Alexandru Mărchidan

Alexandru Mărchidan

Născut în anul 1983, în comuna Slobozia, județul Argeș. Din 1997 locuiește în Pitești. A absolvit Facultatea de Filosofie (Universitatea din Pitești), master la Facultatea de Filosofie (Universitatea din București). Din anul 2010 primește titlul de doctor în filosofie, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Din 2006 este cadru didactic titular al Universității din Pitești, în prezent ocupând postul de lector în Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, departamentul de Psihologie, Științe ale comunicării și Asistență socială, unde predă în special discipline din domeniul eticii, dar și „Gândire critică”.

A primit numeroase premii la concursuri naționale de literatură, dintre care Premiul revistei „România literară”, la Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi”, Târgu Jiu, 2002; Premiul editurii „Paralela 45”, la Concursul Național de Poezie „Ion Pillat – Acolo unde-n Argeș…”, Pitești, 2003; Marele premiu, Festivalul Național de Poezie „Gheorghe Pituț”, Beiuș, 2004; Premiul pentru poezie la Concursul Național de Literatură „Lirismograf”, Sibiu, 2004; Locul I, Concursul Național de Creație Studențească, Timișoara, 2005; Locul I, Concursul Național de Poezie „Traian Demetrescu”, Craiova, 2005; premiul revistei „Luceafărul”, Festivalul Național de Poezie „Tudor Arghezi”, 2006. La Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga” primește Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga” (2005), Premiul Fundației Culturale „Lucian Blaga”, premiul revistei „Vatra” și premiul revistei „Discobolul” (2006).

Dintre cărțile tipărite:

Prezent în numeroase antologii de poezie, în diverse reviste literare și culturale, cu poezie, proză, articole, recenzii, eseuri.

Din anul 2022 este membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, filiala Pitești.

Comentarii

comments powered by Disqus
Contra mundum
lume-a regilor prinși în cochilii al căror regat e rugina, a căror pâine-i pământ, umbră și vis trăiți pretutindeni, răsăritul acesta precum și clipa ce desface sufletul de ternul veșmânt. și de va ploua, de va cădea soarele-n fântână, de-am rămâne, de-am pleca, toate, pentru voi, regișori triști și goi, sunt umbră și...

Citește mai mult

Nu oricine
așadar să nu rămâi în cele din urmă, să legi un pod din cele ce vin cuvinte, amintiri, dureri și multe ceasuri fără gust călite în foc de șaptezeci de ori câte șapte până ce lacrima se face aur, până ce aurul se face soare și tot așa până ce podul va fi gata peste hău (iar hăul trecut încetează să fie). vom reînvăța și...

Citește mai mult

Dare de seamă
deocamdată pe cale ori în luptă cu fel de fel de gheonoaie, deocamdată rezemați pe pământ ca picăturile de ploaie. căutăm să dezrobim pe dinlăuntru grâul semănat cândva. să le vedem pe toate-așa cum trebuie ar trebui să încercăm să creștem tot mai mici, dar toate-n vremea lor își vor afla răspunsul. cât despre mine,...

Citește mai mult

Eikon
străjuiesc lângă mine mulțime de lucruri, cascade de vorbe și umbre. doar icoana e flacără ce mă scoate din noapte. iar dacă vreodată un fur ar veni s-o arunce-n desagă, s-ar păcăli amarnic – icoana-mi zugrăvită e pe dinăuntru, veșnicie ce se-mbracă-n timp cum focul se îmbracă-n inimi. (din vol. Iar Petru plângea de...

Citește mai mult

Îngăduință
dincolo de trupul morții acesteia, când în sânge tot cad războaie și ierni, să poți aștepta până a treia zi dimineața. să poți rămâne la cină în soare deși ai fost uneori coborât în lacul Sevastiei. ghimpele să-l îngădui în trup cum nemânioasă veșnicia primește-n apa ei prea săracele veacuri. (din vol. Iar Petru...

Citește mai mult

Cu timp și fără de timp
În țara dintre țărmuri am ajuns străin cum străine sunt firele de iarbă când dinspre miazănoapte vin norii cu gheață-n pântece. rămâne să urmăm drumeagul ce taie în două furtuna. deseori cursele vrăjmașilor stau înainte iar prăzile lor, trofee ce pot ușor spăimânta pe mult iubitorul de sine. Aruncat între apă și...

Citește mai mult

Atunci când pietrele s-au prăbușit peste noi
și fiecare a învățat să audă: te vei ridica din nou ca firul de iarbă primăvara. așteptările sub tălpi de gheață nu vor rămâne fără rodul lor chiar dacă nopțile par să te sfâșie uneori, chiar dacă marginile răbdării par să se fi tocit demult și singur tu umpli colțul uitaților învinși cum numai cei exilați în afara...

Citește mai mult