mă numesc
abia
după
rugăciunea
de
dimineață.
(din vol. Exil în inimă, 2012)
Ce îndreptățire pot aduce vorbele
când tot lamele lor au adâncit
durere după durere?
Iar durerile sunt feluri și feluri,
în bazarul lor te poți prea lesne rătăci.
Pe unul îl dor iernile, nisipul, nopțile,
pe altul îmbrățișările, podurile, răscrucile,
prea puțini sunt aceia pe care îi doare
însăși durerea.
În bazarul...
astă-noapte
am cinat în cer
se făcea că ajungem pe rând
de departe
nu pâine nu sare mâncam
ne adumbrea dinspre copacul acela
o cădere la pace
nu știam dincotro și pe ce se sprijină toate
noi cinam la o cină fără-nnoptare
oaspeți eram ca cei care vin într-o țară
părăsită odată nespus de demult
și nu pâine și sare mâncam...
(averea e cheltuită de mult)
m-au flămânzit roșcovele.
m-au netezit ploile.
am fost rănit de fiecare cuib zărit pe cale.
leproșii râdeau privind prin mine
(știu, eram atât de urât).
de-ajuns!
voi merge la tatăl meu
și, la înălțimea gleznelor sale,
pe toate le voi plânge.
Poeme nepublicate în volum, scrise între...
copilărie ca o duminică
cu trup de flori și voce de mamă,
iată-te strânsă cu brațele tale de ploaie
după gâtul meu, așa cum își poartă trandafirii
sufletul de parfum,
cum își duce o câmpie poveștile,
cum își ține focul lumina.
copilărie răsad de rai altoit pe inimă,
nici n-aș putea să întreb unde ești
când ochii nu văd...
trupul de lumină
îmbrățișează
trupul de piatră.
fiecare piatră se face
cuvânt.
fiecare trup se face
rugăciune.
În drum spre spitalul județean, unde mergea de două săptămâni în vizită la bunicul său, Andrei a observat cum, pe cealaltă parte a străzii, o doamnă de o eleganță aparte s-a oprit puțin la marginea trotuarului unde se vedeau câteva flori și, cu mare delicatețe, a ridicat ușor în palma dreaptă cupa unui bujor, ca și...
în zilele senine
frumusețea își face cumva loc
să răsară
pe orice chip
pe care-l întâlnesc.
spune-mi,
există zi
mai luminoasă
ca noaptea Învierii?
(din vol. Iar Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând, 2020)
Robert nici nu s-a trezit bine și a început, ca de obicei, să se plângă – că e înnorat, că a întârziat coletul comandat, că n-a ieșit cafeaua cum dorea și multe altele pe care le înșira conștiincios aproape zi de zi, de parcă ar fi oficiat un ritual de exorcizare a grijilor. De fapt, nu făcea decât să își amplifice...
de când am plecat
mama își așază noapte de noapte
câte-un lucru de-al nostru sub pernă.
ea nu poate dormi, nu poate să cadă la pace
cu ziua care-a trecut, cu somnul care vine,
dacă nu are sub pernă o bluză roșie-a Elenei,
fularul Danielei,
o cămașă de-a mea.
știu că mama ne duce dorul când plecăm,
știu că plânge pe...