Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,
pentru cântecul tău țintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău, pus în lanțuri,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Nu pentru mânia scrâșnită’n măsele,
ci ca s’aduni chiuind pe tăpșane
o claie de cer și-o căciulă de stele,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Așa, ca să bei libertatea din ciuturi
și’n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Așa, ca să-ți pui tot sărutul fierbinte,
pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,
pe toate ce slobode-ți ies înainte,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Ridică-te Gheorghe pe lanțuri și funii!
Ridică-te Ioane pe sfinte ciolane!
Și sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!…
(Închisoarea Aiud)
Șbilțul roșu
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
foamea, oftica și moartea
vin cu șbilțul să culeagă
ca hingherii, să-și ia partea.
Ziua toată, noaptea toată
lucră șbilțurile roșii
înșfăcând de beregată
flămânziții, zdrențuroșii.
Mă! Eu, astăzi. Tu, poimâine.
Ăla peste-o săptămână.
Lațul vrea mereu alt câine –
nu ne iartă, nu ne-amână.
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
șbilțul roșu-și cere partea.
Strașnic știu să mai culeagă
foamea, oftica și moartea.
Îndemn la luptă
Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.
Atunci când inima ta cântă,
ce-nseamnă-n luptă-un braț înfrânt,
ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă,
când te ridici c-un steag mai sfânt?
Înfrânt nu ești atunci când sângeri
și nici când ochii-n lacrimi ți-s,
cele mai crâncene înfrângeri
sunt renunțările la vis.
Rugăciune
Dă-i fetiței mele, Dimineață,
tălpi cu care lipăi prin verdeață,
tril de ciocârlie-ascuns în gușă,
zburda veveriței jucăușă,
lângă ușă.
Cireșar, dă-i zmeura cunună,
zâmbet de caisă și căpșună,
fă-i calești din fluturi și rădvane,
și din crini pantofi și lampioane
diafane.
Pune-i Basm, pe zodie lăstunii,
scutură-i în vis găteala lunii,
adu-i Sânzienele să-i coase
scrânciob de mătase-n chiparoase
somnoroase.
Și tu, Cântec, suie-mi-o lumină
pe-o lăcustă lină, cristalină,
du-mi-o bob de rouă prin glicină
și din floare-n floare mi-o așază,
ca o rază!.
Crezul
Puneți-mi lanțuri și cătușe
să sune scrâșnetul hain
și mii de lacăte la ușe,
eu cum am fost, așa rămân.
Surpați asupra-mi munți și ape,
puteți chiar să mă spânzurați.
Cu grele, negre târnăcoape,
credința nu mi-o sfărâmați.
Târâți-mă, de vreți, sub șanțuri
și îngropați-mi trupul stins.
Eu simt ca Făt-Frumos, din lanțuri
puteri adânci de neînvins.
Puteți să năpustiți tot iadul
ca să mă frângă până-n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
și tare, tare ca un crez.
Crez
Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
dar mai cred și-n neamul meu,
înfrățit cu dorul.
Cred în sfinți, dar și-n voinici,
cred în flori și-n cremeni,
căci tăcuții mucenici
cu haiducii-s gemeni.
Dar mai cred că într-o zi,
aspru, din furtună,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mână.
Și-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
căci prin sânge și prin fier
ne-om croi dreptate.
Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
ce-a-nfrățit în neamul meu
sfântul crez cu dorul!
Mormintele
Sapă, camarade, sapă…
Au venit alți morți pe drum.
Frunți de ceață, ochi de fum,
pentru viermi și pentru groapă.
Alte cruci, pe alt colnic,
tot mai multe, tot mai dese,
luna grea să le apese
cu zăpezi de borangic…
Toarnă glod, varsă argilă,
adu crucea de molid,
casca spartă - ciob de blid -
pune-o-n vârful de șindrilă.
Sapă, sapă înainte,
cu sudoarea pe grumaz…
Sapă pentru camarazi
reci și vinete morminte.
Sapă, sapă. Bezna cade.
Toarnă viermi, zvârle noroi
Peste ochii mari și goi,
sapă, sapă, camarade…
Pune râme peste vis,
pune lut pe mâini de ceară,
mâinile ce dezmierdară,
mâinile care-au ucis…
Copil bolnav
Puiul Radului, de rouă,
aromind a busuioc,
de opt zile, ba de nouă,
arde-ntr-un pătuc de foc.
A venit o rândunică
să mi-l vadă cum zăcea
cu tristeți de tufănică
și cu lâncezeli de stea.
O lăcustă se închină,
iar crăițe și furnici
se tot roagă, în grădină,
pentru mâinile lui mici.
Două lebede ca mierea
și-un pisoi de pluș lunar
plâng încet lângă durerea
unui leagăn de cleștar.
Numai dumneata, molatic
urs de vată, stai sub pat,
clatini capul, gânduratic,
spre tăticul supărat,
parc-ai vrea să treci de praguri
și la piept s-aduci, nătâng,
stupii toți cu mierea-n faguri,
toată zmeura din crâng,
toate crengile din crâng.
Lădița cu jucării
Târgul arde. Fum vâscos și zgură
le simțim ca un nisip în gură.
Alergăm curbați pe baionete,
țopăie pe streșini flăcări bete.
Azvârlim grenade. Târgul arde.
Vinele plesnesc ca niște coarde,
sângele e un ciocan și bate,
bate lung în tâmplele-asudate.
O „rafală” îl aude și-i răspunde
cu ciocanele-i de cremene, rotunde…
Târgul arde. Năvălim în moarte,
printre ziduri cu olane sparte.
Casele aleargă prin băltoace,
își smulg părul, se-nvârtesc buimace
Și-și aruncă-n iadul dimineții
geamurile, ușile, pereții…
Izbucnim, urlând, într-o ruină,
cu priviri haine de jivină,
cu frunți tulburi, cu grenada-n mână…
Zăngănind, cad cioburi în țărână.
Ne împiedicăm, năuci, în tindă,
de-un schelet de jilț sau de oglindă.
Tropăim, murdari, cu ținte grele,
peste zdrențe negre de perdele.
Grei, bocancii calcă pe portrete:
peste-obrajii triști ai unei fete,
peste-un gând înseninat pe-o frunte,
peste zâmbetul unei bunici cărunte.
Printre dinți scuipăm moloz și zgură.
Ochii-ncremenesc într-o spărtură:
pe un fund de ladă sub cenușă,
un căluț de lemn și o păpușă
dorm adânc, ca într-o amintire,
vise de funingine subțire.
Un căluț olog, fără de roate,
șchiop, beteag și rupt pe jumătate,
și-o păpușă care doarme-ntruna
Somn de Porțelan și păr ca luna…
Împietrim sub bârnele schiloade:
- Uite o păpușă, camarade,
uite un căluț uitat în ladă, -
parc-ar fi păpușa de zăpadă
și căluțul șchiop, purtat de sfoară
prin albaștrii ani de-odinioară…
Târgul arde. O „rafală” toacă.
Flăcările joacă, joacă, joacă.
Un căluț de lemn și o păpușă
sub măcel, sub moarte, sub cenușă…
Ochii au rămas pe fundul lăzii.
Cresc împușcături de-a lungul străzii,
ca un vaiet, altă grindă cade…
- Uite o păpușă, camarade…
Comentarii