ninge patriarhal că n-aș vrea decât să mă uit cum m-acoperă Dumnezeu în orașul cu vise de zăpadă cad fulgi dintr-o moară cât lumea se scutură timpul pe noi mâna ta rece ca prospețimea unui colind îmi șterge crivățul de pe frunte și-ar putea să mai ningă o mie de ani îmi stai în față floare de iarnă să-ți arăt de vrei...

Citește mai mult

nu va fi prea greu să număr toate frunzele acestei toamne prelungite, alungite prin cuvintele tale, printre cărțile din bibliotecă, printre liniile covoarelor, ca o iederă ce cuprinde casa întreagă, omul întreg și îi aduce în dar o fărâmă din adâncul pădurii. să nu crezi că îți scriu așa pentru că aș fi trist sau...

Citește mai mult

în fiecare seară când adormi în naveta spațială, trebuie să te ridic ușor, să aștept o clipă să-ți așezi capul pe umărul meu stâng, să te ghemuiești în cuibul de brațe ca și când te-ai pregăti pentru somnul de o noapte polară. fiecare seară, acest drum de câteva clipe și pași de mătase, cu visele pe care ți le citesc...

Citește mai mult

am găsit un scripete să te urce până la capătul zilei, să te împingă după perdeaua de secunde, chiar mai mult decât fluturii de foc evadați în inimă, chiar mai mult decât superputerea de a vedea în fiecare ceas trei mii șase sute de ocazii de a fi tu însuți. acum nu îți voi spune nimic despre asta pentru că oricum nu...

Citește mai mult

timpul e un glonț spre inimă – stai liniștită, nu e chiar cutia Pandorei acolo, deși câteodată din nori întunecați vin fluturi cu ochi de oțel, deși din adâncuri un șarpe încearcă să muște locul unde stă icoana (știam că e neputincios, nu știam că e atât de urât!). timpul e un glonț spre inimă și ce s-ar întâmpla dacă...

Citește mai mult

o, joc de oglinzi la care odată mă credeam priceput! nu mai știu nimic, nu mai am nimic, aștept doar și ascult timpul – salcâm în mijlocul câmpiei, aproape orb, aproape mut, aproape nevăzut. totuși, învăț tot mai mult să nu mă mai tem: când pe dealul acela se ruga măcinat în moara durerii, și numele meu era scris în...

Citește mai mult

adânciți în Turnul Babel prietenii prafului și-ai fumului cred că au găsit calea ieșirii din noapte, aproape că au trecut de vârful norilor, aproape că au ajuns la cer cârtițe invidioase le-aud zbaterea, simt așezarea harnică a cărămizilor în mușuroiul cel mare, colos crescut din slavă deșartă în trecerea lor cocorii...

Citește mai mult

ca stol de fluturi în furtună curg ere de-a rândul prin noi, tone de praf miliarde toți acești munți, toți acești sori. doar inimile, în cupa lor de raze și vise, țin (două-trei clipe?) Diamantul pe care moara timpului în veci nu-l va zdrobi.

mai du-te, timp, în țări străine, aici, de când ne știm, prea iute vine sora-ți maiestuoasă, pietroasă, temută, înaripată în toate întrebările din lume. mai du-te, timp, și tu, în loc de odihnă, acolo unde durerea în cui se anină și poate-ți iei cumva pe sora uitare și pe sora vină. aș pleca, acum aș pleca dintre voi,...

Citește mai mult