Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kantiotis în sfânta biserică a Sfântului Ioan din Ptelemaida, 13.12.1981.
„Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți” (Luca 14, 16)
Iubiții mei, învățătura Domnului nostru Iisus Hristos în Sfânta Scriptură este simplă. Atât de simplă, încât să poată fi înțeleasă și de copiii din școala primară și de țăranii analfabeți. Însă deși este simplă, conține înțelesuri atât de adânci, încât și mari oameni de știință și mari înțelepți rămân înmărmuriți înaintea măreției ei. Acesta este un lucru de mirare.
Evanghelia lui Hristos este un râu nesecat, ocean inepuizabil; este o mină de aur, în care oricât ai săpa și ai scoate, aurul nu se termină. Acest lucru îl observăm și în Evanghelia de astăzi. Ea învață cu imagini și exemple din viața de zi cu zi. Tocmai ați ascultat-o.
Ce ne spune? Un domn bogat, din iubire față de poporul său, a gătit pentru toți o masă, „o cină mare” (Luca 14, 16), și a oferit tot ce avea mai bun ca mâncare și băutură. Când toate erau deja pregătite, a poruncit slujitorului său să-i cheme pe comeseni. Oricine s-ar aștepta ca toți să fi primit această invitație atât de onorantă. Curios însă. Nimeni nu s-a dus la cină! Toți au înaintat scuze. Unul a răspuns:
- Am cumpărat o țarină și trebuie să merg să o văd.
Altul:
- Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc.
Și altul, mai obraznic decât toți, zice:
- Eu doar ce m-am însurat cu puțin timp în urmă și nu am vreme.
Astfel, nimeni nu s-a dus la cina cea mare. Domnitorul s-a mâniat și a poruncit să fie chemați alții în locul acestora care n-au acceptat onoranta invitație.
Aceasta este prima parte a parabolei. Să insistăm asupra ei. De vreme ce este parabolă, Domnul una spune și alta lasă să se înțeleagă. Cine este cel care a făcut invitația la cina cea mare? Nu este altul decât Dumnezeu, Părintele ceresc. El este cel mai bogat decât toți, Împăratul împăraților și Domnul domnilor. El așadar pregătește masa.
Trei mese ne-a pregătit Dumnezeu. Una este inferioară, a doua este superioară, iar a treia este mai presus de toate.
Una care este? Cea materială. Omul nu este doar suflet, este și trup. La prânz veți ședea cu toți la masă. Apa pe care o veți bea de unde este? Pe lună și în stele apă curgătoare nu există. Aici există. Fructele pe care le mănânci, toate roadele, tot ce are pământul mai ales, ale lui Dumnezeu sunt. Când șezi să mănânci, gândește-te; nu trăi ca un animal necuvântător. Mulțumește-I lui Dumnezeu. Așadar, cel ce așterne în fiecare zi masă pentru toți oamenii fără excepție este Domnul nostru; și aceasta este o masă, hrana trupului. Dar există și o altă masă superioară: Cina cea de Taină. Unde este această masă? Aveți ochi duhovnicești? Aruncați o privire în Sfântul Altar. Acolo este masa; este Sfânta Masă. O, de-am avea ochi duhovnicești! Am vedea Sfânta Masă scânteind, fulgerând, arzând și înconjurată de îngeri și de arhangheli, după cum se spune în troparul Sfântului Spiridon. Zice: „Când liturghiseai”, Sfinte Spiridon, „îngeri ai avut slujind împreună cu tine”. Omule, Dumnezeu își așterne o masă pentru trup (mâncarea pe care o mănânci) și o masă superioară pentru suflet (Dumnezeiasca Împărtășanie, Trupul și Sângele lui Hristos). Nu auzi? „Luați, mâncați…”, „Beți dintru acesta toți” (Dumnezeiasca Liturghie)!?
Sfârșitul te așteaptă la altă masă, mai presus de toate. Care este aceasta? Este împărtășirea cu Dumnezeu în veșnicie, în Împărăția Cerurilor. Acolo ne îndreptăm. Ne cheamă deci Dumnezeu. Cum ne cheamă? În felurite moduri. Menționez cinci.
- După cum i-a chemat pe invitați prin slujitori, așa ne cheamă și pe noi prin slujitorii Săi, care sunt preoții și predicatorii. De fiecare dată când se aude predica Evangheliei, se face o invitație: Veniți!…
- Când suntem răi, Domnul ne invită în alt fel: prin glasul necazurilor, al ispitelor, al întâmplărilor neplăcute din viață.
- Ne cheamă încă și prin glasul conștiinței. O, această conștiință! Atunci când dormi sau când te plimbi, te înțeapă și își strigă: Păcătosule, până când vei rămâne în nepocăință? Își amintește păcatele tale. Și când se apropie zilele de sărbătoare, glasul ei devine mai puternic. Nu există judecător mai aspru ca loviturile conștiinței.
- În fiecare zi și în fiecare clipă ne cheamă Dumnezeu să ne apropiem de El. Are însă și o zi oficială în care își deschide palatele sale și spune: Veniți! Este ziua de duminică. Duminică înseamnă ziua închinată Domnului.
- Mai exact ne cheamă - cum? Prin clopotele care fiind trase se aud de la distanță. Ce sunt clopotele? Glasul îngerilor, trâmbițele cerului care anunță invitația sau apelul, ca și noi să spunem prezent. Când auzim clopotul, aripi la picioare pentru biserică. În timpul turcocrației, fără clopote, după cum zice un istoric, toți alergau la biserică. Acum, mii de clopote să tragi, oamenii nu vin la biserică. Și dacă-i întrebi „De ce?”, invocă și ei motive; că nu au timp, au de lucru, sunt obosiți de peste noapte… Este păcat ca în timp ce clopotele bat, cuplurile să doarmă, alții să se suie în munți, pentru vânătoare sau ascensiunea în munți, alții să meargă în excursie și să umple drumurile de mașini.
Și Biserica? Din nefericire, am uitat-o! O statistică superficială (proheiri), care s-a realizat, a arătat că în Grecia din o sută de creștini duminica merg la biserică — câți? Doar doi la sută (2%)! Aceasta arată că nu avem o legătură cu Biserica noastră. Suntem inferiori celorlalte religii. Du-te în Evros și în Turcia. Zi de slujbă la ei este vineri, dar atunci toți sunt în geamii să-l asculte pe hogea. Du-te și în Israel. Zi de slujbă este sâmbăta și atunci nici mașinile nu circulă, decât a poliției și a salvării.
Și noi, care avem cea mai frumoasă religie? Pietriș este religia turcilor și a evreilor. Noi avem diamantul, unica credință adevărată. Și totuși nu mergem la biserică. Suntem fără îndreptățire, iubiții mei. Dumnezeu nu cere ceva dificil. Din 168 de ore pe săptămână, cere o oră! Atât durează Dumnezeiasca Liturghie de la „Binecuvântată este Împărăția Tatălui…” până la „Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri…” Și noi? Nicio oră nu rupem pentru asta! Ce răspuns vom da?
Și desigur că nu este suficient doar să mergem la biserică; acesta este lucrul cel mai mic. Trebuie să mergem la biserică cu atenție, dacă ar cobori un înger și ne-ar examina inimile, se va încredința că suntem prezenți cu trupul, și absenți cu duhul. În Stalingrad și în Moscova, când iau Sfintele Taine, plâng. Ați văzut aici vreo lacrimă în biserică? Urmărim nesimțiți. Vai! „Cât de înfricoșător este locul acesta; nu este altceva decât casa lui Dumnezeu și aceasta este poarta cerului” (Facere 28, 17).
Iubiții mei, Domnul ne invită în biserica Sa. Peste puține zile clopotele vor suna vesel și se va auzi „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace” (Luca 2, 14). Toți să alergăm în biserica noastră. Dar nu numai la Crăciun; în fiecare duminică să mergem la biserică.
Și nu doar tu să vii. Ești tată, ești mamă? Cheamă-ți și copiii. Așa se întâmpla în Pont, în Asia Mică, în Macedonia; se trezea tatăl, își lua copiii și se duceau cu toții împreună la biserică. Arătați-mi un tată care face așa! Dacă o faci, să fii sigur: într-o zi vei muri, dar copiii niciodată nu vor uita că-i luai de mână și-i duceai în biserica Dumnezeului nostru! La fel învățătorul sau șeful oricărei instituții; sfătuiți-i pe toți să meargă la biserică.
Toți la biserică! Acolo are loc baia sufletului de păcatele de peste săptămână. După cum îți faci baie trupului, așa o dată pe săptămână fă și o baie duhovnicească, ca să-ți curățești sufletul. Și când ești în biserică, și asculți Evangheliile, îi vezi pe preoți și Sfintele Sfintelor și te împărtășești cu Preacuratele Taine, atunci — nu este minciună! — stelele coboară pe pământ, și inima ta devine rai, sălaș al îngerilor și se aude înăuntru: „Cât de iubite sunt locașurile Tale, Doamne al puterilor. Dorește și se sfârșește sufletul meu după curțile Domnului” (Psalmul 83, 2-3).
Comentarii