În marea Sa purtare de grijă, Dumnezeu nu ne lasă fără cunoștința a ceea ce ni se întîmplă în acest răstimp dat spre pocăință neamului omenesc, răstimp pe care îl numim „istorie”. Astfel, descoperirea ce i s-a dat Sfântului Ioan Teologul, pe care el a așezat-o în scris în cartea Apocalipsei, este (în cea mai mare parte) răspunsul la o întrebare firească, aceea pusă de ucenici: „Spune-ne (…) cînd vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfîrșitului veacului?” (Matei 24:3). La care Mîntuitorul le-a răspuns: „De ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici Îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). Căci Dumnezeu-Fiul le știe pe toate, deci și cînd va fi sfîrșitul. Ca om însă, nu știe aceasta, fiindcă firii omenești nu i-ar folosi.1 Și tot Mîntuitorul ne spune de ce: ca să fim cu grijă: „Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți: că, de-ar ști stăpînul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea, și voi fiți gata, că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu gîndiți” (Matei 24:42-44).
Așadar, Mîntuitorul nu dezvăluie „ziua și ceasul”. În schimb, spune semnele după care vom cunoaște vremea sfîrșitului și a celei de a doua Sa veniri, între care este acesta: „Se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să-i amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși” (Matei 24:24), Și, într-adevăr, hristoși mincinoși, adică anti-hriști, au fost mulți, de la Simon Magul2, care se numea pe sine „puterea cea mare a lui Dumnezeu”, și pînă la „înlocuitorii («vicarii») de Dumnezeu”, papii Romani apostați. Iar Antihristul cel mare, în vremea căruia se va petrece sfârșitul, este proorocit de Mîntuitorul prin Pavel, care zice că Hristos nu va veni a doua oară „dacă nu va veni mai întîi apostasia și de nu se va descoperi mai întîi omul păcatului, fiul pierzării, potrivnicul, care se va înălța mai presus de tot ce Se zice sau Se cinstește ca Dumnezeu, încît să șadă el în Biserica lui Dumnezeu ca Dumnezeu, arătîndu-se pe sine-și că este Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:3, 4).
Iată și tîlcuirea acestor stihuri, așa cum o citim la Sfințitul Teofilact al Bulgariei (care îl urmează pe Sfîntul Ioan Hrisostomul):
„«Să nu vă amăgească cineva [zice Pavel] în nici un chip!» Nimeni — zice — să nu vă amăgească pe voi că acum ar fi vremea venirii lui Hristos, măcar și prooroc sau învățător de s-ar socoti acela, măcar și de ar zice: Eu am scris aceasta!
«Căci, de nu va veni mai întîi apostasia și de nu se va descoperi mai întîi omul păcatului, fiul pierzării,» Pavel zice: Venirea Domnului nu se va face dacă nu va veni mai întîi apostasia, adică Antihrist. Și l-a numit pe acesta «apostasie» fiindcă el este însăși lepădarea, căci are să apostazieze, adică are să depărteze de la Hristos pe atît de mulți, încît, de ar fi cu putință, să-i depărteze și pe cei aleși. La fel, l-a numit pe Antihrist încă și «om al păcatului», pentru că el nu numai că are să facă tot păcatul, ci și pe ceilalți are să-i arunce în păcat. Tot astfel, îl numește pe Antihrist încă și «fiu al pierzării», pentru că și el însuși are să piară, dar și pe mulți îi va pierde. Dar cine este acesta? Oare Satana? Ba! — ci este un om care va fi îmbrăcat cu toată lucrarea Satanei.
«potrivnicul, cate se va înălța mai presus de tot ce Se zice sau Se cinstește ca Dumnezeu,» Zice: Antihrist îi va aduce pe oameni la politeism3 și la slujirea la idoli. Și [apoi] va pierde pe toți zeii și cinstirile lor, adică pe idoli, și numai pe sine-și are să se propovăduiască drept «Dumnezeu».
«încât să șadă el în Biserica lui Dumnezeu ca Dumnezeu,» Zice: Antihrist are să șadă nu numai în biserica lui Dumnezeu ce este în Ierusalim, ci și în fiecare biserică și locaș al lui Dumnezeu.4
«arătîndu-se pe sine-și că este Dumnezeu.» Nu a zis că Antihrist doar are să spună că este Dumnezeu, ci va arăta lucruri și semne mari, silindu-se să le dovedească tuturor, în chip amăgitor, că este chiar Dumnezeu.”
De-a lungul vremii, mulți au fost socotiți antihriști: de la Nero sau papa romano-catolic5 pînă la Stalin și Hitler. Dar semnele venirii Antihristului cel mare încep să se întrezărească abia în vremurile mai noi, cînd umanismul, cinstirea idolatră a omului, a ajuns atot-stăpînitor. Să ne plecăm luarea aminte la cîteva dintre aceste semne, între care cel dintîi este apostasia, lepădarea obștească, într-un fel sau altul, de Hristos.6
1 Apostasia: ateismul materialist
„Antihrist este numit cel care nu va primi și nici nu va mărturisi dumnezeirea lui Hristos. Astfel, antihriști sînt mulți: «Mulți antihriști s-au arătat» (1 Ioan 2:18). Aceștia sînt ateii, care s-au lepădat de legea dumnezeiască. Așadar, antihriști sînt mulți, dar Antihrist este unul singur. Antihriști s-au arătat de cînd a venit Hristos pe pămînt și pînă astăzi între noi; Antihrist însă nu a venit” (Dimitrios Scartsiuni). Acum însă, lepădarea de Dumnezeu și cinstirea omului ca dumnezeu e semnul cel mai vădit că omenirea e pregătită să-l primească pe Antihrist. Și aceasta s-a văzut limpede odată cu ateizarea întregi lumii, prin revoluțiile zise „comuniste”, care au lovit întîi de toate în Ortodoxie (revoluțiile bolșevice din Rusia, România, Bulgaria și Serbia), dar și în erezia papistașă (războiul civil spaniol, revoluțiile marxiste din America centrală și de sud) și în păgînisme (revoluția atee a lui Enver Hodja din Albania musulmană). Ateizarea a fost însă doar întîiul pas al marii apostazii, avînd ca scop ștergerea din mințile oamenilor, întîi de toate, a sfintelor dogme (adică a adevărurilor dumnezeiești neschimbate) ale adevăratei credințe în Hristos-Dumnezeu. Și, înaintea tuturor, a dogmei întrupării. Iată ce spune despre aceasta Cuviosul Iustin Popovici:
„Piscul adevărului este acesta: cel ce nu recunoaște întruparea lui Dumnezeu, a Dumnezeu-omului Iisus Hristos, nu este mădular al Bisericii. Mai mult: este un antihrist. Această măsură fără greș o binevestește sfîntul și purtătorul de Hristos văzător de Dumnezeu și cunoscător al tainelor, Ioan Teologul: «Iubiților, să nu credeți la tot duhul, ci cercați duhurile de sînt de la Dumnezeu, căci mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. Întru aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: tot duhul care ÎL mărturisește pe Iisus Hristos că a venit în trup este de la Dumnezeu; și tot duhul care nu Îl mărturisește pe Iisus Hristos că a venit în trup nu este de la Dumnezeu. Și acela este al lui Antihrist, despre care ați auzit că va veni și care acum este deja în lume» (1 Ioan 4:1-3; 2:22; 1 Corinteni 123).
În fapt, toate duhurile care locuiesc lumea noastră pămîntească sau care trec prin ea se împart în două soiuri: în cele de la Dumnezeu și în cele de la diavol. De la Dumnezeu sînt acelea cate recunosc și mărturisesc că Iisus este Cuvîntul lui Dumnezeu întrupat, Mîntuitor și Domn; iar de la diavol, cele care nu recunosc aceasta. Toată «filosofia»7 diavolului stă în aceasta: a nu-L recunoaște pe Dumnezeu în lume; a nu recunoaște prezența Lui în lume; a nu recunoaște întruparea, înomenirea Lui în lume. […] Aceasta este în fapt filosofia lui Antihrist, care vrea cu orice preț să-L înlocuiască pe Hristos și să-I ia locul în lume și în om. Sînt nenumărați înainte-mergătorii lui Antihrist, mărturisitorii și credincioșii lui în lumea omenească de-a lungul veacurilor: «tot duhul»; iar duhul poate fi persoană, sau învățătură, sau idee, sau gînd, sau om, sau Înger, sau diavol. Și toată învățătura, toată persoana, toată ideea, tot gîndul, tot omul care nu recunoaște că Iisus este Dumnezeu și Mîntuitor, Dumnezeu întrupat și Dumnezeu-Om, își are obîrșia de la Antihrist, este a lui Antihrist. Iar astfel de persoane, și învățături și idei au existat chiar de la începutul arătării Domnului Hristos în lume. Pentru aceasta și zice sfântul cunoscător al tainelor despre Antihrist: «și acum este». Orice om, orice idee din lume care Îl tăgăduiește pe Dumnezeu-omul Hristos și Biserica Lui este de la Antihrist. Plăsmuitorul oricărei ideologii anti-creștine, în chip nemijlocit sau mijlocit, este Antihrist.
În fapt, toate ideologiile se pot reduce la două feluri: acelea care sînt pentru Hristos și acelea care sînt pentru Antihrist. În cele din urmă, omul se găsește în lumea aceasta pentru ca să dezlege o singură problemă: dacă este cu Hristos sau împotriva lui Hristos. Și orice om — fie că vrea, fie că nu — numai asta face: dezleagă problema aceasta, această atot-problemă. Și fiecare dintre noi este sau iubitor de Hristos, sau luptător împotriva lui Hristos, a treia cale nu este. Da, omul este închinător al lui Hristos sau este închinător al diavolului, a treia cale nu există” (Iustin Popovici).
Ateismul comunismului a fost lepădat în clipa în care își atinsese țelul: alungarea lui Hristos-Dumnezeu din inima omului Ortodox, și înlocuirea lui cu omul ca idol.8 Iar acum pasul al doilea este propovăduirea unei credințe înșelate, umaniste, care amestecă Ortodoxia nu numai cu eresurile creștine, dar și cu iudaismul și cu toate păgînismele, Numele acestei înșelări este:
2 Ecumenismul apostat
Să vedem ce spun despre acesta cîțiva dintre Sfinții Părinți ai vremii noastre. De pildă, același Cuvios Iustin Popovic:
„Ecumenismul e numele de obște pentru creștinismele mincinoase, pentru «Bisericile» mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creștinisme mincinoase, toate aceste «Biserici» mincinoase, nu sînt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obște este acela de «atot-erezie» (pan-erezie). De ce? Fiindcă, de-a lungul istoriei, feluritele erezii tăgăduiau sau sluțeau anume însușiri ale Dumnezeu-omului Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene Îl îndepărtează pe Dumnezeu-omul în întregime și-L pun în locul Lui pe omul european. În această privință nu e nici o deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte, al căror nume este «legiune»” (Iustin Popovici).
Alte lămuriri aduce Cuviosul Serafim Rose:
„Ecumenismul este erezia care se întemeiază pe credința că nu există de fapt o Biserică văzută a lui Hristos și că structura sa vizibilă la nivelul societății umane se formează de-abia acum, prin eforturile universaliste ale Ecumenismului de a uni toate «Bisericile creștine» (și chiar pe cele necreștine) într-o unică Biserică mondială. Natura însăși a Ecumenismului este aceea de a crea în sufletele adepților săi anumite atitudini spirituale care, cu timpul, să producă o «pietate» și o «spiritualitate» tipic ecumeniste. […] Dar — urmează Părintele Serafim — dacă nici una dintre «Bisericile» actuale nu poate pretinde că este «adevărata Biserică» a lui Hristos, atunci o amestecare a lor nu va duce nici ea la alcătuirea acestei Biserici unice. Și, dacă toate aceste «Biserici creștine» nu există decît în măsura în care se pot raporta una la cealaltă, atunci nici o însumare a lor nu va putea rezulta într-o «Biserică» absolută, căci o atare însumare va trebui și ea să se raporteze la alte organizații «religioase». Și iată cum ecumenismul «Creștin» nu va putea să sfîrșească decît în sincretismul unei religii mondiale” (Serafim Rose).
Ținînd seama de toate acestea, se vede limpede că sîntem aproape de împlinirea acelei proorocii a Apocalipsei, de la capitolul XVII, stihurile 1-3:
„Apoi, a venit unul din cei șapte Îngeri care aveau cele șapte cupe, și a grăit către mine, zicînd: «Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care sălășluiește pe ape multe! Cu care au curvit împărații pămîntului, și cei care locuiesc pe pămînt s-au îmbătat de vinul curviei ei.» Și m-a dus, cu duhul, în pustie, și am văzut o femeie șezând pe o fiară roșie, plină cu nume de hulă, avînd șapte capete și zece coarne.”
Să citim ce scriu pe marginea acestor stihuri Sfîntul Andrei al Neochesariei și alți sfinți părinți ai Bisericii:
„Unii au înțeles că această «curvă» este Roma cea veche, care e zidită pe șapte dealuri, Iar prin cele «șapte capete ale fiarei» au înțeles șapte împărați mai fără de lege decît toți, care, de la Domițian și pînă la Dioclețian9 (sec. I-IV), au prigonit Biserica. Iar noi socotim că prin această desfrînată se înțelege împărăția pămîntească de obște, închipuită ca un singur trup. Sau, socotim să fie oarecare cetate ce va avea stăpînire prin venirea lui Antihrist. Pentru că Roma cea veche și-a pierdut stăpînia împărătească de multă vreme, [și ar putea fi vorba de ea] numai dacă am socoti că iarăși se va întoarce la ea stăpînirea cea de demult. Căci zice Apostolul: «Și femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, ce are stăpînire peste împărații pămîntului» (Apocalipsa 17:18).
«(..) și cei care locuiesc pe pămînt s-au îmbătat de vinul curviei ei.»/ Prin cetatea cea mare înțelegem toată cetatea sau mulțimea cea mare a oamenilor care hulesc, pentru beția sufletească, pentru desfrînare și pentru alte îndrăzniri. Iar prin aceea că Apostolul Ioan a fost dus în pustie «cu duhul» se poate înțelege că a văzut în duh pustiirea desfrînării ce se vestește mai dinainte. Și a văzut [cetatea] ca pe o femeie, pentru nebărbăția ei cea femeiască și pentru plecarea spre păcat. Iar șederea pe «fiara roșie» arată că se odihnește pe fapte rele, pe diavolul, care se bucură de omorîre și de vărsare de sînge. Prin urmare, aceea este împreună-lucrătoare cu vrăjmașul spre hule împotriva lui Dumnezeu, de vreme ce «fiara» și culoarea ei roșie închipuie sălbăticia și gîndul ei de omorîre. Iar cele «șapte capete» și cele «zece coarne» le vom arăta mai tîrziu, cînd le vom învăța de la Înger.”
Iar Sfîntul Ambrozie al Mediolanului tîlcuiește stihul așa: „Prin «pustie», arată mulțimea tuturor necredincioșilor, căci ei sînt lipsiți de Dumnezeu și sînt aruncați de la Dumnezeu. În «pustie» va veni «femeia cea desfrînată», adică cetatea alcătuită din multe cetăți ale diavolului. Căci «fiara» îl arată pe diavolul, cel vopsit în roșu ca al sîngelui, fiindcă prin sînge se arată însăși moartea, iar diavolul este săvîrșitorul morții și al tuturor pierzărilor. Și zice că «fiara» era «plină cu nume de hulă», fiindcă diavolul este începătorul hulelor.”
La acestea, cuviosul Averchie Taușev adaugă: „Alți tîlcuitori au văzut în această «desfrînată» Biserica cea necredinciosă lui Hristos, care se pleacă înaintea lui Antihrist, sau pe toți apostații10: acea parte a omenirii creștine care a fi în legături nemijlocite cu lumea păcatului, care o va sluji și va atîrna cu totul de cruda ei putere, care este puterea fiarei, adică a Antihristului.”
Note
1 Stihul de mai sus din Evanghelie are nevoie de tîlcuire, și iată ce zice despre aceasta Teofilact: „Aici, Domnul îi învață pe ucenici să nu caute a afla cele care covîrșesc mintea omenească. […] Dacă ar fi zis: Eu știu, dar nu vreau să vă spun! — ei s-ar fi mîhnit, socotindu-se neluați în seamă de El. Iar zicînd că «nici Fiul nu știe, ci numai Tatăl, îi oprește de a mai întreba». […] Dar că El știe cu adevărat și ceasul și ziua este arătat din multe altele, căci spune: «Toate cîte are Tatăl, ale Mele sînt» (Ioan 16:15; 17:10), […] Căci nu ne este de nici un folos să știm cînd va fi sfîrșitul, ca să nu ne lenevim, căci această necunoaștere ne ține în trezvie” (în tîlcuirea la Matei).
2 Simon Samarineanul, despre care se vorbește în Faptele Apostolilor și în Viețile Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
3 Slujirea multor zei, păgînism. (n. aut.)
4 Iar Teodorit al Chirului zice: „«Locaș al lui Dumnezeu» a numit toate bisericile, întru care [Antihristul] va răpi șederea înainte [«arhieria» (cine aude, acela să priceapă!), n. m.], ispitindu-se a se arăta pe sine-și Dumnezeu.” Și dumnezeiescul Daniil a spus dinainte acestea: „Și nu va lua aminte la dumnezeii părinților lui (…) și nu va băga în seamă nici un alt dumnezeu, căci el se va ridica deasupra tuturor” (Daniil 11:37), în loc de: „se va numi pe sine «dumnezeu tare»”. O cititorule! - însemnează la cuvintele acestea ale Apostolului două lucruri: 1) Dumnezeiescul Apostol, zicînd aici mai cu deosebire despre cel ce se numește, Antihrist” că „se va descoperi omul păcatului, fiul pierzării”, arată că Antihrist este un om anume, precum zic și tîlcuitorii lui Pavel, iar nu un neam întreg de oameni, o împărăție. Așadar, în zadar și în deșert zic unii că Antihrist cel mult-vestit este cutare neam și împărăție, adică mulți oameni. Cum pot fi doi inși acel singur și unul Antihrist propovăduit aici de marele Pavel? Cum poate fi unul mai mulți și chiar foarte mulți? Aceasta este o zicere prea-arătat împotrivnică întru sine, și neîntărită și răsturnată de sine însăși, cu neputință a se învoi și a se adeveri, nu numai despre toate făpturile ce se află pretutindeni, ci și despre oameni și despre Însuși Ziditorul tuturor, a Cărui putere se propovăduiește nemărginită, precum toți metafizicii [„filosofii!, n. m.] și toți teologii mărturisesc cu o singură gură. Căci nici chiar Dumnezeu nu poate face din una două sau mai multe. 2) Aici, dumnezeiescul Apostol zice că Antihrist are să se arate ca Dumnezeu, iar sfințiții tîlcuitori zic că are să se numească pe sine „Dumnezeu”. Iar cei de mai sus, zicînd că mult-vestitul Antihrist este un neam și o împărăție, vorbesc învederat în deșert și mint, căci nu se zice că el s-a numi „dumnezei”, mai multe neamuri. Și - precum se vede - aceia s-au răpit [bag seamă] mai sus de trei ceruri, și au văzut, și au auzit și li s-au descoperit priviri și auzuri mai tainice și mai înalte decît Apostolului Pavel! De aceea [pasămite] nu vor să vadă și să audă aceste cuvinte ale lui, prin care arată cine va fi acela care se va numi „Antihrist” îndeosebi. Și am zis așa fiindcă, îndeobște, toți cei ce se pun împotriva evangheliei lui Hristos se numesc „antihriști” căci zice: „Și acum mulți antihriști s-au făcut” (1 Ioan 2:18) — adică înainte-mergători sau închipuitori ai lui Antihrist, însă nu chiar însuși acel Antihrist. (n. aut.)
5 „În istoria neamului omenesc — zice cuviosul Iustin Popovici - sînt trei căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda și a papei” (Justin Popovici).
6 „După Episcopul Ignatie, apostazia spre care se îndreaptă tot mai repede epoca modernă este premergătoare apariției în lume a potrivnicului lui Hristos: Antihristul. Ea va pregăti venirea și uscarea pe tron a Antihristului, find încununată de acest eveniment, după care va începe răstimpul înfricoșător a ultimei bătălii hotărîtoare a diavolului cu Dumnezeu și cu Hristosul Său” (Averchie Tușev).
7 „Filosofia” ar trebui să însemne iubire de înțelepciune, dar aici e vorba de „filosofia” cea nebună, potrivnică lui Dumnezeu.
8 Ateismul este și el o religie”, adică se întemeiază pe credința într-o făptură atot-puternică, doar că pentru ateu acest „dumnezeu” e însuși omul. Această „religie laică” este propovăduiră în toată lumea de către Mișcarea Umanistă (aveam și noi Partidul Umanist din România).
9 Gaius Aurelius Valerius Diocletianus, împărat Roman între anii 284-305.
10 Adică marea Biserică Ecumenistă ce se înființează în zilele noastre.
Comentarii