În timp ce Președintele pocnește cetățenii țării, mai ales pe aceia care au avut neobrăzarea să-i ceară și socoteală pentru dezastrul în care a adus țara și pe deasupra, aceștia nici măcar nu au vrut să-l voteze a doua oară, România se zbate în criză, la fel de murdară/săracă și bolnavă ca de obicei. Una dintre problemele ei cele mai spinoase la această oră fiind sistemul bugetar. Comparat cu un elefant, sistemul bugetar din România pare să dea serioase bătăi de cap guvernanților, Și dacă Sebastian Vlădescu nu știe ce să facă cu „elefantul”, Consiliul Fiscal1 sfătuiește ca sistemul bugetar să fie trecut la un regim de… normalizate… adică, în primul rând, să fie eliminate excepțiile de la impozitare, să fie lărgită baza de impozitare și toată lumea să-și plătească obligațiile. În viziunea acestui consiliu, evaziunea fiscală din România este mai degrabă promovată de lege, decât sută la sută ilicită. E așa cum se vorbește. Deci, printre soluții se prefigurează: eliminarea excepțiilor și creșterea bazei de impozitare, simplificarea sistemului de taxe, alinierea impozitelor pe avere la standarde europene (creșterea impozitelor pe stocul de avere), creșterea veniturilor nefiscale și elaborarea unei strategii coerente de management a datoriei publice. De asemenea, Consiliul Fiscal nu consideră oportună pentru perioada viitoare o relaxarea fiscală, datorită faptului că, pe de o parte, trebuie îndeplinită ținta de deficit bugetar, iar, pe de altă parte, această diminuare nu va avea nici un efect asupra scăderii prețurilor. Consiliul Fiscal consideră că s-ar putea reduce povara fiscală asupra cetățenilor prin reducerea contribuțiilor sociale2, aflate la un prag foarte ridicat comparativ cu nivelul mediu european. Totodată, pe lângă faptul că România se află în situația unei atrageri dezastruoase a fondurilor europene fiind singurul stat membru dintre cele zece țări care au aderat după 2004 aflată în poziția de plătitor net la bugetul comunitar, cu un sold negativ de 455,9 milioane euro în perioada 2007-2009), este și „beneficiara” unui sistem de pensii complet dezechilibrat. Astfel, la nivelul UE, România ocupă unul dintre locurile fruntașe în privința raportului dintre cheltuielile cu pensiile și veniturile bugetare, reprezentând conform specialiștilor, 36,8% din veniturile bugetare în 2009, deși dinamica numărului de pensionari a avut clar o tendință descendentă reducându-se de la 6,2 milioane de pensionari în 2004 la 5,68 milioane în 2009. De remarcat că România ocupă penultimul loc în UE privind cheltuielile cu asistența socială (incluzând pensiile), cu 13,5% din PIB, iar problema consider că se regăsește nu în numărul pensionarilor și a cheltuielilor cu pensiile, ci în scăderea dramatică a numărului de angajați, ponderea salariaților în numărul de pensionari fiind de numai 0,8 în 2009. În fond, problema „elefantului” fiind lipsa de măsuri de stimulare â economiei și proasta distribuire a fondurilor existente, căci deși se știe că salariile bugetare sunt extreme de scăzute, cel puțin la nivelul salariaților de rând, fondul total de salarii publice în România reprezintă 33% din veniturile bugetare și nu mai puțin de 10,6% din PIB. Întrebarea legitimă este: unde se află de fapt „grosul” banilor? Și dacă răspundem: la vârful piramidei instituționale, indiferent de instituție, atunci este clar despre a cărui restructurare și eficiență ar trebui să vorbim! Astfel, analizând problema sistemului bugetar din România ar trebui să vedem cel puțin două abordări integrate: 1. Conceperea unui sistem bugetar minimalist care să se conformeze în mai mare măsură veniturilor bugetare și 2. Proiectarea unui sistem bugetar care să răspundă cerințelor actuale și viitoare ale societății românești (ex. Un stat cu un sistem educațional și de sănătate adus la nivel european și cu un aparat bugetar- funcționăresc, într-adevăr redus la nivelul necesităților din sistem, un stat cu o infrastructură modernă și cu cel puțin două trei ramuri ale economiei foarte bine dezvoltate). Problemele grave apărute în ultima perioadă în spitalele din România (ex. Incendiul de la maternitatea Giulești, cazuri aparente de neglijență etc.) se datorează în principal supranormării, lipsei de fonduri și economiei de fonduri acolo unde nu este cazul — într-un cuvânt, un management extrem de prost. Aceleași trei elemente se regăsesc la nivelul întregului aparat bugetar, iar eșecurile nu întârzie și nu vor întârzia să apară. Stabilitatea și performanța nu apar niciodată cu zero lei, indiferent despre care domeniu sau palier instituțional vorbim. Reducerea strictă a cheltuielilor bugetare la nivelul veniturilor, adică un buget care să limiteze aparatul bugetar nediscriminatoriu, printr-o nivelare a tuturor microsistemelor, chiar și acolo unde nu este cazul (ex. educație, sănătate), nu poate duce decât la dezastru. Singurele reduceri de fonduri ar trebui să se facă acolo unde a apărut risipa și corupția… adică în principal în ministere, însă sistemul politic sau mai bine spus clientelismul politic, extins până la vârful tuturor organismelor statului, exact aceste două aspecte nu este capabil să le elimine sau măcar să le normalizeze. Atunci oare despre ce reformă este vorba? Singura reformă care trebuie făcută este aceea… ca „elefantului” (metafora domnului Vlădescu) să-i fie extirpată tumoarea portocalie, de trei ori cât pârlitul de elefant, astfel încât acesta întorcându-se să nu mai dărâme toți pereții fragili ai căsuței (economia României) în care locuiește. Probabil că după extirparea tumorii se va vedea că „elefantul” nu a mâncat de luni bune, că este slab-mort și că-i mai trebuie și perfuzii, însă cine va fi oare chirurgul? Și ce se va putea face ca, odată slăbiși puternic, pereții casei să fie reconsolidați? Se mai poate face oare ceva? Răspunsul poate fi da sau nu, în funcție de oprirea sau continuarea păstrării actualului guvern. Astfel, lipsa de măsuri în planul politicilor de susținere și încurajare a economiei își va arăta „colții” cât de curând. Spre sfârșitul anului 2010, mai bine de 800.000 de români și-ar putea căuta un loc de muncă, numai în acest an disponibilizările din mediul bugetar vor fi de 67.000 de bugetari și din mediul privat de aproximativ 48.000 de angajați, potrivit calculelor Ministerului de Finanțe, iar rata șomajului va ajunge la 8,5%. Totodată, semnalele trimise investitorilor privind situația economiei românești nu fac să se îmbunătățească prognozele nici pentru anul viitor, angajările vor întârzia să apară și investițiile vor fi din ce în ce mai limitate, pe fondul lipsei de măsuri active care să stimuleze consumul și degringoladei privind nivelul principalelor, impozite și taxe (TVA-ul, cota unică etc.). Astfel, producătorii se vor vedea în situația restrângerii capacităților de producție și implicit a concedierii angajaților, reducându-se atât numărul cât și plaja de opțiuni în ceea ce privește locurile de muncă. Unul dintre aspectele defavorabile în restabilirea încrederii oamenilor de afaceri este, pe lângă situația delicată a cofinanțării, și situația creditării bancare la toate nivelurile. În loc să susțină redresarea economiei, băncile, asemenea guvernanților, își transferă integral costurile crizei asupra firmelor și populației. Astfel, deși BNR a păstrat încă din mai rata dobânzii de referință la 6,25%, băncile comerciale au majorat în iunie costul creditelor de consum în lei în medie cu 0,6 puncte, crescând totodată dobânda anuală efectivă la noile credite, potrivit datelor BNR. În aceste condiții, pe fondul așteptărilor de creștere a inflației în perioada viitoare, situația creditării în România nu se va putea relansa. Mai mult, din cauza actualelor „tăieri” bugetare și concedierilor, numărul restanțierilor în privința rambursării creditelor bancare va crește începând din toamnă, îngrijorător fiind numărul mare de persoane ce au cel puțin un credit (aproximativ 4,5 milioane persoane), depășind numărul de salariați ai României. Astfel, pe lângă instabilitatea fiscală se poate adăuga și una bancară, începând cu toamna anului 2010. Nu este de mirare că firmele, de cele mai multe ori, caută eludarea legii, căci orice modificare nefavorabilă a fiscalității (impozite locale enorme, cele mai mari contribuții sociale din UE, TVA foarte ridicat) este percepută ca un abuz care conduce la răspunsuri tot la fel abuzive din partea firmelor, care caută măsuri extreme de supraviețuire. Astfel, îngrijorări produce și înlocuirea de la 1 octombrie a impozitului minim introdus în 2009 (ce a condus la închiderea a peste 200.000 de firme) cu un impozit forfetar. Antreprenorii sunt pe bună dreptate îngrijorați, neștiind în ce măsură noul impozit le va afecta afacerea, căci guvernul nu a dat nici un fel de lămuriri privind modalitățile de calcul a noului impozit. Tot la capitolul spaime și îngrijorări, ultimele modificări ale codului fiscal privind veniturile persoanelor ce desfășoară activități independente3 a condus la dezorientarea acestei categorii a populației, aceștia trebuind să depună declarațiile și să achite impozitele aferente într-un termen extrem de redus, iar funcționarii publici nu au fost capabili să dea lămuririle necesare modului de aplicare a respectivelor norme. Și tot la acest capitol de inconsistențe și aberații legislative, noua lege a salarizării unitare, care va fi aplicată de la 1 ianuarie 2011, va lua bani din salariul cel mai mic și va adăuga la cel mai mare, salariul minim urmând să fie redus la 640 de lei (de la 705 lei), iar salariul maxim va fi de 15 ori (și nu de 12 ori, cât era prevăzut în proiectul inițial) mai mare decât salariul minim. În plus, guvernanții continuă să arunce minciună și praf în ochi, când afirmă că anul viitor vor fi majorări salariale, căci potrivit noii legi a salarizării unitare, salariile cuprinse între 600 și 800 de lei vor crește din 2011 cu doar 20%, în timp ce salariile mai mari, de până la 2.000 lei vor fi majorate cu doar 1%, aplicate fiind la schilodirea abuzivă a salariilor de 25% și nu la salariile anterioare acestei tăieri, așa cum este de altfel normal. Practic în 2011, salariile bugetarilor vor fi mult mai mici decât cele de la începutul anului 2009. În acest context, al modificărilor legislative, mai ales a celor cu impact asupra bugetelor companiilor și populației, cuvântul de ordine ar trebui să fie stabilitatea, iar orice modificare legislativă să fie dezbătută atât de mediul social cât și de Parlament și să se producă la cel puțin câțiva ani și în nici un caz lunar sau zilnic precum este în România. Unul dintre factorii favorizanți ai stabilității legislative este proiectarea multianuală a bugetului de stat și nu elaborarea anuală, suprarealistă și deci supusă frecvent rectificărilor bugetare. Firește că o programare bugetară multianuală ar încurca planurile multor politicieni de Dâmbovița în sensul că ar lăsa puține marje de manevră pentru incertitudini și corupție și probabil că ar fi foarte dificil să spui după aceea că n-ai știut cât ți-e „plapuma” bugetară, ba mai mult, ar fi fost greu să afirmi că, după 6 ani de guvernare, „o țară care se împrumută ca să plătească salariile și pensiile este o țară de mâna a doua”… și dacă ar fi adevărat4, oare cum sunt cei care ne conduc… de a câta mână???
Note
1 Consiliul Fiscal este o autoritate compusă din cinci membri cu experiență în domeniul politicilor macroeconomice și bugetare, care va sprijini activitatea Guvernului și a Parlamentului în procesul de elaborare și derulare a politicilor fiscal-bugetare.
2 Politică care deja s-a implementat în multe din noile state membre din regiune, scopul fiind reducerea impactului crizei asupra angajării.
3 Potrivit noilor modificări legislative, românii care obțin venituri numai din activități independente (PFA, drepturi de autor, convenție civilă) vor fi nevoiți să plătească lunar 0,5% din venituri la ANOFM, 10,5% din venituri la Casa Națională de Pensii, 0,85% la Casa Națională de Sănătate (acest ultim procent nu este însă obligatoriu, decât pentru cei ce-și doresc concedii medicale) și alți 5,5% din venitul net tot la sistemul de sănătate, însă această contribuție se va plăti anual sau trimestrial.
4 De altfel o minciună, căci țara nu s-a împrumutat pentru plata salariilor și a pensiilor, ci pentru acoperirea greșelilor grave de guvernare!!! Doar în caz excepțional și cu acordul creditorilor (Comisia Europeană și FMI etc.), o parte din împrumut a fost direcționat către bugetul de stat, marea majoritate fiind direcționată către BNR pentru susținerea cursului de schimb, acoperirea deficitelor balanței de plăși și stabilizarea rezervelor valutare ale României.
Comentarii