se întâmplă după dânsul o serbare a Paștelor după regulă, și când nu… Cei vechi împărțeau de obicei ziua (lumină) în 12 ore, și noaptea iarăși în 12 ore; dar orele de zi erau egale cu cele de noapte numai în timpul echinocțiilor; altfel se deosebeau astfel: vara orele de zi erau mai multe decât cele de noapte, și iarna dimpotrivă cele de noapte mai multe decât cele de zi. Dar și împărțirea zi-nopțimii (του ήμερονυκτίου) în 24 de părți egale, care acuma este o datină comună, nu era necunoscută celor vechi. Ei însă întrebuințau această împărțire numai în calculul astronomic, care nici nu se poate face fără de o împărțire uniformă a timpului, și numeau părțile acestea egale ale zi- nopțimii pentru identitatea lor cu orele civile de zi și de noapte din timpul echinocțiilor «ore echinocțiale».
…Mai este și o altă eroare (ce-i drept că se întâmplă mai rar), ce își are rădăcina în nestatornicia echinocțiului. Acesta rămâne în urmă (în calendarul iulian) în perioade de ani, și anume din următoarea cauză: Nu s-a luat destul de exact lungimea anului solar, dacă s-a acceptat că soarele se întoarce de la un punct al căii sale la același în 365¼ de zile. Căci după calculul mai exact el își împlinește o revoluție a sa în timp mai puțin, adică fără de o părticică de zi, și anume după «Σύνταξις» a lui Ptolemeu fără de 1/300 de zi… Căci Ptolemeu zice că în timpul său se făcea echinocțiul de primăvară la 21 martie…
Tabelul pascal al lui Nichifor Gregora
…De aici se vede că Nichifor Gregora a pus echinocțiul primăverii pe 19 martie, pe când după Matei Vlastare acesta cădea pe 18, iar după Isaac Arghirul pe 15 martie. După socotința lui nu numai proemptoza lunii, ci și cea a soarelui valora două zile. Deoarece el luă lungimea anului solar mediu împreună cu Ptolemeu și Iparh în valoare de 365¼ — 1/300 de zile și deoarece probabil, el e cel mai vechi dintre pascaliografii secolului al XIV-lea, apoi probabil, el este autorul ideii că datele bisericești ale termenilor pascali s-ar fi stabilit în secolul al VIII-lea și că atunci ar fi coincis atât datele amintite cu lunile pline postechinocțiale cele adevărate cât și data de 21 martie cu ziua adevărată a echinocțiului de primăvară… El a înlăturat această eroare în tabelul său prin reducerea termenilor pascali cu două zile și era încredințat că prin astfel de îndreptare tabelul redobândește calitatea de a arăta iarăși exact timpul cel cuviincios al Paștelor pentru un interval de cam trei secole, după trecerea cărora, conform planului său, avea să urmeze o corectare nouă a tabelului. Dar chiar împrejurarea că și tabelul cel îndreptat trebuia a fi îndreptat din nou după scurgerea unui interval de 300 de ani, era unul din punctele slabe ale reformei, pe care îl întrebuințară reprezentanții partidei conservatoare în problema Paștelor, ca Matei Vlastare, spre a combate reforma. Afară de aceea se cunoscu acuma în secolul al XIV-lea că calculul lui Nichifor Gregora cu privire la ziua echinocțiului de primăvară este greșit și prin urmare și datele pascale ale tabelului său nu sunt exacte în toate cazurile. Nu lipseau așadar nici cauze din lăuntru pentru respingerea reformei, și care împreună cu cele din afară avură efectul că tabelul lui Gregora, cu toate laudele ce le obținu autorul său, nu se introduse niciodată în practică.
Calendarul lui Gheorghe Ghemistos Plethon
Un tratat calendaristic cu totul diferit de scrierile de mai înainte a compus Gheorj Ghemistos, supranumit Plethon (Γεώργιος Γεμιστος, ό επονομαζόμενος Πλήθων 1355- 1450) un savant bizantin, dedat unui platonism nou mistic amalgamat cu teurgie păgână, sub titlul: «Μηνων και ετων ταξεις και ημερων απαρίθμησις» (Ordinea lunilor și anilor și numărarea zilelor)1.
Pentru că autorul lui a participat la sinodul din Ferara și Florența (1438 - 1439) și a petrecut în orașul din urmă cam până la anul 1441, unde a fost în contact cu învățații Italiei și a lucrat prin discursuri filosofice la răspândirea platonismului său, se afirmă ca probabil, că și lucrarea lui despre calendar s-a făcut de atunci cunoscută Apusului, precum și alte cunoștințe ale învățaților bizantini ce s-au răspândit după luarea Constantinopolei, și a contribuit ca ideea despre reforma calendarului inițiată încă în secolul al XIII-lea și luată în deliberare mai întâi la sinodul din Constanța (1414 - 1418) să agite tot mai mult2. Spre a se forma o judecată dreaptă despre chestiunea de se poate atribui calendarului lui Plethon un efect ca acesta, este necesar a cunoaște caracterul și încâtva și întocmirea numitului calendar.
El este un extras din scrierea principală a filosofului amintit: «H των νόμων συγγραφή», care însă se cunoaște numai din mai multe fragmente și alte scrieri ale acestuia, deoarece după moartea lui, adversarul lui cel mai aprig Gheorghe Scholariu (n. cam la anul 1400, † pe la anul 1460), care după căderea Constantinopolei se făcu patriarh ecumenic sub numele de Ghenadie (Γενάδιος), o arse parțial pentru conținutul ei anticreștin. «Legile» lui Plethon conțin un sistem întreg de doctrine deduse din platonismul nou, prin care cu excluderea totală creștinismului în mod curat păgân să se regleze viața religioasă, morală, socială și politică a popoarelor, cu deosebire a poporului grec. Plethon avea ideea rătăcită că creștinismul ar fi cauza moleșirii și decăderii până la culme a poporului grec și a putreziciunii statului bizantin și că numai printr-o regenerare radicală a poporului prin redeșteptarea elenismului păgân ar putea patria sa să scape de pieirea tot mai amenințătoare din partea puterii otomane ce-i stătea înainte. Caracterul păgân sistemului întreg se manifestă și în calendarul cu pricina. Acesta se bazează pe cel atenian, este așadar lunisolar ca și ultimul, numai cu acea deosebire că anul atenian începea cu solstițiul de vară, pe când Plethon pune începutul anului său la miezul nopții după luna nouă ce urmează solstițiului de iarnă…
Ziua de lună plină era închinată lui Pluton, cea a primului pătrar cercetării de sine, cea de lună nouă lui Zeus… Din cele expuse acest calendar se arată păgân după toată ființa sa…” (prelucrare după prof. C. Popovici)
Vom da în continuare cuvântul lui Isaac Arghirul pentru a lămuri o mare dezinformare ce s-a răspândit în secolul trecut, în momentul controversei legate de reforma calendaristică, Este vorba de concluzia finală pe care a tras-o Isaac Arghirul în capitolul ultim al scrisorii sale, căreia îi dă titlul: „Despre îndreptarea Paștelor (sau) despre defectul tabelului (pascal)”, cu privire la corectitudinea tabelului pascal, a competenței celor ce l-au alcătuit, și a necesității îndreptării lui:
„Însă nici noi nu ne-am apucat aici de această expunere, pentru că am cere să se mute sărbătoarea Paștelor; dar nici nu ne-am îndemnat la această discuție, spre a învinovăți pe autorii tabelului acestuia, ca și cum l-ar fi compus din capul locului fără cunoștință de lucru și cu erori. Departe de noi așa niște vorbe! Iar defăimătorii să nu-și pună în mișcare limba lor cea sicofantă împotriva noastră. Căci am năzuit să arătăm numai acest lucru, că nu se poate evita, ca tabelul, compune-se el orișicum, să nu devină cu timpul eronat, deoarece cursul timpului face ca ceea ce ni se prezintă în puțini ani ca o abatere de la exactitate foarte mică și insensibilă să crească în mulți ani la o diferență însemnată…”
Concluzia sa este identică, după cum se va vedea, cu cea a lui Matei Vlastare, și a fost pe deplin însușită de Biserică timp de 600 de ani!
În legătură cu pascalia lui Isaac Arghirul, vrem să menționăm un factor ce ni s-a părut deosebit de important, mai ales în perioada ce urmat, cu precădere disputele calendaristice. Și anume, este vorba de rata de decalare a echinocțiului. După cum am văzut, linia Iparh — Ptolemeu — Vlastare susține intervalul de 1 zi/300 de ani, ceea ce duce la datele menționate mai sus: sec. al XIV-lea 18 martie, sec. al XVII-lea 17 martie, sec. al XX-lea 16 martie, ș:a.m.d.
Acum, pentru prima dată în Răsăritul ortodox, apare o altă rată la Isaac Arghirul, de aproximativ 1 zi/170 de ani, ceea ce făcea ca echinocțiul să fi fost socotit în sec. al XIV-lea pe 15 martie. Diferența este, clară și aduce consecințe serioase în calcule. Reforma lui Isaac Arghirul nu va fi acceptată, și cum se va vedea, nici rata sa de 170 de ani.
Despre Nichifor Gregora ne amintim că a fost unul din adversarii Sfântului Grigorie Palama în controversa isihastă, și a fost în final osândit ca eretic. În privința reformei sale calendaristice, ea a fost la rândul ei respinsă de Părinții tradiționaliști ca Matei Vlastare, și apoi de către întreaga Biserică, având între alte scăderi și o eroare de calcul, el calculând echinocțiul la data de 19 martie.
Al treilea reformator cunoscut, Ghemistos Plethon, era un gânditor umanist bizantin, cea a militat pentru renașterea păgânismului elen, iar când acesta a fost respins în Bizanț, a trecut cu persoana și ideile sale în Italia, punând, laolaltă cu alți gânditori eretici umaniști bizantini, bazele renașterii italiene.
De prisos să mai arătăm ce soartă a avut acest calendar.
Dar nu a fost câtuși de puțin de prisos a aminti aceste încercări ratate, deoarece ele au fost prezentate ca fiind niște încercări lăudabile și valoroase, care au așteptat 600 de ani ca să aibă condițiile (politice și culturale?) prielnice pentru a fi aplicare cu succes. Dar nimeni dintre cei dreptcredincioși nu a sesizat oare ce hram au purtat autorii acestor încercări de reformă avortate? Eretici, umaniști, neo-păgâni, anatemizați… De mira-re lucru…
Contribuția normativă a Ieromonahului Matei Vlastare (sec. al XIV-lea)
Am amintit pe parcursul articolului de respingerea acestor încercări de reformă de către ieromonahul Matei Vlastare în sec. al XIV-lea, care a scris în 1335 tratatul canonic alfabetic Sintagma, în care la litera P tratează Despre Sfintele Paști. Acest tratat ar trebuie cunoscut de către toți teologii și chiar monahii învățați, având în această privință aceeași pondere ca și Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin și Hexaimeronul Sfântului Vasile cel Mare. Iar dacă aceste lucrări s-au retipărit în mai multe ediții după 1990, va trebui ca în viitorul apropiat să fie reeditată și această lucrare — bineînțeles că și întreaga Sintagmă! — pentru acoperirea cea mai competentă a problemelor pascaliei. Printre alte observații ale lui Matei Vlastare vom reține în principal următoarele:
Asemănător Sfântului Ioan Damaschin, el face o lucrare de sinteză canonică patristică, iar în cazul de față a pascaliei ortodoxe tradiționale, cu metodele și problemele ei specifice. Din punct de vedere astronomic, autorul se încadrează în linia tradiției Aristotel… Ptolemeu… Sfântul Ioan Damaschin, adică geocentrism clar. În ceea ce privește problemele legate de precesia echinocțiului de primăvară, Vlastare era la curent cu decalajele respective și accepta fără nici o îndoială rata de întârziere a lui Iparh/Ptolemeu, și anume cea de 1 zi la 300 de ani:
„În conformitate cu natura universului momentele echinocțiului au loc neapărat totdeauna în același timp, pentru că mărimea timpului anual este totdeauna aceeași, dar în urma poziției de fiecare dată a corpurilor cerești față de pământ, (adică a poziției ce se schimbă într-una) și în urma măsurii zilelor și a lunilor ce noi o întrebuințăm după romani se întâmplă totdeauna că echinocțiul nu are loc nici la aceeași oră nici în aceeași zi… de unde se întâmplă neapărat că echinocțiul după 300 de ani cade cu o zi înainte, de pildă deoarece echinocțiul se face în timpul de față3 în 18 martie, după 300 de ani el va fi în 17, după aceea după alți tot atâția în 16, și astfel totdeauna. Drept aceea echinocțiul de primăvară din anul 4156 de la facerea lumii ni s-a calculat că a fost în 27 martie în timpul de amiazăzi, însă timpul de amiazăzi după meridianul din Alexandria, iar din echinocțiile următoare, câte se deosebesc prin 300 de ani, se face fiecare o zi înainte de cea premergătoare în aceeași oră, precum s-a arătat în schemă, iar echinocțiile cele intermediare se fac desigur în intervale intermediare. Dacă vrei să cunoști momentele timpului și mai clar, în timpurile lui Nabunasar echinocțiul era pe la sfârșitul serii din 25 martie, iar în cele ale lui Filip Arideul pe la amiazăzi în 24 (martie).
| Anii de la facerea lumii: | Echinocțiile din Martie: |
|---|---|
| 4156 | 27 |
| 4456 | 26 |
| 4756 | 25 |
| 5056 | 24 |
| 5356 | 23 |
| 5556 | 22 |
| 5956 | 21 |
| 6256 | 20 |
| 6556 | 19 |
| 6856 | 18 |
iar în zilele în care Hristos a omorât moartea prin moartea Sa proprie, fiind 23 martie, pe la miezul acelei nopți, iar când s-a făcut tabelul acesta al Părinților, momentele echinocțiului coincideau cu 21 martie, iar acum în timpurile noastre, precum s-a arătat, echinocțiul are loc pe 18 martie, această anomalie a produs defectul cel foarte mic ce provine de la mișcarea luminătorilor prin aceea că se adaugă succesiv și a făcut ca luminătorii se fie retrograzi.” (Matei Vlastare, Despre Sfintele Paști)
Acest lucru trebuie reținut deoarece va avea o mare importanță în dezbaterile ce au urmat în legătură cu consecințele acestei întârzieri în cazul celui de-al doilea luminător, luna, care are un proces asemănător de întârziere (decalare) numit proemptoza lunii, datorat acelorași consecințe ale mișcărilor cerești diferite ale sistemului stele (zodii) — soare — lună, pământul rămânând permanent cadru fix inerțial, în mod real, și nu numai ca și cadru relativ de referință, cum susține știința contemporană relativistă:
„Deci pentru ca aceste patru hotărâri să se și respecte în același mod de către toți, și de către cei simpli, și pentru ca creștinii de prin toată lumea să le prăznuiască în același timp și să n-aibă trebuință de astronomi în tot cazul singular, Părinții noștri au alcătuit tabelul de față și l-au dat Bisericii, socotind că prin el nu se abat de la nici una din hotărârile amintite ce s-au mai adăugat… și… cugetând că nu este absurd nici vătămător de evlavie dacă pentru mișcarea anormală a lunii după scurgerea celor 300 de ani amintiți tabelul aceasta nu va arăta Paștile legii la luna plină a lunii celei dintâi, ci după o zi sau două, și se va întâmpla din cauza aceasta ca hotărârea a patra a Paștilor uneori nu se va respecta, pentru că adaosul celor două zile va face a trece câte odată peste duminica întâia după lună plină și a o dedica pe aceea praznicului stâlpărilor, iar în duminica următoare a prăznui Paștile mântuitoare, chiar aceasta s-a întâmplat nu de mult la noi și i-a turburat pe mulți ca și cum s-ar fi desființat o dogmă oarecare necesară și demnă a nu fi trecută cu vederea. Dar… lucrul acesta n-a fost necunoscut tuturor Părinților acelora foarte buni, nici s-a întâmplat pentru că în arta observării stelelor ar fi fost ei lipsiți de știință, ci precum s-a zis pentru mișcarea luminătorilor… neputând luna plină să fie la data lunii cea determinată de Părinți, făcându-se ea, precum s-a zis, în 304 ani retrogradă cu un interval de aproape o zi, doar atâta sminteală a făcut timpul cu privire la tabelul aceasta.” (Matei Vlastare, Despre Sfintele Paști)
„Drept aceea autorul nostru apără pe acei Părinți pe care socotește a fi dătătorii hotărârii a 4-a, împotriva socotinței ce ar putea să se nască, că ei fără de a cunoaște știința astronomiei ar fi stabilit astfel o hotărâre și de aceea hotărârea lor acuma nu s-ar putea respecta în toate cazurile. Nu în ignoranța lor trebuie - zice el - a se căuta cauza pentru aceasta, ci în cursul lunii… Părinții cei ce au dat hotărârea a 4-a ca unii ce erau versați în știința astronomiei au știut foarte bine că în urma proemptozei după scurgerea a 608 ani va trebui să se facă adaosul celor două zile și că în urma acestui adaos va trebui să se amâne uneori duminica Paștelor cu o săptămână mai în urmă. Dar ei au admis tacit aceasta abatere de la regula lor, pentru că au socotit-o nu numai de nepericuloasă evlaviei, ci încă și foarte folositoare, deoarece în urma adaosului celor 2 zile hotărârea cea mai principală în privința timpului prăznuirii Paștelor, care este de a nu prăznui duminica pascală împreună cu iudeii, se poate respecta cu atât mai bine, fiindcă și în cazul cel mai rău încă tot sunt cel puțin trei zile ce despart Paștele noastre de paștele iudaice cele din 14 nisan, pe când în acel timp când stabiliră Părinții hotărârea a 4-a, intervalul cel mai scurt dintre Paștele noastre și cele ale iudeilor nu era mai ta mult decât 1 zi… Este vădit că prin adaosul celor două zile ce se face în urma proemptozei s-a prelungit intervalul cel mai scurt dintre Paștele noastre și cele iudaice dela 1 la 3 zile și prin aceasta se satisface mai mult cerința canonică de a nu prăznui Paștele odată cu iudeii. Din aceeași cauză a urmat și cealaltă hotărâre a Părinților de a prăznui Paștele în zi de duminică, astfel că dacă iudeii ar prăznui paștele lor într-una din celelalte zile săprămânale, serbând noi Paștele noastre în duminica următoare ele nu coincid cu ale lor, iar în caz că paștele lor ar cădea într-o duminică, noi urmând hotărârii Părinților prăznuim Paștele noastre nu în acea duminică, ci în a doua, și prin urmare nici în acest caz nu coincid ale noastre cu ale lor. În tot cazul ei au socotit că poate să fie numai spre binele creștinilor dacă un interval lung desparte Sărbătoarea acestora de «nesărbătoarea» iudeilor.” (prelucrare după prof. C. Popovici)
Deci, odată lămurite ambele fenomene de „întârziere” se subliniază clar că și Părinții de la Niceea, și cei care au urmat au fost pe deplin conștienți de aceste întârzieri și le-au avut în vedere că se vor întâmpla pe viitor, și cu ce rată (300 de ani echinocțiul, 304 de ani luna plină). Matei Vlastare a remarcat și el la rândul lui decalajul ce se mărea treptat, dar a emis o părere ce s-a dovedit normativă în practica pascaliei Bisericii Ortodoxe de atunci și până în 1924, deci timp de 600 de ani, și anume:
„Dar pentru aceasta nu se cuvine a preface tabelul Părinților, căci nici nu este cu putință a se compune altul care să arate tuturora astfel de evident hotărârile pascale amintite, ci dacă și am voi, ca unii, să-l modificăm, reducându-l cu două zile, începând adică de la anul 6841, atunci pe lângă că-i imposibil a îndupleca pe mai marii din toată lumea ce chivernisesc afacerile creștinilor să preia noutatea renunțând la cele vechi, tot va mai urma încă, și iarăși după 304 ani, și iarăși după atâția, ș.a.m.d, aceeași eroare și va fi necesar a modifica acest (tabel) adeseori, astfel că-i mai bine a nu-l înnoi, căci astfel o înnoire nu numai că nu va putea să nu cadă iarăși în aceeași eroare, ci se va face și mijlocitor de turburări nu neînsemnate în Biserică. Iar acuma există acest tabel și astfel, cele mai esențiale din cele ce trebuie respectate cu privire la Paște se țin printr-însul cu tărie, adică rânduielile festive ale praznicului (acestuia) se săvârșesc după echinocțiu și după luna plină cea în urma echinocțiului de către toți și în același timp și în aceeași zi fără de turburare. Dar afară de aceea dacă ar fi tabelul aceasta periodic corect în toate, s-ar întâmpla adeseori că Paștile s-ar săvârși de noi îndată după sărbătoarea acelora, (adică a iudeilor), iar acum se petrece praznicul nostru cel puțin trei zile după sărbătoarea lor, ceea ce convine și mai mult Canonului Apostolic care hotărăște că nu trebuie a face Paștile în același timp cu iudeii, și eroarea cea întâmplată cu privire la Paște face ca anume a se respecta și mai mult legea aceasta.” (Matei Vlastare, Despre Sfintele Paște)
Reținem ideea fundamentală a păstrării tabelei patristice, cu toată întârzierea ei semnalată. De asemenea, faptul că tabelul pascal — pascalia — tradițională ortodoxă a Părinților a calculat întotdeauna corect când cade paștele legii, și ca atare s-a orientat, se orientează și se va orienta după acest reper de cea mai mare importanță!
Note
1 Κωνστ. Ν. Σαθα Νεο-ελληνκη Φιλολογια… Βιογραφςαι… Εν Αθην 1868 p. 11; despre Plethon vezi și „Πληθωνος νομων συγγαφης τα σωζομενα”.
2 C. Erbiceanu, Reformarea calend. iulian în „Biserica Ortodoxă Română”, an. XXII (1898) pp. 31-32.
3 Sec. al XIV-lea.
Comentarii