La una din conferințele pe care le–am ținut, am primit următoarea întrebare: Scriați cu vreme în urmă că: „Mass–media este Evanghelia zilelor noastre! Este lumina după care se călăuzesc masele de oameni care așteaptă Vestea cea bună a fericirii pământești”. Ați rămas la același punct de vedere? Nu vă dați seama că există atâtea lucruri bune pe care le învățăm de la televizor?
Îmi dau seama că există și unele lucruri bune la televizor, nu neg asta. Dar nu pot contesta nici faptul că există și mai multe lucruri rele. Televizorul a devenit principalul educator, principalul profesor al multor tineri. Asta o arată o mulțime de cercetări științifice…
„Două studii realizate între 1983–1987 pun în evidență faptul că «televiziunea oferă adolescenților lecțiile de bază sau scenariile comportamentelor sexuale pe care aceștia trebuie să și le însușească și în afara cărora aceștia devin incapabili să mai vadă altceva». Într–o altă cercetare, «adolescenții spun că televiziunea i–a încurajat tot atât de mult sau chiar mai mult decât cei mai buni prieteni în experiența erotică. Institutul Național de Sănătate Mentală al SUA raportează, în 1982, că aspectul cel mai semnificativ pe care copiii și tinerii îl învață de la televizor despre sex este setul de mesaje privind caracteristicile și atitudinea pe care bărbatul și femeia trebuie să le aibă în relațiile sexuale unul cu celălalt». (…)
Cei care se uită la televizor cred că relațiile sexuale înaintea sau în afara căsătoriei, violul și prostituția sunt mult mai frecvente sau comune decât sunt ele în realitate (Greenberg, 1994). (…) În urma vizionării TV tinerii supraestimează numărul celor de vârsta lor care întrețin deja relații sexuale (Zobin, Hirsch, Smith și Hardy, 1984). (…) Vizionarea TV accentuează tinerilor sentimentul că «toată lumea a făcut–o», adică are o viață sexuală, iar aceasta a contribuit, în ultimii 20 de ani, la o scădere gradată, dar constantă, a vârstei la care băieții și fetele au primul contact sexual (Braverman și Strasburger, 1993). (…)
Tinerii care se uită la televizor separat de familia lor (având un aparat TV în propria cameră) au o rată a relațiilor sexuale de 3 până la 6 ori mai mare decât aceia care se uită la televizor împreună cu părinții”1.
Astfel de date confirmă afirmația marelui sociolog Marshall Mc Luhan privitoare la manipularea sexuală la care ne supune televizorul: „Goliciunea și sexualitatea neîngrădite se întind rapid în era electrică, deoarece televizorul, care își tatuează mesajul direct pe pielea noastră, face din haine un lucru învechit, o barieră, și este normal ca noua importanță a simțului tactil să–i determine pe tineri să se atingă mereu între ei – după cum sugerează și textul de pe insigna vândută în magazinele de obiecte psihedelice: „DACĂ MIȘCĂ, ÎNTINDE MÂNA ȘI MÂNGÂIE”. Stimulând simultan toate simțurile, mijloacele electrice (televiziunea, computerul) dau o dimensiune senzuală nouă și multiplă sexualității de zi cu zi”2.
Și încă această erotizare accentuată a vieții nu este singurul efect negativ al vieții. O paletă largă de patimi ne sunt turnate în minți prin intermediul micului ecran, de la iubire de arginți până la mândrie sau mânie.
„Vizionarea și preferința pentru televiziunea violentă sunt legate de atitudinile, valorile și comportamentele agresive. Robinson și Bahman (1972) au găsit o relație între numărul orelor în care au fost urmărite programe TV cu conținut violent și declarațiile făcute de adolescenți privind propria implicare în comportamentul agresiv sau antisocial. Atkin, Greenberg, Korzenny și Mc Dermott (1979) au folosit un alt mijloc de măsurare a comportamentului agresiv și le–au propus fetelor și băieților de la 9 până la 13 ani soluționarea următoarei situații: «Se presupune că mergi cu bicicleta pe o stradă și niște copii vin și îți împing bicicleta. Ce ai face?». Răspunsurile alese de copii au inclus agresiunea fizică și verbală, dar au existat și răspunsuri care au arătat dorința de a reduce și de a evita conflictul. Cercetătorii au ajuns la concluzia că răspunsurile conținând agresivitatea fizică sau verbală au fost alese de 45% dintre cei care vizionează scene extrem de violente și de numai 21% dintre telespectatorii scenelor cu violență redusă”3.
Și, ca și cum nu ar fi de ajuns că televizorul învață pe oameni să devină robi ai sexului sau ai violenței, în anumite situații acest „prieten” îi îndeamnă chiar să se sinucidă:
„Există mai multe studii care demonstrează o legătură strânsă între vizionatul TV și actele sinucigașe. Pentru a fi investigate efectele vizionării actelor sinucigașe prezente în telenovelele de pe canalele americane, acestea au fost raportate la rata sinuciderilor din această țară pe o perioadă de 6 ani. Concluzia? Ori de câte ori un personaj principal dintr–o telenovelă se sinucidea, timp de trei zile exista o creștere semnificativă a sinuciderilor în rândul femeilor din SUA4. Autoritățile federale din America au declarat că 28 de persoane s–au sinucis într–o singură săptămână, jucând ruleta rusească, după ce, anterior, urmăriseră la televizor filmul Vânătorul de cerbi, film care prezenta o lungă, interminabilă și agonizantă scenă a acestui joc sinucigaș”5.
Cred că dacă s–ar face sondaje asemănătoare, s–ar constata că televizorul a convins un mare număr de oameni să se lepede de credința creștină, și să devină discipoli ai cine știe căror erezii, religii mincinoase sau grupări yoghine…
De ce am spus că televizorul e „Evanghelia zilelor noastre”? Pentru că ne modelează viețile, ne schimbă viețile, ne face altfel. Și discipolii săi, plini de evlavie, se lasă transformați fără să opună nici cea mai mică rezistență.
Și, fiind educați să uite că există Împărăția Cerurilor, acești discipoli ajung să trăiască de parcă singura împărăție adevărată ar fi în lumea aceasta…6
După ce articolul a fost gata, am citit o statistică în care se arată clar că televiziunea se transformă într–o școală a desfrâului…
„Conform unui studiu emis miercuri de către Kaiser Family Foundation, numărul scenelor cu conținut sexual de la televizor aproape s–a dublat din 1998. Studiul «Sex la TV4» a relevat de asemenea că includerea unor subiecte precum «sexul mai prudent», abstinența sau metodele contraceptive sunt abordate mai frecvent din 1998, dar în ultimii ani s–a mai «domolit». Studiul a examinat întreg conținutul cu temă sexuală dintr–o mostră reprezentativă de 1.000 de ore de programe, cu excepția emisiunilor de știri, evenimentelor sportive și emisiunilor pentru copii. Studiul definește conținutul sexual ca discuții despre sex și etalarea unui comportament sexual, de la sărut până la actul sexual. Rezultatele studiului au arătat că 70% dintre emisiunile examinate aveau un conținut sexual care cuprindea în medie 5 scene pe oră, în comparație cu 56% dintre emisiuni cu 3,2 scene pe oră în 1998 și 64% dintre emisiuni cu 4,4 scene pe oră în 2002. În orele de vârf, 77% dintre emisiuni aveau conținut sexual în medie de 5,9 scene pe oră.
Per total, creșterile combinate reprezintă aproape o dublare a scenelor cu conținut sexual la televizor din 1998, de la 1930 de scene la 3780 în eșantionul studiat, ceea ce este egal cu o creștere de 96% din 1998 în 2005, după cum arată studiul.
Cu toate acestea, numărul emisiunilor în care actul sexual este «arătat sau sugerat» a scăzut foarte mult în ultimii ani, de la 7% în 1998 și 14% în 2002 la 11% în 20057.
În plus, dintre emisiunile cu conținut sexual, 14% includ cel puțin o scenă în care se face referire la riscuri de natură sexuală sau la responsabilități de acest gen. Numărul acestora a crescut de la 9% în 1998 la 15%, cam același număr raportat în 2002”8.
Note
1 Aceste date au fost preluate din volumul lui Virgiliu Gheorghe Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Evanghelismos, 2005, pp. 289, 292, 298 (selecție din studiul lui Victor C. Starsburger, Adolescents and the Media, Sage Publications, 1995).
2 Marshall Mc Luhan, Mass–media sau mediul invizibil, Editura Nemira, București, 1997, p. 244.
3 Fragment din studiul realizat de John P. Murray – profesor universitar și director al Centrului de studii asupra educației familiale și a serviciilor umane din cadrul Universității Statului Kansas SUA –, unul dintre cei mai importanți cercetători din domeniul educației și familiei din Statele Unite (Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Evanghelismos, 2005, pp. 313–314).
4 D. P. Philips, „The Impact of Mass Media Violence on U.S. Homicides”, American Sociological Review, 48/1983, pp. 560–568 (apud Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, pp. 317–318).
5 Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Evanghelismos, 2005, p. 318.
6 Un cititor: Se găsesc și studii care arată că televizorul creează dependență. Primul lucru pe care îl fac atunci când intru în casă este să pornesc televizorul. Invariabil. Am citit și eu astfel de studii. Cea mai completă carte apărută în limba română pe această temă este cea din care am preluat informațiile esențiale pentru acest capitol: Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane, Editura Evanghelismos, 2005.
7 Faptul că a scăzut de la 14% la 11% în ultimii trei ani nu este o victorie. Comparând cu cei 7% din 1998 vedem totuși o creștere cu mai mult de 50% în ultimii 7 ani. Iar scăderea din ultimii trei ani e de fapt o înlocuire a imaginilor explicite cu imagini care, deși nu sunt la fel de clare, au un efect manipulator mult mai puternic…
8 Articolul „Mai mult sex la TV”, aparținând lui Kimberly Speight, a fost preluat de pe http://today.reuters.com/news la 10 Noiembrie 2005. Dacă ar fi fost tipărit în presa ortodoxă, gurile rele ar fi spus că e exagerat. Ce vor spune însă văzând că rezultatele studiului au fost difuzate chiar de Agenția Reuters?
Comentarii