„Ceea ce copiii, bătrânii cu mintea și nebunii pentru Domnul Hristos înțeleg cu ușurință, «înțelepții» acestei lumi nu pot înțelege nicicum!”.
Și am plecat
Îmi era rușine că sunt om,
Rușine mi-era…
Și am vrut să fiu copac,
Copac am vrut să fiu!
N-ai să poți
Mi-au spus copacii,
Lăsându-se îmbrățișați
În privirea-mi împăienjenită
Din rușinea că-s om;
N-ai să poți.
Ești înalt,
Ești sincer,
Ești neînfricat,
Dar prea sensibil
Și n-ai să poți răbda
Frigul și arșița,
Meandrele norilor,
Bătaia timpului
N-ai s-o poți răbda…
Ești om.
Și am plecat rușinat
Că sunt om,
Rușinat am plecat.
Am vrut să fiu stâncă,
Stâncă am vrut să fiu!
N-ai să poți
Mi-au zis stâncile,
Neclintindu-se mângâiate
De mâinile-mi tremurânde
Din rușinea că-s om;
N-ai să poți.
Ești iubitor,
Ești sincer,
Ești creștinat,
Dar prea sensibil
Și n-ai să poți răbda
Noroiul și nopțile,
Izbiturile și roțile,
Bătaia timpului
N-ai s-o poți răbda…
Ești om.
Și am plecat rușinat
Că sunt om,
Rușinat am plecat.
Am vrut să fiu apă,
Apă am vrut să fiu!
N-ai să poți
Mi-a răspuns apa,
Înfiorându-se,
Sărutată
Cu buzele-mi albite
De rușine că-s om;
N-ai să poți.
Ești călător,
Ești sincer,
Ești jertfitor,
Dar prea sensibil
Și n-ai să poți răbda
Scăldatul-revărsatul,
Curcubeul-amânatul,
Toate mizeriile vieții
Noastre curgătoare,
Bătaia timpului
N-ai s-o poți răbda…
Ești om.
Și am plecat rușinat
Că sunt om,
Rușinat am plecat.
Și-am plecat rușinat
Că nu sunt
Copac,
Stâncă,
Apă…
Și-am plecat rușinat
Că-s doar om!
Atunci pleiade
Și pulberi de stele
Arzând,
Au căzut,
Peste mine au căzut,
Sângerându-mă,
Arzându-mă,
Aurindu-mă,
Luminându-mă,
Înviindu-mă,
Nemurindu-mă,
De bucurie că-s om!
Și-am plecat…
Și-am rămas.
(1998)
P. S. – Se dedică, cu smerită metanie de gând, părintelui nostru G., iubitorul copiilor de toate vârstele și tuturor copiilor, care o vor citi cu duhul umilit și inima înfrântă. Dacă sfinția sa consideră de vreun folos cât de mic aiastă „rușine” duhovnicească și poetică, îl rog printr-un colaborator să fie citită din partea mea, ca un umil omagiu adus celor mici, simpli, mulți, uitați, neștiuți, rătăciți, prigonți, obidiți, sau căzuți pentru delictul lăuntric al purității hristice, dar prea iubiți de Însuși Mielul Ceresc, Care ne-a cerut să lăsăm copiii să vină la Dânsul, pe cei sub șapte ani chiar direct la Tronul Său Veșnic!
Comentarii