Tata

destrămare,
destrămare a pânzei
țesută ca un vis atât de departe
să fie al tău,
atât de viu că ai fost acolo.
aplecat peste copilărie
tata șoptea o rugăciune când adormeam
și cuvintele făceau un pod
între el,
Dumnezeu
și mine cel dincolo de somn.
un vânător de pace
pe apă tulbure,
tata nu ne ascundea temerea sa
că uneori pești cu dinți de foc
pot ieși din adâncuri
și pot cădea în noi.
dar
el era liniștit,
el așezase un pod nevăzut
mai tare ca oțelul,
mai tare ca somnul,
mai tare ca moartea.
ca spicele, privirea lui
niciodată n-a ucis când înțepa;
privirea lui
ca spicele
ce leagănă
în câmpie
soarele.

(din vol. Hesychia, 2015)