Scrisori către țară
Anexa II. 12 februarie 1993. Scrisoare deschisă Domnului Președinte Ion Iliescu

The International Society for Intercommunication of New Ideas, Inc. (ISINI)

Mult respectate Domnule Președinte,

Am trimis pe altă cale o scrisoare de Anul Nou, dar nu știu dacă a ajuns la Dvs. Acum cred că a venit momentul critic ca toți să strângem rândurile, toți care dorim o altă Românie, mai bună și mai dreaptă decât cea de azi sau cea de ieri — cei de acasă, ca și cei de peste hotare — în spirit curat românesc de UNIRE, în „cuget și'n simțiri", cum a spus poetul, o UNIRE (scrisa cu literă mare), când toți își pot spune cuvântul și sunt ascultați.

Țin mai întâi să vă mulțumesc pentru amabilitatea Dvs. în a vă lua timp pentru un dialog la ultima întâlnire de Miercuri, 16 Decembrie, 1992, la care au luat parte și Domnul Prof. Dr. Constantin Ionete, Director General la Institutul Național de Cercetări Economice și Domnul Deputat Dr. Otto Weber.

Întors acasă am citit cu mare atenție, aș putea spune mai exact că am studiat cu cea mai mare precauțiune, următoarele documente:

1. Raportul Guvernării Stolojan Octombrie 1991 - Octombrie 1992;
2. Programul de Guvernare Pentru Perioada 1992 - 1996;
3. Raportul de la Banca Națională a României: Politica Monetară în Perioada de Tranziție (Noiembrie, 1992)
4. Declarațiile Domnului Prim Ministru Nicolae Văcăroiu la vizita făcută recent la Galați.
5. Expunere în fața Camerelor Reunite ale Parlamentului de către Domnul Academician Tudorel Postolache la 24 Iunie, 1991, care oarecum este baza analitică la politica urmată de Guvernul României de la acea dată.

În toate aceste documente nu am găsit nici o idee nouă, nici un program consistent de reforme imediate și pe termen lung, care să rezolve efectiv și satisfăcător problemele mari cu care se luptă în momentul de față economia românească și cu care se frământă în fiecare zi întreaga națiune, fără nici o încredințare sigură că sacrificiile de azi vor fi compensate prin avantaje însutite mâine. De trei ani așteaptă lumea o schimbare mai spre bine, dar momentan nu se vede nici un semn de îmbunătățire.

O spune foarte clar Domnul Prim Ministru Văcăroiu în întâlnirea de la Galați:

„… datorită unor vicii specifice perioadei de tranziție, economia noastră în ansamblu se află în impas. Singura șansă este acum stoparea corupției și relansarea producției.

Fenomenele de corupție au căpătat o amploare deosebită. SRL-urile vând la prețuri de nimic produsele pe care le iau pe încredere de la societățile cu capital de Stat. Înțelegem că tot sistemul nostru se află înca într'un proces de transformare, aceste aspecte fiindu-i specifice, dar modul în care ele acționează la noi este îngrijorător. În cel mult o lună de zile se va încerca stoparea blocajului financiar, care a ajuns la nivel național, la 2 mii de miliarde lei, chiar dacă există riscul ca acesta să revină peste alte 3-4 luni.”

Asta înseamnă că după 3 ani de tranziție nu s'a rezolvat cum se cade nici una din problemele de bază ale economiei românești. Problemele se cunosc și se pot observa în viața de fiecare zi. Nu sunt interpretate corect și de aici pleacă toate necazurile. La origine (Ianuarie, 1990) a fost criza născuta din căderea regimului autoritar cu economia de Stat. Pe urmă a venit a doua criză rezultată din greșelile comise în perioada de tranziție, adică nerezolvarea corectă a problemelor moștenite de la regimul lui Ceaușescu. Acum a mai apărut și o a treia criză de credibilitate, o apatie morală, un fenomen din psihologia masselor când nimeni nu mai crede că Guvernul poate sau cu adevărat vrea să rezolve problemele în cauză.

În avion, în drum spre casă, la 18 Decembrie 1992, cu un avion Swissair, în „International Herald Tribune" am citit cu tristețe un articol intitulat: „Lipsa de Încredere Umbrește Regimul din România", unde se spune „Aproape trei ani după debarcarea și executarea lui Ceaușescu, conducerea României continuă să sufere de credibilitate."

Din convorbirea avută cu Dvs. la 16 Decembrie 1992 eu știu cât de mult vă interesează să se revigoreze producția, să se pună capăt corupției, să se rezolve problema blocajului financiar, să se respecte protecția socială etc., etc., dar realitățile vorbesc o altă limbă. Nici Guvernul Văcăroiu nu a reușit să meargă mai departe spre progres economic și social real, cum nu a reușit anterior nici Guvernul Petre Roman și Theodor Stolojan.

Cauza eșecului se află în aplicarea unor idei false venite din Apus, care nu au adus roade, ci, din contră, au complicat problemele, nu numai în România și celelalte țări foste socialiste, dar însăși în țările capitaliste din Occident.

Este de ajuns să menționez țara mea adoptivă — U.S.A. — avea cea mai puternică economie din lume și era cel mai mare creditor care a existat în vremea modernă, pentru ca, în câteva decenii, să ajungă cel mai mare debitor din lume, iar acum nu știe ce să mai facă cu deficite bugetare care au ajuns la 300 miliarde de dolari pe an, iar costul pentru datoria publică a ajuns la 200 de miliarde de dolari pe an, fără a amortiza nimic din capital; iar rata medie de șomaj a rămas la un punct cronic de 7%, ridicându-se la 15 și chiar 20% pentru negri în sectoare urbane.

Îmi îngădui să vă trimit și Dvs. pentru informare „An Open Letter to the President of the United States William Jefferson Clinton and to the Economic Profession" (20 pages) datată 1 Februarie, 1993, ca să judecați și Dvs. cum stă situația.

Regimul capitalist modern din America sau în altă parte din Europa de Vest nu se poate numi un regim economic și financiar sănătos, care să fie adoptat și în România, spre binele poporului român, deși multe lecții folositoare se pot trage din el.

Pe urmă, un alt vis iluzoriu este întreținut de mulți experți economici de la BNR și alte locuri, și anume că intrarea în Comunitatea Europeană (care și așa va cere vreo 5-10 ani de așteptare) va rezolva toate problemele economice și financiare ale României.

Eroare, trebuie spus de trei ori, eroare! În cursul verii de anul trecut am fost în Grecia pentru al doilea Congres Mondial al Societății ISINI. Acolo economiștii greci mi-au spus că economia greacă suferă de inflație, șomaj și deficite în bugetul public și balanța de plăți, ca să nu mai vorbesc de inechități sociale, adică aceleași probleme de care suferă și economia românească, deși nu la același grad. Grecia totuși este un membru asociat la Comunitatea Europeană înca din 1981.

Lecția de tras: Aderarea la Comunitatea Europeană nu înseamnă per se rezolvarea problemelor social-economice din România. Pe de altă parte, țara pierde autonomia monetară și fiscală. Iar dacă țara respectivă se află în dezechilibru — cum este România sau Grecia — atunci acest dezechilibru se continuă mai departe, pe când finanțele țării vor fi controlate de bănci străine. Eu nu cred că Dvs., ca Președinte, ați accepta o astfel de propunere, dacă lucrurile ar fi explicate clar de experți.

Să nu fiu înțeles greșit! Eu nu sunt împotriva aderării la Comunitatea Europeană, dar am recomandat ca, mai înainte de intrare, economia românească să fie redresată și pusă în condiții de echilibru general stabil, așa încât finanțele să nu mai poată fi controlate de bănci_străine, iar nivelul de impozite și circulația monetară să nu fie determinate de tehnocrații de la Bruxelles, care nu cunosc condițiile istorice în care s'a dezvoltat economia românească și nici dorințele și aspirațiile intime ale poporului român. Experții vor considera numai statistici globale sau, cum se spune, la nivel macro, și pe baza acestora vor face decizii. Statisticile macro sunt cifre moarte, care nu arată cozi lungi la aprovizionare; nici cât timp îți ia ca să cumperi un litru de lapte așteptând la coadă; nici cum se simte poporul luptându-se zi de zi ca să rezolve decalajul dintre prețuri și venituri reale.

Problemele reale social-economice în România nu pot fi aflate numai din analiza macro. Într'adevăr, analiza macro nu e nimic altceva decât încercarea de a captura imaginea globală a economiei naționale. E ca și cum te-ai ridica cu avionul la o înălțime de 20.000 sau 30.000 m. și privești în jos. Pe o zi clară poti vedea întreg teritoriul țării, cu apele ca niște linii șerpuitoare, cu orașele ca niște pete negre, cu munții ca niște umflături mai ridicate și câmpii lucrate sau nelucrate, dar încolo nimic despre viața zilnică a oamenilor, cu toate bucuriile și necazurile împărtășite. De aceea toți experții români sau străini care se mulțumesc să recomande politici monetare și fiscale de tip macro, în realitate înșeală mai întâi poporul, și pe urmă pe ei înșiși, cum se vede din rezultatele finale din România, ca și din alte țări. Iar Comunitatea Europeană de azi, ca și cea din viitor, după cele declarate oficial, va aplica numai măsuri macro.

Tratatul de la Maastricht, încheiat în Decembrie, 1991, prevede cooperare în a păstra stabilitate monetară, respectiv cursul de schimb nu e permis să fluctueze decât înlăuntrul unei bande restrânse. În Septembrie, 1992, vine criza lirei sterline. Deși rata de inflație curentă era relativ joasă, în jurul lui 3,5%, totuși, un val de speculații pure la bursă a dus la scăderea continuă a valorii externe a lirei. Conform angajamentului luat cu Sistemul Monetar European (SME), Guvernul Englez era obligat să intervină pe piața valutară pentru a susține lira sterlină.

Guvernul John Major urmează obligațiile luate față de SME și începe să retragă lire sterline de pe piața internațională. În curs de o săptămână pierde toate rezervele valutare de aproximativ 2 miliarde de dolari. Pe urmă se împrumută de alte 12 miliarde de dolari, pe care îi pierde în cursul aceleiași operații de asanare, fără să redreseze lira sterlină. În cele din urmă a fost nevoit ca Guvernul Englez să retragă lira sterlină din Sistemul Monetar European. Datoria publică engleză, numai în câteva săptămâni, a sporit cu 12 miliarde de dolari, iar problema stabilității cursului de schimb a rămas tot nerezolvată. La scurt timp a urmat și decizia Guvernului Spaniol, Portughez și Italian de a devaloriza monetele naționale și a ieși din SME.

În această direcție m'am bucurat să vad și să iau parte la deschiderea Bursei de Mărfuri din București, o instituție importantă și necesară în orice economie modernă. Dar dacă această Bursă de Mărfuri, și mai ales Bursa de Valori, care urmează să fie înființată, va fi construită pe baze capitaliste, atunci lucrurile se schimbă, tranzacțiile vor fi de două categorii cu totul deosebite. Pe de o parte vor fi (1) tranzacții reale, concrete, bazate pe cererea și oferta efectivă de mărfuri sau valori, operații care sunt folositoare atât pentru participanți, cât și pentru economia națională, iar pe de altă parte, paralel, vor avea loc și (2) tranzacții nominale, abstracte sau mai bine zis speculații pure, fără nici o legătură cu nevoile reale ale economiei naționale, adică jocuri de noroc, atunci aceeași Bursă devine o calamitate pentru țara respectivă, așa cum a fost Bursa de la Londra în Sept. și Oct. 1992. Aceste jocuri de noroc sau speculații pure pot să aducă profituri enorme pentru anumiți indivizi sau companii care iau parte la ele, dar, în același timp, din punct de vedere social, produc pagube însutite la economia națională. În cazul englez dat, un singur speculator a câștigat un miliard de dolari pe câtă vreme economia engleză a fost împovărată cu 12 miliarde datorii externe. Puteți spune Dvs., care ați luat parte la deschiderea Bursei de Mărfuri și sunt sigur că veți lua parte și la deschiderea Bursei de Valori, că adoptarea unei structuri capitaliste a Burselor în România va aduce foloase pentru economia românească și poporul român? Să luam un exemplu concret.

Am văzut că în România, începând cu 1994, vor fi de rambursat sume mari din datoria externă (credite și împrumuturi luate din străinătate în perioada 1990-1993) și anume: US$254 milioane în 1994; US$399 milioane în 1995: US$393 milioane în 1996; US$313 milioane in 1997 și US$815 milioane în 1999.

Daca se face leul prezent de hârtie convertibil în dolari și Ecu's și dacă România intră în Comunitatea Europeană în condiții de dezechilibru major — cum se află acum — atunci de unde să scoată sutele de milioane de dolari pentru plata datoriei externe scadente în fiecare an? Să se împrumute mai departe, adică să amaneteze și mai mult avuția națională? Dar ce se va face atunci cu promisiunea dată mai înainte de Guvernul Petre Roman, ca pe la 1995 standardul de viață în România va fi egal sau aproape cu acela din țările europene din Vest? Dar dacă se întâmplă ce s'a întâmplat cu speculațiile pure în Anglia, în toamna lui 1992, cine va apăra sau ajuta economia românească?

Toate aceste probleme ar fi fost evitate dacă Guvernul Petre Roman ar fi ascultat și pus în practică Planul de Redresare și Stabilizare Economică cu realizarea unui "Miracol Economic" în curs de un an și o perioadă de ajustare completă în curs de alți doi ani, Plan ce l'am redactat încă din Februarie 1990 și pe care l'am prezentat și personal Domnului Prim Ministru Roman în toamna lui 1990.

Și-acum am vivid în minte întâlnirea cu Dvs. din toamna lui 1990, când am venit împreună cu Domnul Academician Tudorel Postolache, Președinte la Institutul Național de Cercetări Economice, azi ambasador la Luxembourg. După discuția avută, sfatul Dvs. a fost ca să avem câteva ședințe la INCE, așa ca să lămurim diferențele și să ajungem la un numitor comun, ca să putem găsi calea cea mai bună pentru reformele ce urmau să se puna în practică. Ședințele la INCE au avut loc, dar fără nici un rezultat pozitiv, fiindcă Domnul Academician Postolache avea alte idei cu macro-analiza. Poate să am mai mult noroc, ar trebui să spun poate că țara va avea mai mult noroc, cu noul Președinte sau Director General Prof. Dr. Constantin Ionete, cu care am avut plăcerea să discut unele probleme relativ la știința economică și aplicarea ei în rezolvarea de probleme practice. Prof. Ionete are nu numai o pregătire solidă, dar se interesează și de idei și interpretări noi care pot duce la progres social-economic, fără a produce alte complicații imediate sau mai târziu.

După căderea imperiului Sovietic din Răsărit, acum se lucrează pe toate căile oficiale și private, așa încât economiile fostelor republici socialiste, inclusiv cele de sub tutela lor, să devină un teren de exploatare pentru țările capitaliste din Occident (în cercurile oficiale se vorbește de experimentare cu intenții bune de a susține „creștere economică”). La fel a fost cazul cu țările din lumea a treia, după războiul mondial al II-lea, dar lumea a 3-a a dat faliment, ajungând la punctul că nu mai pot returna nici măcar dobânzile la creditele contractate în țările industriale (capitaliste) dezvoltate.

În realitate, toate țările industriale din Comunitatea Europeană urmează aceeași cale capitalistă și au același scop final, să facă investiții reale, dar și speculative în țările din Răsăritul Europei, inclusiv cele din fosta Uniune Sovietică, așa ca, până la urmă, să balanseze pierderile ce le au din lumea a treia. Și aici se joacă o carte abilă și complicată a Vestului, pe care foarte puțini o înțeleg.

Experții străini nu se preocupă de aceste probleme, fiindcă ei înșiși — cum am Spus — sunt victime ale aceleiași doctrine false, emanate de la Lord Keynes și anume că se poate, prin analiză macro, adică prin politică monetară și fiscală, să se rezolve toate problemele social-economice. În plus, experții străini au ajuns o nouă clasp privilegiată — tehnocrații-manageri — care, din umbră, mânuiesc ițele economico-financiare, fără a avea responsabilitate politică, indiferent dacă Guvernul de la putere e socialist sau capitalist.

Eu mă chinui, încă din toamna lui 1990, să explic la experții români despre aceste lucruri elementare, dar de o importanță capitală pentru economia românească și care nu se pot învăța sau observa, așa, printr'o călătorie de serviciu, sau contactul sporadic cu un economist din Apus. De o jumătate de secol eu trăiesc în lumea aceasta ambiguă a capitalismului Occidental, care, fără îndoială, are merite, dar și unele racile adânc înrădăcinate, care, de fapt, reprezintă un abuz al principiului de libertate, în dauna celorlalte două principii, tot așa de fundamentale, și anume: cel al justiției sociale și stabilității financiare.

Lucrurile acestea nu se discută serios și sistematic în presa și revistele științifice din Occident nu fiindcă ar fi vorba de o conspirație internațională capitalistă sau evreiască, cum se crede în unele cercuri intelectuale din România, ci pur și simplu pentru că, în regimul capitalist, elementul cel mai important este PROFITUL (scris cu literă mare!), mai exact un „PROFIT-SURPLUS" și nimic altceva; totul devine secundar chiar și idealul de justiție și stabilitate monetară. Iar realizarea profitului-surplus cere o tratare discretă a afacerilor (indiferent dacă e vorba de investiții reale sau speculații pure) și de aici „secretul în business", care în Occident este apărat prin lege. Aceasta este natura intimă a regimului capitalist modern care nu se discută.

Repet, îmi pare rău că nu am reușit la prima repriză, în toamna lui 1990, să conving pe Domnul Academician Tudorel Postolache și pe ceilalți membri mai marcanți din INCE despre pericolul la care este expusă țara românească, dacă în perioada de tranziție nu se aplică un Program consistent de reforme bazat „Prin Noi Înșine!" ca să protejeze economia românească de un astfel de pericol pe care nu-l mai poti combate dacă te-ai înfeudat la împrumuturi și credite externe și ai adoptat orbește un regim capitalist cu două fețe, fără a-i cunoaște și metehnele. Într'adevăr, regimul capitalist are două fețe diametral opuse, fațeta apare măreață prin ceea ce se produce, de multe ori mai mult decât e nevoie, nu însă din toate lucrurile necesare vieții, ci numai din acelea unde se poate realiza un profit-surplus. Cealaltă față nu se poate determina ușor, apare mai întunecoasă, cu multe nedreptăți sociale, contradicții și instabilitate financiară, izvorul care alimentează speculații pure și profitul surplus. Unul nu poate exista fără celălalt.

Nu mai are rost acum și nici nu mai este timp pentru a scormoni trecutul și a determina cine sunt sau au fost vinovații care au adus țara în condițiile în care se află, știind prea bine că Dvs. personal nu ați dorit niciodată să se ajungă aici.

Pe de altă parte, cum v'am spus și în convorbirea din Dec. 1992, eu, care am avut medicina să vindece rănile economiei românești încă din 1990, mă simt cel mai mare vinovat pentru două motive: (1) unul științific, că nu am fost destul de tare în argument să conving pe Domnul Prim Ministru Petre Roman și pe Domnul Academician Tudorel Postolache că nu este altă cale mai bună decât aceea a realizării unui sistem de echilibru general stabil, unde toate problemele se consideră și se rezolvă simultan, iar nu în rate, separat sau de-a lungul timpului, gradual și (2) altul de natura practică, politică și anume, văzând că pe cale științifică nu merg prea departe, atunci ar fi trebuit să mă raliez cu una sau mai multe din partidele și mișcările politice existente, care și așa aveau nevoie de o lumină economică nouă.

Acum mă simt ca un medic chirurg care a descoperit leacul la cancer și deci ar putea vindeca pe toți bolnavii suferind de aceasta boală incurabilă. Dar ceilalți colegi medici, care tratează numai temporar și parțial cancer, se opun vehement fiindcă din păstrarea status-quo-lui ei câștigă bani mulți. La fel și tehnocrații din Guvernele de azi, inclusiv Banca Centrală, se opun la soluția cu moneta acoperită sau numeraire și condiții de echilibru general stabil, fiindcă își pierd diurnele și rangul, deși săraca economie națională în România, ca și în alte țări, suferă din greu de cancer economic, monetar și financiar.

Deziluzionat si trist că nu pot să ajut țara și neamul din care mă trag, mă simt ca geologul care se ocupă toată viața de mișcări seismografice, iar pe aparatul lui apare un fenomen de convergență către un cutremur iminent într'o regiune anumită. El anunță pe localnici despre pericolul care îi așteaptă, dar organele competente nu vor să asculte. Închid ochii și vad cum cutremurul economic și financiar se apropie cu pași repezi și nu știu ce să mai fac ca să vă conving pe Dvs., pe cei din Guvern, ca și pe ceilalți colegi de breaslă ca sa nu mai umble după tot felul de subterfugii, care să ascundă venirea cutremurului, ci să ia „taurul de coarne", chiar în ceasul al 12-lea, și să rezolve, cum se cuvine, problemele date.

Aici nu mai e vorba de părerea sau interpretarea științifică a unei singure persoane, ci de destinul a 24 milioane de cetățeni români, și deci fiecare din noi poartă o răspundere morală cu atât mai mare cu cât de la persoana respectivă se așteaptă lumină sau ajutor pentru a pune umărul și sufletul la rezolvarea problemelor date. Din anexă puteți vedea că același lucru l'am scris și noului Președinte al Statelor Unite William Clinton. Aici problemele sunt cu mult mai complicate pentru că lumea trăiește încă bine, iar interesele private sunt cu mult mai puternice decât în România.

Poate că eu personal am devenit foarte sensibil la observarea acestor lucruri neplăcute ce se întâmplă în lume. Ce bine mi-ar părea, atât pentru România, cât și pentru țara mea adoptivă, să fiu cum se spune în știință un „Profet Fals”, fiindcă atunci nimeni nu pierde nimic. Din nefericire, prea multe semne vorbesc o altă limbă, prea multe voci se vaită și își strigă suferințele fără drept de apel. Pe ei, cei mulți, îi cred că sunt sinceri fiindcă i-am auzit eu însu-mi cum gem sub greutățile zilei și nedreptăți sociale.

Mulți spun că Guvernul nu vrea să îndrepte lucrurile, ca să poată veni înapoi regimul vechi, dar eu nu împărtășesc această opinie. Toți conducătorii de popoare și guverne ar dori, în felul lor doresc, să facă bine, să aibă succes, așa ca numele lor să rămână în galeria oamenilor mari. Nu mă îndoiesc, Domnul Prim Ministru Petre Roman, Theodor Stolojan și acum Nicolae Văcăroiu au dorit și doresc sincer, fiecare în felul său, să facă ceva mare, care să rămână în istorie. Dar, din nefericire, în vremea noastră, cum a observat un mare gânditor economist francez, Henri Guitton, oamenii politici, uneori de talie mare, cum a fost General Charles de Gaulle, încep să facă un lucru pe care l'au conceput în mare, ca, la sfârșit, rezultatul să fie negativ, un eșec. Am discutat cu Guitton acest lucru, pe când eram la Paris și sondam terenul, să vad dacă voi avea și sprijinul lui în înființarea de „International Society for Intercommunication of New Ideas" și amândoi am ajuns la aceeași concluzie: atât sub capitalism, cât și sub socialism, conducătorii politici se luptă, ca și Don Quixote în Cervantes, cu morile de vânt, fără nici o șansă de câștig complet.

Este vorba de un principiu nou în știința economică, care nu s'a dezbătut încă, și anume Teorema Imposibilităților în Practică, care spune:

Într'un regim în dezechilibru, unde de obicei se întrebuințează moneta de hârtie și de credit monetizat, nu există nici o formulă cu care să se calculeze în orice moment dat și nici mijloace instituționale adecvate cu care să se implementeze pe durată (proces dinamic) circulația monetară de echilibru general stabil, în concordanță cu „full employment" (nici un șomaj involuntar), stabilitate de prețuri, bugetul public balansat, balanța de plăți internaționale în ordine și o distribuție echitabilă a venitului și avuției naționale.

Rațiunea principală: Banul de hârtie și de credit monetizat are o instabilitate inerentă care nu se poate corecta satisfăcător prin nici o politică monetară, economică sau fiscală rațională. Toată istoria economică și financiară a timpurilor moderne, până în ziua de azi, confirmă aceasta teoremă.

Am spus acest lucru Domnilor Miniștri: Severin, Dijmărescu, Vătăsescu… dar în zadar!

Adevărul „gol goluț", cum îi spunea actorul de altă dată, Iancovescu, este că Domnii Roman, Stolojan și Văcăroiu s'au luptat cu Teorema Imposibilităților în Practică și orice ar fi făcut, urmând pe calea trasată de Keynes și Milton Friedman, nu puteau și nu pot să câștige niciodată.

Și aci nu e vorba numai de România. Același lucru se întâmplă în Polonia, Ungaria, Republica Ceha și Slovacă, Bulgaria, Țările Baltice, Rusia și celelalte foste Republici Sovietice. Și Comunitatea Europeană a ajuns la un impas, tot din cauza luptei cu morile de vânt, respectiv Teorema Imposibilităților. Nu mai e nevoie să repet cazul USA, Japonia, Australia sau America de Sud. Peste tot, vorba lui Eminescu, vedem „alte măști, aceeași piesă".

Dacă așa stau lucrurile, atunci se ridică întrebarea ultimă: Mai există o salvare ca România să scape de necazurile prezente?

Răspunsul meu sigur și categoric este: Prin Grația Divină, Adevăr științific, experiența căpătată în străinătate, în particular din cei cinci ani, cât am servit ca Președinte al Comisiei de Experți Economici pentru Statul Massachusetts, între 1965-1970, și dragostea față de pământul și neamul românesc, și cu ajutorul unor personalități din România pe care le cunosc că împărtășesc același spirit de reînnoire și renaștere românească, vă asigur, în mod ferm, că se pot rezolva simultan cele trei crize: (1) criza din urmă a credibilității; (2) criza dezvoltată în perioada de tranziție și (3) criza moștenită de la regimul lui Ceaușescu, fără a se crea alte probleme acum sau în viitorul apropiat…

numai dacă am încrederea Dvs. deplină. Sunt sigur că nu aș avea greutăți cu Parlamentul. De asemenea, este posibil ca să formez un Guvern de Uniune Națională, deși nu este absolut necesar. La fel, aș putea rezolva și clauza națiunii celei mai favorizate, ducându-mă personal la Președintele Clinton și membrii marcanți din Congres; de asemenea m'aș duce personal la Mr. Michel Camdessus ca să nu avem greutăți cu Fondul Monetar Internațional, deși, prin Domnul Theodor Stolojan, avem acum o ușă deschisă la Banca Mondială, de unde momentan nu avem nevoie de alte credite.

Între timp am reflectat mai mult asupra standardului monetar Numeraire, condiția principală pentru a rezolva corect problema calculului economic obiectiv și de încredere, atât de necesar și fundamental în sectorul public, ca și cel privat. În Planul cu „Miracolul Economic” am recomandat leul de argint. Acum sunt mai înclinat către leul de aur pentru lichidarea tranzacțiilor internaționale și un leu intern, tot de tipul Numeraire, acoperit și convertibil în diverse produse naționale standardizate, așa cum am arătat în Plan. Și pentru că există o mare confuzie în legatură cu natura și felul de funcționare a valutei moderne de aur, îmi îngădui să anexez o copie după un articol pe care l-am scris in memoria economistului român Victor Jinga și poartă titlul „Despre o Analiză Critică-Obiectivă a Sistemului Monetar Modern Mixt Numit Valuta Aur".

Îmi dau seama că vă pun în fața unei decizii cu caracter istoric, care pune capăt la o eră și deschide una nouă. Din partea Dvs. nu există nici un risc, decât viziunea că a venit momentul ca să aibă loc o faptă mare în istoria acestui neam, viziune care impune ca interesele națiunii întregi trebuie puse mai presus decât orice alte considerente. Pentru mine însă tot riscul îl iau pe umeri că Puterea Divină a Binelui, a Adevărului și a Dreptății Sociale mă va ajuta ca să duc la bun sfârșit și această ultimă misiune mare în viață, aceea de a ajuta neamul din care mă trag și, implicit, umanității, de care nu mă pot desparte. Sigur este însă că realizarea unui „Miracol Economic" într'un timp așa de scurt va avea răsunet în lumea întreagă. Sute de milioane, pe întreg globul așteaptă ca și Românii dezlegarea din lanțurile sărăciei și nedreptăților sociale, cum și zorile unei vieți mai bune și mai drepte.

Vă veți întreba în fine: Ce mă face să mă simt așa de sigur că aplicarea Planului R. va lucra în practică? Răspunsul se află într'o formulă simplă: S = A + P în care se află o sinteză unică din toată gândirea economică, începând cu Tableau Oeconomique a lui Francois Quesnay (1758) și opera lui Adam Smith (1776) și terminând cu Marx (1868), Walras (1874), Keynes (1936) și toată pleiada de Nobel Laureați până la 1992, căci nu se știe cine va fi in 1993.

Einstein a încercat într'o formulă simplă E = m * c² să imortalizeze relația massa-energie, în spiritul teoriei lui de Relativitate. Formula propusă de mine merge dincolo de relativitate, către certitudine, și anume S = A + P, care arată metodologia de urmat pentru a căuta soluții practice la probleme sociale și economice.

Este așa de simplu încât nu am nici o îndoială că și Dvs. veți înțelege de ce e vorba.

S = soluția practică

A = realitatea actuală, așa cum este, adică, de cele mai multe ori, condiții de dezechilibru, în diferite proporții și

P = realitatea potențială, care, pe cale rațională și practică apare să fie posibilă. Aceasta nu poate să fie nimic altceva decât un regim bazat pe condiții de echilibru general stabil, unde problemele de bază menționate mai înainte sunt rezolvate sau nu există.

Toată înțelepciunea și filosofia pură și practică este să descoperi acele mijloace (măsuri de politică economică și reforme) care să conducă economia românească de la poziția „A", în care se află astăzi, la poziția „P" potențială de mâine, unde problemele cele mari să fie rezolvate satisfăcător și complet.

Asta e totul, dar nu trebuie uitat că problemele cele mai simple, în practică pot fi cele mai complicate. De aici e nevoie de multă înțelepciune, viziune, curaj și cooperare multiplă, fără condiții. Operațiunea de redresare trebuie să înceapă în primăvara lui 1993, căci altfel nu mai văd nici o scăpare de o explozie socială pe care nu o mai poate controla nimeni și nici o forță.

Pregătirea poate fi terminată în curs de o lună. Aranjamentul politic îl las la discreția Dvs. Ca punct de plecare se poate lua Expunerea bine documentată făcută de Academician Nicolae N. Constantinescu la Conferința Națională AGER, la 22-23 Octombrie 1992, „Starea Economică Actuală a României și Căile Ieșirii din Criză".

Am ales pe Domnul Prof. Dr. Constantin Ionete, Director General la Institutul Național de Cercetări Economice, să prezinte în numele meu această scrisoare fiindcă și el a suferit ca și Dvs. în cursul regimului de dictatură a lui Ceaușescu și m'am convins că nu este doctrinar de școală veche. Încolo el nu poartă nici o răspundere pentru cele scrise aci și nici nu l'am consultat în prealabil. Pentru orice comunicare mai rapidă dau FAXul (617) 522-2044, the Print House, 663 Centre Str. Jamaica Plain, Mass. USA for Prof. Rugină Tel. 524-4580. Între 17 Febr. și 8 Martie 1993 voi fi în afară de Boston.

Cu deosebit respect, rămân al Dvs.
Anghel N. Rugină

Descarcă documentul: Anghel Rugină - Scrisori către țară.pdf