suntem așezați rând pe rând
pe un scaun de ceară în centrul lumii,
ne deschidem pumnii
și din podul palmei se desprind
labirinturi de semne
(de la un capăt la altul, în labirint,
vocea primului om se aude-n surdină:
sunt gol, Doamne, cum să ies?)
fiecare își deschide pumnii,
fiecare își scoate balaurii din fântână.
pe un scaun în centrul universului
om după om este punctul
din care totul se vede
într-un singur fel –
ca un soare frânt într-un miliard
de ochi.
(din vol. Hesychia, 2015)
Comentarii