Crezul

Puneți-mi lanțuri și cătușe
să sune scrâșnetul hain
și mii de lacăte la ușe,
eu tot ceea ce-am fost rămân.

Surpați asupra-mi munți și ape,
puteți chiar să mă spânzurați.
Cu grele, negre târnăcoape,
credința nu mi-o sfărâmați.

Târâți-mă, de vreți, sub șanțuri
și îngropați-mi trupul stins.
Eu simt ca Făt-Frumos, din lanțuri
puteri adânci de neînvins.

Puteți să năpustiți tot iadul
ca să mă frângă până-n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
și tare, tare ca un crez.

Comentarii

comments powered by Disqus