Manualele școlare - călăuză către omul nou
În trecut, politica Imperiului Otoman prevedea ca anual efectivele instituțiilor sale militare să fie împrospătate cu copii din țările creștine. Cărora - schimbându-li-se identitatea, religia și moravurile — erau crescuți potrivit legilor turcești, primind un nume nou și deopotrivă credință și educație musulmană. Neștiind unde s-a născut, ce nume a primit la botez, ce credință mărturiseau strămoșii, copilul creștea văzând în persoana păgînului binefăcătorul absolut, și își punea recunoscător trupul și sufletul în slujba împărăției, fără a bănui că se jertfește pentru o putere care i-a îngenunchiat neamul. La fel - dar la o altă scară, cu metode diferite și mult mai eficiente - comunismul — despărțindu-l pe copil de valorile naționale și religioase, în speță creștine - a practicat oarecum aceeași politică. Însă potrivit Sfântului Mărturisitor Valeriu Gafencu — care, prevăzând căderea comunismului, se întreba cu ce va fi înlocuit - comunismul a fost doar o etapă dintr-un plan stabilit dinainte, un pas spre altceva.
Așa arată și Sfântul Mărturisitor Serafim Rose (canonizat pe 2 septembrie 2008), în cartea sa „Nihilismul - o filozofie luciferică”. În „Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose”, ieromonahul Damaschin Christensen observă: „Comunismul și-a îndeplinit misiunea: el a distrus efectiv vechea ordine. De-acum înainte, se poate vorbi despre «o deschidere» pentru a face loc următorului stadiu din programul nihilist (antihristic, n. n.), dirijat de forțele internaționaliste. După cum scria Eugen (numele laic al Sfântului Serafim Rose, n. n.), epoca finală nu va fi una caracterizată prin dispute naționale sau prin înăbușirea comunistă a nevoilor spirituale ale omului, ci printr-o unitate mondială superficială (exterioară, aparentă, n. n.) și o împlinire a acestor nevoi prin substitute puse la cale cu dibăcie” (op. cit., p. 146).
Într-adevăr, la o analiză atentă, se observă că ideologic „europenismul” nu se deosebește fundamental de comunism, ci dimpotrivă: țelurile comunitare ale U. E. se regăsesc în toate domeniile de activitate axate pe materialism și propagandă comunistă. De pildă, în recuzita demagogiei comuniste se pomenește frecvent de lupta „pentru înfăptuirea celor mai mărețe idealuri ale clasei muncitoare pe drumul unității și al unei vieți libere fericite”, de „victoria forțelor păcii” împotriva războiului, făcându-se referiri la o „nouă și uriașă manifestare a voinței de unitate a celor ce muncesc de pretutindeni în lupta pentru pace și libertate” („În întâmpinarea celui de-al V-lea Congres Mondial al Sindicatelor, Un pas înainte pe drumul unității, păcii și progresului social” din „Îndrumătorul cultural”, nr, 1, ianuarie 1972, p. 8).
În „Istoria românilor” pentru clasa a IV-a (Ed. All, 1997), avizată de Ministerul Educației Naționale, se spune la p. 96 că „munca cinstită, respectarea legilor și a drepturilor omului sunt elementele care trebuie să stea la baza renașterii României în mileniul III”. La p. 97 citim că „noua Europă este sursa unei imense speranțe de a crea un nou tip de societate…” Deopotrivă sunt invocate „pacea” și „solidaritatea” în vederea creării unei Europe „tolerante” și „prospere, având ca principii fundamentale „libertatea” și „egalitatea”.
În anii comunismului, Ceaușescu, obsedat de aceleași „valori” europene sublinia de la tribuna O.N.U. că „se cer condiții ca tineretul să poată participa mai activ la viața socială, să-și poată manifesta energia în direcția perfecționării societății umane, a înfăptuirii idealurilor de dreptate, libertate și bunăstare ale întregii omeniri”.
Din asemenea expuneri, se observă în mod evident cum obiectivele regimului dinainte de '89, identificate drept „comuniste”, coincid cu idealurile U. E., care e „democrată”. Deși „prăbușirea comunismului a declanșat deschiderea României spre lume” (precum arată același manual de istorie), vedem bine că revenirea la democrație a însemnat reintegrarea României în spațiul politic și cultural la originea căruia se află aceeași „cultură de masă — un vast tărâm deschis noului”, după cum suna articolul unui gazetar comunist.
Comandamentele dictaturii comuniste, preluate de forurile U.E., se resimt în mod clar în programele educării tineretului contemporan, îndreptățind constatarea că acestea au fost pregătite cu mult timp înainte de precursorii apariției U. E., conform mărturiei unui condeier tot comunist cu referire la atribuțiile de moment și de viitor ale O.N.U.: „Vocația de universalitate a organizației este în organică legătură cu capacitatea ei de a face față evenimentelor cardinale ale prezentului, de a contribui real, eficient la împlinirea aspirațiilor umanității. În acest context, se pune problema raporturilor dintre O.N.U. și tineret. Oare organizația aceasta, în care își dau întâlnire reprezentanții marii majorități a statelor lumii, poate face abstracție de ceea ce reprezintă tineretul…? Generația tânără este generația viitorului, generația care va trebui să ducă mai departe opera inițiată de creatorii O.N.U.” Mai departe, jurnalistul remarcă îngrijorarea secretarului O.N.U., potrivit căruia, „dacă nu va fi îmbunătățit sistemul de comunicare cu tinerii și dacă aceștia nu vor participa mai mult la activitățile O.N.U., această organizație riscă să nu mai fie în măsură să trezească interesul generațiilor viitoare ca instrument de dezvoltarea a comunității internaționale”. (rev. „Tânărul leninist”, nr. 11, 1973, p. 42).
Fondată în 1945 - ca urmașă a Ligii Națiunilor și avînd scopul de a „menține pacea și securitatea internațională și de a promova cooperarea în domeniile economic, social, cultural și umanitar” - Organizația Națiunilor Unite se prezintă ca o organizație politică supranațională și supraconstituțională la dispoziția cercurilor mondialiste, legând și dezlegând ițele politicii globale. Ca atare, dacă regimurile comuniste și cele asemenea lor au căzut, O.N.U. există și astăzi, perseverând în urmărirea scopului pentru care a fost concepută: crearea premiselor internaționale în vederea instaurării guvernului unic global.
În mod firesc așadar, o atenție specială este acordată tineretului, „generației receptive la înnoiri, profund atașată idealurilor înaintate; care, refuzând anacronisimele și imobilismul, se afirmă ca o uriașă forță a progresului social” (rev. „Tânărul leninist”, nr. 11, 1973, p. 42).
În manualele școlare și în cărțile pentru copii, instituțiile europene, organe ale Noii Ordini Mondiale ocupă un loc aparte, amintind de propaganda ce se făcea valorilor comunismului în rândurile tineretului prin mijlocirea orei de informare politică, și nu numai. Astfel, în Geografia pentru clasa a VIII-a (2007, la pagina 134, capitolul „România în Europa și în lume”) se face propagandă unor organisme și organizații internaționale precum: O.N.U., UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură), P.N.U.E. (Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător), O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății), incluzând și o imagine cu sediul O.N.U.
În „Istoria românilor” pentru clasa a IV-a despre care am mai vorbit, p. 96 - 97 fac lobby integrării europene în capitolul „România în pragul mileniului III”, și aici textul fiind însoțit de imagini reprezentând sediul O.N.U. și Parlamentul European. În „Educația civică” pentru clasa a IV-a (Editura Didactică și Pedagogică, 2007), autorii Liliana Cătrună și Gheorghe Mandrizu Cătrună consacră trei pagini (46, 47, 48) popularizării U.E. Același lucru îl face „Geografia” pentru clasa a IV-a (Ed. Aramis, 2006, scrisă de Manuela Popescu și Ștefan Pecearcă), la paginile 85, 86, 87 și Geografia pentru clasa a VIII-a, 2007, p. 70.
Sugestiv, concepția pedagogică a manualelor pare desprinsă din metodica activităților cultural-educative de masă în spiritul socialismului științific. Așa cum în manualele comuniste, conducătorul, partidul și simbolurile dictaturii erau nelipsite, în manualele editate înainte și după integrare, ideologia U. E. agresează libertatea de conștiință a elevului, insinuându-se în varii forme din ce în ce mai insistent în forul său lăuntric. Aproape că nu există manual din care instituțiile consolidării și promovării politicii U.E. și mai ales însemnele ideologiei U.E. să lipsească. Pretutindeni ochiul școlarului este agresat de imagini ale Parlamentului European, Consiliului European, sediul Uniunii Europene, Palatul Europa, O.N.U., etc. Între însemnele sau simbolurile U.E. care invadează manualele școlare, atlasurile, dicționarele, agendele și chiar cărțile de povești se numără globul pământesc, drapelul U.E., steaua cu cinci colțuri, porumbelul, ramura de măslin, curcubeul, octogonul, triunghiul (cu, sau fără așa zisul „ochi al lui Dumnezeu”), balanța (așa-zis simbol al „justiției”), soarele, clepsidra, bufnița, șarpele și multe altele, prezente în felurite domenii de activitate și în locuri unde nimeni nu se așteaptă. Precizăm că unele se găsesc și în ideologia comunistă (steaua, porumbelul, ramura de măslin, curcubeul), alele (și) în religii păgâne și societăți ezoterice și aproape toate în franc-masonerie și în iudaism. Ca atare pot fi ușor recunoscute în dicționare și cărți de specialitate, în filme și documentare și chiar în acte oficiale precum certificatul de naștere, card sau pașaport.
Ca și nazismul, comunismul este impregnat de idealuri și practici oculte indicând origini comune în lojele masonice, făuritoare ale noii Europe, stadiu intermediar al imperiului global. Relevant, nazismul și comunismul - deopotrivă satanice, nihiliste anti-creștine - urmăreau ca și noua Europă distrugerea vechii ordini a lumii și înlocuirea acesteia cu valori opuse Creștinismului. Satana este primul „revoluționar”, permanent agitat, tulburat, neliniștit, neîmpăcat cu propria-i soartă, doritor de nou, de schimbări, care doar-doar îl vor liniști. Asemenea sunt și ideologii inspirați de el, indiferent de culoarea politică. În goana sa după nou, Mihail Bakunin (anarhist, unul dintre artizanii revoluției lui Lenin), întrebat ce ar face dacă s-ar instaura noua ordine mult visată de el, a răspuns franc: „Aș lua-o de la capăt și aș începe să dărâm tot ceea ce am construit!” - proorocind parcă căderea programată a comunismului, înlocuit cu U.E. La fel proorocea Hitler: „Poate că vom fi zdrobiți. Dat, dacă se va întâmpla așa, atunci vom trage după noi o lume întreagă — o lume în flăcări!” - prevestind că - deși ei, naziștii, vor pieri - cu toate acestea vor da un nou curs istoriei de care lumea nu se va putea feri. Sfântul Serafim Rose arată că distrugerea vechii ordini și organizarea unei lumi noi reprezintă doar pregătiri pentru o lucrare mult mai însemnată și mai amenințătoare: „transformarea omului”, apariția „omului nou”. Acesta a fost visul lui Hitler și Mussolini, ca și al unor filozofi precum Marx și Engels, care vroiau să producă o schimbare magică în firea omenească prin violența revoluției (vezi „Viața și lucrările Părintelui Serafim Rose”, Ed. Sophia, p. 137, 138).
Mulți dintre cei care au cunoscut dictatura comunistă din România își amintesc că partidul își propusese „făurirea omului nou”. În acest sens, Ceaușescu declara: „…Nu trebuie să uităm că cea mai mare bogăție o reprezintă omul; el este făuritorul tuturor bunurilor materiale și spirituale, de el depinde înaintarea cu succes a patriei noastre pe calea societății comuniste” (în „Îndrumătorul cultural”, revistă lunară a Consiliului Culturii și Educației Socialiste, nr. 8, august 1972, p. 39). Europa contemporană are ca obiectiv tot omul. Jean Monnet, inițiatorul integrării europene, declara în spirit proletar: „Noi nu coalizăm state, ci unim oameni” („Geografia” cl. a VIII-A, 2007, p. 70), îndeplinind astfel unul din dezideratele mai vechi ale comunismului.
Aceasta e motivație temeinică a campaniei neîntrerupte de mediatizare a U.E. prin toate mijloacele posibile și mai ales prin instituțiile de învățământ. Neîndoielnic, manualele școlare reprezintă platforma ideală promovării noului tip de umanitate, umanitate demonică, schizoidă, opusă întru totul învățăturilor creștine. „Omul nou”, imaginea demonică a acestuia, rezidă în imboldul satanic al împotrivirii, răzvrătirii, prezentate ca valori ale culturii și civilizației. Valori pe care, pentru a promova, copilul este obligat să și le însușească. Astfel, cunoștințele acumulate - necesare examenului, etalon al viitoarei imagini publice și al profesionalismului - atârnă precum pietrele de moară în drumul către Hristos, aproape predestinându-l pe tînăr, condamnându-l la nemîntuire. În acest context, afirmația Cuvioasei Macaria († 1992) din Rusia — potrivit căreia în scurt timp „toate se vor întina cu magie și vrăjitorie” factori care alături de alte păcate vor face ca omul să nu se mai poată mântui — este într-adevăr justificată. Infiltrarea ideologiei satanice a creării „omului nou” în sufletul elevului, prin răzvrătirea asumată de pedagogia modernă, favorizează îndiavolirea sufletească, zămislirea sufetului demonic, care va împărtăși soarta diavolului osîndit la chin veșnic. Nu întâmplător Sfântul Serafim Rose vedea îndărătul nihilismului — fie el nazist, comunist, „europenist” — „o inteligență subtilă”, „lucrarea lui Satan”, „Inteligență subtilă” care, izgonindu-L pe Dumnezeu din conștiința omului, insuflă umanitatea spre visul conceperii „Supraomului” întrevăzut de Nietzsche dincolo de orice nihilism. Astfel devine ușor înțeleasă grija regimurilor comuniste și a actualei U.E. pentru „participarea tineretului la reglementarea problemelor vitale ale lumii în care trăim…" (în art. „Tânăra generație și O.N.U., din rev. „Tânărul leninist”, nr. 11, 1973, p. 42).
Comentarii