Sfântul Ambrozie cel Mare1
„De bună seamă el s-a învrednicit a fi un bărbat în stare să oprească curgerea râului, și care să poată spune: „Stai soare” și să întârzie noaptea lungind ziua, ca să fie mărturie biruinței sale.
De ce? Iată, o binecuvântare ce nu i s-a dat lui Moise, ci doar acela singur a fost ales să conducă poporul în tărâmul făgăduinței. Așa om a fost, mare în minunile pe care le-a făcut cu credința, mare și în biruințele sale. Lucrările lui Moise au fost mai înalte, ale lui (Iisus al lui Navi) au adus mai mari reușite.
Fiecare din aceștia cu ajutorul harului dumnezeiesc s-au ridicat deasupra tuturor măsurilor omenești. Unul a poruncit mării iar celălalt cerului.2
„Dar ei spun că despre soare se poate spune că este singur, căci nu se mai află un al doilea. Dar soarele însuși are multe în comun cu stelele, căci și el călătorește prin cer, este alcătuit din acea substanță eterică și cerească, este o creatură, și se socotește printre lucrările lui Dumnezeu. El slujește lui Dumnezeu laolaltă cu toate celelalte, Îl binecuvântează cu ele, Îl laudă cu ele. De aceea nu poate fi numit cu adevărat unic, căci nu se deosebește într-atât de celelalte.”3
„…La ce folosește să chibzuim dacă (pământul) atârnă în văzduh sau pe apă, ca de aici să se iște gâlceavă, cum de poate firea cea ușoară și străvezie a văzduhului să țină povara pământului sau, dacă atârnă peste ape, cum de nu se afundă în apă greaua prăvălire a pământului? Sau cum de nu se pleacă înaintea lui unda mării și nu se revarsă de-o parte și de alta, urnită din locul său? Încă mulți au spus că pământul este la mijlocul văzduhului și că rămâne nemișcat cu greutatea sa… Despre aceasta socotim îndeajuns ceea ce Domnul a grăit către Iov, sluga Sa, când i-a grăit prin nor: «Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Arată-Mi, dacă ai pricepere! Cine a pus măsura lui, dacă știi? Sau Cine este Cela Ce a întins asupră-i măsura? Sau peste ce s-au așezat cercurile sale?» (Iov 38, 1; 4-6) Au nu a arătat prealimpede Dumnezeu că toate cu puterea Sa stau, și nu prin mulțimea, greutatea sau mărimea lor? Căci legea n-a dat-o zidirea, ci ea a primit-o și primind-o, slujește ei. Deci pământul nu stă în mijloc pentru că ar atârna într-o cumpănă dreaptă, ci pentru că măreția voii lui Dumnezeu îl ține în frâu prin legea Sa, astfel ca ceea ce este șovăielnic și gol să rămână neclătinat, precum și proorocul David mărturisește, zicând: «întemeiat-a pământul pe tăria lui și nu se va pleca în veacul veacului» (Psalm 103, 5). De bună seamă, Dumnezeu nu este propovăduit aici numai ca Meșter4, ci ca Cel Atotputernic, Care… întru tăria legii Lui… nu-i îngăduie (pământului) a se clătina… Și nici când citim: «Eu am întărit stâlpii lui», (Psalm 74, 3) nu putem socoti cum că pământul s-a sprijinit cu adevărat pe stâlpi, ci pe puterea care ține și reazemă firea pământului. Și în ce chip stă așezarea pământului în puterea lui Dumnezeu, cunoaște și dintr-aceasta, căci scris este: «Cel ce caută spre pământ și-l face pe el de se cutremură» (Psalm 103, 32) și într-alt loc: «Încă o dată Eu clatin pământul» (Agheu II, 7). Deci nu rămâne nemișcat în strânsorile lui, ci este zguduit adesea la semnul și porunca lui Dumnezeu (Iov 9, 6), precum și Iov zice că «Domnul îl zguduie din temelii, iar stâlpii lui se clatină». (Iov 26, 6-8)… Cu voia lui Dumnezeu rămâne, dar, neclătinat pământul și «stă în veacul veacului» (Eclesiastul I, 4), precum spune Biserica, și după voia lui Dumnezeu se mișcă și se clatină. Drept aceea, pământul nu stă sprijinit pe temeliile lui și nici nu rămâne neclătinat pe reazemul său, ci Domnul îl face să stea și îl cuprinde cu tăria voii Sale, «că în mâna Lui sunt toate marginile pământului». (Psalm 94, 4) Și simplitatea aceasta a credinței biruiește toate mărturiile…
Căci în ce chip pământul stă atârnat în gol și rămâne nemișcat din pricina greutății sale cumpănite din toate părțile…
Dacă soarele acesta este atât de iute, că pe toate luminează în rotirea sa grabnică de o zi și o noapte, cu cât mai vârtos Acela Care de-a pururi pretutindenea este și pe toate le umple de slava Sa (Psalm 71, 22)! Dacă este minunat cel căruia i se poruncește să răsară, cu cât mai presus de minune este Cela Ce «poruncește soarelui și nu răsare» (Iov 9, 7), precum citim! Dacă este mare acela care prin curgerea ceasurilor se apropie și se depărtează de pământ în fiece zi, cu cât mai vârtos Cela Ce, și atunci când «S-a deșertat pe Sine» (Filipeni II, 7) spre a-L putea vedea, «era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul ce vine în lumea aceasta» (Ioan I, 9)!”5
Sfântul Antim Ivireanul
„Iar să vedeți și alta, lucru mai minunat acestor mici. Au rămas toată zidirea uimită când Iisus al lui Navi au poruncit soarelui să stea pre cer nemișcat, până va birui pre vrăjmașii lui; dară cu cât mai vârtos socotiți că s-ar minuna când același Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemișcat pre cer, ci să se pogoare din cer pre pământ.” (Didahii)
Sfântul Atanasie cel Mare
„Căci soarele este purtat de jur împrejur, și este cuprins în cerul întreg, și nicicând nu poate să iasă din orbita sa, în timp ce luna și celelalte stele mărturisesc lucrarea acestuia asupra lor… Dar Pământul nu stă pe el însuși, ci este întemeiat pe ape, și iarăși, este ținut la locul său, fiind țintuit în centrul cosmosului.”6
„Căci cine este acela ce văzând înconjurul cerului și al soarelui și al lunii, și pozițiile și mișcările celorlalte stele7, cum se petrec ele în direcții opuse și diferite, dar în același timp păstrează o rânduială neabătută, poate să se împotrivească adeveririi că acestea nu sunt orânduite de sine, ci au un Făcător deosebit de ele care le rânduiește? Sau cine văzând soarele răsărind ziua și luna strălucind noaptea, și crescând și micșorându-se fără abatere în același număr de zile, și unele dintre stele8, alergând în crugurile lor cu diferite și multe orbite, în timp ce altele se mișcă fără a rătăci9, poate să nu priceapă că ele au negreșit un Făcător care să le conducă?”10
„Căci prin mila și puterea Cuvântului dumnezeiesc al Tatălui care stăpânește peste toate și le cârmuiește, cerul se rotește, stelele se mișcă, soarele strălucește, luna își face crugul său, aerul primește lumina soarelui eterul căldura aceluia, și vânturile suflă: munții se înalță, marea se zbuciumă de valuri, viețuitoarele ei cresc, iar pământul rămâne nemișcat…”11
Sfântul Atanasie de Paros:
„Și oarecare cuprindere împrejur este cerul a tuturor zidirilor celor văzute și nevăzute. Că înlăuntrul lui se cuprind și puterile îngerilor cele înțelegătoare și toate cele simțite, stelele și toate celelalte, împreună cu care și însuși pământul, care este ca un punct și centru către toată lumea. …Căci cu adevărat, sau sferă, sau în chipul sferei, întru care se zice că este și petrecerea fericiților. A căruia partea cea mai de sus este rotocolul lui cel despre toate părțile, iar cea mai de jos este mijlocul, unde cum că și pământul ca un centru șade nemișcat, și înțelepții cei de afară de demult învață și dumnezeiasca Scriptură de asemenea.”12
Fericitul Augustin
„Atunci, fie ca filosofii să nu cuteze a ne tulbura credința cu argumente legate de greutatea corpurilor; căci nu mă ostenesc să cercetez de ce ei nu pot crede că un trup pământesc poate să fie în ceruri, în vreme ce întregul Pământ nu atârnă de nimic. Căci pesemne că lumea13 își păstrează locul din centru prin aceeași lege către atrage la centrul ei toate corpurile grele.”14
„Căci a avut loc și o eclipsă de soare; aceasta a fost atribuită divinei puteri a lui Romulus de către mulțimea neștiutoare, ce nu știa că ea se datora legilor statornice ale mișcării soarelui.”15
„Acestea le-a spus fie despre acele lucruri despre care tocmai vorbise, urmarea neamurilor, orbita soarelui, cursul râurilor, sau despre toate făpturile ce se nasc și mor.”16
„Ce mai este așa de potrivit de Făcătorul firii cerului și Pământului ca mersul rânduit al stelelor? Ce se mai află așa de orânduit de niște porunci așa de strașnice și neschimbătoare? Și totuși, când a bineplăcut Aceluia care pe toate pe care le-a făcut le cârmuiește atotstăpânitor și atotputernic, o stea17 mai presus de celelalte în mărime și slavă și-a schimbat culoarea, forma și, cel mai minunat dintre toate, rânduiala și legea mersului său! Cu siguranță acest fenomen a răvășit canoanele astronomilor, dacă erau pe vremea aceea, prin care ei însemnau, prin socotire fără de greșeală, trecutele și viitoarele mișcări ale stelelor, astfel încât să-și atribuie afirmația că ceea ce s-a întâmplat Luceafărului de dimineață (Venus) nu a mai fost până atunci și nici de atunci încoace. Dar noi citim în dumnezeieștile cărți că însuși soarele s-a oprit când un bărbat sfânt, Iisus al lui Navi, a cerut aceasta lui Dumnezeu, până când bătălia pe care o începuse se va încununa cu biruință; și chiar s-a întors, că făgăduința celor 15 ani adăogiți vieții regelui Iezechia au putut fi pecetluiți de această măreață faptă. Dar aceste minuni ce s-au înfăptuit prin vrednicia acelor sfinți bărbați, chiar când potrivnicii noștri le cred, ei le atribuie vrăjitoriei; astfel Virgiliu, în versurile pe care le-am adus înainte, atribuie puterii vrăjilor vorbelor: “Întoarce râurile spre izvoarele lor, și fă stelele să-și uite mersul lor.”18
„Cine altul decât Iisus al lui Navi a despărțit apele Iordanului pentru ca poporul să treacă mai departe, și prin rugăciunea fierbinte către Dumnezeu a oprit și țintuit soarele din mișcarea sa? Cine în afară de Samson și-a astâmpărat setea cu apă curgând din falca unui măgar mort? Cine în afară de Ilie a mai fost luat de căruța de foc”?19
„Așadar, eu doresc să știu puterea și natura timpului cu care măsurăm mișcările corpurilor și zicem, de pildă, că acea mișcare este de două ori mai lungă decât aceasta. Nu cercetez faptul că o zi se numește nu numai rămânerea soarelui deasupra pământului, așa precum altceva este ziua și altceva este noaptea, dar chiar mișcarea lui în cerc de la răsărit la apus, așa cum zicem: «Atâtea zile au trecut» – căci cu nopțile lor se numesc atâtea zile și nu sunt socotite izolat spațiile nopților -, așadar dat fiindcă o zi se împlinește prin mișcarea în cerc a soarelui de la răsărit la apus, întreb, oare mișcarea însăși este o zi sau întârzierea însăși în care se face mișcarea, sau și una și alta? Căci dacă ziua ar fi prima schimbare, atunci nu ar mai exista ziua, chiar dacă soarele ar fi făcut acea cursă în atâta spațiu de timp cât este durata unei ore. Dacă este a doua schimbare, atunci nu ar mai exista ziua, dacă durata de la răsăritul soarelui până la celălalt răsărit ar fi atât de scurtă cât de scurtă este durata unei ore, atunci soarele ar face ocolul de douăzeci și patru de ori, ca să se împlinească o zi. Dacă este, însă, și una și cealaltă nu s-ar mai numi zi dacă soarele ar face tot înconjurul circuitului său în interval de o oră, nu s-ar mai numi zi nici aceea dacă soarele ar înceta și ar trece atâta timp cât pune de obicei soarele ca să facă tot înconjurul de la o dimineață până la cealaltă dimineață.
Așadar, eu nu întreb ce este realitatea care se cheamă zi, și ce este timpul, pe care, măsurând circuitul soarelui, am putea spune că el l-a făcut în jumătate de spațiu a timpului trecut, mai puțin decât de obicei, dacă ar fi trecut într-un atât de mare spațiu de timp, cât trec douăsprezece ore. Dacă am compara ambele timpuri, l-am numi pe acela simplu, pe acesta dublu, chiar dacă uneori soarele, de la răsărit până la răsărit, ar face circuitul când în acela simplu, când în acesta dublu.
Așadar, nimeni să nu-mi spună că timpurile sunt mișcările corpurilor cerești, pentru că odată, când soarele se oprise după dorința cuiva, ca să termine un război victorios, soarele stătea, dar timpul mergea. În adevăr, acea luptă a fost purtată și terminată în spațiul său de timp, care să-i fie de ajuns…”20
Sfântul Vasile cel Mare
„Unii filosofi ai naturii spun, cu cuvinte elegante, că pământul stă nemișcat din anumite pricini: din pricina locului pe care îl ocupă în centrul universului și din pricina distanței, totdeauna egală cu marginile universului; de aceea nu poate să se încline în vreo parte; așa că rămâne neapărat nemișcat, pentru că distanța egală, pe care o are din toate părțile de jur împrejurul lui, îi face cu neputință înclinarea în vreo parte. Locul acesta din centrul universului, pe care pământul îl ocupă, nu l-a dobândit nici ca o moștenire, nici prin sine însuși, ci este locul lui firesc și necesar… Deci corpurilor grele le este proprie mișcarea înspre jos; iar josul, așa cum s-a arătat, este centrul. Să nu te minunezi, dar, dacă pământul nu cade în nici o parte; nu cade, pentru că ocupă, potrivit naturii lui, locul din mijloc. Trebuie deci neapărat ca pământul să rămână la locul său…
Vor fi de acord și cei ce sunt împotriva spuselor mele că pricina care face ca pământul, care este mai greu decât apa, să stea suspendat în mijlocul universului…”21
„Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atât de frumos și atât de mare, dacă este iute în mișcare și-și face cu atât regularitate mișcările sale de revoluție, dacă are o mărime cu dreaptă măsură în univers, încât nu depășește măsura față de întregul univers, iar prin frumusețea lui este ca un ochi strălucitor așa cum se cuvine creației…”22
„Cu toate acestea, noi vedem înțelepciunea Celui ce cârmuiește universul, că mută soarele din unele părți ale lumii în alte părți, pentru ca nu cumva, rămânând deasupra acelorași părți, să distrugă frumusețea lumii de prea multă căldură; când îl duce în părțile de miazăzi la solstițiul de iarnă, când îl mută la semnele care arată ziua egală cu noaptea; și de aici îl mută iarăși spre părțile de nord la solstițiul de vară, încât prin mutarea lui încetul cu încetul în jurul pământului se păstrează buna întocmire a văzduhului…
«Să fie spre semne și spre vremi și spre zile și spre ani».
Despre semne am vorbit. Când Scriptura spune «spre vremi», socot că vorbește despre schimbările anotimpurilor: de iarnă, de primăvară, de vară și de toamnă, a căror revenire regulată ne-o dă mișcarea pe care Dumnezeu a rânduit-o acestor luminători. Se face iarnă când soarele stă mai mult în părțile de miazăzi și prelungește îndelung umbra nopții peste locurile pe care noi le locuim, încât se răcește cerul din jurul pământului, iar toți aburii umezi strânși în jurul nostru dau naștere la ploi – mari, înghețuri și multă zăpadă. Când soarele se întoarce iarăși din ținuturile de la miazăzi și ajunge pe la mijloc, încât să împartă egal timpul între noapte și zi, atunci, cu cât stă mai mult în locurile cele de deasupra pământului, cu atât mai mult readuce vremea cea bună și se face primăvară, începătoarea înfrunzirii tuturor verdețurilor, face de reînvie cea mai mare parte dintre arbori și tuturor vietăților de pe uscat și din apă le păstrează neamul prin nașterea unora din altele. De acolo soarele o ia la goană spre solstițiul de vară și spre părțile de miazănoapte, când se fac cele mai lungi zile. Și din pricină că stă cea mai multă vreme în văzduh, înfierbântă aerul de deasupra capetelor noastre, usucă tot pământul, și prin asta ajută la creșterea semințelor și grăbește coacerea fructelor pomilor; iar când soarele este foarte arzător, face la amiază puțină umbră…
…soarele se îndreaptă spre partea de miazănoapte. Din toate acestea putem presupune cât este de mare căldura lăsată de razele soarelui în aer și ce rezultate dă.
După vară ne vine anotimpul toamnei, care sfarmă covârșitoarea nădușeală, micșorează puțin câte puțin căldura și ne apropie de iarnă nevătămați, cu ajutorul unei temperaturi moderate; atunci soarele se întoarce din părțile de miazănoapte iarăși spre părțile de miazăzi.
Acestea sunt rotațiile anotimpurilor, care, fiind o urmare a mișcărilor soarelui, ne rânduiesc viața noastră…
Anul solar, la rândul lui, este timpul cât îl face soarele, prin mișcarea sa, întorcându-se la același semn de la care a plecat.”23
„Dar nici, pentru că cei care au scris despre pământ au vorbit multe despre formele pământului, spunând că pământul este asemănător unei sfere… rotunjit egal din toate părțile… -, da, nici pentru aceasta nu voi ajunge să spun că facerea lumii, așa cum ne-o relatează Scriptura, este de mai puțin preț, pe motiv că Moise, slujitorul lui Dumnezeu, n-a spus nimic despre forma pe care o are pământul, n-a spus că perimetrul pământului are 180.000 de stadii (o stadie = 147-192 metri), n-a măsurat cât de mult se întinde umbra pe care o lasă pământul când soarele în mișcarea lui se află, așa-zicând sub pământ, și nici n-a spus că umbra pământului pe lună dă naștere eclipselor.”24
„În mijlocul Sfintei, unde le era îngăduit preoților să intre, se găsea altarul tămâierii, simbolul Pământului aflat în mijlocul acestui cosmos; și de acolo veneau aburii tămâii.25
„Să nu-ți închipui, omule, că cele ce le vezi sunt fără început și nici, pentru că cele ce se mișcă pe cer aleargă împrejurul tău în cerc și pentru că începutul cercului scapă simțurilor noastre, să socotești că natura celor ce se mișcă în cerc este fără început.”26
Sfântul Ioan Casian
„El era bărbatul care, după ce Domnul a hotărât sfârșitul vieții sale și ziua morții, a izbândit printr-o singură rugăciune să-și lungească zilele vieții cu 15 ani, soarele întorcându-se cu zece trepte, pe care le străbătuse deja în drumul său către asfințit, iar prin întoarcerea sa împrăștiind acele linii pe care umbra care urma drumul său le închipuise deja, și prin aceasta dând două zile într-una întregii lumi, printr-o minune înfricoșată potrivnică legilor statornice ale firii. Și totuși, după semne atât de mari și de necrezut, după dovezi atât de uriașe ale bunătății sale, auzi cum Scriptura povestește cum a fost nimicit de înseși izbânzile sale.”27
Sfântul Ioan Gură de Aur
„Căci cei nebuni își închipuie că nimic nu stă pe loc, dar aceasta li se pare nu din obiectele văzute, ci din ochii care văd. Deoarece ei sunt nestatornici și buimaci, ei cred că Pământul se rotește cu ei, dar el nu face asta ci stă nemișcat. Tulburarea este chiar starea lor, și nu vreo schimbare a stihiei.”28
„Nu vezi cum Dumnezeu este hulit și batjocorit în fiecare zi de credincioși și necredincioși, atât în cuvinte cât și în fapte? Și atunci? A stins El din pricina aceasta soarele sau a oprit mișcarea lunii? A sfărâmat cerurile și scos Pământul din țâțâni? A uscat el marea? A închis el izvoarele apelor, sau a învârtoșat văzduhul? Nu, ci dimpotrivă, El face ca soarele să răsară, ploaia să coboare, dă fructele Pământului la vremea lor, și astfel dă hrana de toate zilele hulitorilor, împietriților, necuraților, prigonitorilor; și nu o zi sau două, ci toată viața lor. Și atunci faceți întocmai ca El, atâta cât îngăduie puterile omenești. Puteți să faceți să răsară soarele?”29
„Iar ceea ce s-a petrecut în vremile mai târzii a fost arareori și după ceva timp; de pildă, când soarele a stătut din drumul său și a luat-o înapoi. Iar acest lucru se poate vedea că s-a întâmplat și în cazul nostru. Căci chiar în timpul generației noastre, în cazul celui ce i-a întrecut pe toți în ateism, mă gândesc la Iulian, multe ciudățenii s-au petrecut. Astfel când iudeii încercau să-și ridice templul din Ierusalim din nou, a izbucnit un foc din temelii, și i-a împiedicat cu totul de la aceasta.”30
„Și iarăși David a spus despre soare că “el ca un ginere ieșind din cămara lui. Bucura-se-va ca un uriaș să alerge cale.” Vezi cum îți așterne dinainte frumusețea acestei stele31, slava ei? Căci întocmai cum un ginere se ivește dintr-o încăpere de cinste, așa și soarele își trimite razele către răsărit; și împodobind cerul ca și cu un văl de șafran, și făcând norii ca trandafirii, și alergând fără împiedicare ziua întreagă; nu întâmpină nici o piedică în calea sa. Atunci, poți contempla tu frumusețea lui?”32
Căci El nu numai că l-a făcut, dar i-a dat la facere putința de a lucra așa cum se cuvenea; neîngăduind să fie cu totul nemișcat, și nici poruncind să fie tot timpul în mișcare. Cerul, de pildă, a rămas nemișcat, după cum a spus proorocul: „Întinzând cerul ca o piele”. Dar pe de altă parte, soarele și restul stelelor33, își parcurg crugul în fiecare zi. Și iarăși, pământul e țintuit, dar apele sunt în necontenită mișcare; și nu numai apele, ci și norii, și desele și necurmatele furtuni, când au loc în anotimpul lor cuvenit.”34
„Luați aminte cât prețuiește acest drept. Iisus al lui Navi a spus: «să stea soarele spre Gavaon și luna despre valea Aialonului» și a fost așa. Acum să vină toată lumea, sau 2-3 lumi, sau 4, sau 10, sau 20 de lumi, și să-i punem să spună și să facă aceasta; și nu vor fi în stare s-o facă. Dar prietenul lui Dumnezeu a poruncit zidirilor Prietenului său, sau L-a rugat fierbinte pe Prieten pentru robi, și apoi a poruncit acestora. Vezi tu că aceste zidiri sunt pentru slujirea menită lor? Aceasta a fost mai mare decât [minunile] lui Moise. (Întreb) De ce? Pentru că nu e totuna să poruncești mării sau [zidirilor] celor cerești. Căci și aceea a fost cu adevărat ceva măreț, și chiar foarte, dar cu toate acestea nicidecum la fel cu [cealaltă] Pentru ce? Numele lui Iosua [Iisus], a fost un tip. Pentru aceasta, și chiar pentru acest nume, zidirea i s-a închinat. Și atunci ce? Nu au mai fost oameni numiți Iisus? [ba da]; dar acesta a fost numit astfel pentru faptele sale, căci se numea Osea. Deci i s-a schimbat numele: a fost o predicție și o proorocire. El a adus poporul în tărâmul făgăduinței, așa cum a făcut Iisus la cer, nu Legea; după cum n-o făcuse nici Moise [să îi ducă acolo], ci a rămas afară.”35
„Deci acel Iisus, fiul lui Navi a spus «să stea soarele spre Gavaon și luna despre valea Aialonului». Iarăși, proorocul Isaia a făcut ca sub domnia lui Iezechia soarele să dea înapoi zece trepte; și Moise a poruncit văzduhului, și mării, și pământului și stâncilor. Elisei a schimbat firea apelor; cei trei tineri au biruit focul. Vezi pe de-o parte ce ne-a dăruit Dumnezeu; conducându-ne prin frumusețea stihiilor la cunoștința dumnezeirii Sale; și, prin slăbiciunea lor, neîngăduindu-ne să cădem în adorarea lor.”36
„Tot așa de nesocotit și încă mai mult este acela care tăgăduiește pronia și ocârmuirea cea dumnezeiască a lumii. Desigur soarele nu poate să lucească așa luminos, precum strălucește pronia cea dumnezeiască pretutindeni! Noi vedem soarele de veacuri mergând pe calea cea rânduită lui, cum așezarea stelelor păzește rânduiala hotărâtă lor și cursul lumii niciodată nu se întrerupe, vedem cum ziua și noaptea urmează una după alta întocmai, și toate atât cele de sus cât, și cele de jos, ca într-un dans armonios păstrează locul său și poziția sa, fără a trece peste hotarele ce le-a însemnat Dumnezeu de la început….
«Și i-a pus pe ei în tăria cerului».
– Ce înseamnă: «i-a pus»? Că ar putea spune cineva că i-a fixat!
– Doamne ferește! Că-i vedem într-o clipită de vreme mergând multă cale, că nu stau niciodată într-un singur loc, ci-și îndeplinesc drumul care li s-a poruncit de către Stăpân să-l facă.
– Atunci ce înseamnă «i-a pus»?
– Cuvintele acestea sunt în locul cuvintelor: «Le-a poruncit să fie în cer». Și ai să vezi mai departe în Scriptură că spune: «Și a pus pe Adam în rai» (Facere II, 8); asta nu înseamnă că l-a fixat în rai, ci că a poruncit să fie în rai. În același timp putem spune și despre stele, că Dumnezeu a poruncit să fie în tăria cerului, ca să trimită lumina lor pe pământ… După cum nu poți vedea ziua stelele mergând pe cer – că lumina soarelui prin marea sa strălucire, le acoperă rostul lor… Fiecare dintre stihii își păstrează drumul său și nu-și depășește propria măsură; ascultă de porunca Stăpânului și-și împlinește lucrarea ei.”37
„Mai bine să înceteze soarele călătoria sa decât să înceteze citirea Psaltirii.”38
Sfântul Clement Romanul
„Soarele și luna, însoțiți de toate stelele, se rotesc în armonie după porunca Sa, cu mărginirile lor prescrise, și fără nici o abatere.”39
Ziditorul, îndelung răbdătorul, mult milostivul, țiitorul, binefăcătorul, de oameni iubitorul, învățătorul curăției, cel fără de moarte și care dăruiește viața veșnică, neasemănatul, care se sălășluiește în sufletele celor buni, care nu poate fi cuprins și totuși este cuprins, care a țintuit marea lume40 ca un centru în spațiu, care a împrăștiat cerurile și a întărit Pământul.”41
Pentru că este vădit atât celor necredincioși cât și celor nepricepuți, că mergerea soarelui, care este de folos și de trebuință lumii, și care este purtat de pronie, se face totdeauna în rânduială; dar mersurile lunii, față de cel al soarelui, par celui nepriceput a fi în neorânduială și nestatornicie în creșterile și descreșterile ei. Căci soarele se mișcă în perioade statornice și orânduite: de la el sunt orele, de la el ziua când răsare, de la el noaptea când apune; de la el se numără lunile și anii, de la el se fac schimbările anotimpurilor; când se înalță spre regiunile de sus42 domolește primăvara; dar când se înalță în tăria cerului43 dogorește vara: iarăși, în coborâre, el dă cumpănirea toamnei; iar când ajunge la cercul cel mai de jos44, degeră cu frigul iernii din tăria înghețată a cerului.”45
Note
1 Traducere și adaptare de pr. Dan Bădulescu după Robert A. Sungenis Galileo Was Wrong: The Church Was Right Vol. II, Chapter 13: Consensus of the Church Fathers Catholic Apologetics Int. Publishing, Inc. 2008, pp. 98.
2 Îndatoririle clerului, cartea II, XX, 99.
3 Expunere a credinței creștine, cartea V, cap. II.
4 artifex-meșter, artist, creator, autor (n. trad.).
5 Hexaimeron.
6 Împotriva păgânilor, partea 1, 27.
7 Aici și în celelalte citate patristice în sensul de planete! Formularea „stele” include la modul general și planetele, înțelegându-se acest lucru din context și din definiția pe care o aveau clară cei din vechime: planetă) corp rătăcitor, ce își schimbă în cursul său poziția pe banda oblică zodiacală (în sens oscilant pe verticală). De asemenea, corp ce are „cerul” său propriu și traiectorie și viteză proprie. Stea=corp ceresc staționar, nu își schimbă poziția ci se rotește odată cu cerul al 8-lea. Desigur aici nu se încadrează cometele și stelele căzătoare.
8 Vezi nota 7.
9 Aci sunt chiar stelele.
10 Împotriva păgânilor, cartea 1, III, 35.
11 Împotriva păgânilor, cartea 1, III, 44.
12 Dogmatica.
13 Adică Pământul.
14 Cetatea lui Dumnezeu, XIII, 18.
15 Cetatea lui Dumnezeu, III, 15.
16 Cetatea lui Dumnezeu, XII, 13.
17 Vezi nota 7.
18 Cetatea lui Dumnezeu, XXI, 8.
19 Tratate, XCI, Ch XV, 24-25, 2.
20 Confesiuni, Cartea XI, XXIII, 30.
21 Hexaemeron, 10.
22 Hexaemeron.
23 Hexaemeron.
24 Omilii, IX.
25 Înțelesul mistic al Tabernacolului, cartea V, VI; Sfântul Clement Romanul, Stromata, V.
26 Hexaemeron.
27 12 cărți despre Instituții, XI, 10.
28 Omilia la Tit, III.
29 Omilii la 1 Timotei, Omilia VI.
30 Omilii la Matei, Omilia IV.
31 Vezi nota 7.
32 Omilii la Epistola către antiohieni, Omilia X.
33 Și planetelor, vezi nota 7.
34 Omilii la Epistola către antiohieni, Omilia XII.
35 Omilia la Epistola către evrei, Omilia VIII.
36 Omilia la Epistola către antiohieni, Omilia X.
37 Omilii la Facere.
38 Cuvânt înainte pentru puterea psalmilor.
39 Întâia Epistolă către corinteni, XX.
40 Pământul.
41 Omilia II, XLV.
42 La ecuator.
43 La tropicul Racului.
44 Tropicul Capricornului.
45 Pseudo-Clementine, cartea VIII, XLV.
Comentarii