Scrisori către țară
Anexa II. 8 februarie 1995. A Patra Scrisoare deschisă către Domnul Președinte Ion Iliescu

The International Society for Intercommunication of New Ideas, Inc. (ISINI)

PENTRU SALVAREA OMULUI, CA ȘI PENTRU SALVAREA UNEI NAȚIUNI, NU ESTE NICIODATĂ PREA TÂRZIU!

Motto: „Mieux plus tard que jamais!”

Mult respectate Domnule Președinte Iliescu,

Țin să vă mulțumesc pentru urările trimise de Anul Nou și pentru onoarea ce mi-ați acordat-o, deși, până acum, nu am făcut nimic deosebit și mare care să justifice gentilețea Dvs. Mă simt jenat și cer scuze că nu am fost eu cel care mai întâi să vă ureze tradiționalul românesc La Mulți Ani! cu sănătate, voie bună și succes în tot ceea ce veți face pentru o altă viață mai bună a poporului român din care mă trag și eu. Dar vorba francezului „Mieux plus tard que jamais!”, deși acest motto se referă la întregul conținut al acestei scrisori.

Gândurile se duc înapoi la prima întrevedere cu Dvs. în toamna lui 1990, când am fost însoțit de Domnul Academician Tudorel Postolache. Vă aduceți aminte de cuvintele din urmă ce v'am adresat: „Domnule Președinte, îmi pare rău să spun, dar, ca român și ca om de știință, țin să vă încredințez că drumul pe care a pornit Guvernul Petre Roman nu are și nu va putea să atingă succes. Mai de vreme sau mai târziu condițiile social-economice deteriorate vor cere… `back to Rugină"!

Anul trecut, de ziua onomastică la 7 Ianuarie 1994, v'am trimis a treia scrisoare deschisă mai lunga (17 pagini): „Un Program de Guvernare care să scoată țara românească imediat din gravele probleme economice, financiare, sociale și morale” în care se afla țara în momentul acela.

În această a treia scrisoare mi-am pus - am crezut eu - tot sufletul, toată conștiința de român plus tot adevărul științific pe care l-am cules o viață întreagă de om, mai întâi în țară, de la venerații mei profesori (Madgearu, Slavescu, Iorga, Răducanu, Partheniu și alții) și continuând pe meleaguri străine, începând cu Universitatea din Berlin și Școala Economică de la Universitatea din Freiburg i. Br. și terminând cu experiența din universitățile americane, și observarea „sur le vif”, cum spun francezii, a regimului capitalist american. (Vezi: A Long Journey to the Third Revolution in Economic Thinking, 1994, aici anexată)

Scrisoarea în cauză nu a avut ecoul cuvenit la locurile în drept și a constituit o deziluzie, o mare durere sufletească gândindu-mă la suferințele poporului român și la neputința mea de a convinge forurile competente că nu are rost să se continue un experiment început de Guvernul Petre Roman și, din principiu, continuat de Guvernul Stolojan și Văcăroiu. Dacă nu a reușit experimentul timp de 4 ani, apoi cum are să reușească în al 5-lea an?

Am crezut că scrisoarea din 7 Ianuarie, 1994 va fi ultima. Iată că a trecut și al 5-lea an și experimentul tot nu a reușit să aducă succes, decât doar să mărească datoria publică externă (o mare povară pentru orice refacere în viitor), în fond, o ipotecă asupra averii și muncii poporului român. În plus, s'a creat o clasă nouă (mică la număr, dar puternică în influență) de milionari care nu rezolvă nici problema economică și nici problema socială, ci le face cu mult mai complicate.

Poate că această a patra scrisoare să fie cea cu noroc, nu pentru mine personal, ci, în primul rând, pentru țară și nu mai puțin pentru Dvs., care nu mă îndoiesc că doriți binele poporului, dar pe calea apucată în 1990 și continuată până în 1995 sigur nu se poate! Repet de trei ori: Nu se poate! Guvernul roman, ca și guvernul din celelalte țări vecine sau mai îndepărtate, se lupta cu „Principiul Imposibilității în Practică”, cum se arată în planul Rugi. Totul este zadarnic. Este o luptă pierdută cu morile de vânt ca si Don Quixote, eroul lui Cervantes.

Cât mai poate răbda poporul român? Mă tem că luați prea mult risc sperând ca ajutorul financiar din afară și incurajarea exporturilor va aduce relansarea cea mult dorită. Salvarea României din greutățile prezentului nu o văd din afară, ci în primul rand dinăuntru, din mobilizarea voluntară a tuturor resurselor naturale și umane, adică punând accentul principal pe dezvoltarea unor piețe interne puternice, care sa absoarbă cea mai mare parte din producția internă dusă până la punctul de „full employment”, lăsând pentru export numai o proporție relativ mică de produse de calitate cu care se poate concura pe piața internațională. Cu alte cuvinte, deviza este „Prin Noi Înșine”, pentru prima etapă de consolidare. După aceea, capitalul străin vine de la sine, dar sub condiții cu totul diferite decât astăzi.

Nu știu dacă sunteți informat de cum stau lucrurile în țară și cum le descriu ziarele din străinătate. Primesc multe „clippings” referitor la economia românească. Nici unul nu vorbește de bine. În schimb, la politica externă știrile care vin din Europa arată că România se află la avangarda țărilor din Răsaritul Europei.

De ce să nu vină tot din Romania o avalanșă de știri extraordinare în ceea ce privește economia românească, când este posibil? Un „miracol economic” în România ar fi o nouă „Bombă Atomică”, nu de distrugere, ci de construcție a unei alte ordine social-economice mai bună și mai dreaptă decât cea de azi sau cea de ieri. Știrea unui miracol economic în România ar scutura din temelii omenirea întreagă, care la momentul de față se află la fel suferindă, de aceeași boală a dezechilibrului latent general. Ce s'a întâmplat în Mexico nu este un caz izolat. Am vizitat Mexico. Condițiile sociale sunt cu mult mai rele decât în România. Investițiile masive din afară nu vor lăsa ca economia mexicană să se prăbușească. Finanța internațională va acorda împrumuturi noi, care nu vor rezolva cum se cuvine criza actuală, ci o vor amâna pe încă alți 6 ani, așa cum au făcut-o în criza de la 1982 și 1988. Dar, mă întreb, într'un caz similar în Romania ar mai veni finanța internațională să ne scape din groapă, sau, dacă ar veni, sub ce condiții? Vă las pe Dvs. să reflectați mai departe!

Eu cred că, pâna la urmă, Adevărul Științific (scris cu literă mare) va învinge confuzia și ideile învechite de la 1930, care încă domină timpul nostru. Către sfârșitul acestui veac cred că va veni o mare transformare („The Great Transformation”), atât în structura regimurilor existente, cât și în lumea ideilor. Și aci nu e vorba de profeție ieftină à la ghioc („crystal-ball”), ci de o consecință inevitabilă a nerezolvării sau amânării problemelor mari ale timpului nostru: șomaj cronic, deficite bugetare prelungite, dezordine în balanța comercială și de plăți internaționale și o creștere continuă a datoriei publice, atât în interior, cât și în exterior. Aceste probleme de dezechilibru cumulativ e clar că au o limită când explozia, inevitabil, va deveni realitate. Nerezolvarea de probleme cumulative la timp este forța cea mai puternică care duce la schimbări radicale în structura social economică a unei țări (pe cale pașnică sau prin vărsare de sânge, răsturnări social-politice), ca și în modul de gândire.

The Great Transformation a început deja în USA. Rezultatul alegerilor din toamna lui 1994 vorbește de la sine. Dilema este că the Great Transformation, ca și orice produs al activității umane (gândire sau fapte), poate să aducă ceva mai bine, dar și ceva mai rău. Toată străduința mea în țara mea adoptivă, ca și în țara mea de origine (eu nu am renunțat niciodată la cetățenia română), a fost și este să se facă din timp reforma integrală de structura, cerută de condițiile de echilibru general stabil, așa încât să fie pregătită calea pentru ca the Great Transformation să fie spre bine.

La fel este și poziția mea față de intrarea României în Uniunea Europeană. Unii îți fac iluzii că odată ce România a devenit membru la Uniunea Europeană (care și-așa nu poate avea loc decât probabil după anul 2.000) capitalul străin și tehnologia modernă vor veni și vor revoluționa economia românească așa ca standardul de viață să se ridice la același nivel cu cel din Apus. Ce iluzii deșarte! Dacă România intră ca o țară debitoare și în dezechilibru, atunci capitalul și tehnologia importată vor stoarce cât vor putea, iar pentru populația românească va rămâne doar „fărâmituri”. Așa s'a întâmplat în Mexico și alte țări din lumea a treia, bogate în resurse naturale, dar sărace în concepții politice și social economice, ducătoare la ridicarea poporului respectiv.

Momentan, poporul român, ca și cel mexican, polonez, lituanian sau rus, se află divizat până „în măduva oaselor”, cum se exprimă așa de frumos, în limba populară, și anume între cei care trăiesc bine, indiferent prin ce mijloace, și care se tem de o schimbare a condițiilor actuale, ca să nu vină pentru ei ceva mai rău, iar alții care o duc rău de tot, nu mai cred în nimic și sunt gata să iasă pe baricade, așteptând doar numai momentul ca să scapere o scânteie de revoltă, cum a fost la Timișoara. Pe urmă, nici o forță polițienească sau armată nu mai poate opri furia mulțimii. Orice trebuie făcut ca să se evite, pe cale pașnică, o asemenea explozie socială. Oricine ar câștiga în cursul unei asemenea explozii, națiunea pierde și rămâne divizată mai departe.

În cursul reformei cu care s'au străduit cele trei guverne din România în ultimii 5 ani, în afară de creșterea datoriei publice interne și externe și ridicarea unei clase sociale de îmbogățiți peste noapte, care nu ajută, ci, dimpotrivă, complică problemele social economice, s'a produs un fenomen de pauperizare a unui segment important din populația țării (unii estimează la mai mult de 50%) și care a dus mai departe, în mod automat, la o slăbire accelerată a piețelor interne, cu efecte negative asupra dezvoltării economiei naționale.

Mă neliniștește această stare de lucruri pentru că pauperizarea mărește criza economică și numărul celor care sunt gata să iasă pe baricade. Iar dacă până acum nu s'a întâmplat nimic rău, asta nu înseamnă să ignorăm problema sau să fim orbiți de un optimism ieftin, că la anul lucrurile se vor îmbunătăți. Un proverb popular ne poate da o lecție buna: „Ulciorul nu merge de multe ori la apă!”.

A venit, cred eu, timpul să se puna capăt, nu prin promisiuni goale sau „șmecherii politice”, ci prin fapte, reforme adecvate la starea de lucruri din prezent, având în vedere și alegerile din anul viitor.

La momentul de față nu funcționează normal nici unul din sectoarele principale ale economiei naționale: (1) sistemul monetar; (2) sistemul bancar; (3) sistemul de la bursă; (4) Bugetul Statului și datoria publică; (5) balanța comercială și de plăți internaționale și cursul de schimb valutar; (6) sistemul industrial și agrar și (7) sistemul de distribuție a venitului și avuției naționale. Prin urmare, avem de a face cu un sistem în dezechilibru general.

Din observarea mea a evenimentelor din țară în ultimii 5 ani am ajuns la concluzia că nimeni din personalitățile cunoscute nu poate realiza un „miracol economic” printr'o reformă integrală, așa cum am arătat în planul Rugi, nu din rea voință, ci pentru că este legat prea puternic - pozitiv sau negativ - de moștenirea lăsată de regimul sub Ceaușescu. Moștenirea lăsată este ambiguă - are și puncte bune, dar și puncte rele - (mă refer la interesele primordiale ale națiunii) și de aceea nu poate fi tratată neutral, obiectiv, just, decât de cineva din afară, care are pregătirea necesară și păstrează încă un suflet, o inimă, o conștiință de român.

Dacă găsiți pe cineva care împlinește aceste condiții, trebuie să-l aduceți în țară cât mai curând posibil. Eu îl voi ajuta, fără condiții, atât cât îmi stă în putință ca să realizeze visul lui Rugi, de a deschide larg porțile pentru o Renaștere Economică, Socială, Culturală, Artistică și Științifică, demnă de istoria, suferințele și virtuțile poporului român. Dacă nu îl găsiți, din dragostea față de pământul și neamul românesc, îmi ofer serviciile să vin în țară, pentru un an sau maximum doi ani, pentru a făuri un „miracol economic ți social”, cum nu a mai fost și nu va fi exact în nici o altă țară din lume. în prerogativele de care dispuneți prin Constituție, ca reprezentant legal al întregii națiuni, se află cheia dacă această ofertă va deveni realitate sau va rămâne un fapt divers, un vis neîmplinit în viata lui Rugi, care va închide ochii departe de țara lui natală, ca și Nicolae Bălcescu în veacul trecut.

Ce mă face să fiu așa de încredințat, să cred așa de puternic că un „Miracol Economic” (scris cu literă mare) în Romania este posibil de realizat în curs de un an și cu efecte pozitive începând din ziua „D”?

Mai întâi drumurile făcute în țară, în ultimii 5 ani, și conferințele ținute la Ploiești, Timișoara, Arad, Oradea, Cluj, Brașov, Iași, Vaslui, Piatra Neamț, Tecuci, Galați, Tulcea și Constanța, mi-au dat ocaziunea să simt pulsul națiunii, durerile și bucuriile ei, nu din ziare sau spusele altora, ci direct din gura poporului, cum ar fi spus Ion Creangă sau prietenul său, Mihai Eminescu. Știu foarte precis ce vrea națiunea și nu am nici o îndoială că în curs de un an, afară de problema social-economică și financiară, se poate rezolva și problema morală de regăsire că toți ne tragem din aceeași tulpină și că toți vrem o Românie mare, puternică și dreaptă. Deosebirile de opinie exprimate în mod sincer și cinstit nu reprezintă o slăbiciune, ci dimpotrivă, de vitalitate spirituală a națiunii. Să învățăm a ne supune la vocea majorității, cu respectul minorității, căci nu există altă cale pentru a trăi și progresa într'o societate liberă, democratică. Vocea majorității de azi, dacă nu e dreaptă, devine vocea minorității de mâine, sau invers.

În al doilea rând, simt o chemare istorică de întoarcere acasă, la cei de unde am plecat și să ajut cu toate puterile ce le mai am poporului din care mă trag pentru a ieși „cu fața curată” - cum se exprima o altă frumoasă expresie românească - din situația precară în care a căzut în ultimii 5 ani.

Unii vor spune că sunt bătrân, lucru adevărat fizicește, dar nu și în spirit! Ca și în povestea celor două triburi care se luptau de multă vreme, fiecare dorind să distrugă complet pe celălalt. între timp, unul dintre cele două triburi a găsit că cei bătrâni erau vinovați pentru acest război fără sfârșit. Și așa, comandamentul a dat ordin ca toți bătrânii să fie uciși. Numai că un singur fiu nu a avut curajul să-și omoare propriul tata, ci l-a ascuns într'o văgăună din pădurile de la marginea satului, unde îl îngrijea pe furiș noaptea. S'a întâmplat ca tribul cu pricina să piardă bătălia ultimă. Tribul care a învins le-a cerut: dezarmare totală și robie pe veci sau să le dea, în curs de o lună, o funie lungă de un kilometru făcută din nisip, fără a întrebuința apa. Fiul care nu și-a omorât părintele s'a dus la el și i-a explicat situația. Bătrânul a răspuns că nu e chiar așa de rău! Mergeți la comandamentul tribului învingător și cereți o mostră de funie de nisip de un metru fără a întrebuința apa. Au încercat, dar n'au putut să dea mostra. Atunci, comandamentul tribului învingător le-a iertat pedeapsa pentru ingenuitatea soluției cu cerința ca de acum încolo să trăiască liberi, dar în pace.

Învățătura de tras din această poveste este că poate Divinitatea - Puterea absolută a Binelui, a Luminii și a Dreptății - vrea ca un bătrân să salveze națiunea română din necazurile prezentului. Iar eu vă mărturisesc credință puternică in Divinitate în care au crezut moșii și strămoșii noștri înapoi până la Ștefan Vodă al Moldovei, Mircea cel Bătrân al Munteniei și Mihai Viteazu, în a cărui minte și voință s'a întruchipat realizarea de mai târziu a unității naționale. Și vă asigur eu, din observare personală, că poporul român împărtășește aceeași credință puternică în Divinitate. Cu deviza „Nihil sine Deo!” totul este posibil prin „Noi Înșine!”

Referitor la sănătatea fizică, am făcut un examen medical general la o Clinică cu renume mondial de la Boston - „Leahy Clinic”. De altfel, acesta a fost unul din motivele principale care m'au făcut să amân trimiterea acestei scrisori până în momentul de față. Tocmai am primit rezultatul. Toate analizele au fost favorabile. Doctorul-Șef mi-a strâns mâna spunând: „Excellent health for your age!” și aceasta spune totul.

În scrisoarea din 7 Ianuarie, 1994 și cartea anexată „Teoria și Practica Economică în Epoca de Tranziție și După” (1994) se află toate detaliile necesare. Dacă deciziunea Dvs. este favorabilă, atunci pot spune în continuare că toți Miniștrii, inclusiv Guvernatorul Băncii Naționale, pot rămâne în funcțiune, cu cerința ca fiecare să citească Programul cu „Miracolul Economic” și să-și exprime în scris care puncte și pentru care motive nu se poate realiza în practică, așa ca să pot între timp îmbunătăți parțile disputate.

Cu învoirea și sprijinul Dvs. nu cred să fie greutăți în Parlament pentru aprobarea Programului în cauză. Domnul Prim Ministru Văcăroiu poate lua o vacanță cu plata salariului pe timp de un an și servind de asemenea drept consultant. Eu nu vreau nici un salariu, afară de întreținerea zilnică.

Cum Romania sau Guvernul Roman nou acceptă toate obligațiunile luate în trecut, nu găsesc nici o rațiune ca să avem greutăți la Uniunea Europeană sau la Fondul Monetar Internațional sau la Banca Mondială, unde Domnul Teodor Stolojan ne reprezintă cu atâta distincțiune.

Anexez o copie după o scrisoare trimisă D-lui Michel Camdessus, Managing Director la IMF și răspunsul care, vă rog, să nu fie data publicității sub nici un motiv. N'am avut încă timp să studiez materialul pe care mi l'a trimis fiindcă lucrez acum pentru un Plan de Stabilizare pentru Mexico și o Conferință la Londra. Din spiritul scrisorii D-i Camdessus reiese că se poate lucra cu el, fiindcă și el vede că nu mai poate lucra cu metode și concepte vechi de la 1930. Ați văzut Decizia Congresului American în noua formă Republicană!

Indiferent care va fi deciziunea Dvs., eu rămân ferm convins că un „Miracol Economic” în Romania este posibil de realizat într'un an sau doi cel mult. Mă întreb ce altă coroană mai luminoasă s'ar putea pune pe fruntea acestui neam oropsit de împrejurări istorice vitrege decât să fie recunoscut pe întreg globul pământesc ca deschizător de drumuri noi spre o altă lume de mâine mai bună și mai dreaptă? Ce altă onoare mai înaltă i se poate acorda decât să i se recunoască întâietatea că într'un moment de răscruce prin care trece omenirea a găsit și aplicat o formulă de salvare derivată dintr'o lumină economică nouă, care are să aducă, pentru toți oamenii și toate rasele pământului, nu numai libertăți individuale și naționale, dar, în același timp, și dreptate socială de echitate în producerea și distribuția venitului național, însoțită de stabilitate monetară și financiară. Mai mult nici nu e nevoie.

Cu mulțumiri pentru onoarea ce mi-ați acordat totdeauna în a fi ascultat, aștept de la Dvs. un cuvânt și rămân

al Dvs. prea devotat,
Anghel N. Rugină

Descarcă documentul: Anghel Rugină - Scrisori către țară.pdf