dimineață cu destule semne. curând se-adună o haită de lupi. noaptea izbește din ei ca din arcuri (de este aproape să fie zdrobit, îngerul însuși îi devine scut). între zori și apus câte-un viscol cu gheață pândește mereu să-l sfâșie. după toate văile prin care-a fost cernut, ni se-arată și nouă cu totul: Inimă!

alergare nebună fără oprire, fără puncte, doar cu stații eterice pentru o gură de aer: primăvara se cheamă pe sine din iarnă, florile și frunzele din muguri, noi din oră în oră, din minut în minut ne scoatem de pe câmpul de luptă ca să ne întâlnim pe-aceeași terră. nu prea înțelegem însă lecția și credem că trebuie să...

Citește mai mult

e târziu timpul miroase a ceață – pulverizare nesfârșită de înfrângeri, păcate și vise. e târziu? niciodată pentru corbi, nici chiar atunci când se întorc orbiți la cuiburi cu jăratic în gheare. corbii suntem noi.

după ce-a lătrat de două ori, a trecut și iarna asta de la noi. iată-ne însă iarăși printre păduri de sloi, aduși în ultimul an de inima deprinsă cu troiene și stânci. iarna totuși a trecut. a luat și-a pus câte ceva în noi, ca musafirul care știe că are totdeauna loc oprit – nu fiindcă e iubit, ci pentru că a...

Citește mai mult

Poate că cei mai mulți sunt familiarizați cu diferența dintre acești termeni, însă probabil destul de puțini cunosc abordarea pe care o are în vedere Georgios I. Mantzaridis, autorul cărții Globalizare și universalitate. Himeră și adevăr (Editura Bizantină, București, 2002), tradusă din neogreacă după originalul apărut...

Citește mai mult