de-atâtea ori
prin răspântiile păcatului
ca un copil fugit de-acasă.
dulci otrăvuri se găsesc mereu pe cale
(ce dureros să crezi că le știi pe toate).
neînfrânți la timp
puii de balaur adaugă an de an
câte un rând de capete.
pe cele mai întortocheate drumuri
Dumnezeu așază
(din rana Sa)
un soare în plus.
Poeme nepublicate în volum, scrise între 2020-2023.
Comentarii