Una din cele mai neplăcute situații este aceea de a fi economist înțr-o țară în care toate principiile economice sunt încălcate de toată lumea, dar în special de guvernanți. Îmi face rușine să mă numesc economistă într-o țară în care la conducerea ministerului de finanțe se află un inginer, inginer care de altfel ne arată clar că nu are nimic în comun cu finanțele!
Zilnic, citim cu groază noi știri despre un număr tot mai mare de concedieri din sectorul privat și de restructurări masive ale sectorului public, un argument pentru această situație este că deficitul bugetar a scăpat complet de sub control. Astfel, de la un deficit asumat în acord cu FMI de 4,6% din PIB acesta poate atinge 7-8% din PIB pe fondul scăderii dramatice a creșterii economice și a încasărilor bugetare. Deci, în acord cu FMI, Guvernul s-a hotărât să facă reduceri dramatice de personal deoarece „misiunea” FMI le solicită reducerea cheltuielilor bugetare. Reprezentanții FMI nu au făcut precizarea cum să se facă aceste economii iar guvernanții noștri „geniali” au venit cu soluția concedierilor și trimiterea în concediu timp de 2 săptămâni a tuturor angajaților de la stat în următoarele luni. Deci, „misiunea” FMI poate da roade încă o dată în țara noastră destabilizând economia națională sau chiar aducerea ei în colaps ca în alte țări din regiune (vezi Letonia). Cum nu a mers cu băncile, ca în alte țări din regiune, deoarece băncile din România au respectat foarte bine condițiile prudențiale bancare și au fost corect supravegheate de BNR, se încearcă acum destabilizarea bugetară, deoarece chiar angajații FMI știu de gradul de corupție și „nesimțire publică” din România. Acest lucru își găsește rădăcinile în faptul că administrația publică (centrală și locală) este condusă de cel puțin 20 de ani în totalitate de oameni politici și nu de tehnocrați, care ar știi cum se gestionează o economie națională.
Dar, să începem cu începutul. Astfel, în subordinea Guvernului sunt, potrivit informațiilor de presă, nu mai puțin de 244 de agenții guvernamentale, institute și autorități și nu mai puțin de 19 ministere. Toate reprezintă un fel de nebuloasă deoarece nimeni nu știe exact câți salariați sau ce cheltuieli salariale (atenție și nesalariale!) are fiecare dintre acestea, pentru că nici una dintre aceste instituții nu specifică nimic despre aceste informații. Totuși, pe ici pe colo mai scapă în presă detalii despre mașini și perdele extrem de scumpe care în mod normal, scoase la licitație ar acoperii salariile multor bugetari sau pensiile multor bătrânei umiliși în fel și chip pe la farmacii sau spitale.
În condițiile în care 20% din funcționarii publici ar fi concediați (potrivit dorinței dl-ui Traian Băsescu) sau s-ar implementa soluția propusă de premierul Boc de trimitere forțată în concediu timp de 2 săptămâni a tuturor bugerarilor pentru a face economii la buget, lucrurile nu ar sta nicidecum bine, așa cum promite Guvernul. În primul rând, această măsură este una temporară care n-ar rezolva problema bugetară decât pe termen scurt sau foarte scurt, în nici un caz pe termen mediu sau lung. Astfel, ceea ce acum pare o „disponibilizare de vacanță” va deveni din 2010, pentru multă lume, permanentă.
Reamintim că disponibilizarea personalului, mai ales în domenii vitale poate fi catastrofală pentru funcționarea acelor sisteme aflate și așa, multe din ele, în „cădere liberă”. Sănătatea are un personal îmbătrânit și prost plătit iar educația este o afacere profitabilă doar pentru universități și „copii de bani gata” din cauză că sistemul public a fost gradual „privatizat” și transformat treptat într-unul „la distanță!, adică într-o mașinărie de scos diplome pe bandă rulantă fără a respecta vreun standard de calitate a actului de învățământ. Astfel, numărul celor care pot accede la un învățământ cu adevărat „public” este foarte mic, iar cei ce doresc cu adevărat să urmeze o școală, fie și particulară, fiind totodată angajați, se văd nevoiți să suporte în acest an o dublă dramă, pierzându-și nu numai locul de muncă ci și șansa unui viitor profesional. Prin urmare, situația actuală reflectă că amble domenii reprezintă un eșec pentru cei 20 de ani de „capitalism” ai României, iar Guvernul pune „paie pe foc” distrugând și puținul licăr de speranță a oamenilor de bine din sistemul public.
De remarcat că disponibilizarea unui număr masiv de personal va aduce cheltuieli bugetare suplimentare cu asistența socială, iar Guvernul nu va realiza în nici un fel o economisire de resurse bugetare pe termen mediu. Dimpotrivă, acesta (n. r. Guvernul) va trebui să suporte în viitorul apropiat cheltuieli suplimentare și cu angajarea în acele domenii în care și așa erau sub-normate din punct de vedere al raportului număr de angajați/responsabilități și probabil va trebui să suporte și cheltuieli cu calificarea noilor angajați. De asemenea, s-ar putea întâmpla ca tocmai cei mai eficienți angajați să fie eliminați și să fie păstrați doar cei cu „pile” sau „spate” conducând din nou la disfuncționalitatea sistemului public, Astfel, „curățenia” trebuie începută tocmai de sus în jos, ceea ce dorește să evite de fapt Guvernul, dând vina pe condițiile impuse de FMI pentru a face o treabă „de mântuială” și în privința acestei restructurări a aparatului bugetar. El (n. r. Guvernul) ar trebui întâi să reducă numărul de agenții la mai puțin de jumătate și să desființeze cel puțin două ministere complet inutile și „consumatoare” de bani publici: Ministerul Turismului și Ministerul Tineretului. De asemenea, ar trebui să facă o transparentizare a banilor publici (inclusiv din celebrele agenții) astfel încât să se vadă clar cine și cât câștigă și care sunt responsabilitățile din atribuție astfel încât disponibilizările să se facă just. Existența unei legi unice de salarizare și menținerea unei proporționalități decente de maxim 5-6 ori între salariul minim și maxim din economia publică sunt elemente ce ar trebui dezbătute public și adoptate legislativ cât mai urgent. Discuțiile în jurul legii unice de salarizare și lipsa adoptării ei nu fac decât să agraveze ruptura salarială și de mentalitate din sistemul public și dintre sistemul public și cel privat. Menținerea unui număr foarte mare de directori, cu câștiguri salariale uriașe, la un număr redus de angajați, nu-și justifică existența iar desființarea multor posturi de directori cu atribuții similare este mai mult decât binevenită pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Tot la capitolul cheltuieli, trimiterea în concediu forțat timp de 2 săptămâni a bugetarilor poate fi înlocuită mult mai eficient cu reducerea cheltuielilor nejustificate și exagerate de la diverse capitole bugetare, obrăznicia celor ce conduc aceste instituții publice (în special ministere!) fiind fără margini în a face dotări interne exagerate din punct de vedere financiar în condiții de criză. O analiză a cheltuielilor ministeriabililor și a administrațiilor locale din ultimii 3 ani ar trebui să fie făcută astfel încât „anomaliile” (chiar și perdele!!!) să fie depistate și scoase la licitație publică pentru a se acoperii „găurile” din bugetul public.
În acest context, de remarcat soluția futuristă a oamenilor de afaceri de a înființa încă un minister: cel al simplificării birocratice, pentru a reduce suprabirocratizarea ce sufocă afacerile autohtone. Această propunere pare de-a dreptul pare hilară în condiții de criză. Toate ministerele at trebui să aibă principiul „simplificării birocratice”, iar oamenii de afaceri, disperați pe bună dreptate de hârțogăreala excesivă din aparatul de stat, ar trebui să facă propunerea reducerii numărului de ministere astfel încât impozitele strânse în mare parte numai pe „spinarea” lor să fie mai puține, mai clare și să poată acoperi într-adevăr necesitățile ssitemului public (nesupradimensionat!).
Deși, de la începutul anului 2009 până în acest moment, concedierile din sistemul public au fost de numai o pătrime comparativ cu cele din domeniu privat, acest lucru se va schimba dramatic spre sfârșitul acestui an, grație „acordului” cu FMI. Deși, statisticile UE nu par a fi extrem de îngrijorătoare pentru România, situația se poate agrava în perioada imediat următoare, Astfel, dacă în zona euro în luna iulie a anului trecut rata șomajului era de 7,5% acesta a atins 9,4% în luna iunie anul curent, în timp ce în România rata șomajului în luna iulie 2008 era de numai 5,8% iar în luna martie a acestui an era de 6,2%. Comisia Națională de Prognoză prevede o creștere a acestui indicator la 6,8% spre sfârșitul acestui an, însă potrivit altor estimări rata șomajului poate fi mult mai mare de 8-9% și datorită disponibilizărilor cu acordul părților care nu sunt incluse în statisticile oficiale. Prin urmare, va fi interesant de văzut de unde va mai percepe guvernul impozite într-o țară de disponibilizați masiv, în care șomajul crește văzând cu ochii iar inflația scade doar pe hârtie…
Nu există certitudini privind evoluția viitoare a acestei țări însă lucrurile vor sta extrem de prost dacă instituțiile statului nu vor reduce numărul de ministere și agenții din subordinea ministerelor la mai mult de jumătate din acestea, dacă nu comasează cele două camere ale Parlamentului, dacă nu aprobă o lege unică a salarizării în sistemul public, dacă nu taie toate „aberațiile” achizițiilor interne ale instituțiilor statului, dacă nu transparentizează toate salariile din sistemul public, dacă nu reduc numărul de directori de agenții și instituții potrivit numărului de personal din subordine. Atunci și numai atunci când toate aceste obiective vor fi îndeplinite simultan, sistemul public va fi cu adevărat „ușor”, transparent și flexibil așa cum se dorește, nu numai pentru o lună sau un an ci pe termen lung.
Comentarii