Acum nu mult timp s-a modificat codul penal — era și firesc — astfel că cei aflați la putere au scos din vechiul cod penal toate normele care prevedeau pedepse pentru ceea ce au făcut și fac ei. Una dintre modificări, asupra căreia nu s-a vorbit deloc — nu-i de mirare — este scoaterea din codul penal a sintagmei de „înaltă trădare”; și odată cu aceasta — se gândesc cei care au făcut-o — dispariția acestei cum- plite nelegiuiri. Logic este pe cât de pueril pe atât de aberant, fiindcă dacă scoți din codul penal cuvântul crimă, nicidecum n-ai făcut să dispară crima ci doar te-ai străduit ca să îți acoperi vinovat crimele pe care le-ai săvârșit.
Firește că acest lucru este deosebit de grav. Cu atât mai grav că nu au fost reacții. Acum, conducătorii țării noastre stau liniștiți: ei nu sunt vinovați de înaltă trădare, de vreme ce nici nu există această „înaltă trădare”. Doar că socoteala pe care și-au făcut-o este una de om prost și este demnă de a fi studiată în școlile de drept.
Pe de altă parte trebuie să vedem cum de se poate petrece un astfel de lucru. S-ar putea ca motivul să fie starea generalizată de trădare care caracterizează lumea contemporană românească, Ne referim la trădarea fundamentală, nu a legilor făcute de oameni — cu greu i-am numit în acest fel — ci a Legii lui Dumnezeu. Nu mă refer la vreo criză morală — despre care cu siguranță că se poate vorbi — ci la vânzarea lui Hristos ca stare permanentă existențială și la complicitate cu marele vânzător care are de această dată forma statului român actual.
Raportul statului român - ca sistem și mecanism formator și îndrumător pentru populație — cu românii apare foarte clar și ca logică și ca scop. Statul este acela care trebuie să stabilească acest raport. Și o face: dacă vrei să exiști, să-ți trăiești viața materială de zi cu zi într-un mod „decent” și „civilizat”, atunci trebuie să trădezi! În raportul cu statul român aceasta este o condiție fără de care nu se poate. Iar pentru a se asigura că lucrurile merg astfel și nu altfel, statul (modern și democratic) creează un sistem legislativ corespunzător. Astfel că legile statului român sunt făcute în mod vădit împotriva Legii lui Hristos, împotriva credinței pe care o au românii. Se poate spune fără teama de a greși, că statul român actual (modern și democratic) este un stat esențial anticreștin. Nu este nici o exagerare — citiți cu atenție legile organice după care ne ducem sau ar trebui să ne ducem viața noastră de drept ca trăitori în România. Nu este necreștin și nici ateu — deși și acestea sunt forme învederate de trădare a Sfintei Treimi — ci anticreștin. Ca urmare un popor creștin ortodox trăiește într-un stat care îl obligă să trăiască după legi anticreștine. În fapt, aceasta este problema omului modern care este incomodat și deranjat de existența lui Dumnezeu — vorbesc de toată filosofia de după Renaștere.
Există două posibilități pentru a face față acestei situații: fie respecți legile statului anticreștin — fapt care te va duce cu siguranță la conflict cu propria-ți credință și existență; fie respecți Legea lui Hristos și atunci conflictul cu statul se va ivi mai devreme sau mai târziu — conflict care poate merge, după cum ne arată chiar istoria recentă, până la mucenicie. E adevărat că statul român actual ne constrânge să trăim în afara credinței, dar acesta este un lucru trecător, ca de multe alte ori în istorie.
Cu alte cuvinte statul anticreștin românesc își face treaba lui — nu de stat român care ar trebui să țină seama în primul rând de credința românilor, ci își face treaba lui de stat anticreștin. Problema nu este a statului. Din nou, problema este a noastră, a fiecăruia dintre noi. Aici este apostazia, aici este marea trădare, aici este vânzarea. Noi apostaziem, trădăm și îl vindem pe Hristos cu prețul de sânge al arginților de atunci.
Arginții trebuie să fie și sunt materialnici — ei ocupă însă un loc aparte în lumea materială, au o valoare specifică și specială. Nu prin însăși materialitatea lor de argint ci prin funcția pe care o au ca „preț al vânzării”. Și nu prin faptul că ei sunt parte a unui schimb ci prin caracteristicile lucrului vândut.
Prin arginți și pentru arginți a intrat în lume trădarea. Nu vom face istoria trădării — nu avem locul, puterea și cunoștințele necesare, fiindcă istoria trădării se identifică, în mare măsură cu istoria omului.
Trădarea supremă este trădarea dumnezeirii, trădarea credinței, trădarea legii lui Dumnezeu. Nu nerespectarea acestei legi — ci trădarea ei și prin aceasta trădarea dumnezeirii în sine. Într-un fel sau altul toți suntem infractori de drept la ordinea legii lui Dumnezeu, prin păcatele noastre. Ne străduim însă, fiecare după puterile lui, să plătim aceste infracțiuni și să ne oprim în a le mai comite.
Trădarea însă, numită și apostazie, înseamnă ceva cu mult mai grav, poate cel mai grav lucru care există.
Orice crimă are la bază o trădare. Orice trădare duce la crimă. Orice trădare are legătură cu arginții — multe din vorbele bătrânilor ne învață acest lucru. Arginții, preț al trădării, preț de sânge, pot avea orice formă. De la poziția socială, avantajele unui servici mai bun, plăcerea sub diferite forme, până la orice îți oferă confortul atât de necesar pentru tine omule modern și democratic.
Comentarii