În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Antipa, episcopul Pergamului.
Acest sfânt a fost în zilele împăratului Domițian, într-o vreme cu sfinții apostoli, de care a și fost hirotonit episcop al Bisericii Pergamului Asiei, când Cuvântătorul de Dumnezeu și Evanghelist Ioan era izgonit la Patmos, precum scrie și în epistola sa, numindu-l pe acesta preot credincios și mucenic. Deci sfântul Antipa, fiind foarte bătrân, păstorea și ocârmuia turma lui Hristos cu toată pioasa petrecere; pentru aceea a și fost prins de închinătorii la idoli.
Stând înaintea guvernatorului, se silea acesta să-l plece cu cuvinte, ca să se lepede de Hristos, zicând că lucrurile cele mai vechi sunt mai cinstite; iar cele noi și de curând ivite sunt mai necinstite, și cum că legea păgânilor este veche, iar credința creștinilor s-a început în urmă, și de puțini oameni este primită. La care sfântul a răspuns împotrivă, aducând ca exemplu istoria lui Cain, care are atât de mare vechime și totuși nu se cuvine a fi urmată de către credincioși. Din aceste cuvinte pornindu-se guvernatorul cu mânie, a poruncit să bage pe mucenic la acea măiestrie de aramă, ce era făcută în chip de bou, în care rugându-se sfântul mult la Dumnezeu, și lăudând puterea Lui cea mare, și mulțumind pentru că s-a învrednicit a pătimi pentru El, și rugându-se pentru cei ce-i vor face pomenirea, ca să fe feriți nepătimitori de chinuri și de alte boli, se ruga și pentru iertarea păcatelor și pentru milă la viitoarea judecată, Și dobândindu-și cererea, s-a mutat către Domnul. Și a fost îngropat în biserica din Pergam.
Și se face amintirea lui în preacinstita biserică a sfântului și întru tot lăudatului apostol Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Trifinei celei din Cizic.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Farmutie.
Tot în această zi, pomenirea sfântului ierarh Calinic de la Cernica.
Acest fericit părinte Calinic s-a născut în orașul București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinți români temători de Dumnezeu și a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.
Când avea vârsta de 20 de ani, tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, și-a îndreptat pașii către Mănăstirea Cernica, din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească de starețul Timotei. După un an de ascultare duhovnicească și de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-și numele în Calinic, Peste o lună apoi s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon.
În Mănăstirea Cernica a viețuit sfântul Calinic 43 de ani, nevoindu-se zi și noapte, în post și rugăciune, în muncă și smerenie, în răbdare și dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit și sfințitorul dar al preoției, iar după alți cinci ani, cu glas de obște a fost ales de sobor stareț al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusință timp de 31 de ani, săvârșind multe fapte încununate de laudă.
În anul 1850, preacuviosul Calinic a fost ales și sfințit episcop al Râmnicului, unde a săvârșit mari fapte și a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă și osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală și odoare scumpe și a dat viață nouă tiparniței bisericești, scoțând la lumină multe cărți de slujbă și de zidire sufletească. Dorul de viață schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu roate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinților dornici să petreacă viața sihăstrească după pravila călugărilor din Muntele Atonului, statornicită aici de acest fericit ctitor.
Sf. Calinic de la Cernica a păstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, după care, simțindu-se slăbit de bătrânețe și bolnav fiind, a venit iarăși la Mănăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorință, în tinda bisericii Sfântul Gheorghe.
Cât timp a viețuit pe pământ, sfântul Calinic a dus o viață aleasă și plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus întru totul rânduielilor vieții mănăstirești, trăind în sărăcie și în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav și era senin la față. Umbla cu capul mereu plecat, vorbea domol și liniștit, iar la fire era nespus de bun, milos și darnic față de toți.
Acest fel de viață a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit find și cu darul facerii de minuni, precum se arată în viața sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârșitul lor și chiar pe al său. Apoi a fost mângâiere pentru săraci și văduve, căci tot ceea ce a agonisit a împărțit cu milostivire întru faceri de bine.
Încă și azi mult ajutor și mare folos sufletesc dobândesc toți cei ce cu credință năzuiesc către acest smerit ales al Domnului.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Comentarii