Blazarea alegătorului de cursă lungă

Impresii estetice

Tolănit în fața televizorului, în plină după-amiază de duminică, Alegătorul de Cursă Lungă nu are de unde să vadă un film frumos în care Binele învinge răul. Toate canalele TV expun năbădăile Animalului Politic. Pe cine a mai mușcat el, cum dă din coadă, cum rage către spectatori.

Separat de ecranul TV, Alegătorul stă face to face cu Crizantema cea Veștedă. Crizantemă separă viața lui publică de cea privată, ascunzând-o cu mare grijă pe cea din urmă. Dar și când e vorba ca Realitatea TV să toarne un filmuleț despre familia lui Crizantemă, acesta trece de la reținerea clamată la confesiuni despre fosta lui soție, despre cum lumea nu a mai fost la fel după moartea ei, ceea ce nu l-a împiedicat să se căsătorească cu noua aleasă a inimii, care nici ea nu are nimic comun cu precedentele.

Coerență, carevasăzică, la domnul Crizantemă mai Yokohama. Deși insinuează că a avut relații cu Platon (adică e absolvent de Filosofie). Par bizare discuțiile despre relația erotică a prezidențiabililor cu femeile. Pe Alegătorul de Cursă Lungă nu îl interesează. Nu vrea să întrețină relații erotice cu viitorul președinte al României. Nu vrea decât ca acesta să îi reprezinte cât de cât interesele.

Alegătorul trăiește o dramă estetică. Nu simte nici un impuls care să îl facă în ziua alegerilor să iasă din casă. „Opțiunile” par decupate din atlasele de științele naturii. Cele mai multe șanse le are Lombrosianul. O figură demnă de tratatul de criminologie al lui Cesare Lombroso: privește democrația cruciș, are ochii alarmant de apropiați, merge aplecat, poate din nostalgia față de epoca preistorică a umanității. Se exprimă într-un limbaj fix de cuvinte. Trece brusc de la bună-dispoziție la curată mârlănie. Ce i-a determinat pe români să voteze cu el? Poate instinctul masochist-mortifer i-a scos prima dată din casă.

Ceilalți candidați cu șanse reale pot fi descriși cu o economie de mijloace. Unul pare școler pe viață. Cu siguranță a fost premiant, cu siguranță că i-au rămas niște reflexe tardive. Threbuie să ne facem themele! Avem threabă. Iliuță Activul în serviciul public. Nu are timp să șadă pe margine și să cugeteze. Are multă treabă, plouă cu sarcini venite de la alții. Last but not least, Domn Doctor Cu Un Picior În Groapa Pensionării iese din sala de operații și începe să disece străzile din București. Și cum, vorba principiului lui Peter, într-o ierarhie instituționalizată fiecare angajat tinde să își atingă gradul maxim de incompetență, Domn Doctor crede că poate să opereze întreaga Românie.

Estimp, Alegătorul redevine – ciclic, ritualic, am putea zice- asaltat de presiunea politică a colegilor de muncă. La vot trebuie să te duci pentru că, altfel, nu ai dreptul să te pronunți asupra evoluției viitorului președinte. Chestie preluată, se pare, de la Aristotel și înghițită așa, nerumegată, de marea masă de votanți. După principiul ăsta, cititorii nu au dreptul să discute despre literatură, microbiștii despre fotbal, credincioșii despre prestația Sfântului Sinod ș.a.m.d.

Alegătorul constată, din ce în ce mai puțin perplexat, că unii sunt lombrosieni pe viață. Cu Lombroso, în orice caz, va fi mai bine decât cu Eternul Premiant. Așa, aprioric. Nimeni nu a verificat asta, dar o credem cu înverșunare.

Lombrosianul dă semne că va declanșa în curând criminalitatea în toată țara. Legalizarea diferitelor categorii de criminalitate - prostituție, droguri, homosexualitate. Alegătorul pune mâna pe pix, pe hârtie, se pune comod într-o rână - asta a învățat el de la Descartes - și analizează punct cu punct noile decizii ale alarmantului animal politic. Godzila trebuie ucisă, cu mijloace democratice, în orice caz. Mai întâi scrise:

Impresii etice de campanie.

Șterse. Se gândi oleacă. Nu, mai bine:

Impresii de război în toată regula

Apoi își așternu gândurile de la stânga la dreapta, nicidecum de la dreapta la stânga, Doamne ferește, deși așa ar trebui să scriem, dacă am fi corecți din punct de vedere politic și „pe val”, nu?:

„Pentru mine problema legalizării prostituției este foarte simplă.

Să presupunem că am o fiică.

Dacă statul legiferează prostituția, atunci îmi îngreunează foarte mult sarcina de a o educa. Argumentul meu moral în favoarea ideii ca ea să nu opteze, după ce va deveni majoră, pentru o asemenea meserie va fi slab în condițiile în care societatea o să o considere o meserie printre celelalte meserii (deci, meseria de prostituată va fi onorabilă!).

Am discutat recent cu un tânăr amic, sociolog. El punea problema prostituției din punctul de vedere al prostituatei. La remarca mea, bine, dar pe mine mă interesează în primul rând ca fiica mea să nu ajungă prostituată, nu ce se întâmplă cu o femeie care a ajuns deja prostituată, nu a avut replică.

Prostituatele sunt totuși o minoritate și nu înțeleg de ce trebuie să periclităm fundamentul moral al educației doar ca să intre în posesia unor drepturi la care, între noi fie vorba, au renunțat cu bună-știință din momentul în care au ales să facă asta. Nu îmi pot imagina că toate prostituatele din România au ajuns dintr-un accident existențial să practice prostituția. Unele au alte motive: le place să facă asta, este o meserie lejeră care nu necesită ani de studiu, eforturi intelectuale etc.

Deci când punem problema prostituției ne gândim automat doar la cele care fac asta independent de voința lor. Comitem o generalizare infirmată grosolan de multitudinea motivelor întâlnite în realitate.

Revenind la amicul meu, nu pot remarca decât că există oameni care nu pot vedea lucrurile dintr-un punct de vedere personal. Sunt sociologi, antropologi, psihologi de seara până dimineața, fără pauză de o respirație. Și încă ceva foarte grav, au o privire întotdeauna etatistă: văd problemele doar prin prisma statului. Poate că de aceea statul vrea ca un copil să se ducă la grădiniță cât mai repede. Psihologia etatistă trebuie indusă de la o vârstă cât se poate de fragedă. Copilăria, cu libertatea ei de gândire, poate fi periculoasă pentru ordinea statală. Mowgli nu este chiar cetățeanul perfect.

Merg mai departe și mă întreb: cum se face că într-o așa-zisă democrație nu se respectă criteriul reprezentabilității?

De ce să mă duc la vot când aleșii își reprezintă ei între ei interesele, nu și pe cele ale cetățeanului de rând? De ce să votez un om care nu îmi arată că la baza acțiunilor sale stau rațiuni morale, ci opțiuni sexuale mai mult sau mai puțin picante sau interese politicianiste?

Prin anii ‘90 nea Petrică Țuțea cita ceva din Aristotel: tragedia oricărei democrații este că ea se transformă, inevitabil, în oligarhie.

Nu cumva este imoral să mă prezint la vot la viitoarele alegeri prezidențiale în condițiile în care oricine ar ieși, prezidențiabilii nu dau semne că o sa-mi reprezinte interesele pe viitor?

Are rost să nu ne prezentăm masiv la vot la viitoarele alegeri? Are, pentru că dacă tovarășul președinte va fi ales în condițiile în care doar 30-40 la suta se duc la vot, va fi un președinte ilegitim.

Revin la problema prostituției și afirm că argumentul meu împotriva legalizării ei se aplică, mutatis mutandis, și la problema legalizării homosexualității și la problema consumului de droguri.

Despre legalizarea drogurilor ar trebui să vorbească foștii dependenți. Și asta din două motive: unui om care nu s-a drogat i se poate face reproșul că nu știe despre ce vorbește, emite opinii despre o experiență pe care nu a avut-o, nu îi cunoaște consecințele. În același timp, dacă un consumator actual militează pentru consumul raționalizat de droguri ușoare este lipsit de orice obiectivitate și nu este decât partizanul comunității consumatorilor de droguri.

Vă garantez că nici un fost dependent nu ar susține consumul legal de droguri ușoare. Cine a trecut prin iad nu îl legalizează, nici nu îi invită pe ceilalți să se arunce de bunăvoie în el.

Nu este întâmplător și irelevant faptul că în mass-media militanții legalizării drogurilor sunt consumatori, unii făcându-și din asta un adevărat blazon, trendy și teribilist, care „dă bine” la tânăra generație. Exemplul metrosexualului Paloș Bucureștenescu este arhicunoscut. Articolele pe tema asta din Evenimentul zilei și intervențiile sale de la Realitatea TV par expresia unui consumator cu acte în regulă. În romanul său egotistic, apărut cu câțiva ani în urmă la editura Polirom, include un mic manual de inițiere a novicilor în marele arcane ale prizatului de halucinogene. Deși dorea să facă din gestul său un exemplu de eroism - își asuma riscul de a fi arestat - din păcate el nu a dat dovadă decât de o savuroasă bravadă. Marxist de ocazie (un marxist profesionist, coerent cu sine, nu ar avea nici banii, nici intenția de a sta pe într-un apartament pe Calea Victoriei), agitator în campania Salvați Vama Veche, apărător al legalizării homosexualității, ecologist de prim rang… Ce vreți mai mult? I se pot face multe reproșuri, dar nicidecum că nu l-a tras curentul care vine continuu de peste graniță”.

Mintea Alegătorului se focaliză pe problema raționalizării drogurilor ușoare. „Cine garantează că dacă un dependent își poate lua rația zilnică de marijuana de la colțul străzii acesta se va opri aici și nu va fi ispitit să treacă la ceva mai tare și mai periculos: heroină, cocaină, extasy? Nimeni. Experiența cotidiană ne arată contrariul: adolescentul începe să bea bere, după care trece la spirtoase, după care bea în neștire adevărate coctailuri cu totul inedite, după rețete strict personale. Alcoolul îi spulberă până și criteriile după care își alegea băutura”.

În fața preopinentului său invizibil, Alegătorul nu a dat întâmplător exemplul cu alcoolicul înrăit. O altă șmecherie este să compari situația unui alcoolic cu cea a unui consumator de droguri. Concluzia este inevitabil aceeași: din punct de vedere statistic s-a dovedit că alcoolul face mult mai multe victime și este mult mai periculos decât ar fi consumul legalizat de droguri ușoare. Fals. Tot statistica ar demonstra, la o adică, un fapt incontestabil: cazurile de violentare a proprietății comisă de alcoolicii înrăiți ar fi irelevant pe lângă nenumăratele situații în care dependentul de droguri este forțat să fure diverse bunuri, inclusiv de la oamenii aflați în directa lui proximitate (familie, prieteni) ca să-și asigure rația de Paradis artificial pentru a doua zi. În mintea Alegătorului răsunară vorbele unui prieten care se droga de la vârsta de 15 ani. „Chiar când eram rupt - adică aflat sub efectul drogului - mă gândeam cum să fac rost de bani ca să-mi iau și mâine o bilă.”

Fluxul gândirii Alegătorului își urmă cursul. „Maniera aceasta liberală de a trata probleme grave, cum ar fi legalizarea drogurilor, are la bază o premisă falsă: omul este o ființă rațională, care poate să stabilească la rece ce îi face bine, ce anume îi provoacă răul și să aleagă în consecință”. Interesant i se păru Alegătorului faptul că în acest punct irealismul liberalilor din secolul XXI se întâlnește cu lipsa de realism a gânditorilor socialist-liberali din secolul XIX. Dostoievski i-a ironizat, din acest motiv, de fiecare dată când a avut ocazia și le-a relevat demonismul gândirii. Încrederea nelimitată în om ducea, inevitabil, la apariția Omului-Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există atunci eu sunt Dumnezeu. Din exces de supraumanitate bietul Kirilov se sinucide. Alegătorul mai remarcă un lucru: în romanele robului lui Dumnezeu Feodor diavolul vorbește limba franceză. Acum Satana se exprimă într-o engleză de dandy ireproșabil. Dostoievski, trecut prin cercul de foc al lui Petrașevski, ars ca plumbul în topitoare în aburii utopiei socialiste a ieșit din această probă inițiatică înnobilat cu un adevăr evanghelic: omul este o ființă căzută; în sufletul său se luptă pe viață și pe moarte Dumnezeu și dracul. Progresiștii de ieri și de azi, cu cât se cred mai evoluați, cu atât mai mult se înșală, sau vor să se înșele în privința naturii umane”.

Alegătorul de Cursă Lungă abordă problema homosexualității. „Nu înțeleg de ce pentru un om sexul este, TREBUIE să fie, o chestiune identitară și nu înțeleg de ce homosexualii își cer drepturile sub paravanul drepturilor omului. Dacă e să considerăm opțiunea sexuală o chestiune identitară, atunci întâlnirea dintre un heterosexual și un homosexual e sortită din start eșecului. Ne putem întâlni cu adevărat numai dacă avem în vedere ceea ce ne unește. De pildă, faptul că amândoi suntem ființe raționale, că facem parte din același biosistem sau că suntem fiii aceluiași Tată. Declarația Drepturilor Omului se bazează pe un universal invariabil: calitatea naturală de om. Prin urmare, un homosexual care accentuează pe opțiunea lui particulară contestă flagrant însăși universalia care fundamentează sus-numita Declarație”.

Alegătorul izbucni în hohote de râs. Ca să îi înțelegem motivele trebuie să pătrundem în circumvoluțiunile creierului său. „Homosexualii pot fi bătuți cu propriile arme. Ei susțin sus și tare că opțiunea lor sexual-identitară este o alternativă normală la relația sexual-culturală tradițională. Haideți să vedem cât este de alternativă, cât de normală și dacă folosind sintagma „alternativă normală” nu dăm naștere unei contradicții în termeni.

Nu vi se pare ciudat că în relația sexuală dintre două lesbiene, la un moment dat apare un vibrator? Ce este vibratorul? Substitutul artificial al penisului masculin. Nu vi se pare straniu faptul că în relația homosexuală dintre doi bărbați unul adoptă un comportament sau chiar o înfățișare feminină? Să nu înțelegem de aici că „alternativa” lor este doar trăirea schimonosită a unor forme culturale heterosexuale? La fel, recunoașterea religioasă a uniunii lor sexuale, pe care o pretind cu ardoare. De ce să îți dorești să adopți copii dacă tu pretinzi că ești altfel? Ne putem imagina o societate formată majoritar din homosexuali? Nu. Prin urmare, homosexualii sunt condamnați să trăiască parazitar pe trupul social al heterosexualilor”. Alegătorul își aminti de emisiunile săptămânale difuzate de MTV. Adolescenții sunt învățați sistematic cum să întrețină relații amoroase cu persoane de același sex. Campania pro-homosexualitate se desfășoară cu mare consum de forțe chiar în Bucureștiul subteran, prin stațiile de metrou. Stă omul în așteptarea metroului și se zgâiește la ecranele electronice pe care circulă tot timpul câte ceva. Un filmuleț despre cuplul Sartre-Simone de Beauvoir este semnificativ aici. La fel și comentariul: „Simone a deschis mintea femeilor din Franța. În timp ce își trăia aventura cu Jean Paul, întreținea relații erotice cu cea mai bună prietenă a ei”.

Acum să ne gândim la normalitatea relației homosexuale. Ca să nu supărăm pe nimeni, nu putem defini normalitatea decât statistic. Dacă într-un grup de zece oameni opt merg în poziție verticală concluzia se impune cu necesitate: „poziția umană normală de mers este cea pe verticală”. Prin urmare, statistic vorbind, homosexualitatea nu este și nu poate fi normală din motive de parazitism social, despre care am vorbit în paragraful anterior.

Închei problema cu folosirea sintagmei „alternativă normală”. Mi se pare o contradicție în termeni pentru că normalitatea definită statistic respinge din start „alternativa” despre care vorbesc homosexualii”.

Jalnică i se păru Alegătorului și tentativa homosexualilor de a-și construi o identitate culturală. Mai întâi facem un „Dicționar Gay” din care reiese că majoritatea geniilor umanității au fost homosexuali. Unii dintre ei au fost, dar nu pentru asta au rămas în cultura universală. Alții, precum Ludwig Wittgenstein - cel mai mare filosof occidental al secolului XX -, au fost măcinați de această patimă, cu care au luptat toată viața. Jurnalul lui e grăitor în acest sens. Ludwig nu și-a etalat homosexualitatea și, ceea ce arareori fac homosexualii, fiind o fire religioasă, a luptat până la moarte cu ea.

Prin demersul lor așa-zis cultural, homosexualii nasc adevărate dileme. Să presupunem că Asociația Băutorilor Anonimi de Absint vrea să facă și ea un dicționar al consumatorilor fideli. Unde îi vom trece pe Verlaine și pe Rimbaud? Ambii au fost mari băutori de absint și se pare că au avut și năzuințe erotice unul față de celălalt.

În orice caz, trebuie să luptăm, cu tot arsenalul, împotriva unui stat care traduce problemele morale în probleme de legalitate.

Prostituția, homosexualitatea, incestul rămân probleme morale indiferent de ce spun guvernanții și trebuie să le tratăm ca probleme morale, adică ghidându-ne după valori morale, reguli morale și comportamente aferente acestora.

Trebuie să stăm cu ochii larg deschiși - există și o trezvie socială în completarea celei ascetice - ca să nu le traducă ei (tradutore, traditore, nu?), guvernanții, în probleme de legalitate.

Asemenea decizii sunt periculoase pentru viitorul copiilor noștri”.

Alegătorul s-a calmat pe moment, tensiunea din mușchi a dispărut. Poate privi la soarele de pe cer și se poate gândi liber la Soarele Dreptății.

Până diseară când: „Circus România Politică vă prezintă… un nou candidat la președinție.”

Comentarii

comments powered by Disqus