după ce-a lătrat de două ori, a trecut și iarna asta de la noi. iată-ne însă iarăși printre păduri de sloi, aduși în ultimul an de inima deprinsă cu troiene și stânci. iarna totuși a trecut. a luat și-a pus câte ceva în noi, ca musafirul care știe că are totdeauna loc oprit – nu fiindcă e iubit, ci pentru că a...

Citește mai mult

dacă stau sunt piatră dacă fug sunt laș de vorbesc sunt aspru dacă tac sunt mort dacă mor sunt rău dacă lupt sunt rău de mă rog sunt vechi lume, niciodată nu vei fi mulțumită nici sânge nici pace nu vrei ești doar zarva ce pune nebuni în mișcare nu îmi pasă ce dai nu poți lua ce tot iei.

„Ceea ce copiii, bătrânii cu mintea și nebunii pentru Domnul Hristos înțeleg cu ușurință, «înțelepții» acestei lumi nu pot înțelege nicicum!”. (Un simplu pelerin) Și am plecat Îmi era rușine că sunt om, Rușine mi-era… Și am vrut să fiu copac, Copac am vrut să fiu! N-ai să poți Mi-au spus copacii, Lăsându-se...

Citește mai mult

Poezia este scara pe care Dumnezeu o coboară spre cei prea slabi pentru a fi eroi și prea bogați de ei să fie sfinți. iar când inima i se umple de izvoarele Sale, poetul devine erou și sfântul se face (pentru toți) poem.

Când nu voi mai fi, într-un moment oarecare al lumii, nu se va micșora timpul, nu vor fi stele căzătoare, nu se vor uita-napoi nori și păsări, ci doar aceste dragi icoane. trenurile vor veni la timp ori vor întârzia (nu pentru mine, nu din cauza mea), satul își va aprinde luminile seara, își va trezi chiriașii în...

Citește mai mult

cobor în mine ca-ntr-o peșteră unde cândva am început s-aduc tot felul de tablouri, haine, hărți din zeci de lumi, din mii de părți. de altfel, toți pereții-s tapetați cu ele și cu mari ceasuri bune de orice anotimp, un secundar mereu e gata (când va fi să fie) să-și dea ființa lui la schimb. cobor în mine ca-ntr-un...

Citește mai mult

e stradă cu vizibilitate redusă unde nebunii și-au luat dreptul de a planta salcâmi după ideea de ordine din mintea lor, iar soarele răsare doar când e obligat (fiindcă lumina doare). țara mea e stradă cu vizibilitate tot mai redusă unde pentru orice crimă scuze se găsesc ușor prin buzunare, spini tot mai mulți trebuie...

Citește mai mult

diferența dintre copil și omul mare: copilul desface fără saț la ceasuri. omul mare e servitorul ceasului, îi șterge cu sfială firele de praf apoi predă prăfoasa îndeletnicire (cu limbă de moarte) din neam în neam.

pasărea aceasta se luptă în cer și sub aripi pământul o strigă ar zdrobi orice zid ar opri-o să rămână-n olimp de n-ar avea ascunsă în piept o pietricică.

separă cuvintele de setea lor și vei pierde pacea îndreaptă gândul împotriva luminii și moara rătăcirii va porni caută drumul în afara ta și vei ucide bucuria deschide cutii de pandore și-ți vei închide libertatea iar atunci cuvintele, pacea, drumul, bucuria vor fi orfanii ce te vor striga pe nume în veșnicie.