Eminovici bucovineanul

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici, în nordul BUCOVINEI, pe data de 15 ianuarie 1850, și decedat 15 iunie 1889, la București).

Cu toate că s-a discutat în reperate rânduri pe marginea acestui subiect, consider că este important a cunoaște detaliile momentului nașterii unui geniu românesc care și-a câștigat locul în muzeul valorilor universale, și pe care românii bucovineni îl aniversează/comemorează așa cum se cuvine an de an.

Astfel, într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuți, unde a studiat, este trecută data de 14 decembrie 1849.

Totuși, Titu Maiorescu, în lucrarea „Eminescu și poeziile lui” (1889) citează cercetările lui N. D. Giurescu și preia concluzia acestuia privind data și locul nașterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoșani.

Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani. În acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună.

Data nașterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susține că locul nașterii trebuie considerat satul Ipotești.

Acestea fiind spuse, putem arunca o privite asupra „legăturilor” dintre poet și tărâmul bucovinean.

MIHAI EMINESCU s-a considerat mereu bucovinean. În manuscrisul 2263 nota cu mândrie: „Eu sunt născut în BUCOVINA, tata-meu e bucovinean.”

Când vorbea despre BUCOVINA, poetul nostru național amintea de: „cea mai frumoasă parte a Moldovei, cu Câmpulungul, vechea republică română, cu Suceava, capitala Domnilor eroi, cu cele mai renumite și bogate mânăstiri…”

BUCOVINA a însemnat și prima parte a formării tânărului poet, prin activitatea didactică sau lectura cărților și publicațiilor cernăuțene.

• Mihai este înscris în clasa a treia la „National - Hauptschule” din Cernăuți (unde studiază în perioada 1858-1860). Primele două clase le făcuse în particular;
• 8 iulie 1859 - Mihai termină clasa a III-a, fiind clasificat al 15-lea între 72 elevi;
• iulie 1860 - Mihai promovează clasa a patra a școlii primare, clasându-se al cincilea din cei 82 de elevi. În toamnă, se înscrie la „K.K. Ober-Gymnazium” din Cernăuți, unde fuseseră elevi și frații săi mai mari;
• 16 aprilie 1863 - Eminescu nu se mai întoarce după vacanța de Paști la „Ober Gymnasium” din Cernăuți. Nu are note pe semestrul al doilea și se precizează într-o mențiune din catalog, din 16 aprilie 1863, că s-a retras ca privatist (elev particular);
• oct.-nov. 1865 - Eminescu revine la Cernăuți, unde stă în gazdă la profesorul Aron Pumnul. Se pregătește pentru examenul necesar re-înscrierii în învățământul public. În paralel, e angajat ca bibliotecar al profesorului Pumnul, prilej cu care își completează lecturile, având la dispoziția sa cărți reprezentative ale literaturii române vechi și moderne;
• 24 ianuarie 1866 - Moare Aron Pumnul. Foarte iubit de elevii săi, i se dedică o broșură intitulată Laecrimioarele învățăceilor gimnasiaști den Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul repausat într-a 12-24 ianuarie 1866. Este inclusă și poezia La mormântul lui Arune Pumnul, semnată „M. Eminovici, privatist”, care părăsește Cernăuțiul;
• revine în 1867, respectiv 1869, cu trupe de actori, iar în 1871 se implică în comitetul ce pregătea SERBAREA DE LA PUTNA (15/27 august 1871);
• în anul 1875 va veni din nou, aducând cu el (unii autori/cercetători susțin că în mod clandestin) o ladă cu broșura lui MIHAIL KOGĂLNICEANU, intitulată „Răpirea BUCOVINEI după documente autentice” tipărită la BUCUREȘTII în același an. Documentele vremii spun că atunci a locuit cu colegul lui de școală TV. STEFANELLI, împreună cu care a difuzat broșura autorităților din orașul CERNĂUȚI, tocmai când oficialitățile austriece pregăteau Sărbătorirea a 100 de ani de stăpânire.

Viața poetului este așadar marcată de pământul BUCOVINEI, acesta a fost fermecat de bogățiile și frumusețile locului, de atmosfera și climatul ei cultural, care nu au fost nicicând separate de spiritualitatea românească. Eminescu a fost fermecat și a știut să cânte, să preamărească în operele sale personalitățile și monumentele ce marchează acest ținut, dovezi istorice ancorate în artă care subliniază trecutul zbuciumat al unei provincii smulsă de austrieci din trupul MOLDOVEI în primăvara anului 1775.

Nu putem trece mai departe fără a reitera o serie de date din istoria acestei zone, plecând de la orașul Cernăuți, considerat capitala BUCOVINEI.

Atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432), negustorilor din Lemberg (azi Lvov), începând cu 1775, orașul a făcut parte din Imperiul Habsburgic. Când Austro-Ungaria s-a dezmembrat în 1918, Cernăuțiul a devenit parte a României. În iunie 1940 a fost ocupat de Armata Roșie a URSS, împreună cu nordul BUCOVINEI și alocat Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. În iulie 1941 a fost recucerit de România, pe atunci în alianță cu Germania național-socialistă. La 30 martie 1944 Armata Sovietică l-a reocupat, fiind reanexat la Uniunea Sovietică, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene. În luptele ce s-au dat pentru oraș (25-30 martie 1944) au murit 1500 de soldați și ofițeri români și germani. După destrămarea URSS, Cernăuți a devenit parte a Ucrainei independente.

Așadar, BUCOVINA a stat șase secole la răscrucea marilor imperii. A trecut de-a lungul timpului de la unul la celălalt, de aceea poate că păstrează și astăzi un aer imperial, care este resimțit îndeosebi în orașul Cernăuți.

În Cernăuți, unde Mihai Eminescu și-a petrecut o parte din anii tinereții (după cum am prezentat anterior), există o stradă care poartă numele poetului. Pe „Ober-Gimnazium”, există o placă pe care scrie că aici a învățat „Mihai Eminescu - clasic al literaturii popoarelor român si moldovean”, o modalitate improprie de a spune că Eminescu a scris în limba română, și s-a trezit deodată, după moarte și trecerea anilor, clasic în două literaturi.

Am făcut această incursiune pe tărâmul istoriei pentru a încerca să explic, chiar dacă minimalist, ce a determinat implicarea poetului în problemele românilor înstrăinați din imperiul Habsburgic - din BUCOVINA, cauza cărora a apărat-o până la sacrificiul de sine.

În operele sale, Eminescu a plâns dramele poporului român, dintre care s-a distins pierderea unui teritoriu cu suflet românesc, BUCOVINA.

Cunoscător temeinic al BUCOVINEI pe care a oglindit-o în versuri, poetul s-a identificat cu această parte de țară și s-a implicat în problemele sale istorico-culturale și social-politice. A luat apărarea școlii și bisericii din BUCOVINA, militând pentru menținerea limbii și credinței strămoșești.

A scris cu inima despre Universitatea din Cernăuți, despre procesul „ARBOROASEI” și Serbarea de la Putna, cu lacrimi amare despre anexarea BUCOVINEI, cu meșteșugul unui geniu despre istoria, instituțiile, oamenii ei, frământările lor și nu în ultimul rând despre locul ei în spațiul românesc.

Am mai spus-o și cu alte ocazii, Eminescu ne îndeamnă, prin ceea ce a lăsat în urma sa, prin creațiile sale, spre păstrarea simțirii românești. El a crezut în neamul românesc în pofida influențelor și intereselor imperialiste: „Ieșim întotdeauna la iveală ca un popor întinerit și plin de putere. N-am cerut niciodată decât putința dezvoltări pacinice, să fim un strat de cultură în această parte înăsprită a Europei. Nu stăruim decât ca popoarele de la apus să se încredințeze că interesele noastre sunt identice cu ale civilizațiunei și că suntem un popor vrednic de misiunea ce ni se cuvine. Dovadă ne este trecutul, pe care L-am putut purta fără a fi pierdut ceva din individualitatea și trăinicia noastră (…).”

„Eminovici bucovineanul” a fost promotor de valori naționale românești, a fost acela care a simțit că o valoare nu este ceva ce posedăm, ca pe o proprietate personală, nu este nici o realizare cu care să ne mândrim ca fiind doar a noastră. O valoare este un principiu fundamental, o parte din universalitate care trebuie transmisă pentru a fi însușită și respectată. Viețile noastre sunt modelate de principiile/valorile la care aderăm, asemeni predecesorilor noștri iluștrii sau alături de o parte, din ce în ce mai redusă a contemporanilor, care uită că suntem marcați de trecut (prin eforturile și sacrificiile generațiilor de dinaintea noastră, care ne-au adus unde suntem astăzi), definiți de faptele prezente și orientați de un posibil viitor (pe care toți ni-l dorim mai bun, mai liniștit, mai sigur). Odată format un set de valori, acesta se manifestă în uzanțe, practici, legi și norme care ar trebui să ne orienteze acțiunile și ne influențeze comportamentele.