CAPITOLUL X: Despre Îngerul cel învăluit într-un nor, avînd pe cap un curcubeu, care a vestit dinainte sfîrșitul
Stih 1: Și am văzut alt Înger puternic, pogorîndu-se din cer învăluit într-un nor; și pe capul lui era curcubeul, iar fața lui strălucea ca soarele și picioarele lui erau ca stîlpii de foc.
„Norul”, „curcubeul” și „soarele” arată lumina Sfîntului Înger, cea asemenea cu aceste stihii. Astfel, se arată firea îngerească cea cerească și felurită întru bunătăți, și luminată și știința ei. Iar „stîlpii de foc” însemnează groaza și munca asupra celor ce săvîrșesc rele, adică asupra celor ce tîlhăresc pe pămînt și a celor ce ucid pe mare. De aceea are piciorul cel drept peste mare, iar peste pămînt pe cel stîng, arătînd prin aceasta munca celor fără de lege.
[„Așezarea lui cu picioarele pe mare și pe pămînt — adaugă Sfințitul Averchie — arată stăpînirea asupra stihiilor lumii pămîntești.”]
Stihurile 2, 3: Și în mînă avea o carte mică, deschisă. Și a pus piciorul lui cel drept pe mare, iar pe cel stîng pe pămînt. Și a strigat cu glas puternic, precum răcnește leul. Iar cînd a strigat, cele șapte tunete au slobozit glasurile lor.
Cartea cea mică mi se pare a cuprinde numele și faptele celor ce sînt prea-răi, care au tîlhărit pe pămînt și ale celor ce au făcut necurății și au ucis pe mare, a căror muncă o arată Îngerul, întinzindu-și picioarele ca niște aripi de foc pe pămînt și pe mare. Iar glasul Îngerului, cel asemenea cu răcnirea leului, arată spaima și groaza lui de nesuferit, a căror mărturie e Daniil (capitolul 10). Iar prin cele „șapte tunete” socotim că se înțeleg șapte glasuri grăite de un Înger sau sînt ale celor șapte Sfinți Îngeri care au trîmbițat pentru cele viitoare. Și acești Îngeri se trec după Îngerul cel mai înalt, și de acolo iau pricină și bun prilej de a prooroci, după buna lor rînduială, cum zice dumnezeiescul Dionisie1.
[La acestea, cuviosul Averchie adaugă: „Unii socotesc că acestea sînt șapte perioade din istoria omenirii: 1) biruința Creștinismului asupra păgînismului; 2) marea migrație de popoare și căderea Împărăției Romane, în locul căreia s-au ridicat noile stăpîniri creștine; 3) nașterea Islamului și năruirea Împărăției Bizantine; 4) răstimpul cruciadelor; 5) împuținarea credinței în Bizanțul deja supus Islamului și în vechea Romă, unde domnea duhul papistaș, care a avut drept urmare apariția apostaziei în Biserică prin mijlocirea Reformei; 6) revoluțiile și așezarea pretutindeni în lume a anarhiei sociale, din care va ieși «fiul pierzării», Antihristul; 7) refacerea «Împărăției Romane» — adică a noii împărății a toată lumea, avindu-l drept cap pe Antihrist — și sfârșitul lumii.”]
Stih 4: Și, cînd au vorbit cele șapte tunete, voiam să scriu, dar am auzit uh glas care zicea din cer: „Pecetluiește cele ce grăit cele șapte tunete și nu le scrie!”
„Pecetluiește cele ce au grăit cele șapte tunete și nu le scrie!”/ Prin zicerea aceasta, se arată că cele grăite sînt neștiute și că nu se vor cunoaște decît numai după dovedirea și plinirea lucrurilor. De aici, Evanghelistul a învățat să însemneze numai glasurile tunetelor, iar tălmăcirea și știința cea arătată s-o ascundă pînă la vremea plinirii. Niște cuvinte de acestea, pecetluite și ascunse, a învățat cîndva și Daniil2.
Stihurile 5, 6: Iar Îngerul pe care l-am văzut stînd pe mare și pe pămînt și-a ridicat mîna dreaptă către cer și s-a jurat pe Cel care este viu în vecii vecilor — Care a făcut cerul, și pămîntul, și cele ce sînt pe pămînt, și marea și cele ce sînt în mare — că timp nu va mai fi.
„Și Îngerul s-a jurat pe Dumnezeul cel viu (…)”/ Dumnezeu, neavînd pe nimeni mai mare pe care S-ar putea jura, Se jură pe Sine Însuși3. Și zic că Îngerul se jură că nu va mai fi vreme din pricina necredinței noastre. Și vorbește fie de veacul viitor, în care nu va mai fi vreme măsurată cu soarele, fie zice că vremea pînă la plinirea glasului celui de-al șaptelea Înger nu va fi prea lungă.
Stih 7: Ci, în zilele cînd va grăi al șaptelea Înger — cînd va fi să trîmbițeze — atunci săvîrșită este taina lui Dumnezeu, precum bine a vestit robilor Săi, Proorocilor.
Mi se pare că aici însemnează cum — după trecerea a șapte veacuri, în zilele veacului al șaptelea, ce se arată prin a șaptea trîmbiță — se vor plini desăvîrșit cele spuse de sfinții Prooroci. Și numește împlinirea acestor lucruri „bună-vestire”, pentru odihna cea vestită sfinților.
Capitolul XI
Stihurile 1, 2: Apoi, mi-a dat o trestie, asemenea unui toiag, zicînd: „Scoală-te și măsoară biserica lui Dumnezeu, și jertfelnicul și pe cei care se închină în el! Iar curtea cea dinafară a bisericii scoate-o din socoteală și n-o măsura, pentru că a fost dată păgînilor, care vor călca în picioare cetatea sfîntă patruzeci și două de luni.
Prin „trestia” dată lui, zicîndu-i-se: „Scoală-te și măsoară biserica lui Dumnezeu”, arată că aceasta se măsoară prin mintea îngerească și prin limpezimea conștiinței. […]
Se cade să știm că alții au înțeles că „biserica lui Dumnezeu” ar fi Legea veche, iar „curtea dinafară” Legea cea nouă, care, pentru mulțimea celor ce se mîntuiesc în ea, este fără de măsură, iar prin cele „42 de luni” ei zic că se închipuie scurtarea vremii care cuprinde tainele legii celei noi pînă la a doua venite a lui Hristos. Însă noi socotim că „Biserică” se numește casa Dumnezeului celui viu, în care noi Îi aducem lui Dumnezeu jertfa cea cuvîntătoare. Iar prin „curtea dinafară” socotim că se înțeleg neamurile' necredincioase și Evreii, și de aceea este nevrednică a se măsura de către Înger, pentru necurăția acestora. Căci Domnul i-a cunoscut pe cei ce sînt ai Lui, iar pe cei fără de lege Cel ce le știe pe toate zice că nu-i cunoaște, căci nu vrea să mai ispitească scornirile lor. Și socotesc că cele 42 de luni cât va fi călcată cetatea sfîntă, adică Ierusalimul cel Nou sau Biserica Sobornicească, de către păgîni, închipuie că pe vremea lui Antihrist credincioșii și cei aleși vor fi călcați și prigoniți trei ani și jumătate.
Stihurile 3, 4: Și voi da putere celor doi martori ai mei și vor prooroci, îmbrăcați în sac, o mie și două sute șaizeci de zile. Aceștia sînt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pămîntului.
Prin acești „doi martori”, mulți dascăli i-au înțeles pe Ilie și pe Enoh, căci ei vor lua vreme de la Dumnezeu să proorocească la sfîrșitul lumii timp de trei ani și jumătate, fiecare an socotindu-se de 360 de zile. Iar prin îmbrăcarea în sac, arată tînguirea și, multa plîngere pentru cei călcați și amăgiți de înșelarea lui Antihrist. Pe aceștia, Zaharia Proorocul (capitolul 4) i-a asemănat cu doi măslini și cu două sfeșnice, pentru că ei aduc hrana lumii celei înțelegătoare, prin untdelemnul faptelor bune plăcute lui Dumnezeu.
Stihurile 5, 6: Și, dacă voiește cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor și-i mistuie pe vrăjmașii lor; deci, dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela va trebui ucis. Aceștia au putere să încuie cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, și putere au peste ape să le schimbe în sînge și să bată pămîntul cu orice fel de bătaie, ori de cite ori vor voi.
„Și de va vrea cineva să le facă rău (…)” / O, minunară bunătate și facere de bine a lui Dumnezeu! — fiindcă El aduce leacul întocmai potrivit cu rana. Căci — așa cum hristosul cel mincinos (Antihrist) va lua roată puterea diavolului și va fi cel mai slăvit dintre toți vrăjitorii și fermecătorii, întru toate semnele și minunile cele mincinoase — tot astfel Dumnezeu îi va înarma pe sfinții aceștia doi cu puterea adevăratelor semne și minuni, care, prin adevăr și lumină, vor vădi minciuna și întunericul, adică îi vor întoarce pe cei rătăciți cu cuvintul învățăturii sau cu bătăile muncilor: nu vor da ploaie, îi vor bate cu foc și cu schimbarea stihiilor și cu alte semne. Iar pe amăgitorul (Antihrist) îl vor face cunoscut și acesta nu-l va putea vătăma pînă nu-și vor împlini proorocia.
[„Foc iese din gura lor și-i mistuie pe vrăjmașii lor (…)”/ La aceasta, Sfîntul Ambrozie zice așa: „Din gura lor, iese foc și-i nimicește pe vrăjmași, căci Duhhul Sfânt vorbește prin gura sfinților (Matei 10:20)4.”]
Stihurile 7, 8: Iar cînd vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adînc va face război cu ei, și-i va birui și-i va omorî. Și trupurile lor vor zăcea pe ulițele cetății celei mari, care se cheamă duhovnicește „Sodoma” și „Egipt”, unde a fost răstignit și Domnul lor.
Despre mărturie, spune că va fi făcută pentru întoarcerea celor înșelați de „fiară”, adică de Antihrist, care va ieși din locuri întunecoase și din prăpăstiile pămîntului (acolo unde este diavolul osîndit la muncă). [Fiara] îi va omori pe Ilie și pe Enoh după slobozenia lui Dumnezeu și le va lăsa trupurile neîngropate în Ierusalimul cel vechi și răzvrătit, unde a pătimit și Iisus Hristos. Pentru că Antihristul aici își va pune scaunul împărătesc, după asemănarea lui David. Căci David L-a avut ca urmaș după trup pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, ca prin aceasta să se arate că Hristos este Cel care împlinește cuvîntul proorociei, precum zice: „Ridica-voi cortul lui David cel căzut și cele surpate ale lui iarăși le voi zidi” (Amos 9:11)5. Iar Iudeii cei amăgiți vor tîlcui aceasta pentru venirea Antihristului6.
Stihurile 9, 10: Și din noroade, din seminții, din limbi și din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile și jumătate și nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormînt. Iar locuitorii de pe pămînt se vor bucura de moartea lor, și vor fi în veselie și își vor trimite daruri unul altuia, pentru că acești doi prooroci i-au chinuit pe locuitorii de pe pământ.
„Și din noroade, din seminții, din limbi și din neamuri vor privi (…)” Zice: Cei odată stăpîniți de minunile mincinoase ale lui Antihrist — care și-au scris în inimile lor numele cel urît de Dumnezeu al lui Antihrist, care nu se mai șterge, ori Evrei, ori păgîni — aceștia nu vor lăsa să fie îngropate sfintele trupuri ale celor doi, bucuroși că au scăpat de bătăile primite de la ei. Și se vor veseli pentru această întoarcere [a lucrurilor] (Psalm 12:6), neaducîndu-și aminte că „pe care-l iubește, Dumnezeu îl ceartă; și-l bate pe tot fiul pe care-l primește” (Pilde 3:11, 12; Evrei 12:67). Și cu zăbale și cu frîu îi va înfrîna pe cei amăgiți prin lucrarea lui Antihrist, ca măcar prin silă să se întoarcă la calea cea dreaptă.
Însă nouă ni se cade să ne rugăm Domnului, zicînd așa: Bine este nouă că ne-ai smerit, ca să ne învățăm îndreptările Tale, și întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mîntuirii noastre, întoarce mînia Ta de la noi! Să nu intri la judecată cu robii Tăi!8 Căci, fiind judecați de Tine, Stăpîne iubitorule de oameni, „sîntem certați ca să nu ne osîndim odată cu lumea” (1 Corinteni 11:32)9. Pentru puține munci, să scăpăm de munca cea veșnică, fiindcă bogat ești întru îndutări, Hristoase Dumnezeul nostru, și Ție ți se cuvine toată mulțumirea, mărirea, cinstea și închinăciunea, împreună și Tatălui și Duhului celui de viață făcător, acum, și pururea și în vecii vecilor! Amin!
Stihurile 11, 12: Însă, după cele trei zile și jumătate, duh de viață de la Dumnezeu a intrat în ei, și au stat pe picioarele lor și frică mare a căzut peste cei care se uitau la ei. Și din cer au auzit glas puternic, zicîndu-le: „Suiți-vă aici!” Și s-au suit la cer, în nori, și au privit la ei dușmanii lor.
După trei zile și jumătate, zile întocmai la număr cu anii proorociilor, în care au zăcut morți, zice că iar se vor scula și se vor sui la cer în carul Stăpînului, pe nori, frică și groază făcînduli-se celor ce-i vor vedea.
Stihurile 13, 14: Și în ceasul acela s-a făcut cutremur mare, și a zecea parte din cetate s-a prăbușit și au pierit în cutremur șapte mii de oameni, iar ceilalți s-au înfricoșat și au dat slavă Dumnezeului cerului. Al doilea „vai! a trecut; al treilea „vai”, iată, vine degrabă.
„Și în ceasul acela s-a făcut cutremur mare (…)”/ Mi se pare că acestea vor fi cu adevărat văzute atunci, dar socotesc că arată și schimbarea duhovnicească a celor ce se vor clăti spre lucrul cel stătător și tare. Iar prin „a zecea parte din cetate” care va cădea se înțelege căderea păgînătății, a celor ce nu vor învăța nici din răpirea la cer a acelora, iar ceilalți sînt cei ce se vor mîntui peste puțină vreme. Iar cei „șapte mii” uciși arată că cei ce s-au lipit de cele șapte veacuri ale vieții de acum și nu mai așteaptă veacul al optulea, al învierii, se vor omorî cu moarte veșnică. Sau poate că „șapte mii” vor fi din iudeii ce se vor supune și-l vor crede pe Antihrist.
„(…) s-au înfricoșat și au dat mărire Dumnezeului ceresc”/ După ce necredincioșii se vor munci și mucenicii lui Hristos se vor proslăvi, cei vrednici de mântuire vor da slavă lui Dumnezeu. „Al doilea «vai» a trecut (…)”/ După al doilea „vai”, vine al treilea, care e vestit de a șaptea trîmbiță.
Despre a șaptea trîmbiță și despre sfinții ce-L vor lăuda pe Dumnezeu pentru judecata cea viitoare
Stihurile 15-18: Și a trîmbițat al șaptelea Înger, și s-au pornit în cer glasuri puternice care ziceau: „Împărăția lumii a ajuns a Domnului nostru și a Hristosului Său, și va împărați în vecii vecilor!” Și cei douăzeci și patru de bătrîni care șed înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor au căzut cu fețele la pămînt și s-au închinat lui Dumnezeu, zicînd: „Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeule Atotțiitorule — Cel care ești, și Cel care erai și Cel care vii — că ai luat puterea Ta cea mare și ai început să împărățești. Și păgînii s-au întărîtat, dar a venit mînia LTa și vremea ca cei morți să fie judecați și să-i răsplătești pe robii Tăi — pe prooroci, și pe sfinți și pe cei care se tem de numele Tău, pe cei mici și pe cei mari — și să-i prăpădești pe cei care prăpădesc pămîntul."
Aici, iarăși se spune că Îngerii și cei care au trăit ca Îngerii Îi vor aduce mulțumire lui Hristos-Dumnezeu pentru că din dragoste pentru noi a binevoit a primi ca om împărăția pe care după dumnezeire a stăpînit-o de la început. „Și păgînii s-au întărîtat (…)”/ Neamurile păgîne s-au mîniat de aceasta ca și cum ar fi o învățătură nouă și străină. Iar Dumnezeu, răbdînd mult, mai pe urmă a adus muncă asupra lor, și de aceea zice: „(…) dar a venit mînia Ta”.
„(…) vremea ca cei morți să fie judecați (…)”/ Arată vremea învierii și a judecății morților, cînd fiecăruia i se vor da răsplătiri după fapte și după vrednicie. Iar prin „prooroci”, prin „sfinți” și prin „cei ce se tem de Dumnezeu” se arată trei cete care aduc roadă unii o sută, alții șaizeci și alții treizeci (Matei 13:23). Iar Apostolii au dobîndit soarta cea dintîi și șed pe 12 scaune. Iar „mici și mari” socotim că îi numește pe sfinții mai mici și pe cei care i-au întrecut. Sau, „mici” îi numește pe păcătoșii cei defăimați, iar „mari” pe cei drepți.
Despre prigoanele cele dintîi împotriva Bisericii și despre cei ce vor fi pe Pt lîngă Antihrist
Stih 19: Și s-a deschis biserica lui Dumnezeu cea din cer, și s-a văzut în biserică chivotul legămîntului Său; și au fost fulgere, și vuiete, și tunete, și cutremur și grindină mare.
Prin deschiderea cerului și vederea chivotului, se arată descoperirea bunătăților gătite sfinților, bunătăți care — după Apostolul Pavel — sînt ascunse toate în Hristos, „în Care locuiește trupește toată deplinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2:9)10. Iar cînd acestea se vor descoperi, asupra celor necredincioși, a celor fără de lege, vor veni glasuri groaznice, fulgere și grindină. Iar „cutremurul” arată schimbarea acestei lumi și închipuie munca gheenei.
Note
1 Vezi în Despre ierarhia grecească
2 „Iar tu, Daniile, ține ascunse cuvintele și pecetluiește cartea pînă la sfîrșitul vremii” (Daniil 12:4)
3 Astfel, Dumnezeu - cînd i-a dat făgăduință lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare pe care să Se jure - S-a jurat asupra Sa” (Evrei 6:13)
4 Căci zice Domnul:„Fiindcă nu voi sînteți aceia care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este Cel care grăiește întru voi.
5 Căci Biserica cea veche era căzută într-adevăr, precum vedem nu numai în Evanghelii, dar în toată Sfînta Scriptură a Vechiului Testament. Astfel, cine citește cărțile Cronicilor sau pe ale Împăraților vede că Evreii au fost în cea mai mare parte a vremii idolatri, avînd, pe lingă biserica lui Dumnezeu din Ierusalim, și jertfelnice și capiști păgînești așezate pe așa-zisele „locuri înalte” pe dealuri și munți. Din cînd în cînd, cîte un împărat bine-credincios (au fost doar cîțiva) nimicea aceste așezăminte și oprea pentru o vreme închinarea idolească. Așa a fost acel Iosia (vezi Cartea a patra a Împăraților, capitolele 22, 23, și Cartea a doua a Cronicilor capitolele 34, 35). Iar apoi așezămintele Satanei răsăreau din nou, surpînd în inima Evreilor credința în Dumnezeul cel viu, Acela care era cu ei în fiecare clipă. Fiindcă ei au rămas legați pururea, pînă azi, de păgînismul egiptean (la care s-a adăugat apoi acela babilonian), „Egiptul find încununat de demult cu stăpînirea păgînătății”, după cum zice Teodorit, care tîlcuiește stihul „întru Tine m-am întări din pîntece, din mitrasul maicii mele Tu ești acoperitorul meu” (Psalmul 70:6) așa: „«Naștere» și prăsire numește ieșirea din Egipt. Și Dumnezeul tuturor ne învață aceasta, prin prea-dumnezeiescul Iezechiil, cînd mustră păgînătatea Ierusalimului și zice: «Tatăl tău este Amoreu, iar mumă-ta Heteancă», adăugînd: «În ziua în care te-ai născut, buricul tău nu s-a tăiat, și cu sare nu te-ai sărat și cu apă nu te-ai spălat spre mîntuire.» Căci - de vreme ce buricul este ca o rădăcină pruncului, căci prin acela se crește și se hrănește, iar Israil avea sădită întru sine păgînătatea Egiptenilor și după ieșirea din Egipt - după cuviință a zis: Nu ți s-a tăiat buricul, căci tot din pîntecele maicii [păgînătatea egipteană, n. m] tragi hrana, și petreci întru meșteșugirile mai dinainte” (în tîlcuirea Psalmilor)
6 Așadar, Antihristul își va întemeia împărăția la Ierusalim, dîndu-se drept Mesia cel înainte-vestit de Prooroci
7 Căci „este cu neputință — zice Teofilact - a-l afla lipsit de necazuri și ispite pe vreunul din cei pe care îi iubește Dumnezeu și îi are de fii. […] Deci să nu socotești tu — o Creștine! — că bătaia fiului e ca o cercare și o plată a răutății, „ci ca o pedeapsă și o întreagă-înțelepțire părintească. Așadar zice: Pe care îl primește și pe care îl are al Său mai mult decît pe toți ceilalți, pe acela Dumnezeu îl pedepsește.
8 „Și să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu!” (Psalm 142:2)
9 „Pe noi, Creștinii, Dumnezeu nu ne ceartă cu nemilostivire și cu urgie, ci ne pedepsește aici, ca să ne miluiască acolo. Căci — zice — aici sîntem pedepsiți de Dumnezeu, adică ne înțelepțim ca de către un tată, și nu ne muncim, «ca să nu fim osîndiți împreună cu lumea», adică pentru a nu ne munci acolo veșnic, împreună cu necredincioșii și păginii. Căci Creștinii, fiind iubiți lui Dumnezeu, cei mai mulți primesc pedeapsa pentru păcatele lor aici, dacă nu vor face păcate mari și de nevindecat” (Sfințitul Teofilact, în tîlcuirea epistolelor lui Pavel)
10 Prin urmare, așa cum L-ați primit pe Hristos Iisus Domnul, așa să umblați întru El, înrădăcinați și zidiți find într-Însul, întăriți în credință așa cum ați învățat-o și prisosind în ea cu mulțumire. Luați aminte ca nu cumva cineva să facă din voi o pradă prin filosofie și prin deșartă înșelăciune din predania omenească după stihiile lumii și nu după Hristos. Căci întru El locuiește trupește toată deplinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2:5-9).
Comentarii