A) TENTATIVE DE A DEZBINA COMUNITATEA MAGHIARĂ DIN ȚINUTUL SECUIESC
Preambul
Din punct de vedere geografic, Ținutul Secuiesc istoric se află în Ardeal, în România. Se întinde pe aproximativ 12.000 kilometri pătrați și are o populație de aproape un milion de locuitori, din care mai mult de trei sferturi sunt de etnie maghiară. De-a lungul secolelor, Ținutul Secuiesc a evoluat într-o regiune omogenă, unitară sub toate aspectele: geografic, istoric, economic, cultural și politic. Cu toate acestea, în sec. XX, au avut loc câteva schimbări majore, teritoriul Ținutului Secuiesc fiind ciuntit. Actualmente, întregul teritoriu al județelor Covasna și Harghita, precum și o parte semnificativă a județului Mureș sunt locuite de către secui, în vreme ce unele așezări maghiare au fost excluse din aceste județe. Sub aspect istoric, începând cu sec. XIII, organizarea teritorială a secuilor a constat în așa-numitele „scaune”. Astfel, scaunele Marosszek, Udvarhelyszek, Csikszek, Gyergyoszek, Kaszonszek, Sepsiszek, Kezdiszek, Orbaiszek și Bardocz-Miklosvarszek au format, împreună, Ținutul Secuiesc istoric. Întocmai ca în cazul scaunelor săsești din Ardeal, autonomia scaunelor secuiești presupunea/însemna o auto-guvernare, adică o structură administrativă și socială proprie, specifică, drepturi speciale și statut juridic special, incluzând scutirea de taxe. Sistemul de organizate scăunală a fost abolit dar cu toate acestea, și în ciuda celor aproape 50 de ani de opresiune cruntă a regimului totalitarist comunist, identitatea emblematică a secuilor nu s-a pierdut iar eforturile acestora, generație după generație, de a obține autonomia, au continuat. În prezent, potrivit practicii legislative europene, ar fi posibil, din nou, ca Ținutului Secuiesc să i se acorde un statut juridic special. În orice caz, hotărârea de a distruge identitatea secuilor încă există și se manifestă, fie într-o manieră directă, vizibilă, fie într-una mai voalată.
Începând cu schimbarea de regim din 1989, comunitatea maghiară din România a dus o luptă continuă pentru obținerea de drepturi egale, depline, similare celor de care se bucură românii, ca majoritari. Mijloacele la care a apelat comunitatea maghiară în vederea atingerii obiectivelor sale au fost întotdeauna democratice și exclusiv pașnice și legale. Potrivit liderilor comunității maghiare, soluția ar fi înființarea unui cadru legal care să garanteze introducerea unor forme diverse ale autonomiei comunității, pe baza principiului autodeterminării interne. În procesul de obținere a autonomiei, cei mai importanți pași făcuți în ultimii 20 de ani de democratizare lentă au fost următorii:
- UDMR-ul, organizația care reprezintă comunitatea maghiară în Parlamentul României, a dat glas, încă de la înființarea sa, din 1990, solicitărilor maghiarilor de a obține autonomia, specificând formele legale ale acesteia precum și tipurile variate ale auto-guvernării comunității. Declarația de la Cluj-Napoca, semnată pe 24 octombrie 1992 formulează, în mod expres, aceste solicitări.
- Cu ocazia admiterii României în Consiliul Europei (26 august 1993), UDMR-ul a prezentat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei un memorandum prin care afirma, în mod repetat, dreptul justificat al comunității maghiare din România de a se bucura de auto-determinare internă și, totodată, solicita recunoașterea faptului că maghiarii reprezintă o entitate constitutivă a statului român. Cu acest prilej, opinia Consiliului Europei (nr. 176/1993) a fost făcută publică iar România și-a asumat responsabilitatea deplină de a respecta recomandările formulate în acel document. Cu toate acestea, nici până în ziua de azi n-a fost elaborat un cadru legal menit să implementeze autonomia comunității maghiare
- În toamna anului 1993 (14 noiembrie) UDMR-ul a înaintat Parlamentului României propriul său proiect legislativ privind minoritățile naționale și comunitățile autonome. Acest proiect de lege prezenta un model de auto-guvernare pe trei nivele și anume: nivelul autonomiei culturale, nivelul autonomiei locale cu statut special și al treilea, nivelul autonomiei teritoriale regionale. Majoritatea română din Parlament nu a votat acest proiect de lege, justificându-și gestul prin caracterul neconstituționai, chipurile, al documentului.
- Încercarea UDMR-ului de a incroduce în Constituția României - cu ocazia modificării acesteia din 2003 - și drepturile minorităților la autonomie culturală și teritorială a eșuat.
- CNMA (Consiliul Național al Maghiarilor din Ardeal) a fost înființată la data de 15 decembrie 2003, ca o mișcare parțial civică, parțial politică, având drept obiectiv exprimarea susținerii sociale pe plan larg a formelor de autonomie preconizate de către comunitatea maghiară.
- În 2004, Parlamentul României a respins proiectul de statut privind autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc, declarându-l neconstituțional(2004):
- În 2004, UDMR-ul a elaborat un proiect de lege privind Statutul Legal al Minorităților Naționale, care a fost salutat/aplaudat chiar și de către Comisia de la Veneția. Guvernul României a sprijinit proiectul, subliniind/evidențiind cadrul legal al autonomiei culturale care urma să fie garantat comunităților minoritate iar în 2005 l-a înaintat Parlamentului. Odată ajuns acest document în Parlament, diverse comitete/comisii permanente au primit sarcina de a-l revizui. Totuși, „munca” acestora vizavi de documentul în cauză a ajuns într-un punct mort și nici până în ziua de azi nu a fost întocmit vreun raport.
- 30 de administrații locale secuiești au inițiat referendumuri locale pentru ca prin intermediul asocierii voluntare a așezărilor respective să fie creată regiunea administrativă „Ținutul Secuiesc” care urma să se bucure de un statut juridic special. …(n.n. posibil „Hotărârile de organizare ale referendumurilor”) au fost anulate, fără excepție, de către prefecți. (în 2006-2007)
- În anul 2007, mai mult de 210.000 de votanți din Ținutul Secuiesc au votat pentru autonomia teritorială a regiunii.
- Pe de o parte, datorită măsurilor luate în ultimii 5 ani, atât de către Guvernul cât și de Parlamentul României, dreptul de a folosi limba maternă în învățământ și în administrația locală a fost consolidat. Pe de altă parte, chiar dacă oamenii au dreptul să-și folosească limba maternă la tribunal, judecătorii din unele localități îi împiedică să-și exercite acest drept.
Cel mai important obiectiv, în următorii ani, va fi recunoașterea, în plan legislativ, a drepturilor colective și im- plementarea acestota.
Acest memorandum își propune să facă încă un pas ferm, mai departe, în vederea atingerii obiectivelor propuse. Acest memorandum afirmă că puternica comunitate maghiară din România (1,5 milioane), incluzându-i pe secuii care reprezintă majoritatea absolută în Ținutul Secuiesc, nu dorește să renunțe nici la pământul ei natal, nici la identitatea ei comunitară specifică. Maghiarii sunt majoritari în două județe, respectiv Harghita (84,6%) și Covasna (73,79) și sunt prezenți în număr semnificativ în Mureș (39,30%). Maghiarii sunt majoritari (76,24%) în Ținutul Secuiesc.
Probleme în Ținutul Secuiesc: factori care pun în pericol dezvoltarea lui regională unitară(?) și identitatea speci- fică a locuitorilor săi.
20 de ani după schimbarea de regim, carea atras după sine/a determinat înființarea instituțiilor democratice și instituirea statului de drept, există încă numeroși factori care împiedică înflorirea economică, socială, politică a Ținutului Secuiesc și emanciparea locuitorilor săi.
Obstacole instituționale în folosirea limbii materne
Cu toate că legislația în vigoare, care guvernează diverse domenii ale sferei publice, permite persoanelor aparținând minorităților naționale să-și folosească limba maternă, limba maghiară - care este limba maternă a populației majoritare din Ținutul Secuiesc - încă este considerată ca având un statut inferior limbii române.
- documentele oficiale publicate de către autoritățile statului (cum ar fi instituțiile administrative și cele de învățământ) sunt redactate doar în limba română.
- în așa-numitele instituții deconcentrate din administrația centrală, funcționarii vorbesc numai limba română.
Amânarea procesului de descentralizare administrativă este o consecință directă a principiului „statului național centralizat”.
Sistemul administrativ român este încă extrem de centralizat. În cazul unor servicii publice, cum ar fi învățământul, cultura, ocuparea forței de muncă, ajutorul social(?), ordinea publică și controlul asupra activităților economice, cele mai multe competențe administrative nu au fost transferate organelor alese ci instituțiilor deconcentrate conduse de directori executivi numiți în funcție de oficiali ai statului din administrația centrală. În ce privește deciziile lor și practicile de management, acești directori reprezintă, cel mai adesea, interesele, statului român, garantând că aceste interese prevalează în fața intereselor comunităților locale.
Reprezentarea etnică disproporționată din cadrul birourilor regionale ale administrației centrale
Prevalența intereselor statului național român asupra intereselor comunităților locale poate fi observată cel mai bine în numirea directorilor executivi la deconcentrate. În timp ce populația maghiară din regiune este în proporție de 80%, procentul funcționarilor maghiari numiți în funcții este sub 20%.
Discriminarea existentă în economie și privitoare la bugetul de stat
Este demonstrabil faptul că atunci când UDMR-ul participă la guvernare, sprijinul financiar și alocările de buget pentru județele secuiești sporesc. Totuși, dacă UDMR-ul se află în opoziție, ceea ce s-a întâmplat vreme de mai mult de un deceniu, politica de izolare a Ținutului Secuiesc își reia avântul. Fondurile menite să sprijine sistemul instituțiilor culturale și sociale din secuime sunt reduse la un nivel la care funcționarea lor normală nu mai poare fi asigurată. Pe lângă aceasta, alocările de buget pentru investițiile în derulare continuă să se diminueze în mod constant.
Întârzieri în procesul de dezvoltare a infrastructurii
Dezvoltarea infrastructurii Ținutului Secuiesc se face într-un ritm voit lent iar în unele cazuri, este neglijată cu totul. În schimb, alte regiuni, mai puțin dezvoltate, în special Moldova sau partea sudică a României experimentează o dezvoltare rapidă. În conformitate cu practica politică tradițională, transferul alocațiilor bugetare pentru dezvoltarea infrastructurii ar trebui să fie perceput/considerat drept răsplată/recompensă pentru comportamentul politic „corect” al oficialilor locali, în timp ce neacordarea unor asemenea fonduri ar trebui percepută ca o pedeapsă/sancțiune pentru comportament politic „incorect”. În 2008, Guvernul nou format a promis -probabil ca parte a propagandei proprii - că dezvoltarea Ținutului Secuiesc se va bucura de o atenție specială. Cu toate acestea, procesul masiv de dezvoltare a infrastructurii, inițiat în urmă cu cinci ani, ca rezultat al prezenței UDMR-ului în coaliția de guvernământ, și-a pierdut, între timp, avântul(?). Mai multe decât atât, ritmul lucrărilor s-a încetinit atât de mult, încât până și continuarea reparațiilor aflare în curs poate fi pusă sub semnul întrebării.
Exploatarea și vânzarea resurselor naturale sunt monopol de stat
În general, exploatarea resurselor naturale ale României se afă în mâinile statului, mai precis, este monopol de stat. Dacă cineva ar lua în considerare specificul situației, ar putea să realizeze cu ușurință că în cazul rezervelor strategice din secuime - în principal sare și apă minerală - intervenția administrației centrale de statat are conotații etnice. Pe lângă aceasta, controlul stătului asupra exploatării resurselor naturale înseamnă, de asemenea, că licențele și contractele sunt atribuite preferențial, excluzându-i pe investitorii locali. Mai mult decât atât, reglementările și legile ambigue creează proprietarilor, în mod inutil, dificultăți, în ce privește investițiile. Totodată, taxele încasate pentru exploatare reprezintă venituri la bugetul central de stat. Situația nu se prezintă mai bine nici în domeniul forestier. Controlul statului caracterizează, de asemenea, această ramură economică: activitatea întreprinderilor private și a… (n.n. posibil „asociațiilor colective de proprietari”), pe plan local, este stânjenită prin metode birocratice și de altă natură.
Chestiuni/probleme din domeniul protecției mediului
Și în această privință, Ținutul Secuiesc este fără apărare în fața statului, din moment ce protecția mediului înconjurător și monitorizarea activităților cu potențial de risc nu intră în sarcina organelor locale alese ci sunt de competența celor numite și controlate de către stat. Această practică de protecție a mediului, care deseori merge împotriva intereselor regionale, nu numai că are un impact negativ asupra calității vieții dar pe termen lung, are un efect negativ asupra principalelor ramuri economice ale Ținutului Secuiesc, anume turismul, procesarea lemnului…
Întârzieri în restituirea proprietăților private confiscate
Deși procesul de restituire a proprietăților confiscate de către regimul comunist se desfășoară extrem de lent în întreaga țară, lucrul acesta este, de departe, mai evident în Ținutul Secuiesc, mai ales când este vorba de fostele proprietăți ale bisericilor istorice maghiare și așa-numita Proprietate Privată Csiki. Regimul comunist a confiscat de la bisericile istorice maghiare din Ardeal 2.140 proprietăți. Dacă statul nu restituie terenurile și clădirile care au fost confiscate ilegal de la cele patru culte religioase istorice - cultul româno-catolic, calvinist, luteran și unitarian - bisericile nu vor mai avea cum să-și continue munca spirituală și căritabilă pe care au dus-o, timp de multe secole, pentru a asigura supraviețuirea și prosperitatea comunității maghiare din Ardeal. Legile privind restituirea proprietăților confiscate ilegal au fost promulgate încă de acum 20 de ani. Și cu toate acestea, mai mult de o treime din proprietățile aparținând bisericilor maghiare din Ținutul Secuiesc, proprietăți confiscate ilegal, nu au fost restituite proprietarilor de drept. Mai mult decât atât, nu a fost demarat/inițiat niciun proces de compensate, pentru acele proprietăți care nu pot fi restituite.
Pericolul și practica modificărilor artificiale în proporția etnică
Deși Convenția pentru Protecția Minorităților Naționale, ratificată de către România, interzice ca compoziția etnică a regiunilor unde minoritățile trăiesc în număr semnifcativ, să fie modificată artificial; în cazul Ținutului Secuiesc, acest tip de politică și practică totalitaristă continuă și după două decenii de la căderea regimului. În opinia unor politicieni români, faptul că „majoritatea română” trăiește ca o minoritate locală într-o regiune dată, anume Ținutul Secuiesc, este considerat ca fiind incompatibil cu ideea de stat național român. Această opinie este demonstrată, cu claritate, în faptul că acum, când UDMR-ul face parte din opoziție, numărul funcționarilor maghiari din Ținutul Secuiesc este redus în mod drastic, Actualmente, proporția etnicilor maghiari în instituțiile de stat din Ținutul Secuiesc este de departe mai mică decât proporția pe care o au în cadrul populației regiunii.
Violențe îndreptate împotriva etnicilor maghiari
Tensiunile sunt amplificate și mai tare prin violențele etnice îndreptate împotriva maghiarilor din România. Într-o succesiune de atacuri violente derulate în ultimele două luni, maghiarii au fost agresați verbal și fizic, pentru singurul motiv că au vorbit, public, în limba maghiară. Este inacceptabil ca cineva să fie victima unor violențe pentru faptul că aparține unui anumit grup etnic. Din păcate, se întâmplă destul de des ca autoritățile să nu bage în seamă aceste cazuri sau și mai rău, ca ele să fie agresorii.
Soluția juridică a problemelor: garantarea autonomiei teritoriale pentru Ținutul Secuiesc, care astfel s-ar transforma într-o regiune de dezvoltare independentă, având statul juridic special
Obstacolul major aflat în calea dezvoltării unitare a Ținurului Secuiesc, precum și cel mai important factor care împiedică Ținutul Secuiesc să experimenteze, să-și conserve și să se bucure de identitatea sa regională și națională, este dorința istorică de supra-centralizare, o caracteristică a administrației românești. Toate dificultățile menționate pot fi soluționate prin implementarea tradițiilor europene ale subsidiarității și auto-guvernării. Altfel spus, ar trebui să fie adoptată o structură organizațională și administrativă specială, luându-se în considerare atât caracteristicile de ordin geografic, istotic, economic, social și politic ale regiunii cât și caracterul cultural și național distinctiv/specific al populației majoritare care trăiește în Ținutul Secuiesc. Aceasta înseamnă acordarea autonomiei teritoriale Ținutului Secuiesc.
În general, autonomia comunitară a minorităților și, în special, auto-guvernarea teritorială a unei regiuni istorice care este patria-mamă a unui grup etnic indigen ce trăiește ca minoritate pe teritoriul unui anumit stat, dar ca majoritate în regiunea respectivă, constituie soluții care au fost implementare în diverse sisteme administrative europene. O Europă a statelor, a regiunilor și a comunităților naționale tinzând către normalizarea relațiilor dintre minorități și majoritari… (vezi Hotărârea/rezoluția 1334(2003) bazată pe raportul întocmit de Consiliul Europei)
Ținutul Secuiesc întrunește criteriile ce trebuie îndeplinite de o regiune administrativă-autonomă, atât dintr-o perspectivă economică, cât și prin caracterul său distinct din punct de vedere geografic și istoric. Acestea sunt completate printr-un sentiment de conștientizare… (n.n. posibil „a apartenenței la comunitate”) sentiment articulat atât sub aspect politic cât și regional, ceea ce-i îndeamnă pe secui să dea glas, cu diverse ocazii și în diverse forme, nevoii lor de autonomie.
Organizarea teritorială și administrativă a unui stat este o chestiune de politică internă. Cu roate acestea, observarea/supravegherea drepturilor individuale și colective ale cetățenilor din Uniunea Europeană, inclusiv protecția identității lor comunitare, dreptul la auto-guvernare și auto-determinare internă, reprezintă o chestiune care se află în atenția și preocuparea Uniunii Europene din perspectiva drepturilor omului, a stabilității și a politicii de securitate.
Statutul juridic special privind autonomia administrativă
Locuitorii Ținutului Secuiesc solicită statut juridic special - care să fie garantat prin Constituție și printr-o lege specială - pentru regiunea în care trăiesc. Ei văd Ținutul Secuiesc ca pe un teritoriu unde deciziile privitoare la viitorul regiunii și la viața lor de zi cu zi să fie luate la nivel local, de către organe alese în mod liber și democratic de către locuitorii regiunii.
Principalele caracteristici ale acestui statut juridic special cu privire la autoguvernarea regională solicitată de către secui, includ, după cum urmează:
- Ținutul Secuiesc, o regiune formată ca rezultat al unei dezvoltări unitare, de secole, ar trebui să devină o entitate administrativă de sine stătătoare, unitară - regiunea administrativă autonomă Ținutul Secuiesc.
- Regiunea ar trebui să aibă propriile organe executive: și decizionale, organe alese pe baze democratice de către cetățenii regiunii. Aceste organe și-ar asuma rolul autorităților administrative, exercitându-și puterea pe baza voinței alegătorilor. De asemenea, aceste organe ar funcționa în interiorul sistemului administrativ al statului, și nu în paralel cu acesta.
- Numeroase competențe vor fi transferate acestor organe, care ar trebui să le exercite, în calitatea lor de autorități decizionale, în conformitate cu o lege care să reglementeze statutul juridic al regiunii. Numai pe baza unor asemenea competențe, poate cineva să ofere soluții legitime problemelor prezentate în prima parte a acestui memorandum, luând, totodată, în considerare, interesele locale, în special în domenii precum educația, cultura, informarea publică, conservarea tradițiilor și a monumentelor naționale, chestiunile sociale și de ocupare a forței de muncă, exploatarea și procesarea resurselor naturale, protecția mediului și ordinea publică.
- Dreptul la liberă folosință a limbii materne în viața privată și publică este un drept colectiv, care protejează identitatea națională și garantează transmiterea acesteia către generațiile viitoare. A devenit o practică europeană uzuală stipulată chiar și în Carta Europeană pentru Limbi Regionale sau ale Minorităților ca acelei limbi vorbite de o comunitate care alcătuiește majoritatea într-o regiune anume, chiar dacă comunitatea respectivă trăiește ca minoritară în statul respectiv, să i se acorde statutul de limbă oficială la nivel regional.
- Folosirea simbolurilor naționale maghiare, precum și folosirea liberă / fără opreliști a emblemelor specifice secuiești sunt parte integrantă a identității regionale și naționale, așa cum este și limba maternă.
- Cheltuielile suplimentare ce derivă din multiculturalism și din statutul juridic special presupun(?) că o mai mare parte din venitul încasat din taxe va rămâne în regiune. O independență economică și financiară mai mare constituie o condiție crucială pentru autonomia teritorială.
Ținutul Secuiesc ca regiune de dezvoltare independentă
Regiunile de dezvoltare înființate în 1998, fără a lua în considerare caracteristicile economice, geografice, de mediu, culturale și istorice ale regiunilor tradiționale românești, nu asigură progres economic și social, nici o ocupare mai mare a forței de muncă. În plus, aceste regiuni nu promovează o creștere economică echilibrată și susținută. Datele privind utilizarea unor fonduri de pre-aderare(?) (PHARE, SAPARD și programele ISPA) arată că în aceste regiuni de dezvoltare create artificial, județele cele mai dezvoltare și cu numărul cel mai mare de locuitori obțin subvenții mai mari, în timp ce județele mai mici și mai sărace continuă să rămână într-o poziție economică defavorizată.
Operațiunile instituțiilor regionale răspunzătoare de elaborarea și implementarea politicilor de dezvoltare sunt neîndemânatice și birocratice. De fapt, aceste instituții execută, docil, ordinele venite din partea administrației centrale de stat. Birourile agențiilor de dezvoltare(?) nu îmbrățișează nici ideea de parteneriat, nici principiul subsidiarității. Pentru a satisface necesitățile comunităților locale și pentru ca administrațiile locale să solicite și să obțină fonduri, este imperativ să se regândească, în viitorul apropiat, competențele agențiilor de dezvoltare, pe baza considerațiilor de ordin teritorial-geografic.
Mai mule decât atât, pentru asigurarea prosperității Ținutului Secuiesc, este imperativ ca regiunile de dezvoltare, împreună cu instituțiile lor, să fie redefinite și reorganizate.
În prezent, unitățile administrative care alcătuiesc Ținutul Secuiesc (județele Mureș, Harghita și Covasna) aparțin de Regiunea Centru de Dezvoltare împreună cu alte trei județe (Brașov, Sibiu și Alba). Astfel, capacitatea administrațiilor locale reprezentând așezările maghiare din această regiune de dezvoltare este sever limitată /îngrădită în ce privește realizarea intereselor lor. Această situație influențează negativ comunitatea maghiară. Se spune că județul Alba, fără a avea vreo informație despre activitățile cotidiene ale celorlalte 5 județe sau vreo influență directă asupra acestora, găzduiește organismul de guvernare regional care are ca sarcină distribuirea fondurilor de dezvoltare provenind(?) de la Comunitatea Europeană și selectarea programelor considerate ca fiind apte de finanțare.
Ținutul Secuiesc îndeplinește toate condițiile/ criteriile Uniunii Europene. Cerințele de cumpătare și eficiență stabilite de Uniunea Europeană cu privire la utilizarea fondurilor de dezvoltate, va modifica, în mod inevitabil, granițele regiunilor de dezvoltare. În ceea ce privește crearea unei regiuni de dezvoltare secuiești independente, oficialii aleși din Ținutul Secuiesc nu cer altceva decât recunoașterea și observarea granițelor care definesc regiunile istorice dezvoltate în mod natural, în România, și reorganizarea corespunzătoare a instituțiilor responsabile de dezvoltarea regională.
Despre drepturile etnicilor români din Ținutul Secuiesc
Din punct de vedere politic și în ceea ce privește coabitarea(?) interetnică, situația românilor care sunt minoritari în regiune, deși sunt membrii acelui grup etnic-național care formează populația majoritară a statului, constituie o chestiune delicată. Acest lucru stabilește standardele pentru organizarea democratică a unei, regiuni administrative cu statut juridic special. Problema poate fi soluționată într-o manieră mai mult decât satisfăcătoare, numai prin garantarea de drepturi egale românilor care trăiesc în Ținutul Secuiesc și prin acordarea unei atenții speciale situației lor.
Rezumat
În ultimii 20 de ani, comunitatea maghiară din Ținutul Secuiesc și-a exprimat, în mod repetat, dezideratul ferm de a obține autonomia teritorială prin promulgarea unei legi care să acorde regiunii statut juridic special. În încercările lor, maghiarii au folosit întotdeauna numai mijloace democratice, pașnice și legale, precum declarațiile politice, petiții, memorandumuri și proiecte de lege.
B) DEFICIENȚE ALE ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ÎN LIMBA MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA
Prezentare generală
1,5 milioane de persoane din totalul de 21 milioane al populației României și 7 milioane de locuitori din Ardeal sunt maghiari, reprezentând astfel, 6,6% din populația totală a României și 21% din populația Ardealului. Comunitatea maghiară este una dintre cele mai mari minorități naționale tradiționale din Europa. Cu toate acestea, comunității maghiare din România îi sunt refuzate drepturile care sunt garantate aproape tuturor celorlalte minorități naționale în Europa.
Comunitatea maghiară și-a exprimat, în repetate rânduri, intenția fermă de a reînființa Universitatea Bolyai care fusese închisă în perioada regimului comunist. Reprezentanții aleși ai minorității maghiare au redactat numeroase declarații oficiale, comunicate, proiecte de lege și decrete. Pentru a asigura existența învățământului în limba maternă, UDMR-ul a venit cu un proiect de lege pe învățământ, proiect care a fost înaintat Parlamentului ca o inițiativă cetățenească, purtând semnăturile a mai mult de 500.000 etnici maghiari. Oricum, Parlamentul nu a trecut proiectul de lege. Doar în 1999, Parlamentul român a trecut câteva din prevederile conținute de respectivul proiect de lege. Acest lucru nu a fost, însă, suficient pentru reînființarea universității de stat în limba maghiară și nu s-a făcut nimic concret în sensul acesta, în ciuda drepturilor omului garantate de Constituție și de Legea Educației, care nu contravin diverselor tratate internaționale semnare de România și nici realităților Uniunii Europene. Dezavantajul major îl constituie faptul că materiile de studiu la nivel universitar, conectate la cele mai importante ramuri ale economiei naționale (inginerie și agricultură) nu pot fi predate în limba maternă. Justețea solicitării maghiarilor de a avea universitate în limba maternă este evidențiată de practica europeană: suedezii din Finlanda, populația sami din Norvegia, găgăuzii din Republica Moldova, albanezii din Macedonia, toți au una sau mai multe universități proprii unde limba de predare este limba lor maternă.
În continuare, vă prezentăm o privire de ansamblu care evidențiază principalele domenii de discriminare îndreptată împotriva maghiarilor, în cadrul sistemului de învățământ românesc.
1. Învățământul superior
Comunitatea maghiară este slab reprezentată în sistemul de învățământ superior. Deși maghiarii re prezintă 6,6% din populația României, numai 4,4% dintre studenții care urmează cursurile universitare sunt etnici maghiari, iar dintre-aceștia doar 1,6% se bucură de posibilitatea de a studia în limba maternă. Acestea sunt cele mai recente date statistice. Cea mai recentă anchetă socială, în domeniu, s-a desfășurat în 2003 iar cifrele nu s-au modificat de atunci, în mod semnificativ.
1.1 Discriminarea în ceea ce privește accesul la educație
Nu există învățământ superior de stat în limba maghiară, într-o serie de domenii importante precum inginerie, agricultură, silvicultură, arte și medicină veterinară. Cazul Universității Creștine Partium, înființată în 1999 și cel al Universității Sapientia, înființată în 2000, unde se predă în limba maghiară, nu au precedent. Aceste instituții sunt sprijinite financiar numai de către statul ungar. Chiar și așa, din cauza restricțiilor de ordin financiar, la aceste instituții se predă doar un număr limitat de cursuri/specialități. Din punct de vedere statistic, statul român finanțează o universitate de stat la fiecare 400.000 de locuitori. Prin urmare, comunitatea maghiară ar trebui să aibă 3-4 universităși de stat. În prezent, există câteva cursuri în limba maghiară, finanțate de stat, la Universitatea Babeș-Bolyai, la Universitatea de Medicină și Farmaceutică din Tg. Mureș și la Universitatea de Arte Dramatice din Tg. Mureș. Seminarul teologic protestant este sprijinit de către bisericile protestante, fără a avea vreun suport din partea statului.
1.2 Nemulțumirile comunității maghiare de la Univ. Babeș-Bolyai
Universitatea Babeș-Bolyai a fost înființată în 1959, prin fuziunea coercitivă, forțată, a universității în limba maghiară Bolyai cu universitatea în limba română Babeș. Universitatea Babeș-Bolyai nu a fost niciodată înfințată în mod oficial și nu are niciun document/act de înființare. Această operațiune, care a subminat profund interesele comunității maghiare și a condus la sinuciderea câtorva profesori maghiari, a fost orchestrată de Nicolae Ceaușescu, fostul dictator român și Ion Iliescu, fost președinte.
Universitatea Babeș-Bolyai are aproximativ 32.000 studenți la zi, din care circa 7.000 sunt etnici maghiari. Conducerea universității pretinde că această instituție este una multiculturală și creează impresia falsă că asigură comunității maghiare autonomie și drepturi egale. De fapt, realitatea arată cu totul diferit.
1.2.1 Comunitatea academică maghiară nu se bucură de autonomie în luarea deciziilor
Principalele probleme legate de drepturile decizionale ale comunității academice maghiare sunt cauzate de legi și reglementări contradictorii aflate în carta universitară și în alte documente. Orice propunere venită din partea liderilor maghiari are nevoie de aprobarea consiliilor directoare cu majoritate românească.
Oficialii/reprezentanții universității se bucură, în mod constant, de avantajele care decurg din natura contradictorie a acestor legi și reglementări, prezentând publicului numai acele părți, secțiuni care par să sprijine autonomia decizională a comunității universitare maghiare. În fapt, sunt aplicate doar acele secțiuni care slăbesc autoritatea decizională a comunității academice maghiare. Din moment ce luarea deciziilor la universitate se bazează pe majoritatea de voturi, reprezentanții maghiari pot fi întotdeauna reduși la tăcere prin această procedură.
În noiembrie 2005, 149 de profesori maghiari (83% dintre cei implicați) au inițiat înființarea a 3 facultăți cu predare în limba maghiară (Științe, Litere și Științe Sociale). Solicitarea lor a fost complet ignorată. Luați notă de faptul că Legea Învățământului în România (nr. 84/1995, modificată și republicată în 1999, art.123) permite înființarea de facultăți și colegii maghiare.
Între decembrie 2006 și ianuarie 2007, au fost inițiate câteva acțiuni de colectare de semnături, prin care 87% dintre cadrele didactice interesate au solicitat înființarea facultății de Științe și a celei de Litere în limba maghiară.
La unele secții, profesorii maghiari nu pot să decidă singuri cu privire la subiectele pe care le predau a clasă sau subiectele de examen. Restricția cu cele mai mari consecințe nefaste este aceea că programele școlare pentru învățământul primar și liceal în limba maghiară depind de programele elaborate de profesorii români. Este imposibil să ții seama de aspectel și problemele specifice din învățământul primar și liceal în limba maghiară, întrucât programele lor școlare sunt traduceri ale programelor școlare românești.
1.2.2 Lipsa autonomiei financiare a comunității academice maghiare
Comunitatea maghiară de la universitate nu are autonomie financiară, având în vedere că doar facultățile se bucură de autonomie în domeniu iar secțiile(?) maghiare sunt non-existente (cu excepția celor două mici secții(?) de la teologie). Mai mult decât atât, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Medicină și Farmaceutică din Tg. Mureș nici măcar nu alocă secțiilor maghiare din cadrul lor fondurile special prevăzute în bugetul de stat pentru învățământul superior al minorităților.
1.2.3 Discriminare în folosirea limbii
Nu există absolut niciun însemn maghiar la universitate, Rectorul universității a luat decizia de a schimba această situație însă decizia nu a fost niciodată pusă în practică.
Pe hol, se află agățate de pereți numai fotografiile foștilor rectori români, cei maghiari fiind „uitați”. Cu toate că istoria universității începe undeva pe la 1581, prima reprezentate este aceea a rectorului din 1919, anul în care armata română a ocupat Clujul. Universitatea Babeș-Bolyai nu a avut niciodată un rector maghiar.
90% dintre sălile de cursuri poartă numele unor personalități române; câteva poartă numele unor personalități străine dar numai două dintre ele poartă numele a două personalități maghiare, iar numele uneia dintre ele este scris cu ortografie română (Samuil Brassai, în loc de Brassai Samuel). În cea mai mare parte a lor, publicațiile oficiale ale universității sunt publicate în limba română.
Buletinul Informativ al universității apare doar în limba română. De menționat că acest periodic publică deseori scrisori și articole care laudă conducerea universității. În general, articolele critice nu sunt publicate. În lunile recente, au fost, totuși, publicate câteva scrisori care denigrează colectivul de cadre didactice maghiare care luptă pentru autonomia învățământului în limba maghiară. Nu s-a dat un drept la replică.
Limba maghiară nu poate fi folosită în comunicatele oficiale ale universității. Niciun formular de înscriere sau cerere nu pot fi redactate în limba maghiară și niciun document oficial (cum ar fi diplomele universitare) nu sunt emise în limba maghiară.
Cu intenția clară de a umili comunitatea maghiară, conducerea universității a instalat recent o placă comemorativă în onoarea lui Ștefan Bathory, regele Poloniei, Mare Duce de Lituania și prinț al Transilvaniei. Niciun text în limba maghiară nu este prezent pe această placă comemorativă. Până și numele lui Bathory a fost scris cu ortografie românească, fapt care a rănit profund comunitatea maghiară și a stârnit preocupare, datorită reacțiilor intense. Până și textul în limba latină a fost copiat incorect pe placă.
Unele dintre aceste probleme pot să apară ca fiind pe scară mică, însă ele sunt emblematice pentru o cultură instituțională profund discriminatorie care reflectă atitudinile monopoliste ale majorității asupra minorității.
În orice caz, măsurile luate de conducerea universității Babeș-Bolyai împotriva liderilor Comitetului de Inițiativă Bolyai (o organizație civică a profesorilor maghiari care activează pentru egalitatea limbii și pentru extinderea independenței la nivelul învățământului superior în limba maghiară) nu mai pot fi considerate o problemă neglijabilă, din moment ce seamănă cu… (n.n. posibil „procesele false ale dictaturii comuniste/”)
Cadrele didactice maghiare de la universitatea Babeș-Bolyai au cerut ca potrivit caracterului multicultural al universității, să fie plasate în clădirile instituției inscripții în mai multe limbi(română, maghiară și germană), pentru a o schimba pe cea existentă doar în limba română. Între 2005- 2006, Rectorul și Senatul universității au luat câteva decizii contradictorii, în această privință. La data de 6 noiembrie 2006, profesorul Peter Hantz a așezat, în trei clădiri ale universității, plăcuțe în limba maghiară dedesubtul celor în limba română. Peste câte ore, personalul responsabil cu paza/securitatea au dat jos plăcuțele în limba maghiară și le-a prezentat conducerii universității. În aceeași zi, universitatea a organizat o expoziție la Parlamentul European, unde anunța că în incinta ei au fost instalare plăcuțe în mai multe limbi.
Pe 27 noiembrie 2006, Rectorul universității Babeș-Bolyai a propus eliminarea lui Pecer Hantz și a lui Lehel Kovasc (cei doi vicepreședinți ai Comiterului de Inițiativă Bolyai) din corpul profesoral. Moțiunea a fost aprobată/adoptată de senatul universității neavând niciun temei legal, în condiții anbigue și prin încălcarea procedurilor legale. Demiterea celor doi profesori maghiari a stârnit proteste internaționale la scară largă și a cauzat tensiuni serioase în cadrul universității, până în ziua de astăzi.
1.3 Nemulțumirile comunității academice maghiare de la Universitatea de Medicină și Farmaceutică din Tg. Mureș
Studenții maghiari de la Univ. de. Medicină și Farmaceutică au cerut independența secției maghiare din cadrul instituției, la câteva luni de la schimbarea de regim din 1989. Ca răspuns, un pogrom îndreptat împotriva maghiarilor, purtând „semnele” controlului serviciilor secrete, a apărut în oraș. În ultimii 17 ani, au fost făcute câteva tentative de a înființa în cadrul universității, facultăți în limba maghiară, de medicină generală, stomatologie și farmaceutică, însă fără succes.
Proporția profesorilor maghiari în cadrul corpului didactic este de numai 34%; în timp ce proporția studenților maghiari ajunge la circa 50%. Acest raport între numărul profesorilor și cel al studenților maghiari are o influență negativă asupra nivelului profesional al învățământului. Seminariile practice se țin doar în limba română iar studenții maghiari pot participa la numeroase cursuri care se țin, de asemenea, numai în limba română. Profesorii maghiari sunt slab reprezentați în posturile de conducere. În momentul de față, niciun decan al universității nu este etnic maghiar; doar 3 din cei 14 conducători au facultății sunt etnici maghiari. Mai mult chiar, doar o treime din comitetul senatului universității sunt etnici maghiari. Ar trebui să se garanteze că reprezentanții oficiali și managerii maghiari ai universității să fie aleși, în mod direct, de către corpul profesoral maghiar. Modalitatea actuală, potrivit căreia reprezentanții maghiari sunt aleși de către organisme cu majoritate română (consiliile facultăților și Senat) este inadecvată, întrucât practica a demonstrat că oficialii aleși de către asemenea organisme rareori pot să reprezinte, într-o manieră eficientă, interesele comunității maghiare.
Folosirea limbii maghiare nu este permisă în managementul instituției și etnicii maghiari reprezintă numai câteva procente din personalul administrativ. Mai mult, studenților maghiari nu li se permite să-și dea examenele finale în limba maghiară sau să-și elaboreze și să-și susțină lucrarea de diplomă în limba maghiară.
În 1999, 77% din corpul profesoral maghiar a solicitat conducerii universității să înființeze o facultate maghiară adevărată, astfel încât atât facultății române cât și celei maghiare să i se garanteze dreptul de a decide asupra procesului de învățământ și asupra corpului didactic. Conducerea universității nu a răspuns petiției, petiție pe care n-a înaintat-o Senatului universității, după cum cerea procedura, în astfel de cazuri.
În 2007, mai mult de 70% dintre studenții maghiari de la Univ. de Medicină și Farmaceutică, adică aproape 800 de studenți maghiari au înregistrat o petiție cu zece puncte la Rectoratul universității și la Ministerul Învățământului și Cercetării, solicitând, printre altele, introducerea de secții(?) cu predare în limba maghiară. În prezent, profesorii maghiari de la universitate derulează o acțiune similară, de strângere de semnături.
2. Învățământul primar și liceal
2.1 Discriminare exercitată prin examenele de limbă
Limba română, este predată copiilor de etnie maghiară din liceu nu ca a doua limbă ci ca și cum ar fi limba lor maternă. Testările și examenele de absolvire sunt concepute în consecință. Astfel, elevii maghiari cad în număr mai mare la examene decât colegii lor de la secția română și pleacă cu un dezavantaj în ce privește șansele lor de a fi admiși în instituțiile de învățământ superior. În decembrie 2005, un-număr mate de intelectuali a solicitat ca aceaștă situație să fie schimbată, adresându-se Agenției Naționale împotriva Discriminării. După examinarea solicitării, agenția a conchis că ea este legitimă. În ciuda acestui lucru, nu s-a făcut nimic pentru a schimba situația.
2.2 Împiedicarea comunității de ceangăi de a învăța în limba maternă
Ceangăii sunt un grup etnic având religie romano-catolică. Ei sunt vorbitori de limbă maghiară și locuiesc în Moldova, în partea de est a României. În așa-numitul „ținut al ceangăilor” nu există instituții publice de învățământ… (n.n. posibil „în care materiile să fie predate în limba maghiară”.) Cu toate acestea, învățarea limbii maghiare a început să se facă… (n.n. posibil „de la zero, în mod privat”). Limba maghiară este predată în 13 sate, la aproape 950 de elevi, de către profesori navetiști. Extinderea acestui învățământ este blocară de către intoleranța conducerilor școlilor.
Profesorii care predau copiilor în limba maghiară sunt plătiți în funcție de numărul de ore predate, în loc să primească un salariu lunar. Această situație are câteva consecințe negative care îi pun pe acești profesori în dezavantaj financiar comparativ cu colegii lor care lucrează cu normă întreagă.
(a se vedea raportul „SHADOW REPORT FOR THE TREATY-BASED COMMITTEE ON THE ELIMINATION OF RACIAL DISCRIMINATION”)
Comentarii