Potrivit ultimelor informații ale Institutului Național de Statistică industria și agricultura au fost domeniile ce au produs contracția economică la 6,2% în primul trimestru al acestui an comparativ cu anul trecut. Bineînțeles că și alte domenii au fost afectate de recesiune precum comerțul, transporturile și comunicațiile, activitățile financiare, imobiliare și de închirieri, etc., însă nu atât de semnificativ precum industria și agricultura. Dacă stăm să privim la nivel global este aproape firesc ca industria să fie un domeniu mai puternic afectat, vorbindu-se tot mai des de necesitatea schimbării tehnologice, din cauza încheierii unui ciclu de dezvoltare industrială care s-a axat pe dezvoltarea unor parametrii tehnici ce au venit în sprijinul confortului consumatorului și nu în sprijinul unei sustenabilități la nivelul economiei – reducerea consumului de energie sau mai bine spus a îndeplinirii cât mai bune a raportului eficacitate-eficiență.
Acest aspect nu poate fi înțeles în ceea ce privește agricultura, potențialul agricol uriaș al țării noastre ar fi trebui foarte bine valorificat însă din cauza întârzierii investițiilor programate sau neprogramate anterior și a blocajului din sistemul de subvenții nu poate fi nicicum îndreptat către o susținere a creșterii domeniului și a economiei naționale, nici măcar într-un orizont previzibil de timp. Dacă pentru o țară inteligentă, agricultura poate reprezenta un domeniu multiplicator de avere națională, fiind un real un „levier financiar” și pentru alte domenii conexe, în situația de față, și din păcate nu numai la nivelul țării noastre ci și a multor state din UE și din lume, aceasta este mai degrabă un bumerang. Încăpând pe mâna unor guvernați ce nu văd amenințările viitoare ale crizei – faptul că o criză financiar-economică poate detensiona în multe alte forme de dezechilibru precum și într-o criză pe piața produselor agricole, mai ales că această piață depinde mult de schimbările climatice și de dezechilibrul dintre cerere și ofertă, accentuat și de cultivarea multor terenuri exclusiv cu plante tehnice în vederea obținerii de biocombustibil – agricultura este o cenușăreasă a economiei naționale.
Conformându-se orbește Politicii Agricole Comune, în care se duc anual sume impresionante de fonduri din bugetul UE însă sistemul de subvenții și cote limitează nivelul producției și ridică prețul produselor agricole ale Uniunii mult peste prețurile mondiale – agricultura românească este menținută într-o stare de subdezvoltare prin lipsa unor politicii coerente, la nivel național, de dezvoltare a acestui domeniu, ba mai mult, nici măcar acum în al 12-lea ceas, nu se întreprinde nimic pentru stoparea importului masiv de produse agricole din UE și dezvoltarea producției agricole autohtone, foarte apreciate în trecut.
Politicienii români, în loc să accepte politica dezastruoasă a UE, ar trebui să ofere soluții la necultivarea multor suprafețe agricole și la înlocuirea sistemului de cote al UE, prin care se impune ce, cât și cum să se producă cu alternativa comercializării (in extremis, fie și în alt regim – gen troc) excedentului de producție agricolă țărilor ce nu pot beneficia de o asemenea resursă extrem de valoroasă – terenul agricol. Extrem de grav este faptul că România s-a lăsat trasă în sistemul european fără a veni cu propriul plan de acțiune, cerșindu-se ani de-a rândul să fie primită în „Eldorado”-ul mult promis – bunăstarea UE. Însă și mai grav este faptul că persistă în servilism și lipsă de viziune, atât pe termen scurt cât mai ales pe termen lung – aflându-se în aceeași situație ca multe țări din regiune, suportatoare, voit în mai mare măsură, ale efectelor crizei globale.
Se vorbește tot mai des de o monedă globală un „acmetal” sau un nou „DST” (Drepturi Speciale de Tragere, moneda de cont a FMI) ca o soluție la ieșirea din blocajul financiar actual, iar statele care vehiculează această propunere sunt China, Rusia, precum și o serie de țări arabe, finanțatoare directe ale „redresării” economice ale momentului post-izbucnire criză. Propunerea vine pe fondul neîncrederii în dolarul american – moneda chineză (asemeni economiei acestei țări) fiind puternic legată de dolar, este expusă unei prăbușiri în cazul în care redresarea economiei americane nu va mai fi posibilă. Disiparea riscului la nivel global poate constitui o situație de câștig, existând cel puțin câteva țări îndatorate Chinei care vor fi în stare să plătească, UE fiind în bună parte ieșită din cărți, aflându-se la rândul ei într-o adâncă criză economică, copiind modelul consumatorist american. Astfel, putem avea în fața ochilor un scenariu globalist în care „Noua ordine mondială” impune gradual, noi obiective universale, deocamdată chipurile doar pentru contracararea crizei, o nouă monedă universală și cel mai probabil un nou guvern mondial care să poată „rezolva” în viitor problemele omenirii. Scenariu pare forțat și fatalist, însă semnele sunt, din ce în ce mai des, vizibile – de la „o mai bună” guvernare globală la un guvern global fiind doar un pas.
Vă puneți firesc întrebarea care este legătura între scenariile globalise de dominanță (în primul rând financiar – monetară, de care am pomenit anterior) și agricultură? Legătura este simplă, în lupta deținerii de resurse, pământul – mai ales cel agricol va constitui un element cheie pentru securitatea alimentară a omenirii. Astfel, România va trebui să aibă în vedere o politică națională de conservare și redobândire de resurse, redarea locului și rolului agriculturii în economia națională va trebui realizată cât mai urgent pentru a nu se afla în viitor în postura unei țări – marionetă supuse scenariilor oligarhice internaționale.
Comentarii