O encomiastică oficială trufașă, jenantă, dureroasă și costisitoare (II)
(urmare din numărul trecut) După 25 de ani și mai bine de la acest dialog telefonic, pentru mine extrem de important și ziditor, cumpărând de la librăria „Sophia”, cartea de Poezie mistică ortodoxă, intitulată în chip inspirat „Întâlnire cu Dumnezeu”, a doamnei Lidia Stăniloae, aflu a nu știu câta oară ce adâncimi...

Citește mai mult

Și am plecat
„Ceea ce copiii, bătrânii cu mintea și nebunii pentru Domnul Hristos înțeleg cu ușurință, «înțelepții» acestei lumi nu pot înțelege nicicum!”. (Un simplu pelerin) Și am plecat Îmi era rușine că sunt om, Rușine mi-era… Și am vrut să fiu copac, Copac am vrut să fiu! N-ai să poți Mi-au spus copacii, Lăsându-se...

Citește mai mult

O encomiastică oficială trufașă, jenantă, dureroasă și costisitoare (I)
În cuvântul rostit la întronizare actualul Întâistătător, Daniel Ilie Ciobotea, cerea cu lacrimi în ochi ajutorul ierarhilor, preoților și credincioșilor întru slujirea Bisericii și mulțumea „și celor ce ne încurajează și celor ce ne critică, dacă totul este spre binele Bisericii. Când greșim, trebuie să ne pocăim, să...

Citește mai mult

Demnitatea Ortodoxiei
„Cine e nedrept, să nedreptățească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfințească încă. Iată, vin curând și plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui. Eu sunt Alfa și Omega, cel dintâi și cel de pe urmă, începutul...

Citește mai mult

Memoria luminii (V)
„Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii — se vor desființa; darul limbilor va înceta; știința se va sfârși. Pentru că în parte cunoaștem, în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce este desăvârșit, atunci ceea ce este în parte se va desființa… Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil; Dar...

Citește mai mult

Memoria luminii (IV)
Nu putem prevedea decât probabilități Poate că a sosit vremea ca teologii ortodocși autentici și rugătorii în duh și adevăr să vină în sprijinul oamenilor de știință contemporani, cu sinceritate, pricepere responsabilă și înțelegere luminată, învățându-i puterea rugăciunii lăuntrice neîncetate, iar savanții veritabili...

Citește mai mult

Memoria luminii (III)
O, OM, CE MARI RĂSPUNDERI AI Dar să ne reîntoarcem la granițele științei. „Oare până unde se vor retrage limitele imposibilului în toate domeniile științei? (…) Deși trebuie să recunoaștem, că nici după ce-am coborât, ca acum, treptele succesive ce duc „spre infinitul mic al vieții, și nici după ce am ajuns în...

Citește mai mult

Memoria luminii (II)
Universul nu conține nimic întâmplător Disecând fără milă materia și încăpățânându-ne să tăiem firul în patru, am sperat multă vreme că natura se compune dintr-un număr mic de «materiale», în căutarea cărora ne-am și avântat. Dar iată că, în ciuda așteptărilor noastre, evantaiul acestor «materiale» în loc să se...

Citește mai mult

Memoria luminii
Din clipa în care am primit îndemnul și binecuvântarea de a scrie o asemenea lucrare, am (re)simțit cu tărie trei simțăminte diferite, dar deopotrivă de adânci, în ordinea lor firească, uimire, bucurie și responsabilitate: uimire, fiindcă cineva s-a gândit că am putea noi, nepricepuții și nevrednicii, să fim de vreun...

Citește mai mult

Testamentul Sfântului Cuvios Vasile de la Mânăstirea Poiana Mărului
În anul mântuirii 2003, luna martie, ziua a cincea, la București, era dat un Tomos Sinodal de canonizare a Sfântului Cuvios Vasile de la Mânăstirea Poiana Mărului, semnat de toți membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, printre care și actualul întâistătător (adică tocmai cel ce-a iscălit al doilea...

Citește mai mult