Protopresbiterul Theodoros Zisis, profesor universitar emerit din Tesalonic. sursa: Orthodoxos Typos, 20.11.2009.
1. Papismul și protestantismul au falsificat Evanghelia
În ultima vreme mulți membri ai pleromei Bisericii se neliniștesc pentru evoluția destructivă și violentă a așa numitelor relații intercreștine dintre Ortodoxie și cele două mari erezii ale Occidentului - papismul și protestantismul. Această neliniște s-a exprimat în mai multe feluri, iar anul acesta prin redactarea cunoscutei „Mărturisiri de Credință împotriva ecumenismului”, care, răspândită și semnată de mulți, pentru prima dată a deranjat și a tulburat pe cei liniștiți care se lăudau cu succesele lor ecumeniste.
Năvalnica și atotcuprinzătoarea atmosferă politică și culturală a globalizării urmărește nu numai desființarea granițelor geografice dintre popoare, ci și dărâmarea temeiurilor spirituale, culturale și religioase. Scopul urmărit este nivelarea diferențelor și particularităților, omogenizarea oamenilor în ceea ce privește crezul și modul lor de viață, crearea unui nou tip de om, fără neliniști duhovnicești și aspirații metafizice, ci alipit pământului, confortului și prosperității materiale. Acest lucru deservește două ținte precise ale proiectanților: oamenii vor ajunge niște ființe consumiste și orientate materialist, care vor îngroșa profiturile materiale și economice ale întreprinderilor și vor fi simultan sclavi și luptători zi de zi pentru existență, pentru asigurarea bunurilor materiale, al căror grad de satisfacere este în mâinile celor puternici, ca prin crizele economice controlate sau de aprovizionare să țină popoarele supuse și ascultătoare. Al doilea scop evident este de a pune la zid Evanghelia lui Hristos și Biserica, care constituie unicele forțe de împotrivire la materialism, așa încât Lumea Nouă să fie guvernată nu de Hristos, ci de Antihrist. Doar Hristos a biruit ispita satanei referitoare la bunurile materiale și a învățat că „nu numai cu pâine va trăi omul” (Luca 4, 4), iar ierarhizând materia și duhul, lumea și pe Dumnezeu, a dat prioritate lui Dumnezeu și duhului: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33), Și în altă parte: „Ce va folosi omului, dacă ar câștiga lumea toată și și-ar pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?" (Marcu 8, 36).
Lumea creștină a Marelui Constantin, a Noii Rome-Constantinopolul, a Ortodoxiei, căreia spiritual îi aparține și a treia Romă, Moscova, a experiat și a transformat această învățătură ascetică și desăvârșitoare a Evangheliei într-un mod de viață. Acum însă, ea trebuie înlocuită de către Lumea Nouă a mentalității materialiste a Americii și a Europei, Pax Christiana de cărre Pax Americana.
Papismul (romano-catolicismul), de când s-a rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, a căzut în ispitele satanei și s-a transformat într-o putere lumească cu preocupări economice, dinastice, ocupante, politice, cu doctrină și mod de viață, care nu au nicio legătură cu viața și cu învățătura Evangheliei. Așa cum atât de dinamic a susținut marele gânditor rus Feodor Dostoievski, papismul nu mai este nici măcar creștinism; dacă Hristos ar reveni pe pământ, sfinții inchizitori ai Romei L-ar condamna și L-ar răstigni. Așadar, oamenii papei au distrus și au sluțit Evanghelia, nu s-au purtat ca „lumină a lumii” și ca „sare a pământului”, de aceea nici nu au putut cuceri sufletele oamenilor din Occident. Occidentul - Europa și America, s-au îndepărtat repede de papismul nevrednic de credibilitate și s-a descreștinat, deoarece „dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?” (Matei 5, 14). În mod justificat au respins și au călcat în picioare abuzivul și falsul creștinism al papei.
Protestantismul s-a opus și el în mod justificat la absurditățile și la deviațiile papismului, încercând însă singur, fără a cere ajutorul Bisericii, să se întoarcă la puritatea adevărului evanghelic, fără succesiune apostolică și fără harul Tainelor, și a condus de-a lungul timpului la o mulțime de schisme și învățături care neagă până și Învierea lui Hristos, iar În planul vieții morale justifică până și „patimile de necinste', după cum numește Apostolul Pavel homosexualitatea în capitolul I al Epistolei către Romani.
2. O dublă greșeală: amestecarea cu ereziile și măciuca papismului
Așadar, cu acest creștinism sluțit, desfigurat și nevrednic de credibilitate al papismului și al protestantismului vor să ne unească și să ne identifice planificatorii New-Age și ai mondializării, cu un creștinism cu o mentalitate materialistă, pământească, cosmocratică, pentru a stăvili influența binefăcătoare a Evangheliei și a Bisericii în lume, pentru ca oamenii să nu-L mai găsească nicăieri pe adevăratul Hristos, pentru a ceda tuturor ispitelor diavolului și pentru a se instaura Împărăția lui Antihrist. Au reușit deja să ne târască și să ne arunce în panprotestantul „Consiliul Mondial al Bisericilor”, adică în Consiliul Mondial al ereziilor și al rătăcirilor. Ce rușine și ce nerușinare! Mireasa lui Hristos, Trupul lui Hristos, Una, Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca Biserică, potrivită și echivalată cu numeroasele lăstărișuri protestante, dintre care fiecare susține că este adevărata Biserică. În final, există una sau multe Biserici? Și ereziile sunt Biserici? Biserica de-a lungul timpului niciodată nu s-a identificat și nu a coexistat cu corporațiile și organizațiile erericilor. A făcut-o nu din lipsă de iubire, ci pentru a-i ajuta pe eretici să se întoarcă prin pocăință și în același timp pentru a-și păzi credincioșii de erezie. Propovăduiește la modul autentic adevărul, atunci când există pericolul ereziei, și așteaptă din partea celor rătăciți răspunsul corespunzător. Dacă se va identifica cu ei, unde se vor mai întoarce aceștia? Vor rămâne acolo unde sunt, dacă vom accepta, după cum proclamă unii „ortodocși”, că și acolo există mântuire și acolo există adevăr. Îi punem într-o situație foarte dificilă și pe toți acei eterodocși care au venit la Ortodoxie, care, dacă nu sunt statornici și pe deplin încredințați de pasul lor mântuitor, se smintesc i deznădăjduiesc.
Încă de la început, papismul a privit cu bucurie și cu satisfacție intrarea noastră în „Consiliul Mondial al Bisericilor”, deoarece l-am lăsat astfel singurul revendicator al Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. Deoarece însă, spre deosebire de noi, nu uită că în a doua jumătate a secolului al XV-lea o posibilă alianță cu ortodocșii la sinoadele reformatoare de la Constantza (1414-1418) și Basel (1431-1439), mișcări premergătoare ale protestantismului, ar fi putut conduce la instaurarea sistemului sinodal și ar fi putut desființa primatul de autoritate papală, nu ne lasă doar cu protestanții, ci ne vrea alături de el în fața protestanților care au lepădat multe inovații. Și după cum ne-a târât atunci la rușinoasa Ferrara-Florența, pentru a nu confirma reforma sinodală, care ajunsese până și la caterisirea papei de către chiar cardinalii săi, aceleași acțiuni le întreprinde și acum. Ne atrage la dialogul iubirii cu caramelele sale, că suntem - chipurile - „Biserici surori” și dialogăm „de pe aceleași poziții”. Însă în mod oficial continuă să ne considere schismatici și „cu lipsuri” sau „deficitari” din punct de vedere eclesiologic, ca să ne ducă prin recunoașterea primatului la Uniație ( unire prin greco-catolicizare), a cărei condamnare la Freising (Monaco) de către plenul Comisiei Mixte de Dialog (în 1990) a fost îngropată și făcută dispărută. Prin această activitate unilaterală, pe care fără a protesta și prin tăcere am acceptat-o, se dovedește că papa până și în cadrul Dialogului Teologic face ce vrea ca „primul” (protos) și „infailibilul”. Prin urmare, de ce să mai dialogăm, dacă Vaticanul acceptă doar ceea ce-i convine, iar ale noastre le respinge și le face ca inexistente? Noi repetăm prostește aceeași greșeală, ca și oarecând la Ferrara-Florența când am semnat Uniația, și ne facem din nou măciuca papismului prin inadmisibilul text de la Ravenna și prin mai gravul proiect referitor la primatul papal din Cipru.
Trebuie să semnalăm că în condiții similare facem aceleași greșeli, fără să fi învățat din istorie. Elada și Cipru, ca să fie ajutate de către Occident și de către papa, semnează din nou, ca și la Ferrara-Florența (1438-1439), texte unioniste inadmisibile, acceptă și respectă pe pan-ereticul papă - falsificatorul Evangheliei, însă în felul acesta izgonesc și îndepărtează ajutorul lui Dumnezeu și-i jignesc pe Sfinții Mucenici și Mărturisitori ai Credinței. Constantinopolul, care a încercat (odinioară) părăsirea lui Dumnezeu, din nefericire, ne conduce la acțiuni fals-unioniste, ne conduce la o nouă Ferrara-Florența, pe urmele celui ce avea să fie cardinalul Visarion al Niceii și nu pe ale Sfântului Marcu Evghenicul, stricând și el (Constantinopolul) Evanghelia și îmbrățișându-se cu „lupii grei” ai papismului și ai protestantismului. De aceea, este nevoie de priveghere, după îndemnul Apostolului Pavel, care a prevăzut că „Și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați grăind lucruri stricate, ca să-i atragă pe ucenici după ei” (Fapte 20, 29-31).
Comentarii