Cuvintele de mai sus sunt preluate din titlul unei cărți semnate de Noam Chomsky (n. 1928). Am adăugat doar semnul întrebării, pentru că multe s-au desfășurat din 2011, anul când a fost scris ultimul articol inclus în cartea Noi creăm viitorul. Ocupație, intervenții, imperialism și rezistență (Corint, 2012). Aceasta cuprinde texte publicate de Chomsky între 2 aprilie 2007 și 31 octombrie 2011, în New York Times Syndicate. Traducerea este realizată de Adriana Ciorbaru, iar Cuvântul-înainte este scris de istoricul Petre Otu. Articolele scrise în cei patru ani sunt destul de utile pentru a înțelege multe despre prezent. Voința hegemonului (atunci) american de a controla toate punctele cheie din lume – economico-financiare, politice, militare, ideologice – și aroganța de a cere tuturor să adopte postura de vasalitate sau de ascultare, au dus la efecte întâlnite în istoria imperiilor aflate în declin: expandarea slăbește coeziunea și expune societatea respectivă riscului dezagregării; deschiderea fronturilor și înmulțirea adversarilor amplifică mereu costurile, datoriile, și țin continuu statul în șah: retragerile afectează imaginea învingătorului fără egal, putând încuraja disidența, pe când perpetuarea conflictului fără o reală justificare (în afara propriului interes) transformă jandarmul global în agresor global și coalizează adversarii. Ultimul aspect este acum pus în practică prin întărirea Estului și a Sudului, până acolo încât pot evita temutele sancțiuni economice impuse de SUA datorită puterii dolarului pe piața internațională.
Cunoscut drept gânditor de stânga, Chomsky s-a exprimat continuu împotriva intervențiilor SUA în lume, a criticat constant politica Israelului în Fâșia Gaza și tratamentul acordat palestinienilor, cu sprijinul direct sau tacit al superputerii nord-americane. De asemenea, a acuzat ipocrizia Statelor Unite, care invocau tot felul de principii de drept internațional pentru a-și trimite trupe, dar atunci când provocau pierderi umane și materiale, când încălcau drepturile popoarelor de a-și alege conducătorii, aceasta nu făcea nicidecum subiectul vreunei discuții, ca și când tema nu ar fi existat. Noam Chomsky a fost apreciat de foarte mulți, dar a și primit numeroase critici; este, deci, unul dintre autorii cărora li s-au pus eticheta „controversat”. Atâta timp cât informațiile utilizate în raționamentele sale sunt reale și cât timp este luată apărarea celor care vor doar un trai liniștit pe spațiul pe care se află de sute de ani, nu există motiv de controverse, cel puțin nu unele majore. Dacă el exprimă dorința firească a unor popoare de a fi lăsate în pace, iar aceste declarații se izbesc de interesul celor care doresc să fie stăpâni, asta nu îl face un personaj controversat pe cunoscutul lingvist, ci indezirabil pentru cei arătați cu degetul. Exagerări putem găsi, într-adevăr, prin prezentarea unilaterală a civilizației occidentale ca sursă de abuzuri pe scena internațională. Această impresie este creată de atenția pe care o acordă în mare parte deciziilor criticabile din domeniul politicii externe americane. De aceea, adversarii săi, scrie prof. Petre Otu, denunță ca ipocrite acuzele la adresa modelului american, din moment ce Noam Chomsky „trăiește în acest sistem și nu într-o autocrație africană sau asiatică, fapt care i-ar da posibilitatea să-i aprecieze și virtuțile” (p. 12).
Ideile generale susținute în Noi creăm viitorul sunt: antiimperialism și anitiintervenție nejustificată, repectarea drepturilor altor popoare, câștigarea respectului celorlalte națiuni printr-o politică ce nu echivalează afacerea cu exploatarea, puterea cu stăpânirea și nici drepturile omului cu o simplă retorică utilă pentru a-i acuza pe alții. În multe articole, Chomsky demască minciunile sfruntate propagate de administrația americană când este vorba despre binefacerile americane în Irak, despre susținerea din partea localnicilor în spațiile unde s-a intervenit militar și despre imparțialitatea SUA în negocieri. De asemenea, Chomsky consideră că decidenții americani sunt principalii vinovați pentru „coșmarul” din Gaza, din moment ce zeci de ani au girat prin inacțiune această tragedie. Câteva exemple (din anii 2007-2008) ce întemeiază atitudinea sa critică referitor la ocuparea Irakului și măsurile luate după 11 septembrie 2001: terorismul a crescut de șapte ori ca rezultat al luptei împotriva… terorismului; cheltuielile pentru reconstrucția Irakului, prezentate oficial ca făcând parte dintre „veștile bune”, s-au dovedit a fi de șase ori mai mici; ignorarea totală a voinței irakienilor despre care se iau decizii pe terenul lor, ca și când orice suferință îndurată (1,03 milioane „decese suplimentare” și milioane de refugiați) de aceștia ar fi lipsită de semnificație (p. 58); prezentarea sondajelor – oricât de nefavorabile – ca pe o câștigare a opiniei publice locale (pp. 54-55). Iar datele de acest fel, vizând diversele zone de interes american, sunt numeroase, arătând că informațiile comunicate de reprezentați ai guvernului concurau minciunile transmise în timpul războiului din Vietnam. Dezavantajul cetățenilor din ultimele două decenii este că sunt mult mai expuși la surse de distragere decât cetățenii de acum 50-60 de ani.
Așadar, până aici nu găsim suficiente aspecte care să facă din Chomsky un autor controversat. Însă, nu mică mi-a fost mirarea când, în contextul pandemic din anii 2020-2021, al dezbaterilor privitoare la vaccinare, marele lingvist și activist american a susținut că „răspunsul corect pentru oamenii care refuză să accepte vaccinurile nu este să îi forțezi, ci mai degrabă să insiști să fie izolați” (The Independent, 26 octombrie 2021). Deci nu îi izolăm (pentru că suntem democrați și nu dă bine), ci îi facem să-și dorească izolarea, de pildă interzicându-le accesul în spații publice precum magazinele; coerență exact ca a personajelor politice din piesele lui Caragiale. Dacă până atunci el și-a construit imaginea savantului curajos care susține cauza celor nedreptățiți, asumându-și rolul de acuzator al politicilor oficiale ipocrite sau vădit dezastruoase, dintr-o dată l-am văzut aliniat la patul procustian al anulării majorității drepturilor omului. Activistul incorect politic devenise avocat al acuzării acelora care nu cereau decât să li se respecte dreptul de alegere, adică un drept fundamental. Mințile mari nu sunt nici ele scutite de greșeli majore, acest episod confirmând avertismentul hermeneutului german H.G. Gadamer cu privire la „mitul expertului”.
Acum în vârstă de 97 de ani, Noam Chomsky s-a retras din viața publică după ce în iunie 2023 a suferit un accident vascular cerebral. Cei din familia filosofului sugerează că atitudinea lui Chomsky față de actuala „politică” a Israelului în Gaza a rămas consecventă (Media Lens, 13 iunie 2024). Nimeni nu poate contesta contribuția sa în domeniul filosofiei limbajului, nici calitatea cărților de analiză politică și socială. Acestea rămân de interes în prezent și multe dintre intuițiile sale sunt confirmate de evenimente actuale. Totodată, ele sunt cronici utile ale istoriei ultimelor decenii, când succesiunea tot mai rapidă a faptelor reclamă capacitate superioară de înțelegere. În textele sale, Chomsky dovedește din plin astfel de abilități și nu se ferește să denunțe realități neconvenabile.
Cât privește întrebarea din titlul acestui text, „noi” se referă în cartea cunoscutului lingvist la decidenții americani din perioada de vârf poate a dominației SUA în lume. Ne-am lansa în prea multe speculații despre semnificația actuală a lui „noi”, însă un lucru este cert: lupta pentru resurse, puncte strategice, piețe și avantaje tehnologice se întețește, iar competitorii Statelor Unite sunt mai puternici, mai determinați și mai încrezători în forțele lor. Mult doritul discernământ la nivelul relațiilor dintre marile puteri face echilibristică pe o sfoară ce se subțiază pe măsură ce interesele cresc. Iar ele cresc nefiresc de rapid și marile puteri le asociază frecvent cu supraviețuirea lor, ceea ce le scuză (în ochii proprii) aproape orice acțiune. Un exemplu este capturarea (la ordinul lui Donald Trump) președintelui Venezuelei în primele zile ale acestui an, sub un pretext ce i-a pus pe gânduri pe toți vecinii SUA, pentru că oricine poate fi sacrificat atunci când cel puternic o cere. Venezuela are „neșansa” de a fi foarte bogată în petrol, așa cum multe state mici au neșanse asemănătoare. Românii ar trebui să știe prea bine acest lucru, dar desele escapade prin mall-uri au efectul testat de a prăda grav memoria; și se pare că avem cele mai multe mall-uri raportat la populație. În pofida optimiștilor din politica internațională, a căror optică este încurajată de insule de cooperare, ne aflăm fie că vrem sau nu, în logica luptei pentru putere, care nu înseamnă neapărat conflict armat; el apare doar în cazuri limită. Din păcate, realiștii precum John Mearsheimer au dreptate.
Comentarii