AXA AXA

Protocoalele înțelepților Sionului
(text integral tradus de Ionel Moța)

Scris de Ionel I. Moța Publicat la 1 August 2010 se citește în 111 minute Sabia de FocAXA ANUL III
Protocoalele înțelepților Sionului

Cuprins:

CAPITOLUL I

Dreptul e în forță. Libertatea e o idee. Liberalismul. Aurul. Credința. Autonomia. Despotismul capitalului. Dușmanul din lăuntru. Mulțimea. Anarhia. Politica și Morala. Dreptul celui mai tare. Puterea jidovească francmasonică nu poate fi învinsă. Scopul scuză mijloacele. Mulțimea e oarbă. Alfabetul politic. Neînțelegerile dintre partide. Forma de guvernământ care vă conduce mai bine la țelul vostru, e autocrația. Băuturile. Clasicismul. Desfrânarea. Principiul și regulile de guvernământ jidovești și francmasonice. Teroarea. Libertatea, Egalitatea, Fraternitatea. Principiul guvernământului dinastic. Privilegiile nimicite ale aristocrației creștinilor. Noua aristocrație. Calcul psihologic. Abstracția libertății. Amovibilitatea reprezentanților poporului.

Să lăsăm la o parte vorbele goale; să cercetăm fiecare idee în sine, să luminăm situația prin comparații și deducții. Eu vă voi arăta deci sistemul nostru, din punctul vostru de vedere și din acela al creștinilor.

Trebuie să avem în vedere, că oamenii care au instincte și porniri rele, sunt mai numeroși decât aceia care au instincte bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernându-i pe oameni prin violență și teroare, nu prin discuții academice. Fiecare om e însetat de putere, fiecare ar voi să se facă dictator, dacă ar putea; în același timp sunt puțini cei care n-ar fi gata să jertfească bunurile tuturora, pentru a-și atinge propriul lor bine.

Ce lucru a ținut în frâu fiarele sălbatice care se numesc oameni? Ce i-a călăuzit până acum? La începutul orânduirii sociale ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, apoi, mai târziu, s-au supus legii, care nu e decât aceeași putere, dar mascată. De aici ajungem la concluzia că, după legea naturii, dreptul e în forță, în putere.

Libertatea politică e o idee, un gând, iar nu un fapt. Trebuie știut cum să se aplice această idee, când e nevoie să fie atrase masele populare, prin cursa unei idei, în jurul unui anumit partid, dacă acest partid are de gând să zdrobească pe cel care e la putere. Problema aceasta devine ușoară dacă potrivnicul își deține puterea de la ideea de libertate – de la ceea ce se numește liberalism -și dacă își jertfește ceva din putere pentru această idee. Și atunci, iată în ce va consta izbânda teoriei noastre: frânele slobozite ale puterii sunt îndată luate în mână de către alții, în puterea legii de viață (deoarece forța oarbă a poporului nu poate rămânea o singură zi fără călăuză, iar noul guvern nu face altceva decât să ocupe locul celui vechi, slăbit de liberalism).

În zilele noastre puterea aurului a înlocuit-o pe aceea a guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credința. Ideea de libertate e irealizabilă, deoarece nimeni nu știe să se folosească de ea într-o măsură dreaptă. E îndeajuns să fie lăsat poporul să se guverneze câtva timp singur, pentru ca această autonomie să se transforme îndată în destrăbălare. Iar din clipa aceea se nasc dezbinări care se transformă foarte repede în lupte sociale, în care statele se mistuie și unde mărimea lor se preface în cenușă.

Fie că statul se istovește în propriile lui frământări, fie că certurile sale lăuntrice îl aduc în starea de a fi la bunul plac al dușmanilor din afară, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut și fără scăpare: el e în stăpânirea noastră. Despotismul (puterea) capitalului, care e în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui stat ca o luntre de scăpare, de care e silit, vrând-nevrând, să se agațe, pentru a nu se îneca.

Pe aceia, pe care sufletul lor simțitor i-ar face să considere de netrebnice aceste gânduri, i-aș întreba: dacă un stat are doi dușmani -și dacă îi este îngăduit să întrebuințeze împotriva unuia dintre ei, dușmanul din afară, toate mijloacele de luptă, ca de pildă: de a nu-i aduce la cunoștință planurile de atac și de apărare, de a-l surprinde noaptea sau cu puteri mai mari, fără ca toate acestea să fie privite ca imorale – de ce, aceleași măsuri, întrebuințate împotriva unui dușman și mai rău, care ar dărâma ordinea socială și proprietatea, ar fi privite ca neîngăduite și imorale?

O minte bine cumpănită poate oare nădăjdui să cârmuiască cu folos gloatele prin îndemnuri cuminți sau prin convingere, atunci când calea e deschisă contrazicerii, fie ea chiar nesocotită, dar totuși ademenitoare pentru poporul care înțelege totul numai ușurel, la suprafață? Oamenii, fie că fac parte din pătura de jos, fie că nu, sunt cârmuiți numai de micile lor patimi, de credințele deșarte, de obiceiurile, de tradițiile și teoriile lor sentimentale: sunt robi ai împărțirii în partide care se împotrivesc înțelegerii celei mai cuminți. Orice hotărâre a mulțimii atârnă de o majoritate întâmplătoare, sau, cel puțin, superficială; fără a cunoaște tainele politice, mulțimea ia hotărâri fără rost; un fel de anarhie sapă pe dedesubt guvernământul.

Politica n-are nici o legătură cu morala. Guvernul care se lasă condus de morală, nu e politic și prin urmare puterea lui e șubredă. Acela care vrea să domnească, trebuie să se folosească de viclenie și fățărnicie. Marile însușiri ale poporului – sinceritatea și cinstea – sunt defecte pentru politică, pentru că ele doboară regi și tronuri mai ușor decât dușmanul cel mai puternic. Aceste însușiri trebuie să le lăsăm regatelor creștine, noi nu trebuie în nici un caz să le luăm de călăuză.

Scopul nostru e să avem în mână puterea. Cuvântul „drept” e o idee abstractă pe care nimic n-o îndreptățește. Acest cuvânt nu înseninează decât atâta: „Dă-mi ceea ce vreau, pentru ca să pot dovedi că sunt mai tare decât tine”. Unde începe și unde se sfârșește dreptul?

Într-un stat unde puterea e rău organizată, unde legile de guvernare au devenit vagi și ușor de ocolit, în urma drepturilor nenumărate întemeiate de liberalism, eu socotesc că e un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor orânduielilor și a tuturor regulilor stabilite, și să le răstorn; să pun mâna pe legi, să clădesc din nou toate așezămintele și să mă fac stăpânul celor ce mi-au predat mie drepturile pe care le dăduse forța lor și de care s-au lepădat de bună voie, din liberalism…

Din pricina slăbiciunii de astăzi a tuturor puterilor, stăpânirea noastră va fi mai trainică decât oricare alta, pentru că ea nu va putea fi înfrântă, până în clipa când se va fi înrădăcinat atât de bine, încât nici un șiretlic nu o va mai putea dărâma…

Din răul trecător pe care suntem siliți să-l facem acum, se va naște binele unui guvern neclintit, care va restabili mersul regulat al mecanismului existenței naționale, tulburat de liberalism. Rezultatul îndreptățește mijloacele. Să ne îndreptăm luarea aminte, în planurile noastre, mai puțin asupra celor bune și morale, decât asupra celor trebuincioase și folositoare.

Avem înaintea noastră un plan, în care e trasă în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor veacuri.

Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să ținem seamă de lașitatea, de nemernicia, nestatornicia mulțimii, de neputința ei de a înțelege și a cumpăni împrejurările propriei sale vieți și ale bunăstării sale. Trebuie să înțelegem că puterea mulțimii e oarbă, nesăbuită, și nu gândește, ci ascultă la dreapta și la stânga. Un orb nu poate călăuzi pe un alt orb fără ca să-l ducă la prăpastie; tot astfel membrii mulțimii ieșiți din popor, oricât li-ar fi spiritul de genial – nu pot pretinde să conducă poporul, fără a-l pierde în întregime, din pricină că nu înțeleg nimic din politică.

Numai un individ pregătit încă din copilărie pentru autocrație, poate cunoaște graiul politicii și realitatea ei. Un popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridicați din sânul său, se ruinează prin certurile partidelor ațâțate de setea de putere și prin dezordinile care se nasc de aci. E oare cu putință ca gloatele populare să judece liniștit, fără dușmănii lăuntrice, să conducă afacerile țării, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ele apăra împotriva dușmanilor din afară?

Nu, e cu neputință! Un plan împărțit în atâtea capete câte are mulțimea, își pierde unitatea; devine neînțeles și fără putința de a fi înfăptuit.

Numai un autocrat (un singur stăpân atotputernic) poate alcătui planuri mari și limpezi, poate așeza la locul său fiecare lucru, în mecanismul mașinii guvernamentale. Să recunoaștem deci, că un guvern folositor țării și în stare să-și atingă scopul propus, trebuie să fie strâns în mâinile unui singur individ responsabil. În despotismul absolut civilizația nu poate exista; ea nu e opera gloatelor, ci a conducătorului lor, oricare ar fi el. Mulțimea e un barbar, care își arată barbaria la orice prilej, îndată ce gloata apucă în mâini libertatea, ea o transformă foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai înaltă a barbariei.

Închipuiți-vă dobitoacele acelea îmbătate cu alcool, năucite de vin, cărora li s-ar da dreptul de a bea fără măsură, în același timp în care li s-ar da libertatea… Noi nu putem îngădui ca ai noștri să decadă până la o asemenea treaptă. Popoarele creștine sunt îndobitocite de băutură; tinerețea le e înjosită de studiile clasice și de desfrânarea precoce la care i-au împins agenții noștri – profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi negustorii noștri și femeile noastre din localurile de petrecere ale creștinilor. În rândurile acestor din urmă eu număr și pe așa zisele „femei din lumea bună”, care imită de bunăvoie luxul și desfrânarea celor dintâi.

Cuvântul nostru de ordine e: puterea și fățărnicia. Singură puterea poate învinge în politică, mai ales când e ascunsă în talentele trebuincioase oamenilor de stat. Violența trebuie să fie un principiu, viclenia și fățărnicia o regulă, pentru guvernele care nu vor să-și predea coroana în mâinile agenților unei noi puteri. Acest rău e singurul mijloc de a ajunge la scop, la bine. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim înaintea mituirii, înșelătoriei și a trădării, ori de câte ori ne pot ele servi atingerea scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a șovăi, dacă poți obține cu acest mijloc supunerea și puterea.

Statul nostru, în această cucerire pașnică, are dreptul să înlocuiască grozăviile războiului prin condamnări la moarte mai puțin văzute și mai folositoare, necesare pentru a întreținea teroarea aceasta care face popoarele să asculte orbește. O neînduplecare dreaptă dar strașnică, e cel mai mare susținător al puterii unui stat; prin urmare nu e numai în folosul nostru, dar e chiar de datoria noastră, să ne ținem de acest program al violenței și fățărniciei. O asemenea doctrină bazată pe calcul, e tot atât de folositoare cât și mijloacele pe care le întrebuințează. Prin urmare, nu numai prin aceste mijloace, dar și prin această doctrină a neînduplecării, vom învinge și vom robi guvernului nostru suprem toate celelalte guverne. Va fi îndeajuns să se știe că suntem neînduplecați, pentru ca orice nesupunere să înceteze. Noi, cei dintâi, și încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: Libertate, Egalitate, Fraternitate, cuvinte repetate pe urmă de atâtea ori de către papagali inconștienți, care, atrași din toate părțile de această momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii și adevărata libertate individuală, altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulțimii. Oameni care s-au crezut inteligenți, nu au știut să descurce înțelesul ascuns al acestor cuvinte, nu au văzut că se contraziceau, nu au văzut că nu există egalitate în natură, că nu poate să existe libertate, că natura ea însăși a creat inegalitatea spiritelor, a caracterelor și a inteligențelor, atât de mult supuse legilor ei; acești oameni nu au înțeles că mulțimea e o putere oarbă; că parveniții pe care și-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai puțin orbi în politică decât ea însăși; că inițiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce mulțimea neinițiaților, fie chiar plini de geniu, nu înțeleg nimic din politică. Toate aceste gânduri nu le-au venit în minte creștinilor; totuși pe aceasta se întemeia principiul guvernământului dinastic; tatăl, Domnitorul, transmitea fiului său secretele politicii, necunoscute în afară de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni să nu le poată trăda. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevăratelor principii ale politicii, se pierdu. Izbânda operei noastre se mări prin aceasta.

Totuși, în largul lumii, cuvintele Libertate, Egalitate, Frățietate, adauseră la rândurile noastre, prin mijlocirea agenților noștri orbi, legiuni întregi de creștini care ne purtară cu însuflețire steagurile. Și totuși aceste cuvinte erau niște viermi care rodeau bunăstarea tuturor nejidanilor, spulberând pretutindeni pacea, liniștea, solidaritatea, săpând pe dedesubt toate așezămintele statelor. Veți vedea din cele ce urmează că aceasta ne-a folosit numai nouă; acest lucru ne dădu, între altele, putința de a obține cheia cea mai importantă, sau mai bine zis de a desființa privilegiile pe care era întemeiată aristocrația creștinilor și singurul mijloc de apărare ce-l au împotriva noastră popoarele și națiunile. Pe dărâmăturile aristocrației naturale și ereditare, noi ne-am ridicat aristocrația noastră, a inteligenții și a banului. Am luat drept bază a acestei noi aristocrații, bogăția, care depinde de noi, și știința, care e îndrumată de înțelepții noștri.

Izbânda noastră mai fu încă ușurată prin faptul că, în legăturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am știut întotdeauna să atingem corzile cele mai simțitoare ale sufletului omenesc: socoteala13, lăcomia, neîndestularea lipsurilor materiale, fiecare dintre aceste slăbiciuni omenești, luată aparte, fiind în stare să înăbușe neatârnarea gândului, punând voința oamenilor în slujba celor ce le cumpără sufletul.

Ideea abstractă a libertății ne-a dat putința de a face mulțimea să înțeleagă, că un guvern nu e altceva decât un locțiitor al proprietarului țării, adică al poporului, și că poale fi schimbat așa cum se schimbă mănușile învechite.

Amovibilitatea reprezentanților poporului ni-i puse la dispoziția noastră – ei depindeau de alegerea noastră.

CAPITOLUL II

Războaiele economice sunt izvorul atotputerniciei jidănești. Administrația vizibilă și „consilierii secreți”. Succesul doctrinelor distructive. Asimilația în politică. Însemnătatea presei. Prețul aurului și valoarea victimelor jidănești.

E în interesul nostru ca războaiele să nu urmărească -întrucât se poate – câștiguri teritoriale. Războiul fiind astfel transpus pe terenul economic, națiunile vor simți puterea stăpânirii noastre și această situație va pune pe cei doi vrăjmași la dispoziția agenților noștri internaționali, care au mii de ochi pe care nici o graniță nu-i poate opri. Atunci drepturile noastre internaționale vor covârși drepturile naționale, în adevăratul înțeles al cuvântului și vor guverna popoarele tot astfel cum reglementează dreptul civil al statelor legăturile dintre supușii lor.

Administratorii, aleși din public de către noi, dintre creștinii cei mai slugarnici, nu vor fi oameni pregătiți pentru administrația țării. În acest chip vor deveni ușor niște păpuși trase de ață de către înțelepții și genialii noștri sfetnici de către specialiștii noștri, crescuți încă din copilărie în vederea administrării afacerilor lumii întregi.

Voi știți că specialiștii noștri și-au câștigat cunoștințele trebuincioase administrării, din planurile noastre politice, din experiența istoriei, din studiul tuturor evenimentelor însemnate.

Creștinii nu se orientează după practica observațiilor imparțiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea noi n-avem să ne orientăm după ei; lasă-i să-și mai petreacă încă câtva timp, să se mai hrănească cu nădejdi și cu noi petreceri, sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile științei, la teorii. În vederea acestui scop propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi. Clasa inteligentă a creștinilor va fi mândră de cunoștințele sale și, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învățămintele științei, născocite de către agenții noștri pentru a le călăuzi spiritele în direcția care ne e trebuincioasă nouă.

Să nu credeți că afirmațiile acestea sunt fără bază serioasă; gândiți-vă la succesul pe care l-am știut a-l făuri Darwinismului, Marxismului, Nietzscheismului. Însă nouă, înrâurirea stricăcioasă a acestor tendințe, trebuie să ne fie cunoscută.

Trebuie să ținem socoteală de ideile, caracterele, tendințele moderne ale popoarelor, pentru a nu face greșeli în politică și în administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui părți pot fi alcătuite în mod deosebit, după popoarele pe care le întâlnim în drumul nostru, nu poate reuși dacă aplicația sa practică nu e bazată pe confruntarea rezultatelor trecutului cu prezentul.

Statele de astăzi au o mare putere creatoare: presa. Rolul presei e de a arăta nemulțumirile așa zise intolerabile, de a aduce la cunoștință plângerile poporului, de a crea nemulțumiți și de a le da un glas.

Presa întrupează libertatea cuvântului. Dar statele nu au știut întrebuința această putere și ea a căzut în mâinile noastre. Prin ea am obținut o mare trecere, cu toate că am stat în umbră, mulțumită ei am îngrămădit în mâinile noastre aurul, în ciuda valurilor de sânge și de lacrimi în mijlocul cărora am fost siliți să ni-l agonisim. Dar acestea le-am răscumpărat, jertfind pe mulți dintre ai noștri.

Fiecare din jertfele noastre, prețuiește cât mii de creștini înaintea lui Dumnezeu.

CAPITOLUL III

Șarpele simbolic și înțelesul lui. Balanța constituțională nu e stabilă. Teroarea din palate. Puterea și ambiția. Mașinile de vorbit parlamentare. Pamfletele. Abuzurile puterii. Sclavia economică. „Dreptatea poporului”. Acaparatorii și aristocrația. Armata francmasonilor jidani. Degenerescența creștinilor. Foamea și dreptul capitalului. Venirea și încoronarea „Stăpânitorului Lumii”. Obiectul fundamental al programului viitoarelor școli populare ale francmasonilor. Taina științei ordinii sociale. Criza economică generală. Punerea la adăpost a „alor noștri”. Despotismul francmasonilor e domnia rațiunii. Pierderea unui conducător. Francmasoneria și „marea” Revoluție franceză. Regele despot e din sângele Sionului. Cauzele atotputerniciei francmasoneriei, însemnătatea agenților secreți ai francmasoneriei. Libertatea.

Vă pot anunța astăzi că suntem deja aproape de țintă. Încă puțină cale, și cercul Șarpelui simbolic (care reprezintă poporul nostru) se va închide. Când cercul va fi închis, toate Statele Europei vor fi încleștate în el, ca în niște cătușe puternice.

Balanța constituțională va fi în curând răsturnată, deoarece am falsificat-o așa, ca să se aplece când într-o parte, când într-alta, până ce în sfârșit se va dărăpăna. Creștinii credeau că au făurit-o destul de puternică și așteptau totdeauna ca cele două talere să se pună în echilibru. Dar, persoanele domnitoare sunt puse la adăpost de către reprezentanții lor, care fac neghiobii, și se lasă târâți de către puterea lor fără control și fără responsabilitate. Acești reprezentanți își datorează puterea terorii de care sunt stăpânite Palatele. Persoanele domnitoare ne mai având legătură cu poporul lor, nu se mai pot înțelege cu el și nu se pot întări împotriva persoanelor lacome după putere. Puterea clarvăzătoare a persoanelor domnitoare și puterea oarbă a poporului, fiind despărțite deolaltă de către noi, și-au pierdut toată însemnătatea; separate, sunt tot atât de neputincioase ca orbul fără toiag.

Pentru a hotărî pe ambițioși să abuzeze de putere, noi am pus față-n față toate forțele, desfășurându-le toate tendințele liberale către independență. În acest scop am încurajat orice întreprindere, am înarmat toate partidele, am făcut din putere ținta tuturor ambițiilor. Am transformat în arene statele unde se desfășoară tulburările… încă puțină vreme și dezordinile, falimentele, vor apărea pretutindeni.

Nesecații limbuți au transformat ședințele Parlamentelor și adunările administrative, în lupte oratorice. Ziariști îndrăzneți, pamfletari fără rușine, atacă zilnic personalul administrativ. Abuzurile puterii vor prepara în sfârșit căderea tuturor așezămintelor și totul va fi răsturnat sub loviturile mulțimii înnebunite.

Popoarele sunt înlănțuite de munca grea cu mai multă tărie decât au fost înlănțuite de sclavie și robie. Din sclavia antică ori din robia evului mediu mai puteai scăpa într-un fel sau altul. Puteai fi răscumpărat, în vreme ce astăzi nu poți scăpa din mizerie. Drepturile pe care le-am înscris în constituții, sunt o închipuire pentru mulțime și neadevărate. Toate aceste așa zise „drepturi ale poporului” nu pot exista decât în închipuire, ele nu pot fi înfăptuite niciodată. Pentru muncitorul proletar, încovoiat la munca lui grea, zdrobit de soartă, ce preț are dreptul dat flecarilor de a flecari, dreptul dat ziariștilor de a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce proletariatul nu trage alte foloase din constituție decât nenorocitele fărâmituri pe care i le aruncăm de la masa noastră, în schimbul unui vot favorabil planurilor, complicilor și agenților noștri? Drepturile republicane sunt o amară amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice, nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb îi iau și garanția unui câștig statornic și sigur, punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor.

La îndrumarea noastră, poporul a nimicit aristocrația (nobilimea) care-i era ocrotitoarea și mama hrănitoare naturală, și de a cărei înflorire atârna și bunăstarea poporului. Acum când aristocrația e zdrobită, poporul a căzut sub jugul hrăpăreților și al speculanților îmbogățiți, care îl apasă într-un chip nemilos.

Noi vom apărea muncitorului ca eliberatorii de acest jug, când îi vom propune să intre în rândurile acestei armate de socialiști, de anarhiști, de comuniști, pe care, sub pretext de solidaritate, o susținem totdeauna printre membrii francmasoneriei noastre sociale. Aristocrația care se folosea, cu deplin drept, de munca lucrătorilor, avea interes ca muncitorii să fie sătui, sănătoși și puternici. Interesul nostru e, dimpotrivă, ca toți creștinii să degenereze. Puterea noastră izvorăște din foamea cronică, din slăbiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl robesc voinței noastre și îl fac să-și piardă și puterea și hotărârea de a se împotrivi acestei voințe. Foamea dă capitalului mai multe drepturi asupra muncitorului, decât căpătase aristocrația de la puterea regilor și a legilor.

Prin mizerie și prin ura pizmuitoare pe care o produce ea, noi îndrumăm mulțimile, ne folosim de mâinile lor pentru a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre.

Atunci, când va veni vremea, ca regele nostru universal să fie încoronat, tot aceste mâini vor mătura din cale tot ceea ce i-ai putea alcătui o piedică.

Creștinii au pierdut obișnuința de a gândi fără ajutorul sfaturilor noastre științifice, iată de ce nu văd ei trebuința grabnică de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia, și anume de a propovădui în școlile primare singura știință adevărată, care e cea dintâi dintre toate științele ordinii sociale, ale vieții omenești și ale existenții sociale, știința care arată diviziunea (împărțirea) muncii și prin urmare împărțirea oamenilor în clase și stări deosebite.

Trebuie ca fiecare să știe, că nu poate exista egalitate, în urma deosebitelor feluri de muncă cărora sunt supuși oamenii; că toți nu pot fi deopotrivă de răspunzători înaintea legii; că, de pildă, răspunderea nu e aceeași pentru acela care, prin faptele sale, necinstește o întreagă clasă, și pentru acela care nu aduce atingere decât cinstei lui proprii. Adevărata știință a ordinii sociale, în taina căreia nu lăsăm să pătrundă creștinii, ar arăta tuturor că locul și munca fiecăruia trebuie să fie deosebite, pentru a nu fi un izvor de încurcături în urma lipsei de potrivire dintre educație și muncă. Învățând această știință (și încă din școlile primare) popoarele se vor supune de bună voie puterilor și ordinii sociale stabilite de către ei în stat. Dimpotrivă însă, în starea de azi a științei, așa cum am făurit-o noi, poporul, încrezându-se orbește în cuvântul tipărit, nutrește, în urma neadevărurilor cu care îi nutrim prostia lui, o ură împotriva tuturor pozițiilor pe care le crede a fi deasupra lui, deoarece nu înțelege însemnătatea fiecărei poziții.

Această dușmănie va crește încă în urma crizei economice, care se va sfârși prin încetarea operațiunilor de Bursă și a mersului industriei.

Când vom fi dat naștere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem prin aurul care e în întregime în mâinile noastre) unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă gloatele întregi de muncitori, în aceeași zi, în toate țările Europei.

Aceste gloate vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplicitatea neștiinței lor, îi pizmuiesc încă din copilărie, și ale căror bunuri le vor putea atunci jefui.

Ele însă nu se vor atinge de ai noștri deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte și vom fi luat măsuri pentru a ne pune la adăpost.

Am spus că progresul ar supune pe toți creștinii domniei rațiunii. Astfel va fi despotismul nostru: va ști să liniștească toate frământările prin măsuri strașnice și drepte, va ști să gonească liberalismul din toate așezămintele.

Când poporul a văzut că i se făceau, în numele libertății, atâtea concesii și îndatoriri, își închipui că el e stăpânul și se aruncă asupra puterii, dar, bine înțeles, se izbi de o mulțime de piedici; atunci nu se gândi să se întoarcă de unde a plecat, ci se puse să-și caute un nou conducător și astfel își depuse toate puterile la picioarele noastre. Aduceți-vă aminte de Revoluția franceză, căreia i-am dat numele de „mare”; tainele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute, deoarece ea fu în întregime făcută de noi.

De atunci noi ducem poporul de la o dezamăgire la alta, cu scopul ca să se lipsească chiar și de noi, în folosul regelui-despot din sângele Sionului, pe care-l pregătim lumii.

Astăzi suntem atotputernici ca putere internațională, căci când suntem atacați într-un stat, suntem apărați de celelalte. Lașitatea nesfârșită a popoarelor creștine, care se târăsc înaintea puterii; care sunt nemiloase față de mici slăbiciuni și greșeli, dar iertătoare față de nelegiuirile cele mari, care nu vor să recunoască contrazicerea din ideea libertății, care sunt răbdătoare până la jertfă înaintea puterii brutale a unui despotism îndrăzneț – iată ce ne înlesnește neatârnarea noastră. Aceste popoare creștine suferă și rabdă de la prim-miniștrii lor nedreptăți, pentru care ar fi tăiat capetele la douăzeci de regi.

Cum se poate explica un asemenea fenomen, o asemenea inconsecvență a maselor populare, în fața unor stări de lucruri care par a fi de aceeași natură?

Fenomenul acesta se explică prin faptul că acești dictatori – primii-miniștri – lasă să se spună la urechea poporului, prin agenții lor, că dacă pricinuiesc ei neajunsuri statelor, aceasta o fac numai cu scopul final de a înfăptui fericirea popoarelor, înfrățirea lor internațională, solidaritatea, drepturile egale pentru toți. Bineînțeles, nu li se spune că această înfrățire nu trebuie să se facă decât sub stăpânirea noastră.

Și iată cum poporul osândește pe cei drepți și iartă pe cei vinovați, încrezându-se din ce în ce mai mult că poate face tot ceea ce-i place. În asemenea împrejurări poporul nimicește orice orânduire liniștită și dă naștere la neorânduieli la fiecare pas.

Cuvântul „libertate” împinge la luptă societățile omenești împotriva oricărei puteri, fie ea chiar a lui Dumnezeu și a firii. Iată pentru ce la ridicarea noastră la domnie, va trebui să scoatem acest cuvânt din vocabularul omenesc, ca fiind principiul brutalității, care schimbă gloatele în fiare sălbatice. E adevărat că aceste fiare adorm totdeauna după ce s-au adăpat cu sânge, și că atunci e ușor să le prinzi în lanțuri. Dar dacă nu li se dă sânge, atunci nu dorm, ci luptă.

CAPITOLUL IV

Deosebitele stadii ale unei republici. Francmasoneria exterioară. Libertatea și credința. Concurența internațională a comerțului și a industriei. însemnătatea speculației. Setea după aur.

Fiecare Republică trece prin deosebite trepte de dezvoltare, prin deosebite stadii.

Primul cuprinde cele dintâi zile de nebunie ale unui orb care se aruncă în dreapta și în stânga.

Al doilea e acela al demagogiei, din care se naște anarhia; apoi vine în mod inevitabil despotismul; nu un despotism legal și pe față – și prin urmare răspunzător – ci un despotism nevăzut și necunoscut, dar totuși foarte simțit: despotismul desfășurat de o organizație secretă care lucrează cu scrupule cu atât mai puține, cu cât operează sub scutul mai multor agenți, a căror înlăturare nu numai că nu-i face nici un rău acestei organizații, dar o ajută chiar, scutind-o de a cheltui mijloacele sale cu răsplătirea unor servicii prea îndelungate.

Cine ar putea răsturna o putere nevăzută? Căci puterea noastră e una de felul acesta. Francmasoneria exterioară, de la suprafață, nu servește decât pentru acoperirea planurilor noastre; planul acțiunii acestei puteri, ba chiar și locul organizațiilor sale, vor rămâne totdeauna necunoscute poporului.

Libertatea în sine ar putea fi nevătămătoare și ar putea exista într-un stat, fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, dacă ea s-ar sprijini pe legile credinței în Dumnezeu și ale frăției omenești, străină de acea egalitate care e dezmințită chiar de legile firii, care au statornicit înfrânarea și supunerea. Având o asemenea credință, poporul s-ar lăsa guvernat de către autoritatea parohiilor și ar merge înainte, umil și pașnic, sub conducerea păstorului său sufletesc, împăcat cu împărțirea, făcută de Dumnezeu, a bunurilor acestei lumi. Iată de ce trebuie să dărâmăm credința, și să smulgem din sufletul creștinilor însuși gândul Dumnezeirii și al sufletului, pentru a le înlocui cu socoteli și lipsuri materiale.

Pentru ca cele mai alese suflete ale creștinilor să nu aibă timp să cugete și să observe, trebuie să-i abatem de la aceste preocupări, împingându-i către grijile industriei și ale comerțului. În acest chip toate națiunile își vor căuta câștigurile lor și luptând fiecare pentru propriile foloase, nu vor băga în seamă pe dușmanul lor comun. Însă, pentru ca libertatea să poată astfel dezbina și nimici în întregime societatea creștinilor, trebuie să facem din speculație baza industriei; astfel nici una din bogățiile pe care industria le va scoate din pământ, nu va rămânea în mâinile industriașilor, ci toate se vor spulbera în speculație, adică vor cădea în pungile noastre.

Lupta înfierbântată pentru mărire și loviturile vieții economice vor crea și au creat deja societăți dezamăgite, reci și fără suflet. Aceste societăți vor avea o deosebită groază de politica superioară și de religie. Singura lor călăuză va fi calculul, adică aurul, pentru care vor avea un adevărat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura. Atunci clasele de jos ale popoarelor ne vor urma în lupta noastră împotriva clasei inteligente a creștinilor de la putere, care sunt potrivnicii noștri, și o vor face aceasta nu de dragul binelui și nici chiar pentru a pune mâna pe bogății, ci numai din ura ce o poartă celor sus-puși.

CAPITOLUL V

Crearea unei puternice centralizări a guvernământului. Mijloacele Francmasoneriei pentru a pune mâna pe putere. De ce nu se pot înțelege statele. „Preselecția” jidanilor. Aurul e motorul mecanismelor în state. Monopolurile în negoț și industrie. Însemnătatea criticii. Instituțiile „așa cum par a fi”. Oboselile pricinuite de cuvântări. Cum se câștigă opinia publică? Însemnătatea inițiativei private. Guvernământul Suprem.

Ce formă de administrație se poate da unor state în care stricăciunea și corupția a străbătut pretutindeni, unde nu poți ajunge la bogăție decât printr-un fel de surprinderi meșteșugite foarte asemănătoare cu înșelătoria de la jocurile de noroc; unde domnește neînfrânarea moravurilor; unde moralitatea și cinstea nu se susține decât cu pedepse și legi aspre, iar nu pentru că ar fi primite de bună voie; unde simțămintele de patrie și de religie sunt înăbușite de credințe cosmopolite? Ce altă formă de guvernământ să se dea acestor societăți, decât forma despotică pe care o voi descrie mai departe? Noi vom călăuzi în mod mecanic toate acțiunile vieții politice a supușilor noștri prin legi noi. Aceste legi vor lua înapoi una câte una toate avantajele și prea marile libertăți care au fost împărțite de către creștini, iar domnia noastră va pune temeliile unui despotism atât de măreț, încât va fi în stare, oricând și oriunde, să impună tăcerea creștinilor care vor voi să ni se împotrivească și care vor fi nemulțumiți.

Ni se va spune că despotismul despre care vorbesc nu ține seamă de progresele moderne. Voi dovedi contrariul.

Atunci când popoarele considerau persoanele domnitoare ca o întruchipare a Voinței Dumnezeiești, ele se supuneau fără murmur absolutismului regilor, dar din ziua în care le-am picurat în suflet gândul propriilor lor drepturi, au considerat persoanele domnitoare ca pe niște simpli muritori de rând. Ungerea Sfântă n-a mai împodobit capetele regilor, deoarece i-am luat poporului credința în Dumnezeu; autoritatea a fost târâtă în stradă, adică într-un loc de proprietate publică, iar noi am pus îndată mâna pe ea.

Mai mult încă, arta de a guverna masele și pe indivizi cu ajutorul unei teorii și a unor jocuri de cuvinte meșteșugit alcătuite, prin regulamentari ale vieții sociale și prin tot felul de alte mijloace dibace – pe care creștinii nu le înțeleg deloc – face și ea parte din geniul nostru administrativ, crescut în spiritul de analiză, de observație și de o așa finețe de concepții, cum până acum nimeni n-a mai avut și nu ni se poate asemăna, tot după cum nu ni se poate compara nimeni în alcătuirea planurilor de acțiune politică și de solidaritate. Numai iezuiții ar putea să stea alături de noi în această privință, dar am reușit să-i discredităm în fața mulțimii stupide, din pricină că ei formau o organizație vizibilă, neascunsă, în timp ce noi rămâneam în umbră cu organizația noastră secretă. De altfel, ce-i pasă lumii ce stăpân are? Ce însemnătate are că acesta ar fi șeful catolicismului sau despotul nostru din sângele Sionului? Însă pentru noi, care suntem poporul ales, lucrul acesta are o deosebită însemnătate.

O întovărășire între toți creștinii din lume ne-ar putea subjuga pentru câtva timp, dar suntem scutiți de această primejdie prin rădăcinile adânci de neînțelegere pe care nu le mai poate nimeni smulge din inima lor.

Noi am pus față în față calculele individuale și naționale ale creștinilor, urile religioase și etnice pe care le-am ținut aprinse de douăzeci de veacuri. De aceea nici un guvern nu va găsi ajutor nicăieri: fiecare va socoti că o înțelegere împotriva noastră e dăunătoare propriilor sale interese. Noi suntem atotputernici, de noi trebuie să se țină socoteală. Puterile nu pot încheia nici cea mai neînsemnată înțelegere fără ca noi să nu luăm îndată parte la ea.

Per me reges regnant — „prin mine domnesc regii”. Profeții noștri au spus că noi suntem aleși de însuși Dumnezeu pentru a stăpâni întregul Pământ. Dumnezeu ne-a dat geniul, mințile mari, pentru ca să putem duce la bun sfârșit această sarcină. Dacă s-ar găsi vreun geniu în tabăra dușmană ar putea lupta împotriva noastră, dar totuși acest nou ostaș nu prețuiește mai mult decât unul vechi; dar cu toate acestea vom lua lupta cu el, și lupta va fi cruntă, așa cum omenirea n-a mai văzut până acum. Dar altfel de oameni vor veni prea târziu. Toate rotițele mecanismului guvernamental depind de un motor care e în mâinile noastre și acest motor e aurul. Știința economiei politice, întemeiată de către înțelepții noștri, ne dovedește de multă vreme puterea regească a aurului.

Capitalul, pentru a avea mâinile libere, trebuie să obțină monopolul industriei și al negoțului; o mână nevăzută e pe cale de a înfăptui aceasta în toate părțile lumii. Această libertate va da puterea politică industriașilor. Poporul le va fi supus. Trebuie mai degrabă să dezarmăm astăzi popoarele decât să le împingem la război, să le deșteptăm patimile fierbinți în folosul nostru decât să-i liniștim și mai degrabă să punem stăpânire pe ideile lor și să le tălmăcim, decât să ne prefacem că nu le luăm în seamă.

Ținta de căpetenie a guvernământului nostru e să slăbim spiritul public al creștinilor prin critică; să-i facem să-și piardă obișnuința de a cugeta, deoarece gândirea dă naștere împotrivirii; să obosim puterile gândului în hărțuieli oratorice.

În toate vremurile, popoarele, ca și orice om, au luat cuvintele drept fapte, deoarece ele se mulțumesc cu aparența lucrurilor și își dau foarte rar silința de a cerceta dacă promisiunile în legătură cu viața socială au fost îndeplinite. Iată de ce așezămintele noastre vor avea o frumoasă înfățișare la suprafață, care va dovedi poporului îndeajuns binefacerile lor în ceea ce privește progresul.

Noi vom împrumuta haina tuturor partidelor, a tuturor tendințelor, și vom îmbrăca cu ele pe oratorii noștri, care vor vorbi atât de mult, încât toată lumea va fi obosită de a-i mai auzi.

Pentru a câștiga opinia publică, trebuie să o buimăcim, răspândind din diferite părți și vreme îndelungată atâtea păreri care se bat cap în cap, încât creștinii vor sfârși prin a se pierde în labirintul acesta și prin a înțelege că e cu mult mai bine să n-ai nici o părere în politică. Vor recunoaște că acestea sunt chestiuni care nu privesc societatea, și că ele nu sunt menite a fi cunoscute decât de acela care o conduce. Acesta e întâiul secret.

Al doilea secret, necesar pentru a guverna cu succes, constă în a înmulți în așa măsură greșelile poporului, apoi obiceiurile, patimile și regulile vieții în comun, încât nimeni să nu mai fie în stare să descurce acest haos și oamenii să ajungă să nu se mai înțeleagă unii pe alții. Această tactică va mai avea ca urmare de a semăna neînțelegerea în toate partidele, de a risipi toate forțele colective care nu vor încă să ni se supună; ea va descuraja orice inițiativă personală oricât de genială și va fi mai puternică decât milioanele de oameni printre care a împrăștiat neînțelegerea. Trebuie să îndrumăm educația societăților creștine în așa fel încât mâinile lor să cadă în jos ostenite, într-o neputință deznădăjduită, în fața oricărui lucru care va cere inițiativă și voință.

Sforțările, eforturile care sub regimul libertății se desfășoară nestânjenite și neîngrădite sunt neputincioase în acest caz, deoarece se izbesc de eforturile libere și contrarii ale altora. De aici se nasc apoi dureroase conflicte morale, dezamăgiri și înfrângeri. Noi îi vom obosi atât de mult pe creștini de această libertate, încât îi vom sili să ne ofere o stăpânire internațională, a cărei natură va fi așa, încât va putea îngloba fără a le distruge forțele tuturor statelor lumii, pentru a forma Guvernământul Suprem.

În locul guvernelor de astăzi noi vom pune câte o sperietoare care se va chema Administrația Guvernământului Suprem. Mâinile sale vor fi întinse în toate părțile ca niște clești, iar organizația sa va fi atât de uriașă, încât nici un popor nu se va putea feri de a i se supune.

CAPITOLUL VI

Monopolurile; bogățiile creștinilor depind de aceste monopoluri. Aristocrația dezmoștenită de averile fondare. Negoțul, industria și speculația. Luxul. Sporirea salariilor și scumpirea obiectelor de primă necesitate. Anarhia și beția. Înțelesul secret al propagandei teoriilor economice.

În curând vom întemeia uriașe monopoluri, izvoare de bogății colosale și de care vor depinde chiar și marile averi ale creștinilor într-așa măsură, încât vor fi înghițite de ele, cum se întâmplă cu creditul statelor a doua zi după o prăbușire politică… Domnii economiști care sunt de față vor ști a prețui însemnătatea acestei combinații!…

Trebuie să mărim prin toate mijloacele cu putință însemnătatea guvernământului nostru suprem, înfățișându-l ca pe ocrotitorul și răsplătitorul tuturor celor ce i se supun de bună voie. Nobilimea creștinilor, în ceea ce privește puterea ei politică, a pierit, nu mai avem să ne temem de ea; dar ca proprietară de bunuri teritoriale, ea ne poate dăuna în măsura în care izvoarele ei de câștig pot fi în neatârnare de noi. Trebuie deci, cu orice preț, să-i luăm din stăpânire pământurile. Cel mai bun mijloc pentru acest scop e de a mări impozitele pe proprietatea funciară, pentru a îndatora pământul. Aceste măsuri vor ține proprietatea funciară într-o stare de supunere desăvârșită.

Aristocrații creștinilor, din tată în fiu, neștiind să se mulțumească cu puțin, vor fi ușor ruinați.

În același timp trebuie să ocrotim negoțul și industria cu multă putere -și mai ales speculația – al cărei rol servește de contragreutate industriei; fără speculație industria ar înmulți capitalurile particulare, ar îmbunătăți agricultura, eliberând pământurile de datoriile create prin împrumuturile băncilor funciare.

Trebuie ca industria să răpească pământului roadele muncii sale ca și ale capitalului și, prin speculație, să ne dea nouă banii lumii întregi. Fiind astfel aruncați în rândurile proletarilor, toți creștinii se vor pleca înaintea noastră pentru a obține cel puțin dreptul de a trăi.

Pentru a nimici industria creștinilor, vom mări speculația, gustul luxului, al acestui lux care înghite totul. Vom face să se mărească salariile, care totuși nu vor aduce nici un folos muncitorilor, deoarece vom da naștere în același timp unei scumpiri a obiectelor de primă necesitate, datorită (vom zice noi) decadenței agriculturii și a crescătoriilor de vite; mai mult chiar, vom submina de-a dreptul și adânc izvoarele producției, obișnuindu-i pe muncitori cu anarhia și cu băuturile spirtoase, în vreme ce vom lua toate măsurile cu putință pentru a îndepărta de pe pământurile lor pe creștinii inteligenți.

Pentru ca situația să nu fie văzută prea din vreme sub adevărata ei lumină, vom acoperi adevăratele noastre intenții sub masca pretinsei dorințe de a răspândi marile principii economice pe care le învățăm astăzi lumii.

CAPITOLUL VII

Pentru ce trebuiesc mărite înarmările? Fierberi, neînțelegeri și ură în toată lumea. Înfrânarea opoziției creștinilor, prin războiul universal. Secretul e cheia izbânzii în politică. Presa și opinia publică. Tunurile americane, japoneze și chinezești.

Înmulțirea înarmărilor și a personalului polițienesc e o întregire necesară a planului ce l-am expus. În toate statele trebuie ca, în afară de noi, să nu se găsească decât mase de proletari, câțiva milionari devotați nouă, polițiști și soldați.

În Europa întreagă, ca și în celelalte continente, trebuie să întreținem fierberea, neînțelegerea și ura. Câștigul ne e îndoit. Pe de o parte, prin aceasta ținem în respect toate țările, care vor ști că noi putem, după bunul nostru plac, să provocăm dezordinea sau să restabilim ordinea: toate aceste țări se vor obișnui astfel să ne considere ca o sarcină trebuincioasă. Pe de altă parte, uneltirile noastre ascunse vor încurca toate corzile pe care le vom fi întins în cabinetele de stat, și aceasta cu ajutorul politicii, a contractelor economice și a îndatoririlor financiare. Pentru a ne atinge scopul, va trebui să dăm dovadă de o mare viclenie în cursul tratativelor și a negocierilor; dar în ceea ce se cheamă „limba (atitudinea) oficială” – noi vom urmări o tactică opusă și vom părea a fi cinstiți și împăciuitori. În acest fel, popoarele și guvernele creștinilor, pe care le-am obișnuit să nu privească decât acea față a lucrurilor pe care li-o arătăm noi, ne vor lua încă odată drept binefăcătorii și mântuitorii neamului omenesc. La orice împotrivire, va trebui să fim în stare să facem pe vecini să declare război țării care ar îndrăzni să ne stea în cale; iar dacă și acești vecini s-ar gândi să se întovărășească împotriva noastră, va trebui să-i înfrângem pe toți printr-un război universal, al lumii întregi.

Cea mai sigură cale spre izbândă în politică, e secretul, tăinuirea întreprinderilor: cuvântul diplomatului nu trebuie să se potrivească cu fapta lui.

Va trebui să silim guvernele creștine să lucreze după planul nostru larg alcătuit, și care e deja aproape de țel. La aceasta ne va ajuta opinia publică, această opinie publică pe care „marea putere”, presa, a pus-o deja pe ascuns în mâinile noastre, într-adevăr, afară de puține excepții de care e inutil să ținem seamă, presa e astăzi întreagă în stăpânirea noastră. Într-un cuvânt, pentru a rezuma sistemul nostru de constrângere a guvernelor creștine ale Europei, îi vom dovedi unuia dintre ele puterea noastră prin atentate, adică prin teroare; iar tuturora, dacă toate s-ar revolta împotriva noastră, le vom răspunde prin glasul tunurilor americane, chinezești ori japoneze.

CAPITOLUL VIII

Întrebuințarea echivocă a Dreptului juridic. Colaboratorii regimului francmason. Școli particulare, educație superioară de asemenea particulară. Economiști și milionari. Cui trebuiesc încredințate posturile cu răspundere din guvern.

Trebuie să ne însușim toate armele pe care le-ar putea întrebuința dușmanii împotriva noastră. Va trebui să găsim în subtilitățile și finețele limbii juridice o îndreptățire pentru cazul când vom fi siliți să dăm pedepse care ar putea părea prea îndrăznețe și nedrepte, deoarece e nevoie ca acestea să fie exprimate în termeni care să aibă aerul că sunt niște maxime morale foarte înalte, având totodată și o înfățișare legală. Stăpânirea noastră trebuie să se înconjoare de toate puterile civilizației, în mijlocul cărora va trebui să lucreze. Va aduna în jurul său publiciști, jurisconsulți experimentați, administratori, diplomați, în sfârșit oameni pregătiți printr-o educație superioară specială în școli speciale. Acești oameni vor cunoaște toate tainele vieții sociale, vor cunoaște toate felurile de a vorbi întrebuințând litere și cuvinte politice, vor avea cunoștință despre toate dedesubturile firii omenești, despre toate corzile simțitoare, pe care vor trebui să știe cânta. Asemenea corzi sunt de pildă înfățișarea spiritului creștinilor, tendințele lor, lipsurile, viciile și calitățile, apoi particularitățile lor de clasă și de condiții. E de la sine înțeles că acești sprijinitori geniali ai guvernământului nostru nu vor fi aleși dintre creștini, care sunt obișnuiți să-și facă munca administrativă fără a se îngriji de utilitatea ei. Administratorii creștinilor semnează hârtiile fără a le citi; ei servesc din interes ori din ambiție.

Vom înconjura guvernul nostru cu o întreagă lume de economiști. Iată de ce trebuie jidanii să învețe în primul rând științele economice. Vom fi încunjurați de o ceată întreagă de bancheri, de industriași, de capitaliști și mai ales de milionari, deoarece în fond totul va fi hotărât cu ajutorul cifrelor.

Pentru câtva timp, până ce va sosi momentul când nu va fi primejdios să încredințăm posturile de răspundere ale statelor fraților noștri jidani, – le vom încredința unor indivizi al căror trecut și caracter vor fi de asemenea natură încât să existe o prăpastie între ei și popor, unor astfel de oameni cărora în caz de abatere de la ordinele noastre să nu le rămână altceva de așteptat decât condamnarea ori surghiunul – pentru ca să fie siliți să ne apere interesele până la ultima lor suflare.

CAPITOLUL IX

Aplicarea principiilor francmasonice la refacerea educației popoarelor. Cuvântul de ordine francmason. Însemnătatea antisemitismului. Dictatura francmasoneriei. Cei care servesc francmasoneria. Puterea „inteligentă” și puterea „oarbă” a regatelor creștine. Comunitatea de vederi dintre putere și popor. Arbitrariul liberal. Stăpânirea învățământului și a educației. Interpretarea legilor. „Metropolitanele”.

Aplicând principiile noastre, fiți cu luare aminte la caracterul poporului în mijlocul căruia vă veți găsi și veți lucra; o aplicare generală, uniformă, a acestor principii, înainte de a fi refăcut educația poporului, nu poate avea succes. Dar, punându-le în practică, n-o să treacă zece ani fără ca să se fi schimbat chiar și caracterul cel mai îndărătnic și fără ca să avem cu un popor mai mult supus nouă.

Când va veni stăpânirea noastră, vom înlocui liberalul nostru cuvânt de ordine – „Libertate, Egalitate, Frățietate” – nu cu un alt cuvânt de ordine, ci cu aceleași cuvinte reduse la rangul lor de idei; vom zice: „dreptul la libertate, datoria egalității, idealul frățietăți”… Vom apuca taurul de coarne… De fapt, am distrus deja toate guvernele afară de al nostru, deși de drept există încă multe. Dacă astăzi câteva state își ridică cuvântul împotriva noastră, aceasta o fac numai de formă, la dorința și ordinul nostru, deoarece ne e folositor antisemitismul lor pentru a guverna pe frații noștri mai mici. N-o să vă explic aceasta mai clar, deoarece acest lucru a fost deja dezbătut în numeroase rânduri în consfătuirile noastre.

În realitate nu mai avem nici o piedecă înaintea noastră.

Guvernământul nostru Suprem constă în condiții extralegale, care de obicei sunt cuprinse în cuvântul puternic și energic: dictatură. Pot spune cu deplină conștiință că astăzi noi suntem legislatori; noi dăm hotărâri judecătorești, noi osândim la moarte și noi grațiem; suntem comandanții tuturor trupelor noastre, încălecați pe calul generalului șef. Vom guverna cu o mână oțelită, deoarece ținem în mâini rămășițele unui partid altădată puternic, astăzi subjugat nouă. Ținem în mâini pofte nemăsurate, lăcomii arzătoare, răzbunări nemiloase, uri neîmblânzite.

De la noi pornește teroarea care a cotropit totul. Avem în slujba noastră oameni de toate părerile, de toate doctrinele: restauratori de monarhii, demagogi, socialiști, comuniști și tot felul de utopiști; am înhămat toată lumea la lucru: fiecare sapă la locul lui ultimele rămășițe ale puterii, se silește să dărâme tot ce mai stă în picioare. Toate statele suferă în urma acestor uneltiri, cer liniștea, sunt gata să jertfească totul pentru pace; dar noi nu le vom da pacea atâta timp cât nu vor recunoaște pe față și cu umilință Guvernământul nostru Suprem.

Poporul a început deja să strige că trebuie să se rezolve chestiunea socială cu ajutorul unei înțelegeri internaționale. Împărțirea poporului în partide i-a pus pe toți la dispoziția noastră, deoarece, pentru a susține o luptă pentru putere, trebuiesc bani, iar banii sunt toți ai noștri.

Ne-am putea teme de înțelegerea dintre puterea înțeleaptă a persoanelor domnitoare și puterea oarbă a poporului, dar am luat toate măsurile cu putință împotriva unei asemenea eventualități: între aceste două puteri am ridicat un zid, adică o teroare reciprocă. În acest chip puterea oarbă a poporului rămâne sprijinul nostru iar noi îi vom fi singurii călăuzitori; vom ști s-o îndreptăm cu precizie spre țelul nostru.

Pentru ca mâna orbului să nu se poată lepăda de conducerea noastră, trebuie ca din când în când să intrăm în legătură directă cu el, dacă nu personal, cel puțin prin frații noștri cei mai credincioși. Când vom fi putere recunoscută, vom vorbi noi în persoană cu poporul, pe piețele publice și-i vom da învățături despre afacerile politice în înțelesul care ne va fi folositor nouă.

Cum ar putea ei verifica ceea ce îi vom învăța noi în școlile de la sate? Iar ceea ce va spune trimisul guvernului sau persoana domnitoare ea însăși, nu va întârzia să fie cunoscut îndată de statul întreg, deoarece se va răspândi repede prin gura poporului. Pentru a nu nimici înainte de vreme așezămintele creștinilor, noi ne-am atins de ele cu o mână prevăzătoare, am luat în mâini resorturile mecanismelor lor. Aceste resorturi erau așezate într-o ordine neclintită, dreaptă; noi am înlocuit-o cu o dezordine arbitrară. Ne-am atins de jurisdicție, de alegeri, de presă, de libertatea individuală și mai ales de învățământ și educație, care sunt reazămul vieții libere.

Am înșelat, am năucit și am corupt tineretul creștin printr-o educație bazată pe învățăminte și teorii pe care noi le știm că sunt false, și care sunt răspândite de către noi.

Rămânând deasupra legilor existente, fără a le schimba în esența lor, dar desfigurându-le numai, prin interpretări contradictorii, am obținut rezultate minunate. Aceste rezultate au constat mai întâi în aceea că comentariile au mascat legile, și mai târziu le-au ascuns în întregime dinaintea ochilor guvernelor incapabile de a se orienta într-o legislație atât de încurcată.

De aici s-a născut teoria tribunalului conștiinței. Voi spuneți că lumea se va răscula împotriva noastră cu armele în mâini, dacă va descoperi prea repede despre ce e vorba; pentru acest caz noi avem, în țările din Occident, o armă atât de îngrozitoare, încât cele mai îndrăznețe suflete vor tremura înaintea ei: metropolitanele (trenurile subpământene din orașe) se vor fi introdus până atunci în toate capitalele, pe care le vom azvârli astfel în aer, cu toate organizațiile și toate documentele țărilor.

CAPITOLUL X

Forța lucrurilor în politică. „Genialitatea” mulțimii de jos. Ce promite lovitura de stat francmasonă. Votul obștesc. Stima de sine însuși. Conducătorii francmasonilor. Călăuza genială a francmasoneriei. Otrava liberalismului. Constituția e școala neînțelegerilor dintre partide. Epoca republicană. Președinții sunt creaturile francmasoneriei. Responsabilitatea președinților. „Panamaua”. Rolul camerei deputaților și al președintelui. Francmasoneria e o putere legiuitoare. Noua constituție republicană. Trecerea la „autocrația” francmasonă. Momentul proclamării „regelui universal”. Inocularea bolilor și a altor nenorociri ale francmasoneriei.

Încep astăzi repetându-vă ceea ce v-am mai spus altădată, și vă rog să vă aduceți aminte că guvernele și popoarele nu văd decât aparența, înfățișarea de la suprafață a lucrurilor. Cum ar putea ele să le descurce înțelesul ascuns, când reprezentanții lor se gândesc la petreceri înainte de orice? E de mare însemnătate pentru politica noastră să cunoaștem acest amănunt: ne va fi în ajutor când vom trece la discuția diviziunii puterii, a libertății cuvântului, a presei, a libertății de conștiință, a dreptului de asociație, a egalității înaintea legii, a inviolabilității proprietății, a locuinței, a impozitului și în sfârșit la discuția puterii retrospective a legilor. Toate aceste chestiuni sunt de așa natură încât nu trebuie să te atingi de ele de-a dreptul și pe față, înaintea poporului. În cazul când ești silit să iei contact cu ele, nu trebuiesc înșirate una câte una, ci trebuie să declarăm în bloc că principiile dreptului modern sunt recunoscute de către noi. Însemnătatea acestei omiteri constă în aceea, că un principiu căruia nu i-ai spus pe nume, îți lasă libertatea de a exclude din el câte ceva fără ca aceasta să se observe, pe când dacă le-am enumera, ar trebui să le primim fără rezervă.

Poporul are o dragoste deosebită și o mare stimă pentru geniile politice și răspunde tuturor actelor de violență ale acestora prin cuvintele: „…E ticălos, grozav de ticălos, dar cât e de dibaci!… e numai un joc abil, dar cât e de bine jucat, cât e de obraznic!…”

Noi socotim să atragem toate națiunile la zidirea unui nou edificiu fundamental, al cărui plan îl avem gata. Iată de ce trebuie ca, înainte de toate, să dăm dovadă de această îndrăzneală și de această putere de spirit care, prin persoana actorilor noștri, va sfărâma toate piedicile din calea noastră. Când vom fi dat lovitura noastră de stat, vom spune popoarelor: „Totul mergea îngrozitor de rău, toți au suferit mai mult decât poate îndura un om. Noi vom îndepărta pricinile suferințelor voastre, adică naționalitățile, granițele și diversitatea banilor. Bine înțeles că sunteți liberi de a ne jura sau nu credință, însă puteți voi oare face aceasta cu bună dreptate, dacă o faceți înainte de a fi văzut ceea ce vă dăm noi?…” Atunci ne vor slăvi și ne vor purta în triumf într-o însuflețire înnebunită de nădejdi. Votul obștesc, din care am făcut arma ridicării noastre la putere, și cu care am obișnuit, prin diferite reuniuni și tovărășii, până și unitățile cele mai mici ale membrilor omenirii — își va juca o ultimă dată rolul, pentru a exprima dorința întregii omeniri de a ne cunoaște mai de-aproape înainte de a ne judeca.

Iată de ce trebuie să împingem toată lumea spre votul obștesc, fără deosebire de clasă și de cens electoral, pentru a putea întrona absolutismul majorității, pe care nu-l poți obține de la clasele censitare inteligente. După ce vom fi obișnuit în acest chip toată lumea cu ideea propriei sale valori, vom nimici însemnătatea familiei creștine și valoarea ei educatoare, nu vom lăsa să se ridice individualitățile, cărora mulțimea, călăuzită de noi, nu le va îngădui să se scoată la iveală și nici chiar să vorbească: ea e obișnuită să nu ne asculte decât pe noi, care îi plătim supunerea și atenția. În acest fel vom face din popor o forță atât de oarbă, încât nu va fi în stare să se miște în nici o parte, fără a fi călăuzit de agenții noștri, puși în locul conducătorilor săi. El se va supune acestui regim, deoarece va ști că de acești noi conducători vor depinde câștigurile sale, darurile gratuite și toate felurile de bunătăți.

Un plan de guvernământ trebuie să iese gata dintr-un singur cap, deoarece ar fi incoerent, fără legătură, dacă mai multe minți și-ar împărți sarcina de al stabili. De aceea, noi putem cunoaște un plan de acțiune, dar nu trebuie să-l discutăm, pentru a nu-i distruge caracterul genial, legătura dintre părțile sale, puterea practică și înțelesul tainic al fiecăruia din punctele sale. Dacă e discutat și schimbat prin votul obștesc, atunci planul va păstra urma tuturor concepțiilor false ale spiritelor care nu vor fi pătruns adâncimea și legătura scopurilor urmărite. Planurile noastre trebuie să fie puternice și bine concepute. De aceea noi nu trebuie să aruncăm munca genială a conducătorului nostru în picioarele mulțimii și nu trebuie s-o încredințăm nici chiar unei societăți restrânse.

Aceste planuri nu urmăresc deocamdată răsturnarea așezămintelor moderne. Ele le vor schimba numai economia și prin urmare toată dezvoltarea lor, care se va îndruma astfel potrivit planurilor noastre.

Lucruri aproape identice există, sub numiri diferite, în toate țările: Reprezentanța, Ministerele, Senatul, Consiliul de stat, Corpul Legislativ și Corpul Executiv. Nu trebuie să vă explic mecanismul legăturilor dintre aceste așezăminte, deoarece îl cunoașteți prea bine; observați numai că fiecare din aceste așezăminte corespunde unei anumite funcții importante a statului și vă rog să mai observați că ceea ce e important nu e așezământul, ci funcția; așadar funcțiile iar nu instituțiile sunt importante. Instituțiile, așezămintele, și-au împărțit toate funcțiile guvernământului: funcții administrative, legislative, executive. De aceea lucrează ele în organismul statului ca și organele în corpul omenesc. Dacă stricăm vreo parte a mașinii statului, acesta va cădea bolnav, ca și corpul omenesc, și va muri.

Când am introdus în organismul statului otrava liberalismului, toată constituția sa politică s-a schimbat: statele au căzut bolnave de o boală mortală: descompunerea sângelui, nu ne mai rămâne decât să așteptăm sfârșitul agoniei lor.

Din liberalism s-au născut guvernele constituționale care au înlocuit, pe seama creștinilor, autocrația salvatoare cu Constituția, care, după cum o știți bine, nu e altceva decât o școală de discordii, de neînțelegeri, de discuții, de deosebiri de vederi și de frământări sterpe ale partidelor; într-un cuvânt, e școala a tot ce face ca un stat să-și piardă individualitatea și personalitatea. Atât tribuna cât și presa, i-a condamnat pe conducători la inacțiune și slăbiciune; ea a făcut astfel din ei niște elemente puțin necesare, nefolositoare; prin aceasta se explică răsturnarea lor. Epoca republicană a devenit atunci posibilă, am înlocuit pe guvernator cu o caricatură a guvernului, cu un președinte luat din mulțime, din mijlocul creaturilor noastre, al sclavilor noștri. Aici zăcea fundamentul minei săpate de către noi sub poporul creștinilor sau, mai bine zis, sub popoarele creștinilor.

Într-un viitor apropiat vom întemeia responsabilitatea președinților de republică.

Atunci vom putea introduce fără teamă anumite schimbări, de care nu va răspunde decât această creatură a noastră. Ce ne pasă nouă dacă rândurile celor ce aleargă după putere vor deveni mai rare, dacă se vor produce, în lipsă de președinți, încurcături capabile de a dezorganiza în întregime țara?…

Pentru a ajunge la acest rezultat, vom unelti alegerea de președinți care au în trecutul lor o pată ascunsă, vreo „panama” oarecare. Teama de descoperire, dorința proprie fiecărui om ajuns la putere de a-și menține privilegiile, foloasele și onorurile legate de condiția lor, vor face din ei servitori credincioși ai poruncilor noastre. Camera deputaților va acoperi, va apăra, va alege președinți, dar îi vom retrage dreptul de a propune legi, de a le schimba; acest drept va fi dat președintelui responsabil, care va fi o jucărie în mâinile noastre.

Puterea Guvernului va deveni fără îndoială ținta tuturor atacurilor. Noi îi vom da, pentru a se apăra, dreptul de a apela la hotărârea poporului, fără de a trece prin intermediarul reprezentanților săi, adică dreptul de a recurge la servitorul nostru orb, la majoritate. Afară de acestea, vom da președintelui dreptul de a declara război. Vom motiva acest drept spunând că președintele, ca șef al întregii armate a țării, trebuie s-o aibă la dispoziția sa, pentru a apăra noua Constituție republicană, al cărei reprezentant răspunzător va fi.

În aceste împrejurări, șeful sanctuarului va fi în mâinile noastre și nimeni, afară de noi, nu va mai conduce puterea legiuitoare.

Vom mai retrage Camerei, introducând noua Constituție Republicană, dreptul de interpelație, sub pretextul de a apăra secretul politic. Vom restrânge prin noua Constituție numărul reprezentanților la minimum, lucru care va avea urmarea de a micșora cu atât mai mult pasiunile politice și pasiunea pentru politică. Dacă, în contra oricăror așteptări, ele se trezesc chiar în acest mic număr de reprezentanți, le vom reduce la nimic, printr-un apel la majoritatea poporului…

De președintele republicii va depinde numirea președinților și a vice-președinților Camerei și ai Senatului. În locul sesiunilor parlamentare constante, vom mărgini ședințele parlamentelor la câteva luni. Mai departe, președintele, ca șef al puterii executive, va avea dreptul de a convoca sau a dizolva Parlamentul, și, în cazul dizolvării, de a amâna momentul unei noi convocări. Dar pentru ca urmările tuturor acestor acțiuni, în realitate ilegale, să nu cadă asupra responsabilității, stabilite de către noi, a președintelui (lucru, care ar fi dăunător planurilor noastre), vom îndemna pe miniștri și pe ceilalți funcționari care înconjoară pe președinte, să treacă peste hotărârile acestuia, prin măsuri luate pe răspundere proprie; în acest chip, ei vor fi vinovați și răspunzători în locul său… Dăm sfatul de a încredința acest rol mai ales Senatului, Consiliului Miniștrilor, mai bine decât unui singur individ.

Președintele va interpreta după dorința noastră legile existente, care pot fi interpretate în mai multe feluri; el le va anula când îi vom spune noi că trebuie; va avea dreptul de a propune legi provizorii și chiar o nouă schimbare a Constituției, sub pretextul binelui suprem al Statului.

Aceste măsuri ne vor da putința de a nimici încetul cu încetul, pas cu pas, tot ceea ce vom fi fost siliți să introducem în Constituțiile statelor, înainte de a apuca frânelor puterii; vom trece astfel pe nesimțite la suprimarea oricărei Constituții, când va fi sosit timpul de a grupa toate guvernele sub autocrația noastră.

Recunoașterea autocrației noastre poate sosi și înainte de suprimarea Constituției, dacă popoarele, obosite de neorânduielile și caracterul ușuratic al conducătorilor lor, vor ajunge să strige: „Alungați-i și dați-ne un rege universal, care să ne poată uni împreună și să distrugă cauzele neînțelegerilor noastre: granițele națiunilor, religiile, calculele statelor; un rege care să ne dea acea pace și acea odihnă pe care n-o putem obține de la conducătorii și reprezentanții noștri”.

Știți foarte bine că pentru a face posibile asemenea dorințe, trebuie să tulburăm în mod neîntrerupt, în toate țările, legăturile dintre popor și guvern, pentru a ajunge să obosim întreaga lume prin dezbinare, dușmănie, ură și chiar prin martiriu, foame, răspândirea bolilor, mizerie, -pentru ca creștinii să nu vadă altă scăpare decât de a recurge la suveranitatea noastră absolută și întreagă.

Dacă dăm popoarelor timp să răsufle, momentul prielnic nu va sosi poate niciodată.

CAPITOLUL XI

Programul noii Constituții. Câteva amănunte în legătură cu lovitura de stat plănuită. Creștinii sunt niște oi. Francmasoneria secretă și reședințele sale de la suprafață.

Consiliul de stat va fi menit să sprijine puterea guvernului. Sub înfățișarea unui corp legiuitor el nu va fi în realitate decât un comitet de redacție a legilor și decretelor guvernatorului.

Iată care e programul noii Constituții pe care o pregătim: vom crea Legea, Dreptul și Tribunalul:

1) sub forma de propuneri corpului legislativ;

2) prin decrete ale Președintelui (republicii) sub formă de ordine generale; prin acte ale Senatului și prin decizii al Consiliului de stat, sub forma de ordine ministeriale;

3) în cazul când am găsi că e folositor, sub forma de lovitură de stat. Acum, după ce am stabilit în mod aproximativ acest modus agendi, să ne ocupăm cu amănuntele măsurilor care ne vor servi să terminăm transformarea statului în înțelesul pe care l-am spus. Vreau să zic că ne vom ocupa de libertatea presei, de dreptul de asociație, de libertatea conștiinței, de principiul electiv și de multe alte lucruri care vor trebui să dispară din repertoriul omenirii, sau să fie cu desăvârșire schimbate de îndată ce noua Constituție va fi proclamată. Numai în acest moment vom putea publica toate ordinele noastre, deodată. Mai târziu, orice schimbare simțitoare va fi primejdioasă și iată pentru ce: dacă această schimbare se face în înțelesul unei asprimi neîndurate, ea poate aduce după sine o deznădejde pricinuită de teama de noi schimbări de același fel; dacă, dimpotrivă, schimbarea se îndeplinește în înțelesul unor îngăduințe ulterioare, se va zice că noi înșine ne-am recunoscut greșelile, iar acest lucru ne va întuneca faima înaltei înțelepciuni a puterii noastre, sau se va zice că ne-a fost teamă și că am fost siliți să facem îngăduințe, pentru care nimeni nu ne va mulțumi, deoarece toți vor crede că au avut drept la ele… Atât una cât și cealaltă din aceste eventualități, ar fi deci păgubitoare pentru noua Constituție. Noi vrem ca din ziua proclamării ei, când popoarele vor fi năucite de lovitura de stat care se va fi operat, când vor fi încă sub puterea terorii și a nedumeririi, noi vrem ca din acel moment să recunoască cu toții: că noi suntem atât de puternici, atât de invulnerabili, atât de tari, încât nu vom sta în nici un caz la tocmeală cu dânșii; că nu numai nu vom da nici o însemnătate părerilor și dorințelor lor, dar că suntem gata și avem putința să înăbușim cu o autoritate indiscutabilă orice încercare, orice manifestare a acestor dorințe și păreri că am știut să punem mâna dintr-o singură lovitură pe tot ceea ce ne era necesar, și că nu vom împărți în nici un caz puterea noastră cu ei… Atunci își vor închide ochii și vor aștepta desfășurarea lucrurilor.

Creștinii sunt o turmă de oi, iar noi suntem pentru ei niște lupi. Și știți ce pățesc oile când pătrund lupii în staul!

De asemenea vor închide ochii înaintea oricărui lucru, deoarece le vom promite că le înapoiem toate libertățile luate, atunci când dușmanii păcii vor fi potoliți, iar partidele reduse la neputință.

Nu mai trebuie să spunem că vor aștepta multă vreme această întoarcere spre trecut…

Pentru ce am fi oferit și inspirat creștinilor toată politica aceasta, fără a le da putința de a o pătrunde, pentru ce dacă nu pentru a câștiga pe ascuns, ceea ce neamul nostru împrăștiat nu putea câștiga pe față? Acest lucru a servit ca bază a organizării francmasoneriei noastre secrete, care nu e cunoscută, și ale cărei planuri nici nu sunt măcar bănuite de dobitoacele creștine, atrase de noi în organizația văzută a francmasoneriei, pentru a îndepărta astfel de la noi privirile bănuitoare ale fraților lor.

Dumnezeu ne-a dat nouă, poporului Său ales, răspândirea pe întregul glob al Pământului, dar din această slăbiciune a rasei noastre, s-a născut puterea care ne-a adus astăzi pe pragul dominației universale.

Nu ne-a mai rămas decât puțin de zidit pe aceste temelii.

CAPITOLUL XII

Înțelesul francmasonic al cuvântului libertate. Viitorul presei în regatul francmasonilor. Controlul presei. Agențiile corespondenților de presă. Ce e progresul pentru francmasoni? Solidaritatea francmasonilor în presa de astăzi. Ațâțarea cerințelor „sociale” ale provinciilor. Noua stăpânire nu va face greșeli.

Cuvântul libertate, care poate fi tălmăcit în deosebite înțelesuri, noi îl vom defini astfel:

Libertatea e dreptul de a face ceea ce îngăduie legea. O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, făcută atunci când îi va fi sosit vremea, va pune toată libertatea în mâinile noastre, deoarece legile vor nimici sau vor crea ceea ce o să ne fie plăcut nouă, urmând programul înșirat mai sus.

Cu presa vom lucra în felul următor. Ce rol joacă astăzi presa? Ea servește la ațâțarea patimilor și la întreținerea egoismelor de partid. Ea e plină de deșertăciuni, nedreptăți și minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nu-i înțelege deloc menirea. Noi o vom înjuga și îi vom pune opreliști puternice, vom face apoi tot astfel și cu celelalte lucrări tipărite, căci la ce ne-ar servi subjugarea presei, dacă nu ne vom pune la adăpost și de focul broșurii și al cărții? Vom transforma publicitatea – care ne costă astăzi scump, deoarece numai prin ea putem cenzura ceea ce se scrie în ziare – într-un izvor de venit pentru statul nostru. Vom înființa un impozit special asupra presei. Vom sili să ni se plătească o cauțiune atunci când se înființează ziare ori tipografii. Astfel va fi scutit guvernământul nostru de orice atac din partea presei. Iar când se ivește vreun prilej, vom decerne amenzi fără milă. Timbre, cauțiuni și amenzi, toate acestea vor aduce statului venituri uriașe.

E drept că ziarele de partid ar putea trece ușor peste asemenea pierderi bănești. Le vom desființa, îndată ce ne vor fi atacat a doua oară. Nimeni nu se va putea atinge nepedepsit de aureola atotputerniciei guvernământului nostru. Pretextul pentru a desființa un ziar, va fi că organul în chestiune ațâță spiritele fără motiv și fără a avea dreptate. Vă rog să nu treceți cu vederea că printre ziarele care ne vor ataca, vor fi și de cele întemeiate de noi, dar ele vor ataca numai acele puncte, ale căror schimbări le vom dori.

Nimic nu va putea fi adus la cunoștința lumii fără supravegherea noastră. Acest rezultat e deja atins din zilele noastre, prin faptul că toate știrile și noutățile sunt primite de către mai multe agenții, care le adună din toate părțile lumii. Aceste agenții vor fi atunci fără deosebire numai ale noastre și nu vor da în vileag decât aceea ce le vom îngădui noi.

Dacă deja de pe acum am știut să câștigăm spiritele societăților creștine în așa măsură, încât aproape toți privesc întâmplările lumii prin sticla colorată a ochelarilor pe care i-am pus noi pe nas, dacă deja de pe acum nu există uși zăvorite care să ne împiedice cunoașterea acelor lucruri pe care creștinii le numesc prostește „secrete de Stat” – ce va fi atunci când vom fi stăpânii recunoscuți ai universului, în persoana regelui nostru universal?…

Oricine va voi să fie editor, bibliotecar sau proprietar de tipografie ori de alt așezământ de industrie a tiparului, va trebui să primească o diplomă, care, în cazul că posesorul ei s-ar face vinovat de vreo nelegiuire oarecare, va fi numai decât luată înapoi. Cu asemenea măsuri, instrumentul gândirii va deveni un mijloc de educație în mâinile stăpânirii noastre, care nu va mai îngădui gloatelor poporului să bată câmpii asupra binefacerilor progresului. Care dintre noi nu știe oare că aceste binefaceri închipuite duc de-a dreptul la niște visuri absurde? Din aceste visuri s-au născut raporturile anarhice ale oamenilor între ei și față de stăpânire, deoarece progresul, sau mai bine zis ideea progresului, a dat naștere ideii tuturor emancipărilor, fără a le îngrădi deloc… Toți acei pe care noi îi numim liberali, sunt anarhiști, dacă nu în fapte, cel puțin în gândul lor. Fiecare dintre ei urmărește iluziile libertății și cade în anarhie, protestând pentru simpla plăcere de a protesta…

Dar să revenim la presă. O vom îngreuna, ca și tot ceea ce se tipărește, cu impozite în timbre de fiecare foaie tipărită și cu cauțiuni; cărțile cu mai puțin de 30 de pagini vor fi taxate dublu. Le vom înregistra în categoria broșurilor, pentru că, pe deoparte, vom reuși prin aceasta să reducem, numărul revistelor, care sunt otrava cea mai primejdioasă, iar pe de altă parte această măsură va sili pe scriitori să producă lucrări atât de lungi, încât vor fi puțin citite, mai ales din cauza scumpetei lor. Dimpotrivă, ceea ce vom edita noi înșine pentru călăuzirea minților în direcția pe care o vom fi stabilit, va fi ieftin și citit de către toată lumea. Impozitul va înăbuși deșarta dorință de a scrie, iar teama de pedeapsă va face ca literații să atârne de noi.

Dacă se vor găsi persoane care doresc să scrie împotriva noastră, nu se va găsi în schimb nimeni care să le tipărească scrierile. Înainte de a primi o lucrare pentru tipărit, editorul va trebui să meargă la autorități pentru a obține încuviințarea de a o face. În acest chip vom cunoaște dinainte cursele care ni se întind și le vom zădărnici dând dinainte lămuriri asupra subiectului tratat.

Literatura și ziaristica sunt cele două forțe educatoare mai însemnate, de aceea guvernământul nostru va trebui să fie proprietarul celor mai multe ziare. Prin aceasta, înrâurirea dăunătoare a presei private va fi îndepărtată, iar noi vom câștiga o influență uriașă asupra spiritelor. Dacă încuviințăm să apară zece ziare noi, îndată vom întemeia treizeci de ale noastre, și așa mai departe.

Publicul nu va bănui nimic. Toate ziarele editate de către noi, vor fi în aparență de tendințele și părerile cele mai potrivnice, lucru care va trezi încrederea în ele și va atrage în jurul lor pe dușmanii noștri nebănuitori; aceștia vor cădea în cursă și vor fi nevătămători.

Organele cu un caracter oficial vor sta în rândul întâi. Ele vor veghea totdeauna asupra intereselor noastre, de aceea influența lor va fi aproape nulă.

În rândul al doilea va sta oficioasele, al căror rol va fi de a atrage pe nepăsători și pe cei fără vlagă.

În al treilea rând vom pune așa numita opoziție a noastră. Cel puțin un ziar din acestea va fi cu desăvârșire potrivnic ideilor noastre. Dușmanii noștii vor lua pe acest fals opozant drept un tovarăș de luptă și ne vor descoperi astfel uneltirile lor.

Ziarele noastre vor fi de toate tendințele: unele aristocratice, altele republicane, revoluționare sau chiar anarhiste, bineînțeles atâta timp cât va dăinui Constituția.

Ele vor avea, ca zeul indian Vișnu, o sută de mâini, dintre care fiecare va grăbi schimbarea societății; aceste mâini vor călăuzi opinia în direcția care duce la scopul nostru, deoarece un om prea întărâtat pierde putința de a raționa și cade ușor sub puterea sugestiei. Neghiobii care vor crede că repetă părerea ziarului partidului lor, vor repeta și răspândi părerea noastră, ori aceea care ne va plăcea. Ei își vor închipui că urmează organul partidului lor, pe când de fapt nu vor servi decât steagul pe care îl vom fi ridicat noi pe seama lor.

Pentru a conduce în această direcție armata noastră de ziariști, va trebui să organizăm cu o deosebită grijă așezământul acesta. Sub numele de birou central al presei, vom pune la cale ședințe literare, în care agenții noștri vor da cuvântul de ordine și diferitele semnale, fără ca cineva să bage de seamă. Discutând și contrazicând inițiativa noastră în mod superficial, fără a intra în miezul lucrurilor, ziarele noastre vor susține o polemică prefăcută cu organele oficiale, pentru a ne da prin aceasta putința de a ne pronunța și mai limpede decât am putea-o face în primele noastre declarații oficiale.

Aceste atacuri vor mai face ca supușii noștri să se creadă siguri de a putea vorbi liber; pe de altă parte agenții noștri vor putea, spune pretutindeni, că organele care se declară împotriva noastră nu fac altceva decât să clevetească, deoarece nu pot găsi pricini adevărate pentru combaterea serioasă a măsurilor noastre.

Prin aceste mijloace, nevăzute de către opinia publică, dar sigure, vom câștiga în orice caz atenția și încrederea publică. Prin ele vom întărâta și vom liniști, după cum trebuie, spiritele în chestiunile politice, le vom convinge sau le vom amăgi, scoțând de sub tipar fie adevărul, fie minciuna, adeverind sau dezmințind faptele, după înrâurirea ce o au asupra publicului, pipăind totdeauna cu mare grijă locul, înainte de a pune piciorul pe el… îi vom învinge pe dușmanii noștri fără doar și poate, deoarece ei nu vor avea la îndemână organe prin care să-și poată spune cuvântul până la sfârșit, în urma măsurilor pe care le-am arătat. Astfel nici nu va mai trebui să-i combatem cu temeinicie…

În caz de trebuință, vom combate cu tărie prin ziarele noastre oficioase, baloanele de încercare slobozite tot de noi, prin presa noastră din categoria a treia.

Încă de pe acum, cel puțin în cadrele presei franceze, există o solidaritate francmasonică. Toate organele presei sunt legate între ele prin secretul profesional; ca și străvechii auguri, nici unul din membrii ei nu ar destăinui secretul și cunoștințele sale, dacă nu i se poruncește. Nici un ziarist nu s-ar încumeta să trădeze această taină, deoarece nici unul dintre ei nu va fi primit în rândurile scriitorilor dacă nu are vreo pată rușinoasă în trecutul său, care să poată fi îndată descoperită în caz de necredință. Atâta vreme cât aceste păcate sunt ținute în taină de către anumiți oameni, scriitorul, prin faima sa, poate atrage în jurul lui opinia majorității țării, care-l va urma cu însuflețire.

Socotelile noastre se întind cu deosebire asupra provinciei. Trebuie să ațâțăm acolo nădejdi și dorințe potrivnice celor din capitală, căreia îi vom spune că acestea sunt nădejdile și dorințele adevărate ale provinciilor, deși e lesne de înțeles că izvorul dezbinărilor nu pornește decât de la noi. Căci, atâta timp cât nu ne vom bucura încă de o putere deplină, vom simți adesea trebuința de a înăbuși glasul capitalelor prin acela al majorității, al poporului din provincii, care e pus la cale de către agenții noștri. Va trebui ca, în momentul psihologic, capitalele să nu mai aibă cuvântul asupra faptului împlinit, din simplul motiv că acesta va fi deja primit de către majoritatea poporului, de către provincii.

Când vom intra în noua orânduire de stat – care va pre-găti domnia noastră – nu vom putea lăsa să se descopere prin presă necinstea publică; va trebui să se creadă că noua stăpânire a mulțumit atât de bine pe toată lumea, încât au dispărut chiar și crimele… Cazurile de izbucnire a criminalității, nu vor trebui să fie cunoscute decât de victime și de martorii lor întâmplători.

CAPITOLUL XIII

Trebuința pâinii zilnice. Chestiunile politice. Chestiunile industriale. Petrecerile. Casele publice. Adevărul e unul singur. Marile probleme.

Trebuința pâinii zilnice îi face pe creștini să tacă și să fie servitorii noștri plecați. Agenții noștri creștini din presă, vor discuta, la porunca noastră, măsurile și schimbările care ni-ar fi cam greu să le dăm publicității dintrodată, pe neașteptate, iar noi, în acest timp, folosindu-ne de zgomotul pricinuit de aceste discuții, vom înfăptui măsurile dorite și le vom prezenta publicului ca un fapt împlinit. Nimeni nu va avea îndrăzneala de a cere nimicirea celor hotărâte, mai ales că vor fi prezentate ca fiind un progres. Dealtfel presa va atrage îndată atenția publicului spre chestiuni noi (căci după cum știți, noi am obișnuit oamenii de a căuta totdeauna ceva nou). Câțiva neghiobi, închipuindu-și că sunt uneltele sorții, se vor năpusti asupra acestor noi chestiuni, fără a ști că ei nu înțeleg nimic din ceea ce vor să discute. Chestiunile politicii nu sunt deschise nimănui, în afară de aceia care i-au dat naștere, încă înainte cu multe veacuri, și care o conduc.

Din toate acestea puteți vedea că, prefăcându-ne a cere părerea mulțimii, noi nu facem altceva decât să ne ușurăm înfăptuirea planurilor noastre, și puteți de asemenea observa că noi căutăm aprobarea nu a faptelor, ci a cuvintelor noastre rostite la cutare prilej. Noi spunem pretutindeni și totdeauna, că în toate măsurile noastre ne conducem de nădejdea unită cu siguranța de a fi folositori binelui tuturor.

Pentru, a abate ochii oamenilor prea îngrijorați de chestiunile politice, vom scoate la iveală chestiunile industriale înainte de așa zisele chestiuni politice noi. Îi vom lăsa să-și descarce furiile lor asupra acestui subiect. Gloatele se vor învoi a rămâne liniștite, a se odihni de închipuita lor activitate politică (cu care i-am obișnuit noi înșine, pentru ca să putem lupta prin mijlocirea lor cu guvernele creștine), cu condiția de a avea noi ocupații; în aceste noi ocupații le vom îndrepta apoi aproape pe aceleași căi politice. Pentru ca aceste gloate ale poporului să nu ajungă la nimic prin cugetare, îi vom opri de la gândire prin petreceri, prin jocuri, prin desfătări, prin înlănțuiri de patimi și prin case publice… Îndată vom propune apoi prin presă concursuri de artă și de tot felul de sporturi: aceste preocupări vor îndepărtă pentru totdeauna spiritele de la chestiunile unde am avea de luptat cu ele. Oamenii, dezobișnuindu-se din ce în ce mai mult de a se gândi neatârnat, prin ei înșiși, vor ajunge să vorbească tocmai așa cum vrem noi să gândească ei, deoarece noi vom fi singurii care le vom da noi îndrumări cugetării… prin mijlocirea anumitor persoane care, bineînțeles, nu vor fi bănuite a avea legături cu noi.

Rolul utopiștilor liberali va fi pentru totdeauna sfârșit, atunci când va fi recunoscut regimul nostru. Până atunci ne vor aduce bune foloase. De aceea vom și îndemna încă pe oameni să născocească tot felul de teorii fantastice, cât mai noi, sau așa-zise progresiste; căci am sucit cu o mare ușurință capetele acestor nemernici de creștini, cu ajutorul acestui cuvânt progres, și nu găsești nici unul printre ei care să înțeleagă că sub acest cuvânt se ascunde o greșeală, afară de cazurile când e vorba de descoperiri materiale, deoarece adevărul e unul singur și neschimbat, și nu poate prin urmare să progreseze. Progresul, ca o idee greșită, servește la întunecarea adevărului, pentru ca nimeni să nu-l cunoască, în afară de noi, aleșii lui Dumnezeu, păzitorii lui.

Când domnia noastră va fi sosit, oratorii noștri vor vorbi poporului despre marile probleme care au frământat omenirea pentru a o aduce în sfârșit la regimul nostru mântuitor. Cine va mai bănui atunci, că toate aceste probleme au fost născocite de către noi, după un plan politic pe care nimeni nu l-a ghicit în tot cursul lungilor veacuri?

CAPITOLUL XIV

Religia viitorului. Robia viitoare.

Imposibilitatea de a cunoaște tainele religiei viitorului. Pornografia și viitorul cuvântului tipărit.

Când va fi sosi domnia noastră, nu vom recunoaște nici o altă religie afară de aceea a Dumnezeului nostru unic, de care ne e legat destinul, deoarece noi suntem poporul ales, prin care chiar acest destin e unit cu soarta lumii. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credințele. Faptul că prin această nimicire a credinței se sporește numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduințele, ci va servi ca pildă generațiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei lui Moise, al cărei sistem stoic și bine conceput va fi izbutit să cucerească toate popoarele. Vom spune tuturor că în aceasta constă adevărul ei mistic, în care zace toată forța ei educativă. Atunci vom publica la toate prilejurile articole în care vom asemăna regimul nostru mântuitor cu cele ale trecutului. Binefacerile unei odihne câștigate după veacuri de frământări, vor scoate la iveală însușirea binefăcătoare a stăpânirii noastre. Greșelile administrațiilor creștinilor vor fi zugrăvite de noi în culorile cele mai vii. Vom da naștere la o așa de mare scârbă față de aceste administrații apuse, încât popoarele vor prefera odihna robiei în locul drepturilor mult trâmbițatei libertăți, care le-a zăpăcit atât de mult, care le-a răpit mijloacele de trai, care le-a făcut să fie exploatate de către o ceată de aventurieri neștiutori de ceea ce fac… Nefolositoarele schimbări de guvern la care îi îndemnam noi pe creștini atunci când voiam să săpăm sub temeliile lor de guvernământ, vor fi obosit în această vreme atât de mult popoarele, încât ele vor prefera să îndure orice din partea noastră, numai să scape de noi frământări. Vom arăta cu stăruință greșelile istorice ale guvernelor creștine, care, în lipsa adevăratului bine, au amețit omenirea în cursul atâtor veacuri, urmărind un bine social iluzoriu, fără a-și da seama că planurile lor înrăutățesc, în loc să îmbunătățească, legăturile de obște ale vieții omenești…

Filosofii noștri vor discuta toate greșelile credințelor creștine, dar nimeni și niciodată nu va discuta religia noastră sub adevărata ei înfățișate, deoarece nimeni nu o va cunoaște cu adevărat, afară de ai noștri, care nu vor îndrăzni vreodată să-i descopere tainele…

În țările zise înaintate, am dat naștere unei literaturi nebune, murdare, mârșave. Aceasta o vom răspândi câtva timp chiar și după ce am ajuns la putere, pentru a scoate mai mult la iveală deosebirea dintre discursurile, dintre programele noastre, și aceste nemernicii…

Înțelepții noștri, crescuți pentru ai conduce pe creștini, vor alcătui discursuri, planuri, memorii, articole, care ne vor da înrâurire asupra acestor oameni și ne vor îngădui să-i îndreptăm către ideile și cunoștințele pe care vom voi să și le însușească.

CAPITOLUL XV

Viitoarea lovitură de stat mondială. Condamnările la moarte. Soarta viitoare a francmasonilor creștini. Caracterul mistic al puterii. Înmulțirea societăților francmasonice. Administrația centrală a înțelepților. Afacerea Azeff. Francmasoneria e călăuza tuturor societăților secrete. Însemnătatea succesului public. Colectivismul. Victimele. Condamnarea la moarte a francmasonilor. Căderea prestigiului legilor și al autorității. De ce suntem noi un popor ales? Legile stăpânirii viitoare vor fi scurte și limpezi. Supunerea înaintea autorității. Măsuri împotriva abuzului de putere. Cruzimea pedepselor. Limită de vârstă pentru judecători. Liberalismul judecătorilor și al puterii. Averea lumii. Absolutismul francmasoneriei. Dreptul de casație. „Aspectul patriarhal” al viitorului guvernământ. Îndumnezeirea stăpânirii noastre. Dreptul celui mai tare e singurul drept. Regele lui Israil va fi patriarh al lumii.

Când vom începe în sfârșit să luăm puterea în mână, cu ajutorul loviturilor de stat pregătite în aceeași zi și după ce vom fi hotărât desființarea tuturor guvernelor în ființă (iar până atunci va mai trece multă vreme, poate un veac întreg), vom căuta să împiedecăm uneltirile și comploturile împotriva noastră. În acest scop, vom osândi la moarte pe toți aceia care vor întâmpina venirea noastră la putere cu armele în mâini. De asemenea orice înființare de noi societăți secrete, va fi pedepsită cu moartea. Acelea care există în zilele noastre, care ne sunt cunoscute, care ne-au servit și ne servesc încă, vor fi desființate, iar rămășițele trimise în continentele depărtate de Europa. Astfel ne vom purta cu francmasonii creștini, care au ajuns să știe prea multe lucruri; aceia pe care îi vom cruța pentru un motiv oarecare, vor trăi sub o veșnică amenințare a surghiunului.

Vom publica o lege care va sili pe toți foștii membri ai societăților secrete să părăsească Europa, centrul stăpânirii noastre.

Hotărârile guvernului nostru vor fi definitive și fără drept de apel.

În societățile creștine, în care am vârât așa de adânci rădăcini de neînțelegere și protestantism, nu poate fi restabilită ordinea decât prin măsuri nemiloase, doveditoare a unei puteri neclintite: nu trebuie să luăm în seamă jertfele căzute pentru binele viitor. Rolul fiecărui guvern care recunoaște că există, nu e numai de a culege roadele privilegiilor sale, ci de a-și împlini datoriile, și de a ajunge la un bine, fie chiar cu prețul celor mai mari jertfe. Pentru ca un guvern să ajungă a fi neclintit, trebuie să-și mărească aureola puterii sale, iar această aureolă nu se câștigă decât printr-o măreață inflexibilitate a puterii care trebuie să poarte semnele unei atotputernicii mistice, ale alegerii lui Dumnezeu. Așa era până în vremile din urmă, autocrația rusească -singurul nostru dușman serios din întreaga lume, alături de Papalitate. Aduceți-vă aminte de pilda Italiei înecate în sânge, care nu s-a atins nici de un fir de păr de-al lui Sylla, cel care a vărsat acest sânge: Sylla, prin puterea sa s-a ridicat până la dumnezeire în ochii poporului chinuit și jertfit de către el, iar întoarcerea lui îndrăzneață în Italia, îl făcu și mai inviolabil… Poporul nu se atinge de acela care-l hipnotizează prin îndrăzneala și tăria lui de suflet.

Așteptând însă venirea noastră la putere, vom înființa și vom înmulți societățile francmasonice în toate țările din lume; vom atrage în ele pe toți aceia care sunt sau pot fi niște buni agenți. Aceste societăți, aceste „loji”, vor fi biroul nostru principal de informații și îndrumări, și mijlocul cel mai influent (al activității noastre). Vom centraliza toate aceste societăți într-o administrație cunoscută numai de noi și compusă din înțelepții noștri. „Lojile” vor avea câte un reprezentant, în dosul căruia se va ascunde administrația despre care am vorbit, iar acest reprezentant va fi acela care va da cuvântul de ordine și va alcătui programul de muncă. Vom face din aceste societăți furnicarul tuturor elementelor revoluționare și liberale. Ele vor fi alcătuite din oameni luați din toate straturile societății. Planurile politice cele mai tăinuite ne vor fi aduse astfel la cunoștință și vor cădea în mâna și sub conducerea noastră din prima zi a apariției lor. Printre membrii acestor „loji” vor fi aproape toți agenții poliției naționale și internaționale (ca în afacerea Azeff), deoarece foloasele ce ni le aduc ei, nu pot fi înlocuite de către noi, având în vedere faptul că poliția poate nu numai să ia măsuri împotriva nesupușilor, dar să-și acopere faptele noastre, să găsească pretexte de nemulțumiri etc… Aceia care intră în societățile secrete sunt de obicei niște ambițioși, aventurieri și în general oameni ușurei, cu care nu ne va fi greu să ne înțelegem pentru înfăptuirea planurilor noastre.

Dacă se nasc dezordini într-un Stat, aceasta însemnă că am avut noi trebuință să-l tulburăm, pentru a nimici o solidaritate prea mare. Dacă se înjghebează un complot în sânul său, conducătorul acestei uneltiri va fi unul dintre cei mai credincioși servitori ai noștri. E natural că noi singuri, fără amestecul altora, suntem aceia care conducem francmasoneria, deoarece noi știm unde mergem și cunoaștem scopul final al fiecărei fapte, în vreme ce creștinii nu știu nimic, nici chiar rezultatul imediat: ei se mulțumesc de obicei cu un succes momentan, de amor propriu, în înfăptuirea planului lor, fără a observa măcar că acest plan nu pornește din inițiativa lor, ci le-a fost sugerat de către noi.

Creștinii se înscriu în „loji” din curiozitate sau cu nădejdea de a gusta din praznicul public cu ajutorul lor, iar unii chiar numai pentru a-și putea expune înaintea unui public visurile lor irealizabile, care nu se sprijină pe nimic: sunt însetați de emoția succesului și a aplauzelor, la care noi nu suntem niciodată zgârciți. Noi le dăm acest succes, pentru a ne folosi de mulțumirea de sine care e legată de el, grație căreia oamenii primesc sugestiile noastre fără a băga de seamă, fiind în același timp cu totul convinși că exprimă fără greș ideile lor proprii, și că nu ar putea fi în stare să și le însușească pe ale altora… Nu vă puteți închipui cât de ușor pot fi aduși la o naivitate inconștientă cei mai inteligenți creștini, cu condiția de a-i face mulțumiți de ei înșiși, iar în același timp cât e de ușor să-i descurajezi prin cel mai mic insucces, fie chiar numai prin încetarea aplauzelor, și astfel să-i robești unei supuneri slugarnice numai pentru a putea obține noi succese…

Pe cât de mult disprețuiesc ai noștri succesul, pentru ca în schimb să-ți poată impune planurile, pe atât de mult sunt gata creștinii să-și jertfească toate planurile, numai pentru a obține succese. Acest fel de a vedea, ne ușurează foarte mult sarcina de a-i conduce. Acești tigri la înfățișare, au sufletul unei turme de oi, iar capetele le sunt cu desăvârșire goale. Le-am dat drept cal de bătaie, cum dai unui copil o jucărie, visul absorbirii individualității omenești de către unitatea simbolică a colectivismului, încă nu au ajuns să înțeleagă, și nu curând vor înțelege, că această jucărie care le-a răpit cu totul atenția, e o încălcare fățișe a celei mai importante legi a naturii, care, din prima zi a Creației, a făcut pe fiecare ființă deosebită de cealaltă, tocmai pentru a-și putea afirma individualitatea.

Faptul că i-am putut orbi în o așa măsură, nu ne dovedește oare cu o limpezime bătătoare la ochi, cât de puțin dezvoltat e spiritul lor față de al nostru? Acest lucru e cea mai de căpetenie garanție a succesului nostru. Cât de clarvăzători erau înțelepții noștri bătrâni spunând că, pentru a atinge un scop, nu trebuie să te oprești în fața mijloacelor și nu trebuie să-ți precupețești numărul victimelor jertfite. Noi n-am numărat jertfele dobitoacelor creștine și, cu toate că am sacrificat și mulți de-ai noștri, am dat poporului nostru pe acest pământ o putere pe care n-ar fi îndrăznit s-o viseze vreodată. Jertfele noastre, relativ puțin numeroase, l-au scăpat de pieire.

Moartea e sfârșitul de neînlăturat al fiecăruia. Mai bine să grăbim moartea acelora care pun piedici operei noastre, decât să murim noi, cei care am dat naștere acestei opere. Noi osândim la moarte și executăm pe francmasoni așa, încât nimeni, afară de frații lor, nu poate să bănuiască ceva, nici chiar victimele condamnării noastre; ei mor toți, când trebuie, ca de o moarte naturală… Știind aceasta, ceilalți tovarăși nu îndrăznesc să protesteze. Aceste măsuri au înlăturat din sânul francmasoneriei orice urmă de împotrivire și protestare. Tot predicând creștinilor liberalismul, noi ținem poporul evreiesc și pe agenții noștri într-o supunere desăvârșită.

Prin înrâurirea noastră, executarea legilor creștinilor e redusă la minimul posibil. Prestigiul și tăria legilor sunt zdruncinate de interpretările liberale, pe care le-am introdus noi în ele. În cauzele și chestiunile de politică și de principiu, tribunalele hotărăsc așa cum le prescriem noi, văd lucrurile sub lumina în care le arătăm noi. Noi ne servim pentru aceasta de persoanele cu care se va crede că n-avem nimic comun, de opinia ziarelor, și încă de alte mijloace. Înșiși senatorii și administrația superioară primesc orbește sfaturile noastre. Spiritul cu desăvârșire animal al creștinilor, nu e capabil de analiză și observație și, cu atât mai puțin, nu e în stare să prevadă la ce sfârșit poate să ducă un anumit fel de a prezenta chestiunile.

În această deosebire dintre felul nostru de a cugeta și acela al creștinilor, se poate vedea limpede însușirea noastră de popor ales și semnul care ne deosebește de ceilalți oameni. Spiritul creștinilor e instinctiv, animal. Ei văd, dar nu prevăd și nu inventează (afară de lucrurile materiale). Din aceasta se vede ușor că însăși natura ne-a sortit să conducem și să îndrumăm lumea.

Când va fi sosit vremea stăpânirii noastre pe față, și când vom putea arăta binefacerile guvernării noastre, vom schimba toate legile: ele vor fi scurte, limpezi, neclintite, fără comentarii, așa că oricine le va putea înțelege ușor. Trăsătura de căpetenie a acestor legi va fi supunerea față de stăpânire, împinsă până la măreție. Atunci vor înceta toate abuzurile, în urma responsabilității tuturor până la cel din urmă, înaintea autorității superioare a reprezentantului puterii. Abuzurile de putere ale funcționarilor inferiori vor fi pedepsite atât de aspru, încât fiecare va pierde dorul de a-și încerca puterile. Vom pândi cu ochii neclintiți fiecare act de administrație, de care depinde mersul mașinei guvernamentale, deoarece necinstea din administrație dă naștere tuturor celorlalte nelegiuiri: toate cazurile de ilegalitate ori de abuz vor fi pedepsite așa ca să formeze o pildă. Sustragerile de bani, complicitatea solidară dintre funcționarii administrației, vor înceta după cele dintâi exemple de pedepse nemiloase. Faima puterii noastre cere pedepse rodnice, adică crude, pentru cea mai mică încălcare a legilor, deoarece orice asemenea încălcare pătează bunul nume al stăpânirii. Osânditul, dacă va fi prea aspru pedepsit pentru greșeala sa, va fi ca un soldat căzut pe câmpul de luptă administrativ, pentru Autoritate, Principii și Lege, care nu pot îngădui ca interesul particular să covârșească funcția publică, chiar din partea acelora care conduc mersul societății. Judecătorii noștri vor ști că, vrând să se laude cu o prostească milă, ei încalcă legile dreptății, care au fost făcute pentru ai întări pe oameni pedepsindu-le greșelile, iar nu pentru ca judecătorul să-și arate bunătatea inimii sale. E îngăduit să se folosească oamenii de aceste însușiri în viața particulară, dar nu pe terenul public, care e temelia educației vieții omenești.

Judecătorii noștri nu vor servi decât până la vârsta de cincizeci de ani, deoarece, mai întâi, bătrânii țin cu prea mare încăpăținare la părerile lor vechi și sunt mai puțin gata de a se supune noilor ordine și apoi vom putea, pe calea aceasta, să reînnoim personalul mai ușor: acela care va voi să-și păstreze slujba, va trebui să asculte orbește pentru a merita această favoare. În general, judecătorii noștri vor fi aleși de către noi numai dintre aceia, care știu prea bine că sarcina lor e de a pedepsi și de a aplica legile, iar nu de a face liberalism în dauna statului, cum fac astăzi creștinii. Mutările vor contribui și ele la, slăbirea solidarității colective a colegilor și îi vor lega pe toți de interesele guvernelor de care va depinde soarta lor. Noua generație de judecători va fi crescută în așa fel încât va socoti ca inadmisibile abuzurile care ar putea aduce vreo atingere ordinii stabilite în legăturile dintre supușii noștri.

În zilele noastre judecătorii creștini, neavând o idee exactă despre menirea lor, arată milă pentru toate crimele, deoarece stăpânitorii de azi, numind pe judecători, nu-și iau grija de a le inspira simțământul datoriei și conștiința operei pe care sunt chemați a o îndeplini. Ca acele animale care își trimit puii în căutarea prăzii, tocmai așa fac creștinii dându-le supușilor posturi aducătoare de un bun câștig, fără a se îngriji să le explice cu ce scop a fost întemeiat acel post. Iată de ce se nimicesc guvernele creștine prin propriile lor puteri, prin faptele propriei lor administrații.

Să scoatem așadar, din rezultatele acestor fapte, o lecție mai mult pentru viitoarea noastră stăpânire. Vom expulza liberalismul din toate posturile de căpetenie ale administrației noastre, de care va atârna educarea celor mai mici în vederea ordinii noastre sociale. Nu vor fi îngăduiți a ocupa aceste posturi decât aceia pe care îi vom fi crescut noi înșine pentru guvernământul administrativ. Ni se poate spune însă că concedierea foștilor funcționari va costa mult vistieria. Răspundem că, mai întâi, li se va găsi dinainte un serviciu particular pentru a înlocui pe acela ce-l pierd; în al doilea rând, toți banii din lume fiind strânși în mâinile noastre, guvernământul nostru nu va trebui să se teamă vreodată de cheltuieli prea mari.

Absolutismul nostru va fi consecvent în toate. Iată de ce marea noastră voință va fi respectată și împlinită fără murmur, ori de câte ori vom porunci ceva. Ea nu va ține seamă de nici o împotrivire, de nici o nemulțumire; va înăbuși orice revoltă prin pedepse exemplare.

Vom desființa dreptul de casație, de care vom dispune noi singuri, conducătorii, deoarece nu trebuie să lăsăm să se nască în popor gândul că o judecată nedreaptă ar putea fi dată de către judecătorii numiți de noi. Dacă totuși s-ar întâmpla ceva asemănător, vom casa noi înșine sentința, dar vom pedepsi totodată atât de strașnic pe judecătorul care nu și-a cunoscut datoria și menirea, încât asemenea cazuri nu se vor mai repeta. Stăruiesc în a vă spune încă odată că noi vom cunoaște fiecare pas al administrației noastre, care e deajuns să fie astfel supravegheată, pentru ca poporul să fie mulțumit de noi, deoarece el are dreptul să ceară de la un bun guvernământ un bun funcționar.

Guvernământul nostru va avea înfățișarea unui scut părintesc, patriarhal, din partea stăpânitorului nostru. Poporul și supușii vor vedea în el un părinte care se îngrijește de toate necazurile, de toate faptele, de toate legăturile dintre supușii săi, ca și de legăturile lor cu stăpânirea. Atunci se vor pătrunde atât de mult de gândul că le este peste putință de a se lipsi de acest scut și de această îndrumare, dacă vor să trăiască în pace și bună înțelegere, încât vor recunoaște autocrația domnitorului nostru cu o venerație apropiată de adorare, mai ales când vor ajunge să se convingă că funcționarii noștri nu-i înlocuiesc puterea lui cu a lor, ci nu fac altceva decât să ducă orbește la îndeplinire poruncile sale. Ei vor fi foarte mulțumiți că am orânduit totul în viața lor, cum fac părinții înțelepți, care vor să-și crească copiii în simțământul datoriei și al supunerii. Căci popoarele, față de tainele politicii noastre, sunt ca niște copii veșnic minori, atât ele cât și conducătorii lor de acum…

După cum vedeți, eu bazez despotismul nostru pe drept și datorie: dreptul de a pretinde îndeplinirea datoriei e cea dintâi datorie a unei stăpâniri, care e un părinte pentru supușii săi. Această stăpânire are în mâinile ei dreptul celui mai tare, și trebuie să se folosească de el pentru a conduce omenirea către ordinea stabilită de natură, către supunere. Totul se supune în această lume, dacă nu oamenilor, cel puțin împrejurărilor sau propriei sale naturi, și în orice caz, celui mai tare. Să fim dar noi cei mai tari în vederea binelui.

Va trebui să știm să jertfim, fără a șovăi, câțiva indivizi izolați, care vor fi păcătuit împotriva ordinii stabilite, căci pedepsirea exemplară a răului are în sine o mare putere educativă.

Când regele lui Israil își va pune pe capul sfințit coroana pe care i-o va oferi Europa, atunci va deveni patriarhul lumii. Jertfele necesare făcute de el, din cauza utilității lor, nu vor atinge niciodată numărul celor jertfiți în cursul veacurilor, din pricina nebuniei măririlor, de către rivalitatea guvernelor creștine.

Regele nostru va fi într-o veșnică înțelegere cu poporul; îi va adresa cuvântări de la tribună, pe care renumele le va purta îndată peste tot cuprinsul Pământului.

Drept comentarii ale acestui capitol, a se vedea, la Anexă, documentele referitoare la Francmasonerie.

CAPITOLUL XVI

Universitățile reduse la neputință, înlocuirea clasicismului. Educația și profesiunea. Preaslăvirea autorității „guvernatorului” în școli. Desființarea învățământului liber. Noile teorii. Neatârnarea gândirii. Învățământul prin imagini.

Cu scopul de a nimici toate forțele colective în afară de ale noastre, vom desființa Universitățile, prima etapă a colectivismului, și vom întemeia altele într-un nou spirit. Conducătorii și profesorii lor vor fi pregătiți în taină pentru opera lor, prin programe de acțiune secrete și amănunțite, de la care nu se vor putea abate întru nimic. Vor fi numiți cu o deosebită băgare de seamă și vor fi în întregime dependenți de guvernământ.

Vom înlătura din învățământ dreptul cetățenesc, ca și tot ceea ce privește chestiunile politice. Aceste obiecte le vor învăța numai câteva zeci de persoane, alese pentru însușirile lor strălucite. Universitățile nu trebuie să crească între zidurile lor niște guralivi care compun proiecte de Constituție, ca și cum ar compune comedii sau tragedii, și care se ocupă de chestiunile politice pe care înșiși părinții lor nu le-au înțeles vreodată. Ideea greșită ce o au cei mai mulți oameni despre chestiunile politice, dă naștere la utopiști și la răi cetățeni; puteți vedea voi înșivă ce a făcut din creștini educația lor generală. A trebuit să introducem în educația lor toate acele principii care au slăbit atât de mult ordinea lor socială. Atunci însă când vom veni noi la putere, vom înlătura din educație toate obiectele de învățământ care pot pricinui frământări și vom face din tineret niște copii care ascultă de autorități, iubind pe acela care-i îndrumă ca pe un sprijin și o nădejde de pace și liniște.

Vom înlocui clasicismul, ca și orice studiu al istoriei vechi, care cuprinde mai multe pilde rele decât bune, prin studiul programului viitorului. Vom șterge din amintirea oamenilor toate faptele veacurilor apuse, care nu ne sunt plăcute, nepăstrând decât pe acelea care zugrăvesc greșelile guvernelor creștine. Viața practică, a ordinii sociale naturale, legăturile oamenilor între ei, obligația de a ocoli pildele rele și egoiste, care seamănă sămânța răului, și alte asemenea chestiuni pedagogice, vor sta în fruntea programului de învățământ, deosebit pentru fiecare meserie, și care nu va generaliza învățământul fără nici un rost. Acest fel de a pune chestiunea are o însemnătate deosebită.

Fiecare clasă socială trebuie să fie crescută într-o aspră îngrădire, după menirea și lucrul care o așteaptă. Întâmplătoarele genii au știut și vor ști totdeauna să se strecoare din clasa lor în una mai înaltă; însă a lăsa liberă trecerea tuturor nechemaților, dintr-o clasă într-alta, a îngădui acestora să ocupe locuri care aparțin prin naștere și profesiune unei alte clase mai sus puse, numai de dragul prevenirii nedreptățirii geniilor, e o adevărată nebunie. Știți prea bine la ce sfârșit au ajuns creștinii prin această strigătoare absurditate.

Pentru ca stăpânirea să ocupe locul ce i se cuvine în inimile și spiritele supușilor săi, va trebui în tot timpul să se arate întregului popor, în școli și în piețele publice, care îi este însemnătatea, care îi sunt datoriile și întrucât aduce activitatea ei binele poporului.

Vom desființa orice învățământ liber. Studenții vor avea dreptul de a se întruni, împreună cu părinții lor, ca la club, în așezămintele școlare: în timpul acestor adunări, în zilele de sărbătoare, profesorii vor ține conferințe așa zise libere, asupra legăturilor care trebuie să-i unească pe oameni între ei, asupra legilor imitației, asupra nenorocirilor pricinuite de concurența neînfrânată și, în sfârșit, asupra filosofiei noilor teorii, necunoscute încă lumii. Vom face din aceste teorii o dogmă și ne vom servi de ea pentru a-i converti pe oameni la credința noastră. Când voi fi isprăvit expunerea programului nostru de lucru pentru zilele de acum și pentru viitor, o să vă arăt și bazele acestor teorii.

Într-un cuvânt, știind, prin experiența mai multor veacuri, că oamenii trăiesc și se conduc după idei și că aceste idei nu sunt semănate în mințile oamenilor decât cu ajutorul educației, dată cu un egal succes la toate vârstele, (bineînțeles cu procedee diferite), vom absorbi și vom întrebuința în folosul nostru ultimele licăriri de cugetare independentă, pe care de altfel le îndreptăm deja de mult spre materiile și ideile care ne trebuiesc. Sistemul înăbușirii gândirii e deja în vigoare, în așa numitul învățământ prin imagini, care are menirea de a-i transforma pe oameni în animale blânde, care nu cugetă ci așteaptă reprezentarea în imagini a lucrurilor pentru a le înțelege… În Franța, unul din cei mai buni agenți ai noștri, Bourgeois, a proclamat deja noul program de educație prin imagini.

CAPITOLUL XVII

Baroul. Înrâurirea preoților creștini. Libertatea conștiinței. Regele jidanilor patriarh și papă. Mijloace de luptă împotriva Bisericii de astăzi. Problemele presei contemporane. Organizarea poliției. Poliția voluntară. Spionajul după modelul aceluia al societății jidovești. Abuzurile de putere.

Baroul, cariera de avocat, dă naștere la oameni reci, cruzi, încăpățânați, fără principii, care stau la orice prilej pe un teren impersonal, pur legal. Sunt obișnuiți a suci toate lucrurile în folosul apărării, iar nu în acela al binelui social. De obicei ei nu refuză nici o apărare, se străduiesc să obțină „achitarea cu orice preț, agățându-se de subtilitățile jurisprudenței: prin aceasta demoralizează tribunalul”. Iată de ce, nepermițând această profesie decât în limite strâmte, vom face din membrii ei funcționari executivi. Avocații, ca și judecătorii, vor fi lipsiți de dreptul de a comunica cu pricinașii; ei vor primi cauzele de la tribunal, le vor cerceta după memoriile și documentele rapoartelor judecătorești și își vor apăra clienții după interogarea lor în fața tribunalului, odată ce faptele au fost limpezite. Vor primi onorarii independente de calitatea apărării. În acest chip vom avea o apărare cinstită și imparțială, călăuzită nu de interes, ci de convingere. Aceasta va face să înceteze, între altele, corupția actuală a asesorilor (judecători), care vor înceta de a mai scăpa de pedeapsă pe aceia care îi plătesc.

Ne-am îngrijit deja să discredităm clasa preoților creștini și să le dezorganizăm astfel misiunea, care ne-ar putea astăzi stânjeni mult. Înrâurirea ei asupra poporului scade din zi în zi. Astăzi libertatea conștiinței e pretutindeni proclamată. Prin urmare nu mai e decât un anumit număr de ani care ne desparte de ruina desăvârșită a religiei creștine; celelalte religii le vom dărâma și mai ușor, dar e încă prea devreme să vorbim despre aceasta. Vom așeza puterea bisericească și preoțimea, în niște cadre atât de strâmte, încât înrâurirea lor va fi nulă față de aceea pe care au avut-o altădată.

Când va veni momentul de a distruge pe veșnicie curtea papală, atunci degetul unei mâini nevăzute va arăta popoarelor această curte. Dar când popoarele se vor azvârli asupra ei, noi vom apărea ca apărători ai acestei curți, pentru a nu îngădui vărsarea de sânge. Prin această diversiune vom pătrunde înăuntrul cetății papale, din care nu vom mai ieși până ce nu o vom fi nimicit în întregime.

Regele jidanilor va fi adevăratul papă al lumii, patriarhul Bisericii internaționale.

Dar, atâta timp cât nu vom fi crescut tineretul în noile credințe de tranziție, și-apoi în a noastră, nu ne vom atinge pe față de Bisericile existente, ci vom lupta împotriva lor prin critică, ațâțând neînțelegerile.

În genere, presa noastră contemporană va dezvălui afacerile de stat, religiile, neputința creștinilor, și toate acestea în termenii cei mai necinstiți, cu scopul de a le înjosi în toate felurile, cum numai rasa noastră de geniu o știe a face.

Regimul nostru va fi apologia stăpânirii lui Vișnu, care îi servește de simbol; cele o sută de mâini ale noastre, vor ținea fiecare un resort al mașinii sociale. Noi vom vedea totul, fără ajutorul poliției oficiale, care, așa cum am alcătuit-o noi pe scama creștinilor, împiedică vederea guvernelor de astăzi. În programul nostru, o treime a supușilor îi va supraveghea pe ceilalți numai din simțământul datoriei, pentru a servi de bună voie statul. Atunci nu va fi rușinos să fii spion și denunțător; dimpotrivă, va fi demn de laudă, însă denunțările rău bazate vor fi pedepsite cu cruzime, pentru ca să nu se abuzeze de acest drept.

Agenții noștri vor fi aleși atât din înalta societate, cât și din clasele de jos și din mijlocul clasei administrative care petrece, apoi dintre editori, tipografi, librari, funcționari comerciali, lucrători, birjari, lachei etc…

Această poliție lipsită de drepturi, neautorizată de a acționa prin ea însăși, și prin urmare fără putere, nu va face altceva decât să dovedească și să denunțe; verificarea mărturisirilor ei și arestările, vor depinde de un grup responsabil de controlori ai afacerilor poliției; iar arestările însăși, vor fi făcute de către corpul jandarmilor și al poliției municipale. Acela care nu-și va fi făcut raportul asupra celor auzite și văzute de el în legătură cu chestiunile de politică, va fi considerat tot atât de vinovat de tăinuire și complicitate, ca și cum ar fi săvârșit el însuși aceste două crime.

După cum astăzi frații noștri sunt obligați, sub propria lor responsabilitate, să-și denunțe comunității pe renegații lor, sau pe persoanele care întreprind ceva împotriva comunității, tot astfel, în regatul nostru universal, va fi obligatoriu pentru toți supușii noștri să servească statul în acest fel.

O asemenea organizație va înlătura abuzurile puterii, ale corupției și tot ceea ce sfaturile și teoriile noastre asupra drepturilor supraomenești au introdus în obiceiurile creștinilor… Dar cum am fi putut ajunge pe altă cale la înmulțirea cauzelor de dezordine în administrația lor? Prin ce alte măsuri?… Unul dintre cele mai importante mijloace de felul acesta, sunt agenții însărcinați cu restabilirea ordinii. Acestora li se va lăsa putința de a-și arăta și desfășura capriciile și pornirile lor rele, de a abuza de putere și mai ales de a primi mită.

CAPITOLUL XVIII

Măsuri de siguranță. Supravegherea conspiratorilor. O pază pe față ruinează puterea. Paza regelui jidanilor. Prestigiul mistic al puterii. Arestarea la cea dintâi bănuială.

Când vom simți trebuința de a întări măsurile de apărare polițienească (care ruinează atât de repede prestigiul puterii), vom pune la cale dezordini fără nici un rost, manifestații de nemulțumire ațâțate de către buni oratori. Cei ce vor nutri aceleași simțăminte ca și noi, se vor alătura la ei. Acestea ne vor servi de motiv pentru a pune la cale perchiziții și supravegheri, făcute de către agenții pe care îi avem în poliția creștină.

Cum cea mai mare parte dintre conspiratori lucrează din dragoste pentru artă, din dragoste pentru flecării, noi nu-i vom tulbura înainte de a fi înfăptuit ceva din planul lor; ne vom mulțumi de a introduce în mijlocul lor elemente de supraveghere… Nu trebuie să uităm că prestigiul puterii scade, dacă se descoperă adesea comploturi împotriva sa: aceasta atrage după sine o mărturisire a neputinței sale, sau, ceea ce e și mai rău, a nedreptății propriei sale cauze. Voi știți prea bine că noi am nimicit prestigiul, bunul nume al domnitorilor creștini, prin dese atentate puse la cale de către agenții noștri, miei orbi din turma noastră; e foarte ușor, cu ajutorul câtorva fraze liberale, săi împingi pe creștini la crimă, cu condiția numai să-i dai o culoare politică, îi vom sili pe conducători să-și recunoască neputința prin măsurile de siguranță luate pe față, iar cu acest mijloc vom izbuti să ruinăm prestigiul puterii.

Guvernul nostru va fi apărat de către o gardă aproape nevăzută, deoarece noi nu îngăduim nici măcar gândul că ar putea exista împotriva lui vreo uneltire, contra căreia nar fi în stare să lupte și care să-l silească să se ascundă.

Dacă am îngădui acest gând, cum au făcut-o și o fac încă creștinii, am iscăli o sentință de moarte; dacă nu însăși aceea a suveranului nostru, atunci cel puțin aceea a dinastiei sale dintr-un viitor apropiat.

După aparențele strict observate, guvernământul nostru nu se va folosi de puterea sa decât în vederea binelui poporului, iar nicidecum pentru foloasele lui personale ori dinastice, iată de ce, observând această înscenare, puterea lui va fi respectată și păzită chiar de către supușii săi; va fi adorat de către poporul care va avea credința că bunăstarea fiecărui cetățean depinde de el, căci de el va depinde ordinea din economia socială…

A-l păzi pe rege pe față, însemnează a recunoaște slăbiciunea organizației guvernamentale.

Regele nostru, când va fi în mijlocul poporului, va fi totdeauna încunjurat de o ceată de bărbați și femei care vor fi luați drept niște simpli curioși, ocupând, ca din întâmplare, primele rânduri din jurul său și care vor împiedica și potoli rândurile celor din urmă, ca pentru a face să se respecte ordinea cuvenită. Prin aceasta vor da o pildă de stăpânire de sine. Dacă se va găsi în popor vreunul care se silește să aducă regelui o jalbă, deschizându-și un drum prin mulțime, primele rânduri vor trebui să primească această plângere și, sub ochii celui ce-a adus-o, s-o dea regelui, pentru ca toți să știe că ceea ce i se adresează ajunge la destinație și că există prin urmare un control făcut de însuși regele. Aureola puterii pretinde ca poporul să-și poată zice: „Dacă ar ști regele”, sau „Regele o va ști”.

Înființând garda de pază oficială, dispare prestigiul mistic al puterii; fiecare om îndrăzneț, va crede că e temut și că e stăpân pe această putere, peste a cărei pază el se crede în stare de a trece; uneltitorul, cunoscându-și forța și dibăcia, pândește prilejul de a săvârși un atentat împotriva acestei puteri. Cu toate că noi nu propovăduim printre creștini asemenea fapte, totuși vedem la ce rezultate au dus măsurile de apărare luate în văzul tuturor!…

Vom aresta pe criminali la cea dintâi bănuiala mai mult ori mai puțin fondată: teama de a ne înșela nu poate fi un motiv pentru a da putința de a fugi oamenilor bănuiți de un delict sau o crimă politică, față de care vom fi cu adevărat nemiloși. Dacă în crimele obișnuite s-ar mai putea, forțând puțin înțelesul lucrurilor, să se admită cercetarea motivelor care au împins la săvârșirea lor – nu poate fi în schimb nici un fel de îngăduință pentru persoanele care se ocupă de chestiuni pe care nimeni, afară de Guvern, nu le poate înțelege câtuși de puțin. Chiar mai mult: adevărata politică nu sunt capabile de a o înțelege toate guvernele.

CAPITOLUL XIX

Dreptul de a prezenta cereri și proiecte. Uneltirile revoluționare. Crimele politice judecate de către tribunale. Reclama pentru crimele politice.

Dacă noi nu îngăduim ca fiecare să se ocupe direct de politică, vom încuraja în schimb orice raport, orice cerere care ar ruga guvernul să îmbunătățească starea poporului: aceasta ne va permite să vedem lipsurile și închipuirile supușilor noștri, cărora le vom răspunde fie cu îndeplinirea cererilor făcute, fie cu o respingere bine cugetată, care va dovedi greșeala de judecată a celor ce le-au alcătuit.

Uneltirile răzvrătitoare nu sunt altceva decât lătratul unui cățeluș împotriva unui elefant. Pentru un guvern bine organizat, nu din punct de vedere polițienesc, ci social, lătratul acestui cățeluș n-are însemnătate și se produce numai pentru că dobitocul nu-și cunoaște locul și însemnătatea lui. Va fi deajuns să se dovedească, printr-un bun exemplu, importanța unuia și a celuilalt, pentru ca acești căței să înceteze de a mai lătra și să înceapă să dea din coadă de îndată ce zăresc elefantul.

Pentru a răpi crimei politice faima ei, de faptă vitejească, o vom pune înaintea judecătorilor pe aceeași treaptă cu furtul, omorul și orice altă nelegiuire mârșavă și josnică. Atunci opinia publică va confunda în gândul ei această categorie de crime cu rușinea tuturor celorlalte, și le va privi cu același dispreț. Noi ne-am propus (și cred că am izbutit) să împiedicăm pe creștini de a lupta în acest fel împotriva uneltirilor răzvrătitoare.

În acest scop, prin presă, în cuvântările noastre publicate, în manuale de istorie bine alcătuite, am făcut reclamă pentru așa-zisa jertfire de sine făcută de către cei răzvrătiți în vederea binelui obștesc. Această reclamă a mărit numărul liberalilor și a aruncat mii de creștini în rândurile turmei noastre.

CAPITOLUL XX

Programul financiar. Impozitul progresiv. Percepția progresivă în timbre. Casa de fonduri a hârtiilor de valoare și stagnarea banilor. Curtea de Conturi. Desființarea formalităților de reprezentare. Stagnarea capitalurilor. Emisiunea banilor. Schimbul aurului. Schimbul costului muncii. Bugetul, împrumuturile statului. Seria de hârtii cu interese de 1%. Hârtiile industriale. Conducătorii creștinilor, favoriții, agenții francmasonilor.

Astăzi vom vorbi despre programul financiar pe care l-am păstrat pentru sfârșitul raportului meu, ca fiind punctul cel mai greu, culminant și hotărâtor al planurilor noastre. Începând să vă vorbesc despre el, vă voi aduce aminte ceea ce v-am mai spus odată, sub formă de aluzie, că suma actelor noastre se rezolvă printr-o chestiune de cifre.

Când vom pune mâna pe putere, guvernul nostru absolut se va feri, în interesul său propriu, de a încărca prea mult masele poporului cu dări; el nu-și va uita de rolul său de părinte și apărător. Dar, cum organizația guvernamentală costă scump, va trebui totuși să găsim mijloacele trebuincioase, iată de ce trebuie pregătit echilibrul financiar cu o deosebită îngrijire.

În guvernământul nostru, Regele va avea ficțiunea legală a proprietății legale a tot ceea ce se găsește în statul său (lucru ușor de înfăptuit): el va putea deci recurge la confiscarea legală a tuturor sumelor de bani pe care le va crede trebuincioase pentru a regla circulația bănească a statului. Se vede din acestea că impunerea va trebui să consiste în rândul întâi dintr-un impozit progresiv asupra proprietății. În acest fel, impozitele vor fi încasate fără greutate și fără a ruina pe cetățeni, într-o proporție la sută relativă cu posesiunea. Cei bogați trebuie să înțeleagă că datoria lor este de a pune o parte din belșugul lor la dispoziția statului, de vreme ce acesta le garantează siguranța asupra restului și dreptul unui câștig cinstit – zic al unui câștig cinstit, deoarece controlul asupra proprietății va înlătura orice jaf legal.

Această reformă socială trebuie să pornească de sus, deoarece i-a sosit vremea și e trebuincioasă, ca o garanție a păcii. Impozitul asupra omului sărac, e o sămânță de revoluție și e dăunătoare statului, care pierde venituri mari pentru a alerga după câștiguri mici. Afară de aceea, impozitul asupra capitaliștilor va micșora creșterea bogățiilor persoanelor particulare, în mâinile cărora le-am îngrămădit astăzi pentru a contrabalansa forța guvernamentală a creștinilor, adică finanțele statelor.

Un impozit progresiv va aduce un venit cu mult mai mare decât impozitul proporțional de astăzi, care nu ne folosește decât la provocarea de tulburări și de nemulțumiri printre creștini.

Puterea pe care se va sprijini Regele nostru, va consta în echilibrul și garanția păcii. Capitaliștii trebuie să jertfească o mică parte din veniturile lor, pentru a asigura funcționarea mașinii guvernamentale. Lipsurile statului trebuiesc acoperite de către aceia cărora bogățiile lor le îngăduie să facă aceasta fără greutate.

Această măsură va nimici ura celui sărac împotriva bogatului, în care el va vedea o putere financiară folositoare statului, un sprijinitor al păcii și ai bunei stări, deoarece va vedea că el e acela care se îngrijește de cele trebuincioase pentru a obține aceste comori. Pentru ca bogații care vor trebui să facă aceste plăți noi, să nu fie prea nemulțumiți, li se va da câte-o dare de seamă asupra destinației acestor sume, afară, bineînțeles, de sumele care vor fi împărțite pentru trebuințele tronului și ale așezămintelor administrative.

Domnitorul nu va avea proprietăți personale, de vreme ce toată averea din stat e a lui; dacă nu, una ar contrazice pe cealaltă: veniturile personale ar anula dreptul de proprietate asupra posesiunilor tuturor. Rudele persoanei domnitoare, în afară de moștenitorii săi, care sunt și ei întreținuți pe cheltuiala statului, trebuie să se așeze în rândurile simplilor servitori ai statului sau să lucreze pentru a câștiga dreptul de proprietate; privilegiul de a face parte din familia regală nu trebuie să servească de pretext pentru a jefui vistieria.

Cumpărarea unei proprietăți, primirea unei moșteniri, vor fi impuse cu un drept de timbru progresiv. Transmiterea unei proprietăți în bani sau în alt fel, nedeclarată pentru acest drept de timbru, care trebuie să fie nominal, va fi îngreunată de o impunere de atâta la sută în socoteala vechiului proprietar, începând de la data transmiterii până în ziua descoperirii fraudei. Titlurile de transmitere vor trebui să fie prezentate în fiecare săptămână la vistieria din localitate, cu indicarea prenumelui, a numelui de familie și a domiciliului vechiului și noului proprietar. Această înregistrare nu va fi impusă decât cu începere de la o anumită sumă fixă, depășind cheltuielile normale de cumpărare și vânzare a lucrului, celelalte neavând a suporta decât un drept de timbru destul de mic pentru fiecare unitate.

Socotiți cu cât vor întrece impozitele acestea veniturile de astăzi ale statelor creștine. Casa fondurilor statului va trebui să conțină un anumit capital de rezervă, iar tot ceea ce va depăși acest capital, va trebui pus din nou în circulație. Se vor organiza cu aceste rezerve lucrări publice. Inițiativa lucrărilor venind din partea statului, va lega puternic clasa muncitoare de interesele statului și de persoanele domnitoare. O parte a acestor sume va fi întrebuințată la acordarea de prime pentru invenții și producțiune.

În afară de sumele fixate și larg socotite, nu trebuie să se rețină nici un singur ban în casele statului, deoarece banii sunt făcuți pentru a circula și orice stagnare a lor are repercusiuni primejdioase asupra funcționării mecanismului statului, ale cărui roți sunt meniți a le unge în continuu: lipsa unsorii poate opri mersul regulat al mecanismului.

Înlocuirea unei părți a banilor cu hârtii de valoare, a produs tocmai o asemenea stagnare. Urmările, acestui lucru sunt deja îndeajuns simțite.

Vom avea de asemenea și o Curte de Conturi, la care guvernatorul nostru va găsi totdeauna o dare de seamă completă despre veniturile și cheltuielile statului, cu excepția contului încă neîncheiat al lunii curente și a contului încă nepredat al lunii precedente.

Singura persoană care nu are interes de a jefui banii statului e proprietarul lor, stăpânitorul nostru. Iată de ce, controlul său va face cu neputință pierderile și risipa. Reprezentarea, care ia guvernatorului timpul scump pentru ca să-l folosească la recepțiile pe care le cere eticheta, va fi desființată, pentru ca în schimb să aibă timpul trebuincios de a controla și a se gândi. Puterea lui nu va mai sta la bunul plac al favoriților care înconjoară tronul pentru a-i da strălucire și pompă, și pentru a-și satisface interesele lor iar nu acelea ale statului.

Crizele economice ale creștinilor au fost produse de către noi, cu singurul scop de a retrage banii din circulație. Uriașe capitaluri stăteau pe loc, sustrăgând banii statelor care erau silite apoi să se adreseze tot la aceste capitaluri pentru a dispune iarăși de bani. Aceste împrumuturi îngreunau finanțele statelor prin plata intereselor; ele le robeau capitalului. Concentrarea industriei în mâinile capitaliștilor, care au ucis mica industrie, a supt toate puterile poporului și, în aceeași vreme, pe acelea ale statului…

Emisiunea actuală a banilor, nu corespunde în general cifrei pe care o reprezintă consumația tuturor locuitorilor și prin urmare nu poate îndestula toate trebuințele muncitorilor. Emisiunea banilor trebuie să fie în raport cu creșterea populației, și trebuie trecuți în această socoteală și copiii, deoarece aceștia consumă și costă de îndată ce se nasc.

Revizuirea baterii de monede e o chestiune de căpetenie pentru toată lumea. Știți prea bine că schimbul aurului a fost primejdios pentru statele care l-au primit, deoarece el nu poate îndestula consumația de bani, cu deosebire de când am început noi să retragem din circulație cât am putut mai mult aur.

Trebuie să introducem o monedă creată asupra muncii, indiferent că va fi de hârtie ori de lemn. Vom face o emisiune de bani după trebuințele obișnuite ale fiecărui supus, mărind această cantitate la fiecare naștere și micșorând-o la fiecare caz de moarte.

Fiecare județ, fiecare plasă își va face socoteli în acest scop. Pentru ca să nu se întâmple întârzieri la înmânarea banilor pentru trebuințele statului, sumele și data plății lor vor fi stabilite printr-un decret al guvernului; cu acest mijloc se va înlătura protectoratul ministerului de finanțe, care nu va putea favoriza o regiune în dauna alteia.

Aceste reforme plănuite de noi, le vom scoate la iveală în așa fel încât să nu alarmeze pe nimeni. Vom dovedi necesitatea reformelor noastre prin încurcătura la care au ajuns creștinii din pricina dezordinilor financiare de pe vremea lor. Cea dintâi dezordine, vom zice noi, constă în aceea că ei încep a stabili un simplu buget care însă crește din an în an din motivul următor: se cheltuiește acest buget până la jumătatea anului; se cere apoi un buget rectificat, care e risipit în trei luni, și pe urmă trebuie să se mai ceară un buget suplimentar, iar toate acestea se sfârșesc cu un buget de lichidare. Iar cum bugetul anului viitor e stabilit după totalul bugetului general, deosebirea anuală normală e tocmai de 50%, adică bugetul se triplează la fiecare zece ani. Mulțumită unor asemenea procedee, tolerate de către nepăsarea statelor creștine, casele acestora sunt totdeauna goale, împrumuturile care au urmat, au înghițit resturile și au împins toate statele la bancrută.

Fiecare împrumut dovedește slăbiciunea statului și neînțelegerea drepturilor sale. Împrumuturile, ca și spada lui Damocles, atârnă deasupra capetelor guvernatorilor, care, în loc să ia ceea ce le trebuie de la supușii lor, printr-un impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să ceară pomană de la bancherii noștri. Împrumuturile externe sunt niște lipitori care nu pot fi dezlipite în nici un caz de pe trupul statului, dacă nu cad ele de la sine sau dacă statul nu le leapădă în mod radical. Dar statele creștine nu numai că nu și le smulg, ci continuă să-și pună altele, tot mai multe, așa încât vor trebui să moară în urma acestor sângerări, de bună voie.

Într-adevăr, ce alt înțeles să aibă oare împrumutul, și mai ales împrumutul extern?… Împrumutul e o emitere de polițe din partea guvernului, conținând o obligație cu un anumit procent, proporțional cu suma capitalului împrumutat. Dacă împrumutul e taxat cu 5%. În douăzeci de ani statul va plăti fără nici un folos interese egale cu împrumutul, în patruzeci de ani o sumă dublă, în șaizeci de ani una triplă, iar datoria rămâne tot o datorie neplătită.

Din acestea se poate vedea că sub forma unui impozit individual statul ia ultimii bani ai cetățenilor săraci, pentru a-i plăti unor bogăta și străini, de la care a împrumutat banii, în loc de a-și strânge bogățiile pentru trebuințele sale, fără a plăti interese.

Atâta vreme cât împrumuturile au rămas interne, creștinii nu făceau altceva decât să treacă banii din punga săracului în aceea a bogatului (toți din aceeași țară). Dar de când i-am cumpărat pe oamenii care ne trebuiau, pentru a transpune împrumuturile pe un teren străin, de atunci toate bogățiile statelor trecură în pungile noastre și toți creștinii începură să ne plătească un tribut de supunere.

Dacă nechibzuința conducătorilor creștini în ceea ce privește afacerile statului, dacă corupția miniștrilor sau nepriceperea financiară a celorlalți conducători, au încărcat țările lor cu datorii pe care nu le mai pot plăti caselor noastre de unde le-au împrumutat, trebuie să înțelegeți câți bani și câte oboseli ne-au costat toate acestea!…

Noi nu vom lăsa ca banii să stagneze; de aceea nu vor exista obligații asupra statului, afară de o serie de obligațiuni de 1%, pentru ca plata intereselor să nu dea putință lipitorilor să stoarcă vlaga statului. Dreptul de a emite valori va fi rezervat în mod exclusiv însoțirilor industriale, care vor putea plăti ușor interesele din beneficiile lor, căci statul nu scoate din banii împrumutați nici un câștig, de vreme ce el împrumută pentru a cheltui iar nu pentru a face operații productive.

Hârtiile industriale vor fi cumpărate chiar de către stat, care, din tributar al impozitelor ce este astăzi, va deveni un împrumutător pentru a câștigă. O asemenea măsură va face să înceteze stagnarea banilor, parazitismul și presa, care ne erau folositoare atâta timp cât creștinii erau independenți, dar care nu sunt de dorit sub domnia noastră.

Cât de bine se vede de aci lipsa de judecată a creierelor pur animalice al creștinilor! Ei împrumutau de la noi cu interese, fără a se gândi că vor trebui să scoată chiar acești bani, cu interesele pe deasupra, tot din buzunarele statului, pentru a se achita față de noi! Ce ar fi fost mai simplu decât să ia banii trebuincioși de la contribuabilii lor?…

Din faptul că am știut să le prezentăm creștinilor afacerea împrumuturilor într-o astfel de lumină, încât au văzut în ele chiar foloase pentru ei înșiși, putem să ne încredințăm odată mai mult despre superioritatea generală a spiritului nostru.

Socotelile pe care le vom prezenta noi (luminate, la vremea lor, de lumina experiențelor seculare pe care le-au făcut statele creștine), se vor deosebi prin limpezimea și siguranța lor și vor arăta tuturor îndeajuns folosul schimbărilor făcute de noi. Ele vor pune capăt abuzurilor, mulțumită cărora îi țineam noi pe creștini în mâini, dar care nu pot fi îngăduite în regatul nostru.

Vom pune baze atât de sănătoase sistemului nostru de conturi, încât nici guvernatorul, nici cel mai mic funcționar, nu vor putea abate vreo sumă oricât de mică de la destinația ei, fără ca să se bage în seamă, nici s-o îndrepte spre o altă destinație decât aceea care a fost indicată odată pentru totdeauna în planul nostru de acțiune.

Nu se poate guverna fără un plan stabilit. Înșiși eroii care urmează o cale sigură, însă fără rezerve bine socotite, pier pe drum. Conducătorii creștinilor, cărora le dădeam noi sfatul de a se mai odihni de grijile ce le dădea conducerea statului, prin participarea la recepțiile reprezentative, de etichetă, și prin alte petreceri, nu erau decât niște paveze în dosul cărora se ascundea stăpânirea noastră. Dările de seamă ale favoriților, care îi înlocuiau pe conducători, erau făcute pentru aceștia de către agenții noștri, și mulțumeau totdeauna spiritele puțin clarvăzătoare, prin promisiuni că viitorul va aduce cu sine economii și îmbunătățiri… Economii, de unde?… Din noi împrumuturi?… Ar fi putut întreba, dar nu întrebau niciodată aceia care citeau dările de seamă și proiectele noastre… Știți la ce rezultate i-a dus o asemenea nepăsare, la ce dezordine financiară au ajuns, cu toată activitatea admirabilă a popoarelor lor.

CAPITOLUL XXI

Împrumuturile interne. Pasivul și impozitele. Preschimbările titlurilor. Casele de economii și renta. Suprimarea bursei efectelor publice. Taxarea valorilor industriale.

Voi mai adăuga la cele ce vi le-am spus în capitolul precedent, o explicare amănunțită a împrumuturilor interne. Despre împrumuturile externe n-o să vă mai spun nimic, deoarece acestea umpleau casele noastre cu banii naționali ai creștinilor, iar pentru statul nostru viitor nu vor mai exista străini, adică nu va mai fi nimic extern. Noi ne-am folosit de corupția administratorilor și de neglijența conducătorilor pentru a primi sume duble, triple și încă și mai mari, împrumutând guvernelor creștine bani de care statele lor nu aveau deloc trebuință. Cine ar putea oare face același lucru cu noi?… Iată de ce nu vă voi vorbi în amănunte decât despre împrumuturile interne.

Când fac un împrumut, statele deschid o subscripție pentru cumpărarea obligațiilor lor. Pentru ca acestea să poată fi cumpărate de oricine, se tipăresc astfel de hârtii de la o sută până la o mie; în același timp se face o reducere pentru subscrierile cele dintâi. A doua zi are loc o ridicare de prețuri artificială, așa zicând pentru că toată lumea se aruncă asupra lor. Câteva zile mai târziu, casele Vistieriei sunt, zice-se, pline, și nici nu se mai știe unde să se pună atâția bani (atunci de ce i-au mai cerut?). Subscripțiile întrec de mai multe ori emisiunea împrumutului: atât de mare e încrederea în polițele guvernului.

Dar, după ce comedia s-a jucat, Sfatul se trezește în fața unui pasiv, a unui pasiv foarte greu. Pentru a plăti interesele, trebuie să se recurgă la noi împrumuturi care nu absorb ci măresc numai datoria principală. Când creditul e epuizat, trebuie, prin noi impozite, să se acopere nu împrumutul în sine, ci numai interesele împrumutului. Aceste impozite sunt un pasiv, întrebuințat pentru a acoperi un alt pasiv…

Vine apoi vremea conversiunii, a preschimbărilor, care nu fac altceva decât să micșoreze plata intereselor, dar nu acoperă datoriile și care, ce-i mai mult, nu pot fi făcute fără învoirea împrumutătorilor: anunțând o preschimbare a titlurilor, se oferă de a se plăti banii celor ce nu se învoiesc să-și preschimbe valorile. Dacă toți și-ar arăta dorința de a-și lua înapoi banii, guvernele ar fi prinse în propriile lor lațuri, și s-ar găsi în imposibilitatea de a plăti banii pe care îi oferă. Din fericire, supușii guvernelor creștine, puțin pricepuți în afacerile financiare, au preferat totdeauna oarecare pierderi asupra cursului și o micșorare a intereselor, riscului unor noi învestiri a banilor, iar prin aceasta au dat adesea putință guvernelor de a se scăpa de un pasiv de mai multe milioane.

Cu datoriile externe, creștinii nu îndrăznesc însă să facă astăzi tot așa, deoarece știu că noi ne-am cere înapoi toți banii.

De asemenea, o bancrută recunoscută va dovedi, odată pentru totdeauna statelor, lipsa de legătură dintre interesele popoarelor și acelea ale guvernelor de astăzi.

Vă atrag toată atenția asupra acestui lucru, și încă asupra celui următor: astăzi toate împrumuturile interne sunt consolidate prin datorii cuprinse sub numele de flotante, adică prin datorii ale căror scadențe sunt mai mult ori mai puțin apropiate. Aceste datorii se compun din banii depuși în casele de economii și în casele de rezervă. Cum aceste fonduri rămân multă vreme în mâinile guvernului, ele se evaporează pentru a se plăti cu ele interesele împrumuturilor externe și în locul lor se pune o sumă echivalentă de depuneri de rentă.

Acestea din urmă sunt acelea care umplu toate golurile din casele statului la creștini.

Când ne vom urca pe tronul lumii, toate aceste învârtituri financiare vor fi desființate fără a lăsa vreo urmă, deoarece nu corespund intereselor noastre; vom desființa de asemenea toate bursele de efecte publice, deoarece noi nu vom îngădui ca prestigiul puterii să ne fie clătinat prin variația prețurilor valorilor noastre. Ele vor fi declarate prin lege la prețul valorii lor complete, fără vreo fluctuație posibilă, (căci urcarea prețului dă naștere scăderii lui; în acest fel ne-am jucat, la începutul luptei noastre, cu valorile creștinilor).

Vom înlocui bursele prin niște mari așezăminte de credit special, a căror menire va fi de a taxa valorile industriale după vederile guvernului. Aceste așezăminte vor fi în stare să arunce zilnic pe piață valori de câte cinci sute de milioane. În acest fel toate întreprinderile industriale vor depinde de noi. Vă puteți închipui ce putere câștigăm prin aceasta.

CAPITOLUL XXII

Taina viitorului. Răul secular e temelia binelui viitor. Aureola puterii și adorarea ei mistică.

În tot ceea ce v-am expus până aci, m-am silit să vă arăt secretul întâmplărilor din trecut și de astăzi; ele anunță un viitor deja aproape de a se înfăptui. V-am arătat secretul legăturilor noastre cu creștinii și al operațiilor noastre financiare. Îmi mai rămân puține lucruri de spus în legătură cu acestea.

Noi avem în mâini cea mai mare putere modernă, aurul: îl putem scoate în două zile din depozitele noastre, în ce cantitate ne va plăcea.

Mai trebuie oare să dovedim că stăpânirea noastră e predestinată de Dumnezeu? Oare nu vom dovedi prin o asemenea bogăție că tot răul pe care am fost siliți a-l face în cursul atâtor veacuri, a contribuit în sfârșit la adevăratul bine, la punerea în ordine a tuturor lucrurilor?… Iată confuzia dintre noțiunile binelui și a răului. Ordinea va fi restabilită, cu oarecare violențe, dar va fi restabilită. Vom dovedi că suntem niște binefăcători, noi, cei care am redat lumii chinuite adevăratul bine, libertatea omului, care se va putea bucura de odihnă, de demnitatea raporturilor, cu condiția, bineînțeles, de a se supune legilor stabilite de către noi. În același timp vom explica oamenilor că libertatea nu însemnă desfrâu și dreptul la destrăbălare; de asemenea demnitatea și puterea omului nu însemnă dreptul fiecăruia de a proclama principii distructive, cum ar fi dreptul conștiinței, dreptul egalității și altele asemănătoare; și iarăși nici dreptul omului nu constă deloc în dreptul de a se ațâța pe sine însuși și de a ațâța pe alții, făcând paradă cu talentele sale oratorice în adunări zgomotoase. Adevărata libertate constă în inviolabilitatea persoanei care se supune cu cinste și exactitate tuturor legilor vieții în comun; demnitatea omenească constă în conștiința drepturilor pe care le are și totodată în aceea a drepturilor pe care nu le are individul, iar nu în singura desfășurare, după bunul său plac, a temei „EULUI” său.

Puterea noastră va fi glorioasă, deoarece va fi mare, va stăpâni și îndruma și nu se va lăsă târâtă de șefi de partide și de oratori care zbiară cuvinte nebune, pe care le numesc principii înalte dar care nu sunt, la drept vorbind, decât niște utopii. Puterea noastră va fi stăpâna ordinii din care se naște toată fericirea oamenilor. Aureola acestei puteri îi va câștiga o adorare mistică și venerația poporului. Adevărata forță nu stă la târguiala cu nici un fel de drept, nici chiar cu dreptul divin; de aceea nimeni nu îndrăznește să o atace și să-i răpească nici cea mai mică părticică a puterii ei.

CAPITOLUL XXIII

Reducerea producției obiectelor de lux. Mica industrie. Lipsa de lucru („șomajul”). Oprirea beției. Condamnarea la moarte a societății vechi, pentru a o învia sub o altă formă. Alesul lui Dumnezeu.

Pentru ca popoarele să se obișnuiască cu supunerea, trebuiesc obișnuite mai întâi cu modestia, și prin urmare trebuie micșorată producția obiectelor de lux. Prin aceasta vom îmbunătăți moravurile stricate de rivalitatea luxului. Vom restabili mica industrie, care va aduce atingere capitalurilor particulare ale fabricanților. Acest lucru e trebuincios și pentru motivul că marii fabricanți conduc, adesea fără a o ști, ce-i drept, spiritul maselor împotriva guvernului. Un popor care se ocupă cu mica industrie, nu cunoaște „șomajul”, lipsa de lucru, e legat de ordinea existentă și prin urmare de puterea stăpânirii. „Șomajul” e lucrul cel mai primejdios pentru guvern. Pentru noi, însemnătatea lui va pieri, de îndată ce puterea va trece în mâinile noastre. Beția va fi de asemenea oprită prin lege și pedepsită ca o crimă împotriva omenirii, deoarece oamenii care cad în ea sunt transformați în dobitoace sub influența alcoolului.

Supușii, o repet încă odată, nu se supun orbește decât unei mâini hotărâte, cu desăvârșire independente de ei, în care ei văd o sabie care-i apără și un sprijin împotriva nenorocirilor sociale… Ce nevoie e să vadă în regele lor un suflet îngeresc? Ei trebuie să vadă în el întruparea puterii și a tăriei.

Domnitorul, care va lua locul guvernelor de astăzi, care își târăsc viața în mijlocul societăților demoralizate de către noi, care au făgăduit chiar puterea lui Dumnezeu, și în sânul cărora se ridică din toate părțile focul anarhiei, acest domnitor va trebui înainte de toate să stingă această flacără mistuitoare. De aceea el va trebui să osândească la moarte asemenea societăți, chiar dacă ar trebui să le înece în propriul lor sânge, pentru a le învia sub forma unei armate bine organizate, luptând cu conștiință împotriva oricărei intenții capabile de a îmbolnăvi trupul statului.

Acest ales al lui Dumnezeu e numit de sus, pentru a sfărâma puterile nesăbuite, mișcate de instincte iar nu de rațiune, de bestialitate iar nu de umanitate. Aceste puteri triumfă astăzi, jefuiesc, săvârșesc tot felul de violențe, sub pretextul libertății și al unor drepturi. Ele au nimicit orice ordine în societate, pentru a ridica pe aceste dărâmături tronul Regelui lui Izrail; dar rolul lor va fi terminat în momentul ridicării pe tron a regelui nostru. Atunci vor trebui să fie îndepărtate din calea lui, pe care nu va putea rămâne nici cea mai mică piedică.

Atunci vom putea spune popoarelor: mulțumiți lui Dumnezeu și plecați-vă înaintea aceluia care poartă pe fața lui semnul acelei predestinări, spre care însuși Dumnezeu i-a îndreptat steaua, pentru ca nimeni, afară de el, să nu vă poată descătușa din lanțurile tuturor volniciilor și ale tuturor relelor.

CAPITOLUL XXIV

Întărirea rădăcinilor regelui David. Pregătirea regelui. Îndepărtarea moștenitorilor direcți. Regele și cei trei inițiatori ai săi. Regele destin. Curățenia obiceiurilor exterioare ale regelui jidanilor.

Acum voi trece la mijloacele asigurării rădăcinilor dinastice ale regelui.

Aceleași principii ne vor conduce, care au dat până acum înțelepților noștri frânele tuturor treburilor lumii. Noi vom îndruma gândirea întregii omeniri.

Mai mulți membri ai rasei lui David vor pregăti pe rege și pe moștenitorii lor, alegând pe aceștia din urmă nu după dreptul ereditar, ci după însușirile lor strălucite; îi vor iniția în tainele ascunse ale politicii, în planurile de guvernământ, cu condiția totuși ca nimeni să nu cunoască aceste secrete. Scopul acestui fel de a lucra e ca toată lumea să știe că conducerea nu poale fi încredințată celor care nu sunt inițiați în misterele artei sale.

Numai aceste persoane vor putea învăța aplicarea planurilor politice, învățămintele experienței veacurilor, toate observările noastre asupra legilor politice-economice și asupra științelor sociale, într-un cuvânt întregul spirit al acestor legi, pe care natura însăși le-a făcut neclintite, pentru a regla raporturile dintre oameni.

Moștenitorii direcți vor fi adesea înlăturați de la tron, dacă, în timpul lor de studii, dau dovadă de ușurință, de blândețe și de alte însușiri primejdioase pentru putere, care îi fac incapabili de a guverna și care sunt dăunătoare funcției regale.

Numai aceia care sunt absolut capabili de o guvernare hotărâtă, neînduplecată până la cruzime, vor putea primi frânele de la înțelepții noștri.

În caz de boală care ar pricinui slăbirea voinței, regii vor trebui să remită frânele stăpânirii, după cum spune legea, în alte mâini, care vor fi capabile.

Planurile de acțiune ale regelui, planurile sale imediate, nu vor fi cunoscute nici chiar de aceia care vor purta numele de prim-sfetnici ai tronului.

Singur regele și cei trei inițiatori ai săi vor cunoaște viitorul.

În persoana regelui, stăpân pe sine însuși și pe omenire, mulțumită unei voințe neclintite, toți vor crede că văd destinul cu căile lui necunoscute. Nimeni nu va ști ce vrea să atingă regele prin poruncile sale, și de aceea nimeni nu va îndrăzni să se pună de-a curmezișul drumului necunoscut.

Trebuie, bineînțeles, ca inteligența regelui să corespundă planului de guvernământ care-i este încredințat. Iată pentru ce nu se va putea urca pe tron decât după ce îi va fi fost pusă la încercare de către înțelepții despre care am vorbit. Pentru ca poporul să-și cunoască și să-și iubească regele, trebuie ca acesta să vorbească poporului în piețele publice. Aceasta dă naștere unirii trebuincioase a celor două forțe, pe care astăzi le-am despărțit prin teroare.

Această teroare ne era indispensabilă câtva timp, pentru ca aceste două forțe să cadă, separat, sub influența noastră…

Regele jidanilor nu trebuie să stea sub puterea patimilor, și mai ales sub puterea voluptății: el nu trebuie să dea prin nici o latură a caracterului său întâietate instinctelor asupra inteligenței. Voluptatea lasă înrâuriri primejdioase asupra facultăților intelectuale și asupra limpezimii vederilor, întorcând gândurile omului asupra părții celei mai rele și celei mai animalice a activității omenești.

Stâlpul omenirii – în persoana domnitorului universal din sămânța sfântă a lui David -trebuie să jertfească poporului său toate gusturile sale personale.

Suveranul nostru trebuie să fie de o corectitudine exemplară.

Scrisoare a generalului Gheorghe Cantacuzino Grănicerul către Corneliu Zelea Codreanu (1937)
Oameni de mâna a… noua!

Comentarii

comments powered by Disqus