Viața tot mai virtuală, mai „online”, este urmarea firească a unor alegeri și procese mai vechi. Oamenii trăiau deja destul de mult în virtual, în special în ultimul deceniu, numai că măsurile guvernamentale adoptate în perioada pandemiei i-a aruncat pur și simplu în acest mediu artificial. Diferența constă mai ales în faptul că accesul la lumea iluziilor (însă cu efecte reale și dureroase) se face preponderent dintre pereții apartamentului. Altfel, și când mergeau în voie pe stradă, prin parcuri, la școală, în restaurante, cei mai mulți tot conectați rămâneau la „prieteniile” trăite frenetic pe diverse rețele de socializare.
Care este însă legătura situației prezente cu raționalitatea? Este binecunoscut faptul că rațiunea are și ea propriile „păcate”. Nu este o idee nouă; de aceea rândurile de mai jos nu reprezintă decât o constatare, întărită pe zi ce trece de comportamentul uman luat atât individual cât și social. Să vedem unde și cum bogata rațiune ne duce la sărăcire sufletească. Ne va ajuta și o carte în acest sens.
Odată cu dezvoltarea societăților moderne, tot mai multe activități au devenit obiectul procedurilor științifice. Astăzi, tehnologia a ajuns să facă parte aproape din toate sectoarele vieții. Scopul tehnologiei este acela de a oferi cele mai eficiente mijloace pentru atingerea unor scopuri date. Așadar, când se afirmă că tehnologia reprezintă materializarea unor principii raționale, este luat în calcul conceptul de raționalitate formală sau instrumentală, nu cel de raționalitate valorică. Cu alte cuvinte, raționalitatea instrumentală privește aflarea celor mai bune mijloace pentru atingerea unor scopuri prestabilite, și nu înseși alegerea scopurilor respective.
În acest sens se poate afirma că în prezent viața este supusă mai mult ca niciodată procesului de raționalizare: prin aceea că acceptăm continuu noi tehnici științifice în majoritatea domeniilor vieții sociale. Efectele unei asemenea schimbări nu se lasă așteptate. Unul dintre ele este faptul că oamenii ajung să caute tot mai des soluții tehnice la problemele lor, în loc să se bazeze pe menținerea unor tipuri de atitudine morală. De exemplu, chestiunea controlului social nu mai este rezolvată prin intermediul virtuților care își au rădăcina în credința religioasă, ci prin apelul la metodele de control public. Acestea par să ducă într-un mod mai sigur la consecințe similare celor care erau cândva rezultatul practicării virtuților individuale: sistemele de supraveghere electronică și bazele de date, afirmă Bryan Wilson (Religia din perspectivă sociologică, Editura Trei, București, 2000), au înlocuit în mare măsură grija față de semeni și virtuțile adânc înrădăcinate precum cinstea, hărnicia, bunăvoința, responsabilitatea etc.
Omul contemporan nu este mai inteligent sau mai rațional decât strămoșii săi, însă el trăiește într-o lume care este supusă într-un grad din ce în ce mai ridicat unor controale raționale. Dintre ele fac parte obligația de a utiliza echipamente tehnice și supunerea la comenzi tehnice. A fi rațional înseamnă să ai reacții potrivite la stimulii moderni, iar acele reacții ajung să reprezinte un anume mod de comportament care îl înlocuiește pe cel determinat de reflexivitate, rațiune valorică. Noul comportament este similar aceluia pe care trebuie să îl adopte o persoană angajată în traficul auto. Aici, a fi rațional semnifică formarea unor reflexe numai în funcție de semnele de circulație; acțiunile nu se pot desfășura altfel, indiferent cât de urgente ar fi alte interese. „Faptul că învață să reacționeze rațional face pentru el inutilă asimilarea acelui tip de maniere sociale și a acelor îndemnuri religioase care-i spuneau individului: «Pune-i pe ceilalți înaintea ta», «Poartă-te cu ceilalți curtenitor și blând»” (ibidem, p. 56). Apariția și dezvoltarea aparatului birocratic reprezintă transpunerea unui model mecanic în domeniul relațiilor sociale.
Aceasta înseamnă că există o presiune din partea sistemului social contemporan, în sensul dezvoltării de noi tehnici și al îndepărtării de tipul de educație morală cultivată în trecut. Acceptând controlul tehnologic, individul învață să folosească o gândire riguroasă de tipul cauză-efect, apărând riscul de a o aplica tot mai mult și vieții sale personale, sau în domenii care nu se pretează acestei abordări. Rezultă că persoanele din lumea contemporană se confruntă cu pericolul diminuării discernământului în privința atitudinilor și criteriilor de judecată adecvate variatelor domenii ale vieții sociale și personale.
Explicația acestui fenomen constă în gradul foarte ridicat de complexitate și de stres, coroborate cu implementarea tehnologiei în aproape toate aspectele vieții. Cele două elemente acționează în sensul înlăturării atitudinii morale și religioase sau în sensul degradării lor la nivel de morală pragmatică și de superstiție. De asemenea, presiunea la care este supus zilnic individul în vederea utilizării rațiunii instrumentale poate avea ca efect apariția unui monopol al acestei rațiuni la nivelul personal de gândire, atitudine, comportament. Ideile sunt confirmate de numeroase studii privind neuroplasticitatea: activitățile pe care le realizăm frecvent ne modelează creierul. Obligați mereu să găsească soluții la scopuri prestabilite, mulți dintre oameni pot deveni incapabili să apeleze la gândirea reflexivă, valorică, aceea care pune problema înseși scopurilor pentru care se întreprinde ceva. Vechile virtuți pot să li se pară inutile în lumea hiperraționalizată, în sensul raționalității instrumentale.
Așadar, unele moduri de gândire prin excelență poetice, simbolice, morale sau estetice și care au un rol important în canalizarea emoțiilor sau în dezvoltarea profundă a eului, devin din ce în ce mai străine omului contemporan. Dar să vedem unde poate apărea pericolul. Acesta este legat de una dintre cele mai spinoase probleme ale vieții – injustiția. Deși nu este obligatoriu ca cineva să fie credincios pentru a fi moral, totuși există o importantă diferență între morala fundamentată printr-o raportare metafizică și aceea bazată doar pe educație. Diferența constă în faptul că prima oferă răspunsuri pe care cea de a doua nu le are, de aici și probabilitatea ridicată în cazul moralei axate pe valori religioase de a rezista în fața presiunilor și a traumelor vieții. Persoana educată să facă unele lucruri și să evite altele pur și simplu pentru că așa trebuie, pentru că așa este bine, atunci când se izbește de existența nedreptății sociale, este mult mai predispusă căderii într-o perspectivă relativistă privind morala. La ce bun regulile morale (de exemplu să nu fii corupt) când ele reprezintă – în condițiile vieții reale – o dovadă de comportament antieficient și poate chiar autodistructiv. În schimb, persoana educată în spiritul moralei religioase este conștientă de faptul că justiția absolută nu se realizează în această lume și tocmai de aceea este absolut necesar să fii drept. Omul credincios dă un sens metafizic la ceea ce se întâmplă și va accepta faptul că trebuie să rămână vertical, chiar dacă nedreptatea continuă să existe, sau dacă justiția perfectă nu se realizează (el este conștient de limitele lumii trecătoare).
Multiplicarea organizațiilor și a problemelor internaționale, globalizarea piețelor și a capitalului, consumerismul – fac astfel încât vechile forme religioase să nu își găsească locul, iar tradițiile strict locale să reprezinte ceva străin de modernitate. Preocupările religioase au în prezent un prestigiu scăzut și din cauza relativizării lor, ce poate fi pusă pe seama conștientizării marii diversități a mișcărilor religioase existente. De asemenea, judecățile moderne negative cu privire la eficiența religiei, în comparație cu alte instituții sociale având scopuri concrete, contribuie la desconsiderarea rolului său. În schimb, pentru că scopurile religiei sunt supramundane, iar eficacitatea mijloacelor reprezintă în parte un act de credință, există limite precise până la care pot fi introduse proceduri raționale.
De exemplu, diviziunea ierarhică a funcțiilor poate fi aplicată doar în cazul aspectelor exterioare, al celor organizatorice și politice ale sistemului religios. În schimb, atunci când este vorba despre cel mai important bun așteptat din partea religiei, adică mântuirea, raționalizarea rămâne neputincioasă. Aceasta pentru că scopul este supraempiric, dar și pentru că există o foarte mare unitate între scop și tot ceea ce este recomandat pentru atingerea sa: sfaturi, exerciții spirituale, fapte, atitudini etc. O altă barieră în calea adoptării procedurilor raționale în cazul principalelor preocupări religioase o reprezintă limbajul specific, adecvat unui orizont total diferit de cel tehnologic.
În societatea contemporană, religia se confruntă și cu o problemă previzibilă, privitoare la practica religioasă: cultul sau ritualul. Acestea au în mod necesar un caracter repetitiv, pentru că scopul lor este acela de a consolida și reactualiza în credincioși sentimentele de angajare și devoțiune, care la rândul lor îndeplinesc funcția de a le oferi oamenilor suport afectiv în depășirea obstacolelor. Însă, în lumea modernă, o mare parte din muncă se bazează pe rutină, de unde și tendința ca oamenii să caute în timpul liber divertisment și noutate. În plus, această tendință este amplificată de industria de divertisment, care se străduiește să fie o sursă neîntreruptă de senzațional, de distracții și de noutate. De aceea se și explică în parte promovarea de materiale care se adresează tot mai mult instinctelor biologice primare. În contextul descris, întâlnim așadar practica religioasă cu caracterul său intrinsec repetitiv, și, de cealaltă parte, ofertele comerciale de petrecere a timpului liber, promițându-le oamenilor „experiențe noi”.
Așa se explică de ce societățile contemporane funcționează făcând doar rareori apel la religie ca instituție socială. Secularizarea este un proces ale cărui cauze se găsesc nu doar în încercarea de rezolvare a diferendelor dintre puterea politică și cea religioasă, ci și în efectele raționalizării societății, tehnologia fiind o manifestare a acesteia.
Reducerea funcțiilor religiei, faptul că sistemul social nu mai caută legitimarea religioasă, nu înseamnă că modul de funcționare a societății contemporane s-a îmbunătățit. Datele care susțin această idee se referă la probleme personale și sociale precum: anonimatul birocrației; impersonalitatea relațiilor interumane; manipularea; lipsa de sens din cauza schimbărilor foarte rapide; „creșterea ratei criminalității, a vandalismului, a nevrozelor și a altor tulburări psihice, a divorțurilor, a diferitelor tipuri de adicție, fie că este vorba despre droguri, alcool sau jocuri de noroc, izolarea indivizilor, singurătatea și suicidul – toate acestea ne dau o idee despre punctele în care organizarea socială rațională pare să fi dat greș” (ibidem, p. 59).
Comentarii