„De oricine poți să te iei
Însă nu de Galilei
Ca să nu te dăm la lei”
Stihurile șugubețe din motto nu fac parte din vreun folclor, ci au fost inspirate de o știre recentă preluată din media internațională. La noi ea suna cam în felul următor:
„Papa Benedict al XVI-lea și-a anulat vizita la o universitate din Roma
Miercuri 16 ianuarie 2008, 07:45
Papa Benedict al XVI-lea și-a anulat vizita la o prestigioasă universitate din Roma, din cauza unui protest al câtorva zeci de studenți, care îi reproșează poziția față de procesul lui Galileo Galilei.
Suveranul pontif a făcut acest gest fără precedent, după ce mai mulți studenți au ocupat marți pentru câteva ore biroul rectorului, în semn de protest față de vizita papei. Suveranul pontif ar fi trebuit să țină poimâine un discurs la Universitatea Sapienzia, la ceremonia de deschidere a anului academic.
Protestatarii au cerut conducerii să retragă invitația, pentru că, pe vremea când era cardinal, Suveranul Pontif a afirmat că procesul lui Galileo Galilei a fost corect. Studenții nu s-au sfiit să spună că părerea lui Benedict al XVI-lea despre procesul lui Galileo Galilei îi umilește și îi ofensează.
Marele savant italian a fost condamnat în 1633 pentru erezie, după ce a descoperit că Pământul se rotește în jurul Soarelui. Galilei a fost nevoit să se dezică public, dar posteritatea a păstrat comentariul său la încheierea procesului – E pur si muove. Și totuși de mișcă.
Sursa: Realitatea TV
Acum, s-ar putea desigur emite următoarea observație: știrea se referă la un eveniment petrecut în Italia și are în vedere o reacție negativă a unor universitari laici (secularizați, profani, liber-cugetători, etc.) la adresa capului bisericii catolice, deci un eveniment care nu ar privi un preot ortodox român. Numai că lucrurile nu stau chiar așa.
În primul rând, prin mediatizarea de pe toate canalele media din România, știrea pătrunde, fie ea și nechemată, în spațiul eclezial român ortodox. În al doilea rând, așa-numitul „caz Galilei” depășește granițele unei probleme strict interne spațiului catolic italian post-renascentist (sec. XVII). Acest episod reprezintă până în zilele noastre emblema unei confruntări fățișe între biserică/religie/credință/dogme și știință/liberă-cugetare. În această ecuație s-a impus pe traseul ultimilor 200 de ani cel puțin ideea că biserica (inchiziția) era asupritoarea martirului științei, care și-a apărat curajos ideile cu prețul dacă nu al vieții cel puțin al libertății. Mai mult, se zice că timpul a confirmat justețea ideilor lui Galilei, și prin urmare implicit înșelarea bisericii.
Să vedem acum cum este tratată această problemă în zilele și în spațiul nostru eclezial. Opiniile pot diferi întrucâtva, dar percepția comună este în linii mari următoarea:
– Biserica Ortodoxă a Răsăritului nu a cunoscând nicicând astfel de conflicte cu știința de felul celor cu Galilei, Bruno, sau mai târziu Darwin (Scopes);
– Problema era de natură astrofizică, domeniu în care savanții vor avea de atunci până astăzi cel puțin ultimul cuvânt, Biserica rezumându-se cuminte să ia act de ultimele descoperiri și să le primească necondiționat. Aceasta deoarece domeniul respectiv nu ar fi dogmatic și ar afecta în vreun fel mântuirea și adevărurile de credință revelate;
– Problema este deci secundară din punct de vedere bisericesc, iar din punct de vedere științific închisă: Galilei (și Copernic) a avut dreptate (iar biserica s-a înșelat), Pământul este o planetă ce execută o dublă rotație, una anuală în jurul Soarelui, alta diurnă în jurul axei sale.
Așa am crezut și noi până la o vreme, dar scrutând mai de-aproape problema ni s-a părut că lucrurile nu stau nicidecum așa, ci tocmai dimpotrivă. De aceea am îndrăznit să punem semnul întrebării din titlu, contrazicând o părere atât de propovăduită în zilele noastre, potrivit căreia știința și credința se împacă de minune completându-se una pe cealaltă armonios, ca două domenii diferite. Ba mai mult, în 1992 chiar instituția cu pricina, Vaticanul, a purces într-un cadru universitar la o reabilitare a lui Galilei. Vom reveni asupra ei.
Noi ortodocșii nu suntem adepții scolasticei medievale papistașe, cu bazele ei aristotelice, și nici adepții lui Ptolemeu și prin urmare nu putem fi bănuiți de o propagandă filo-iezuită medievală sau ceva de acest gen. Nu numai asta, dar nu avem nici un gând de apărare a „suveranului pontif” fie el actualul sau predecesorii săi. Acestea fiind lămurite, ne vom strădui în puține rânduri să aducem o opinie din partea ortodoxă asupra acestui conflict, care iată dovada, nu este nici pe departe stins și rezolvat. Pentru aceasta trebuie să ne întoarcem la originea sa.
La data de miercuri 24 februarie 1616 la sediul Sfântului Oficiu din Roma comisia teologică de sub conducerea cardinalului Bellarmino a combătut următoarele propoziții ale lui Galilei:
„1. Soarele se află așezat în centrul lumii și, prin urmare, este lipsit de mișcare locală.
Cenzura: Cu toții au spus că o asemenea teză era neghioabă și absurdă, din punct de vedere filosofic, și categoric eretică, (subl. ns.) deoarece contrazice în mod expres afirmațiile Sfintelor Scripturi din multe pasaje, după înțelesul literal al cuvintelor și potrivit tâlcuirii de obște și înțelegerii Sfinților Părinți și a doctorilor teologiei.”
„2. Pământul nu se află așezat în centrul lumii și nici nu este nemișcat, ci se mișcă în întregime, într-o rotire zilnică.”
Cenzura: Toți au spus că această teză merită o cenzură identică cu cea anterioară, din punct de vedere filosofic: dacă este analizată din punct de vedere teologic, ea este greșită cel puțin în ce privește modul cum se referă la credință.” (sublinierile ne aparțin).
Comisia:
Petrus Lombardus, Arhiepiscop de Armagh.
Fra Hyacintus Petronius, Maestru al Sfântului Palat Apostolic.
Fra Rafael Rifoz, Maestru în Teologie și Vicar-General al ordinului dominican.
Fra Michelangelo Segizzi, Maestru al Sfintei Teologii și comisar al Sf. Oficiu.
Fra Hieronimus de Casalimaiori, Consultant al Sf. Oficiu.
Fra Tomas de Lemos.
Fra Gregorius Nunnius Coronel.
Benedictus Justinianus, Societatea iezuită.
Păr. Rafael Rastellius, Cleric, doctor în teologie.
Păr. Mihael de Neapole, din congregația cassineză.
Fra Iacobus Tintus, asistent al prea sfințitului Părinte Comisar al Sf. Oficiu.
Reluăm: „1. Soarele se află așezat în centrul lumii și, prin urmare, este lipsit de mișcare locală.
Cenzura: Cu toții au spus că o asemenea teză era neghioabă și absurdă, din punct de vedere filosofic, și categoric eretică, (subl. ns.) deoarece contrazicea în mod expres afirmațiile Sfintelor Scripturi din multe pasaje.” Să vedem acum ce spune Scriptura:
„Atunci a grăit Iisus către Domnul în ziua, în care au dat Dumnezeu pre amoreu supus fiilor lui Israil, când i-au bătut pre ei la Gavaon, și s-au surpat dela fața fiilor lui Israil; și a zis Isus: să stea soarele spre Gavaon și luna despre valea Aialonului. Și au stătut soarele și luna, cu starea până când au făcut Dumnezeu izbândă asupra vrăjmașilor lor. Au nu este aceasta scrisă în Cartea dreptului? Și a stătut soarele în mijlocul cerului, și n-a mers către apus cu sfârșitul unei zile. Și nici mai înainte, nici după aceea n-a fost zi ca aceasta ca să asculte Domnul de cuvântul omului…” (Iisus Navi, X, 12-14).
„Iar să vedeți și alta, lucru mai minunat acestor mici. Au rămas toată zidirea uimită când Iisus al lui Navi au poruncit soarelui să stea pre cer nemișcat, până va birui pre vrăjmașii lui; dară cu cât mai vârtos socotiți că s-ar minuna când acestaș Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemișcat pre ceriu, ci să se pogoare din ceriu pre pământ.”
„Soarele și luna stătu întru rânduiala ei; întru lumină zvârliturile Tale vor merge spre lumina fulgerului armelor Tale.” (Avvacum, III, 10)
Confruntările dintre Galilei și iezuiți, de altfel cu totul necunoscute marelui public, s-au purtat sub semnul mândriei extraordinare a lui Galilei care se exprima în felul acesta: „Dar cum pot eu să fac așa ceva (să demonstrez adevărul sistemului copernican), fără să-mi pierd timpul, dacă acești peripatetici care trebuie convinși se arată incapabili să urmărească până și cel mai simplu și mai ușor de înțeles. N-aveți ce face…”
Dar oare cum argumenta Galilei în aceste dispute?:
„Știu că vor răspunde Da, și că cel ce este de partea adevărului va fi în stare să facă 1000 de experimente și 1000 de demonstrații necesare în favoarea sa, în vreme ce celălalt nu poate avea nimic altceva decât sofisme, paralogisme și erori (de logică). Dar dacă ei știu că au un asemenea avantaj asupra oponenților lor într-o discuție limitată la probleme fizice în care se folosesc numai arme filosofice, de ce oare atunci când vin la întâlnire introduc imediat o armă irezistibilă și înfricoșătoare, la vederea căreia numai se îngrozește și cel mai dibaci și competent campion?” (Galilei, Scrisoare către Benedetto Castelli 1613)
De acord cu „maestrul”, desigur cele 1000 de… experimente sunt puse doar ca figură de stil. El nu a experimentat acestea! Nu avea cum să le experimenteze! Dar la ce fel de armă irezistibilă și înfricoșătoare se referă el? Evident că la armele scripturistice care îl îngrozesc pe „cel mai dibaci și competent campion”. Atunci al cui campion mai este acesta? Cine se îngrozește de Scriptură? Dar de Cruce? Dar de tămâie?… Așadar, nu a rămas sărmanul Galileo și împreună cu el toți cei de un cuget cu el doar la sofisme, paralogisme și erori (de logică)? Se încurcă introducând noțiuni filosofice ale minților necurățite de patimi ale filosofilor păgâni și ale credințelor eretice.
„Să presupunem și să acceptăm pentru oponent că, cuvintele textului sfânt trebuie luate exact în înțelesul lor literal, adică, la rugăciunile lui Isus Dumnezeu a oprit soarele și a lungit ziua, astfel încât el a obținut biruința; dar cer ca aceeași regulă să se aplice la amândoi, astfel ca oponentul să nu aibă pretenția de a mă lega și el să rămână liber să schimbe sau să modifice înțelesul cuvintelor. Acestea fiind zise, afirm că acest pasaj arată limpede falsitatea și imposibilitatea sistemului cosmic aristotelic și ptolemeic, și că, pe de altă parte, se potrivește întocmai cu cel copernican.
Mai întâi îl întreb pe oponent dacă el cunoaște cu câte mișcări se mișcă soarele. Dacă știe, trebuie să răspundă că se mișcă cu două mișcări, adică mișcarea anuală de la apus la răsărit și cu mișcarea diurnă în direcția opusă de la răsărit la apus.
Al doilea, îl întreb dacă aceste două mișcări, atât de diferite și aproape contrare una alteia, aparțin soarelui și sunt ale lui în egală măsură. Răspunsul trebuie să fie Nu, ci numai una îi este specific proprie, anume mișcarea anuală, în vreme ce cealaltă nu e a lui ci aparține celui mai înalt cer, adică Primului Mobil; acesta poartă cu el soarele ca și celelalte planete și sfera stelară, forțându-le să facă o revoluție în jurul pământului în 24 de ore, cu o mișcare, așa cum am spus, aproape contrară mișcării lor naturale.
Acum, dacă ziua nu derivă din mișcarea soarelui ci din cea a Primului Mobil, cine nu vede că pentru a lungi ziua trebuie să fie oprit Primul Mobil și nu soarele? Într-adevăr, se află cineva care pricepe aceste prime elemente ale astronomiei și care nu înțelege că, dacă Dumnezeu a oprit mișcarea soarelui, El ar fi tăiat și scurtat ziua în loc să o lungească? Căci, mișcarea soarelui fiind contrară învârtirii diurne, din ce se mișcă mai mult soarele către răsărit, cu atât se încetinește progresia sa către apus, în timp ce prin mișcarea sa diminuată sau anihilată soarele ar face aceasta mult mai devreme; acest fenomen este observat la lună, a cărei revoluții diurne sunt mai lente decât cele ale soarelui cu cât mișcarea sa proprie este mai rapidă decât a soarelui.
Să adăugăm la aceasta că nu este de crezut că Dumnezeu ar opri numai soarele, lăsând celelalte sfere să continue; căci atunci ar trebui în mod necesar ca El să modifice și să refacă toată ordinea, aparițiile și aranjamentele celorlalte stele în relație cu soarele, și ar tulbura din temelii întregul sistem al naturii. Pe de altă parte, este de crezut că El ar opri întregul sistem de sfere cerești, care apoi s-ar putea întoarce la lucrul lor fără nici o tulburare și schimbare după perioada în care au fost oprite.
Căci eu am descoperit și am demonstrat convingător că globul solar se învârte în jurul său însuși, făcând o rotație completă în aproximativ o lună lunară, în exact aceeași direcție ca toate celelalte revoluții cerești; mai mult, este foarte probabil și rezonabil ca, fiind instrumentul principal și ministrul naturii și aproape inima lumii, soarele dă nu numai lumina (așa cum o face în mod evident) ci și deasemenea dă mișcare tuturor planetelor ce evoluează în jurul său; de aici, dacă în conformitate cu poziția lui Copernic mișcarea diurnă este atribuită pământului, oricine poate vedea că este de ajuns ca să oprești soarele ca să oprești întregul sistem, și astfel să lungești perioada iluminării diurne fără să modifici în nici un fel restul relațiilor mutuale ale planetelor; și că exact așa sună cuvintele textului sfânt. Iată deci modul în care prin oprirea soarelui se poate lungi ziua pe pământ, fără să introducă nici o tulburare între părțile lumii și fără să schimbe cuvintele Scripturii.” (Galilei, Scrisoare către Benedetto Castelli 1613)
Iată deci, că Galilei introduce o inovație astrofizică pentru a tâlcui pasajul scripturistic în modelul copernican: soarele e în centrul universului, dar nu fix și nemișcat, ci se mișcă în jurul axei sale, trăgând după sine în mișcarea sa toate planetele.
Sfântul Ioan Damaschin a trăit în secolul al VIII-lea, iar Matei Vlastare în prima jumătate a secolului al XIV-lea, deci Galilei ar fi putut fără nici o problemă să-i consulte, mai ales pe problemele astronomice în directă legătură cu Scriptura. El ar mai fi găsit următoarele argumente patristice pe care le redăm mai jos:
Galilei: – „Al doilea, îl întreb dacă aceste două mișcări, atât de diferite și aproape contrare una alteia, aparțin soarelui și sunt ale lui în egală măsură. Răspunsul trebuie să fie Nu, ci numai una îi este specific proprie, anume mișcarea anuală, în vreme ce cealaltă nu e a lui ci aparține celui mai înalt cer, adică Primului Mobil; acesta poartă cu el soarele ca și celelalte planete și sfera stelară, forțându-le să facă o revoluție în jurul pământului în 24 de ore, cu o mișcare, așa cum am spus, aproape contrară mișcării lor naturale.”
Redăm și textul din Vulgata, așa cum l-ar fi citit Galilei:
„tunc locutus est Iosue Domino in die qua tradidit Amorreum in conspectu filiorum Israhel dixitque coram eis sol contra Gabaon ne movearis et luna contra vallem Ahialon steteruntque sol et luna donec ulcisceretur se gens de inimicis suis nonne scriptum est hoc in libro Iustorum…”
Sol et luna, deci, a stat și luna, cea care se mișcă altfel, după Copernic: „Numai luna face cursul său în jurul pământului.”
Sfântul Ioan Damaschin: „Învățații spun că printre acești luminători sunt șapte planete; ei spun deasemeni că ele au o mișcare contrară cerului. Din pricina aceasta le-au numit planete. Ei spun că cerul se mișcă dela răsărit la apus și planetele dela apus la răsărit iar cerul trage împreună cu el pe cele șapte planete prin mișcarea lui, pentru că este mai iute.”
Această părere a fost cea primită de Sfinții Părinți, și nicidecum cea a lui Galilei care, așa cum am văzut, face ca soarele să imprime mișcarea celorlalte planete.
Matei Vlastare: – „Drept aceea ambii luminători se și mișcau împreună de o potrivă sau mai vârtos nevariat de-odată cu universul ca și cum ar fi fost așteptând finitul creării universului, iar în ziua a șasea se formează omul prin mâinile lui Dumnezeu, înflorind încă frumos echinocțiul și fiind luna mai că asemenea cu soarele în abundanța splendorii… înconjurând ei acuma pentru prima oară ca niște sateliți pre acela ce avea să împărățească asupra creațiunii… apoi așa după ziua a șaptea începând luminătorii să alerge ca din bariere deschise și nefiind făcuți a se mișca asemenea de iute s-a introdus anomalia.”
Galilei: „Să adăugăm la aceasta că nu este de crezut că Dumnezeu ar opri numai soarele, lăsând celelalte sfere să continue; căci atunci ar trebui în mod necesar ca El să modifice și să refacă toată ordinea, aparițiile și aranjamentele celorlalte stele în relație cu soarele, și ar tulbura din temelii întregul sistem al naturii. Pe de altă parte, este de crezut că El ar opri întregul sistem de sfere cerești, care apoi s-ar putea întoarce la lucrul lor fără nici o tulburare și schimbare după perioada în care au fost oprite.”
Acestor afirmații eretice li s-a dat un răspuns teologic fundamentat din partea celui mai mare teolog catolic al vremii, cardinalul Bellarmino, răspuns din care reținem următoarele pasaje de apologetică surprinzător de ortodoxă:
„1.… Dar ca să dorești a afirma că soarele, în cel mai adevărat sens, se află în centrul universului și doar se învârtește în jurul axei sale fără să meargă de la răsărit la apus, este o atitudine foarte primejdioasă și care va sminti nu numai pe toți filosofii și teologii scolastici ci va răni și sfânta noastră credință prin contrazicerea Scripturii.
2. După cum știți, Conciliul de la Trident interzice interpretarea Scripturii în alt fel decât au făcut-o în consens Sfinții Părinți. Acum, dacă sfinția voastră va citi, nu numai Părinții, ci și comentatorii moderni ai Facerii, Psalmilor, Ecclesiastului și Isus Navi, veți descoperi că toți aceștia sunt de acord în a interpreta literal învățătura după care soarele este în ceruri și se rotește în jurul pământului cu o viteză uriașă iar pământul e foarte depărtat de ceruri, în centrul universului și nemișcat. Luați în considerare atunci, cu toată înțelepciunea, dacă Biserica poate îngădui ca Scriptura să fie interpretată în mod potrivnic Sfinților Părinți și a tuturor comentatorilor moderni, atât latini cât și greci…
3.…În cazul îndoielii ar trebui să nu părăsim tâlcuirea textelor sfinte dată de către Sfinții Părinți.
Aș adăuga că omul care a scris: pământul stă veșnic; soarele se ridică și coboară, și se grăbește la locul său de unde a răsărit, a fost Solomon, care nu numai că a vorbit din inspirație divină ci era și înțelept și învățat, mai presus de ceilalți, în științele omenești și în cunoașterea lucrurilor create. Și cum toată înțelepciunea o avea de la Însuși Dumnezeu, nu se poate ca el să fi făcut astfel de afirmații potrivnice adevărului, fie dovedit, fie cu putință a fi dovedit. Dacă tu îmi spui că Solomon vorbește după aparențe, până acolo încât să ne spună că soarele ni se pare nouă a se mișca, în vreme ce pământul face acest lucru în realitate, întocmai cum spune poetul: «Țărmul nu se îndepărtează de noi,» eu îi răspund, că deși călătorului i se pare că țărmul se îndepărtează de corabia în care stă și nu corabia de țărm, totuși el știe că aceasta este o iluzie și este în stare să-și corecteze judecata, căci experiența îi spune clar că pământul stă nemișcat și că ochii săi nu se înșeală când îi spun că soarele, luna și stelele sunt în mișcare.” (Scrisoarea lui Bellarmino către Foscarini)
„A susține că pământul se învârtește în jurul soarelui este la fel de greșit ca și a spune că Iisus Hristos nu S-a născut din Fecioară!” (Cardinalul Bellarmino 1615, în timpul procesului lui Galileo)
Oare câți dintre noi, ortodocșii căldicei de astăzi, am putea emite cu fruntea sus o asemenea frază de mărturisire a dreptei credințe? Așa se face că ne trezim că auzim aceste mărturisiri de credință ortodoxe din gura altora. Să luăm aminte!
În schimb, iată ce îl mâna să spună duhul mândriei și slavei deșarte pe Galilei: „În materie de știință, autoritatea a mii de oameni nu valorează cât raționamentul umil al unui singur individ.”
Se cunoaște activitatea de reabilitare a lui Galilei purtată de biserica catolică sub patronajul papei Ioan Paul II între 1979 și 1992. Aici este flagrantă aceeași atitudine ecumenistă a Vaticanului, de data aceasta aplicată în domeniul relațiilor cu știința. Din această atitudine ar reieși că „biserica” clasică, cel puțin în perspectiva papilor de dinainte de Conciliul Vatican II, și „știința” de dinainte de Einstein ar avea „două percepții parțiale și opuse”, în fața cărora există „o percepție mai largă ce le include și le depășește pe amândouă”, – oare nu este vorba aici de o nouă ordine mondială în care Vaticanul este angrenat cu toate forțele? Trist este că în acest angrenaj sunt antrenați nu puțini teologi „ortodocși” ce promovează exact aceleași idei ale „concilierii științei și religiei la sfârșit de mileniu.” Aceștia și mulți teologi-ingineri, sau teologi-biologi, par a fi ghidați în relația știință-religie de ultimele curente de la Vatican. Pentru ei mai ales, dar și pentru ceilalți cititori, redăm aici „înfricoșata” condamnare a lui Galilei, așa cum a fost ea emisă de inchiziție:
„Spunem, pronunțăm, hotărâm și declarăm că tu, Galileo, datorită celor expuse pe larg în acest proces și pe care deja le-ai mărturisit, te-ai făcut potrivit acestui Sf. Oficiu cu totul suspect de erezie, adică de a fi susținut și crezut o învățătură ce este mincinoasă și potrivnică dumnezeieștii Sfinte Scripturi: anume aceea potrivit căreia soarele se află în centrul lumii și nu se mișcă de la răsărit la apus, și că cineva ar putea susține și apăra ca posibilă o părere după ce aceasta a fost declarată și definită ca potrivnică Sfintei Scripturi. Prin urmare, ai încălcat toate interdicțiile (cenzurile) și pedepsele rânduite și poruncite de către sfintele canoane și de către toate legile particulare și generale privitoare la astfel de abateri. Am vrea să te iertăm de acestea de vei vrea ca mai întâi, din toată inima și cu credință nestrămutată, în fața noastră să te lepezi (abjuri), să blestemi și să te scârbești de numitele rătăciri și erezii, și de fiecare rătăcire și erezie potrivnică Bisericii Catolice și Apostolice, așa cum te vom îndrepta și învăța.
Mai departe, pentru ca această rătăcire primejdioasă și pierzătoare și încălcare a ta să nu rămână cu totul nepedepsită, și pentru ca în viitor să fii mai cu băgare de seamă, și ca pildă pentru alții de a se păzi de greșeli de acest fel, poruncim ca lucrarea Dialog de Galileo Galilei să fie interzisă prin edict public.
Te osândim la domiciliu forțat în acest Sf. Oficiu după cum ne va fi nouă pe plac. Ca un canon îți poruncim să reciți cei 7 psalmi de pocăință odată pe săptămână în următorii 3 ani. Și ne dăm noi înșine puterea de a micșora, schimba, sau ridica cu totul sau în parte zisele canoane și pedepse.”
Cum vi se pare acest text, seamănă cu tortura și arderea pe rug, așa cum știu mai toți oamenii care au doar o vagă idee despre acest subiect? Iată „făcătură de basme” cu care vrăjmașul a înșelat și rătăcit o mulțime mare de suflete.
A urmat abjurarea lui Galilei din 1633, iar pentru apologetica „liber cugetătorilor” s-a mai născut un „martir”, sau cel puțin „mărturisitor” al adevărului de pe altarul științei, „prigonit pentru dreptate”. Pentru a-l face și mai impresionant, „hagiografia” științifică a pus în gura lui Galilei celebrele cuvinte E pur si muove:
„Galileo a rămas până la moartea sa (1642) sub osânda arestului la domiciliu. Nu este totuși, drept a vorbi despre el ca un «întemnițat» în orice sens adevărat al cuvântului. După cum ne relatează biograful său protestant, von Gebler, «O privire aruncată asupra celui mai adevărat izvor istoric pentru vestitul proces, va convinge pe oricine că Galileo a petrecut cu totul 22 de zile în clădirile Sfântul Oficiu (adică Inchiziția), și chiar și atunci nu într-o celulă de pușcărie cu gratii la ferestre, ci în elegantul și comodul apartament al unui oficial al Inchiziției.» În rest, i s-a permis să se folosească pentru vizite și odihnă de casele prietenilor, care erau totdeauna confortabile și de obicei luxoase.
Este cu totul neadevărat – așa cum se afirmă tot timpul – că el a fost fie torturat, fie orbit de persecutorii săi – deși în 1637, 5 ani înainte de moartea sa a orbit complet – sau că i s-a respins îngroparea în pământ consacrat. Dimpotrivă, deși papa (Urban VIII) nu a îngăduit ca să ridice un monument deasupra mormântului său, el a trimis binecuvântarea sa specială celui ce era pe moarte, care nu numai că a fost îngropat în pământ consacrat, ci și în biserica Santa Croce de la Florența.
În final, celebrul «E pur si muove», ce se presupune că a fost spus de Galileo, când s-a ridicat din genunchi după ce a abjurat mișcarea pământului, este o ficțiune recunoscută, care n-a fost menționată nicăieri mai mult de un secol de la moartea lui, petrecută la 8 ianuarie 1642, anul în care s-a născut Newton.”…
… „Iar Galilei, care se poate să fi fost uneori cutezător, nu era un prost. Ce-o fi gândit în acele clipe nu vom ști niciodată, dar este improbabil, dată fiind situația, ca el să fi spus cu adevărat așa ceva. Este un omagiu adus personalității sale puternice și influenței marcante pe care individualitatea sa a avut-o asupra istoriei, omagiu pe care legenda îl perpetuează, fără vreo dovadă care să-l susțină.” (R. Spangenburg, D.K. Moser; Istoria științei)
Este limpede deci, că Galilei n-a rostit această propoziție memorabilă, ci că ea este un mit apărut mai târziu, în vremea iluminismului. Pentru cei amatori de informații mai exacte, s-a arătat că expresia cu pricina a fost pusă în circulație ca o propagandă anticatolică de către jurnalistul Giuseppe Baretti în 1757 într-o antologie publicată la Londra, Italian Library, fiind destinată publicului britanic.
Dovada faptului că el nu a înfruntat tribunalul bisericesc este faptul că a fost ulterior înmormântat într-o biserică. Ori un păcătos neabsolvit n-ar fi avut niciodată parte de un asemenea tratament. Celebrele cuvinte i-au fost atribuite savantului probabil de către acei care și-au dorit ca el să fi zis așa ceva. Acești liber cugetători ar fi vrut poate să rostească ei aceste cuvinte în vremea lor, iar ateii comuniști de mai târziu le-au întrebuințat ca pe un motto al victoriei lor.
Și atunci iată următorul dialog:
– „Galilei” (umaniștii, liber cugetătorii, masonii, ateii, comuniștii, socialiștii, globaliștii, știința, filosofia…): „Și totuși se mișcă”
– DUMNEZEU (Biserica, Proorocii, Sfinții Părinți):
„IACA STĂ” („și pământul în veac stă.”)
Acestea fiind spuse, iată în final concluziile ce se impun:
– Galilei a fost pe bună dreptate condamnat pentru erezie, și nu pentru abaterea disciplinară de a fi îndrăznit să tâlcuiască Scriptura;
– Teoria lui și a lui Copernic este atât eretică teologic cât și falsă științific;
– Osândirea lui a fost după cum s-a văzut cu mult mai blândă decât spune propaganda ateistă/iluministă. Eppur si muove este o invenție a mitologiei antiecleziale liber-cugetătoare, masonice și ateiste de sfidare a Scripturii și Sf. Tradiții bisericești;
– Oscilațiile papistașe care au dus la retractări și reabilitări (Ioan Paul II) arată doar o diplomație și inconsecvență iezuită, urmărind alte scopuri decât apărarea dogmelor bisericești;
– Universitarii cu pricina nu au dreptate, ci se mențin pe o poziție deschis anti-eclezială, și în final antihristică, exact în duhul unora de pe la noi (Moise, Cernea, etc.)
Comentarii