soarele răsare, iarba crește mare, copilul cântă în casa din copac, pădurea pleacă din ce în ce mai departe/ soarele răsare, iarba crește mare, noi o vom culege, o harpie pândește jocul, nu cântecul contează, harpia are ritmul consacrat de basm soarele răsare, iarba crește mare, noi o vom culege și flori vom alege....

Citește mai mult

onorată instanță a orelor și secundelor, mă declar vinovat! în apărarea mea aduc firele de iarbă, norii și hergheliile de fluturi: de câte ori nu s-au pierdut prin voi și-au revenit la viață? asemenea și întristările mele rătăcesc precum damnații prin piramidele voastre de ceață, aproape fără pace, fără nădejdea de a...

Citește mai mult

nu dați cu pietre în munte, nu are armură pe trup, nici oase, carne ori piele – doar inimă este cu totul, mișcând neîncetat apa vie dintre cer și pământ. nu dați cu pietre în munte: ar fi ca și cum i-ați azvârli pe copii în părinte. Poeme nepublicate în volum, scrise între 2020-2023.

Cetățeni, Jack nu se mai întoarce de pe tărâmul unde a ajuns urcând, degeaba îl așteaptă cititorii să-l vadă iar victorios și blând. s-a împrietenit cu căpcăunul și de atunci sunt totdeauna împreună, stau zi și noapte paznici între lumi și timpul lor este de fapt o văgăună. Poeme nepublicate în volum, scrise între...

Citește mai mult

I inima azi îmi este câmp de maci: din arșița captivă în cupe amărui de catifea iese cea mai senină miere. II vin norii ca turme de berbeci, ca armatele din Babilon. lasă-i să vină, s-a auzit străbunicul de dincolo de nori, voi încă nu ați învățat să iubiți lumina. III soarele mi se plimbă de colo-colo prin suflet și...

Citește mai mult

Lui SDR adună toți norii, pune-i într-un gând și lasă-i să se însorească. adună toate păsările rătăcite, așază-le în inimă și taci, ca să se vindece în pace. adună totuși toți norii și bucură-te în numele celor însetați. Poeme nepublicate în volum, scrise între 2020-2023.

până acum ți-am ascuns acest adevăr: te iubesc pentru că ești ca o floare de toamnă, luptând până la sânge să ții partea culorilor, când norii stau să prăbușească timpul, mereu încercând să ții dreaptă balanța cu fragilitatea ta de-o parte și dincolo tot mai frigul însoțit cu-nserarea (doi cheflii ieșiți în oraș să...

Citește mai mult

după zâmbete de toamnă, lupii. între înserare și noapte, poemul pentru tine. pe lava pietrelor, fir neted de memorie. peste toate, viața, cu o foarfecă într-o mână, cu inima mea în cealaltă și cu o pasiune nebună pentru origami. (din vol. Iar Petru plângea de câte ori auzea cocoșul cântând, 2020)

ne răsfrângem în lacrimile tale, Ană, ori tu, când noaptea ți se așază în jur ca o ramă, ieși înaintea tuturor pe drumurile pe care apuci și le zidești înlăuntru încă și încă o Ană. vezi tu, singurătății nu-i mai dă nicio șansă stâlpul ce ai ajuns, rezemându-ne rând pe rând de lacrima ta ca de o mamă. (din vol. Iar...

Citește mai mult

cuvinte cernute prin cărămizi șoptește biserica dinspre inima ta, de parcă prin trupul tău s-ar fi prelins grai omenesc în pietre, ca și ele să poată fi auzite. n-ai fi ajuns la locul zidirii, e drept, de n-ai fi-nțeles că toate au nevoie de glas, chiar și pietrele măiestrit înălțate, chiar și tăcerile. (din vol. Iar...

Citește mai mult