Urmăm astăzi cu tîlcuirea unor locuri din cartea Apocalipsei care au fost și sînt pietre de poticnire nu numai pentru Iudeii cei necredincioși și rău-credincioșii eretici protestanți sau papistași, dar și pentru cei mai mulți ortodocși, care înțeleg Scriptura după cum le spune „cugetul” lor înșelat, iar nu după învățătura Sfinților Părinți.
CAPITOLUL VI: Dezlegarea peceții a șasea, care închipuie bătăile ce vor veni la sfîrșitul lumii
Stihurile 12, 13: Și m-am uitat cînd [îngerul] a deschis pecetea a șasea, și s-a făcut cutremur mare, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr și luna întreagă s-a făcut ca sîngele. Și stelele cerului au căzut pe pămînt, precum smochinul își leapădă smochinele sale verzi cînd este zguduit de vijelie.
Unii [Sfântul Ambrozie, n. m.] au spus că acestea s-au petrecut pe vremea împăratului Vespasian1. Nouă ni se arată să fie aceasta trecerea de la anii cei din prigoane la vremea cea de dinaintea venirii lui Antihrist, în care vreme s-a proorocit că vor fi multe bătăi, pentru că oamenii nu vor voi să se lepede de rele, fiind deprinși cu ele. Fiind în rele, li se va trimite Antihrist, căci vor fi atîtea rele cîte n-au mai fost.
Prin „cutremur” arată schimbarea lucrurilor, și în multe locuri ale Scripturii aflăm aceasta. Astfel, „încă odată voi clăti pămîntul” (Agbeu 2:7) și: „Pămîntul s-a cutremurat, cerurile au picurat” (Psalm 67:8), arată schimbarea celor ce se clatină, precum zice Apostolul (Evrei 12:27).
Iar întunecarea soarelui, și neluminarea și sîngerarea lunii arată întunecarea sufletelor asupra cărora va veni mînia lui Dumnezeu, precum a tîlcuit și dumnezeiescul Chiril. Iar căderea stelelor înseamnă că cei ce s-au socotit pe ei înșiși a fi luminători ai lumii vor cădea, fiind zdrobiți și înfrînți de ceea ce se va întîmpla la vremea aceea cînd — așa cum a spus Domnul — „vor fi amăgiți, de va fi cu putință, și cei aleși” (Matei 24:24) din pricina multelor strîmtorări. De aceea este dată aici pilda smochinului care, de vîntul diavolului, își leapădă roadele încă necoapte, fiindcă nu au stat să se coacă în căldura ispitelor și nu au primit îndulcirea harului. Căci în două feluri se ia acesta: și bun, și rău. Aceasta se arată din cele două coșnițe ce i s-au arătat lui Ieremia: una cu smochine bune, și una cu smochine rele.2 (Smochinul cel neroditor e pomenit și în Evanghelie, la Matei 21:19.)
Stih 14: Iar cerul s-a învăluit ca o carte de piele pe care o faci sul, și toți munții și toate insulele s-au mișcat din locurile lor.
Zicînd că „cerul s-a învăluit ca o carte”, arată în chip ascuns neștiința venirii celei de a doua a lui Hristos. Căci cartea se închide fără sunet și îndată. Sau zice că și Puterile cerului vor avea durere pentru cei ce au căzut căzînd din credință, ca și cum ar pătimi împreună și s-ar întrista prin aceasta. Căci cerul nu se va supune stricăciunii și pieirii, ci numai se va învălui și se va schimba spre o fire mai bună. Așa zice și Irineu în Cazania a cincea a mustrării conștiinței celei cu nume rău: „Ființa făpturii nu se va strica și nu va pieri, căci adevărat și stătător e Cel care a făcut-o, ci „chipul lumii acesteia va trece”3, a lumii în care s-a făcut călcarea poruncii”. […]
„(…) munții și toate insulele s-au mișcat din locurile lor (…)” La venirea lui Antihrist, cei numiți aici, cu închipuire4, „munți” — care sînt conducători ai ierarhiilor bisericești sau ai ierarhiilor lumești — și bisericile celor credincioși — care sînt numite aici „insule” — vor cădea din locurile lor, schimbați fiind unul cu altul — ceea ce și noi vom trăi și vom suferi, din pricina păcatelor noastre, înaintea venirii Sale.
Stihurile 15-17: Atunci, împărații pămîntului, și domnii, și căpeteniile, și bogații, și cei puternici, și toți robii și toți slobozii s-au ascuns în peșteri și în stîncile munților, strigînd munților și stîncilor: „Cădeți peste noi și ne ascundeți pe noi de fața Celui care șade pe tron și de mînia Mielului! Căci a venit ziua cea mare a miniei Lor, și cine are putere ca să stea pe loc?”
Cînd Apostolii l-au întrebat pe Iisus Hristos despre stricarea bisericii din Ierusalim și despre sfârșitul veacului, El le-a spus mai înainte cele viitoare (pe cît au putut înțelege ei).5 Din acestea, unele s-au împlinit pe vremea luptei lui Vespasian și a lui Tit împotriva iudeilor ucigași ai lui Hristos, precum mărturisește Iosif Flaviu-Iudeul. Iar la sfârșitul veacului, la venirea lui Antihrist, aceștia (Iudeii) se vor porni cu mai multă silnicie împotriva întregii lumi. Atunci — conducătorii cei mari (și cei bisericești cu rînduiala cea bună, și conducătorii lumii, care sînt numiți „munți”) și bisericile credincioșilor (care se numesc „insule”) — toți aceștia vor fugi din locurile lor din pricina hristosului cel mincinos. Prigoană prin care și noi vom fi ispitiți înaintea venirii lui, îngăduind Dumnezeu pentru păcatele noastre. Iar „împărații pămîntului” — adică cei ce stăpînesc pămîntul numai, și nimic în ceruri nu și-au cîștigat — împreună cu toți domnii și boierii, și cu slugile cele mai de jos și cu toți cei ce sînt departe de slujba lui Hristos — se vor ruga ca mai bine să-i ascundă pietrele, și peșterile și munții, decît să ia bătăile ispitei mîniei lui Dumnezeu ce va veni ca un vifor asupra lor, bătăi aduse întru venirea lui Antihrist prin foamete, ciume și alte necazuri. Sau, de frica muncilor fără sfîrșit ce vor fi după înviere, cînd va fi foarte aprinsă mînia lui Dumnezeu. Și cu dreptate va fi așa mînia Lui, ca un cuptor care-i va mistui pe cei ce zidesc pe temeiul credinței fîn, lemne și trestie, ca niște lucruri sortite pentru mâncarea focului.6 De care iubitorul de oameni Dumnezeu să ne izbăvească pe noi și să ne facă părtași bunătăților veșnice gătite sfinților Lui, Celui ce așează plinirea celor ce se mîntuiesc cu iubirea de oameni a Unuia Născut Fiului Său, Căruia I se cuvine mărirea împreună și Duhului Sfînt în vecii vecilor! Amin!
CAPITOLUL VII: Pentru cei o sută patruzeci și patru de mii care au fost păziți nevătămați de bătăile celor patru Îngeri
Stih 1: După aceasta, am văzut patru Îngeri, stînd la cele patru unghiuri ale pămîntului și ținînd cele patru vînturi ale lui, ca să nu sufle vînt pe pămînt, nici peste mare, nici peste vreun copac.
Unii au spus că aceasta au făcut-o de mult Romanii Evreilor, socotind că cei patru Îngeri ai lui Dumnezeu arătau cum cei ce vor fi ispitiți nu vor putea să scape de mînia lui Dumnezeu, nici pe pămînt, nici pe mare. Dar cu cît mai greu va fi aceasta întru venirea lui Antihrist, nu numai într-o parte a pămîntului evreiesc, ci în tot pămîntul, în unghiurile căruia vor sta patru Îngeri, împlinind voia lui Dumnezeu, slujbele date lor, iar nouă neștiute? „Ținerea vînturilor” arată încetarea bunei întocmiri a firii și răul de neocolit, de vreme ce tot ceea ce crește pe pămînt înmugurește și se hrănește prin suflare de vînt; de asemenea, corăbiile umblă pe mare cu ajutorul vîntului.
Stih 2: Am văzut apoi alt Înger, care se ridica de la răsăritul soarelui și avea pecetea viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru Îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pămîntul și marea, zicînd:
„Și am văzut alt înger de la răsăritul soarelui, care avea pecetea viului Dumnezeu (…)”/ Acest lucru l-a văzut și Iezechiel: un om îmbrăcat în alb, adică în haină lungă de in, care punea un semn pe frunțile oamenilor care suspină și se întristează pentru toate nelegiuirile ce se fac în jurul lor (Iezechiel 9:4), ca să nu piară drepții împreună cu cei nedrepți, pentru neștiință. Căci, de multe ori, nici Îngerii nu știu bunătățile cele ascunse ale sfinților.
Aceasta i s-a arătat fericitului cînd a văzut puterea cea înaltă ce le poruncea acelor sfinți Îngeri muncitori să nu le facă nimic celor păcătoși, pînă ce nu-i vor cunoaște pe slujitorii adevărului, care se vor despărți prin pecetluire. Iar aceasta s-a făcut în multe părți celor ce crezuseră în Hristos și care au scăpat de la ucidere cînd Romanii au dărîmat Ierusalimul. Atunci erau multe mii — precum îi spune marele Iacov dumnezeiescului Pavel7 — dar mulțimea cea multă va fi pe vremea lui Antihrist, cînd pecetea Crucii celei de viață făcătoare va despărți necredincioșii de credincioși, care fără sfială și cu îndrăzneală vor purta semnul lui Hristos înaintea păgînilor. Însă această pecete își va arăta puterea, doar în măsura în care noi ne vom arăta faptele [cele bune ale credinței). Pentru aceea zice Îngerul:
Stih 3: „Nu vătămați pămîntul, nici marea, nici copacii, pînă ce nu-i vom pecetlui pe frunte pe robii Dumnezeului nostru!”
Cînd ne muncim, făptura se împărtășește și ea de bătăile acestea, de vreme ce a fost făcută pentru noi. Tot astfel, atunci cînd se slăvesc sfinții, făptura împreună se veselește. (Scolie: Cînd îl bate Dumnezeu pe om pentru păcate, și celelalte făpturi pătimesc împreună cu omul.)
„(…) pînă ce nu-i vom pecetlui pe frunte pe robii Dumnezeului nostru!”/ De aici, învățăm că, mai înainte de aducerea ispitelor, și celor ce fac bine le trebuie ajutorul Îngerilor [care să-i însemneze] cu pecetea Duhului cea dată nouă. Și ajutorul Îngerilor se vede din lucrare, cînd îl cerem, iar cei ce nu le cer ajutor rămîn neajutorați. (Scolie: Ajutorul Îngerilor este foarte folositor în ispite.)
[La acestea, Sfântul Ambrozie mai zice că pedeapsa nu va veni „pînă ce nu se va sparge sămînța credinței prin toate neamurile. Și cei ce se vor pecetlui cu semnul credinței sînt cei ce au fost orînduiți pentru viața veșnică”)
Stihurile 4, 5: Și am auzit numărul celor pecetluiți: 144.000 de pecetluiți, din toate semințiile fiilor lui Israil. Din seminția lui Iuda, 12.000 de pecetluiți;
Închipuirea numelor celor 12 Patriarhi: „Iuda” se tălmăcește „mărturisire” și aici sînt arătați cei ce se mîntuiesc prin mărturisirea lui Hristos „Cel răsărit din Iuda”8;
Sih 5: din seminția lui Ruben, douăsprezece mii;
„Ruben”, se tălmăcește „fiul vedeniei”, prin care se închipuiesc cei ce au agonisit vederea duhovnicească prin curăția inimii;
din seminția lui Gad, douăsprezece mii;
„Gad”, se tălmăcește „ispită”, prin care se arată cei ce se încununează prin răbdarea ispitelor, ca și Iov;
Stih 6: din seminția lui Așer, două- sprezece mii;
„Așer” se tălmăcește „fericire”, prin care sînt arătați cei ce moștenesc fericirea Stăpînului pentru viața lor cea vrednică și cei ce se învrednicesc a sta de-a dreapta Stăpînului Hristos și se numesc „fii ai luminii” și „ai zilei”;
Stih 6: din seminția lui Neftalim, douăsprezece mii;
„Neftalim” se tălmăcește „rugăciune', prin care se însemnează cei ce se lipesc de Dumnezeu cu rugăciunea neîncetată;
Stih 7: din seminția lui Manase, douăsprezece mii;
„Manase” se tălmăcește „uitare, adică cei ce uită cele din urma lor și casele părinților9 pentru dragostea lui Dumnezeu;
Stih 7: din seminția lui Simeon, douăsprezece mii;
„Simeon” se tălmăcește „ascultare”, adică cei ce se îndreptează prin ascultrea dumnezeieștilor porunci;
Sih 7: din seminția lui Levi, douăsprezece mii;
„Levi” se tălmăcește „primit”, prin care se înțeleg cei primiți de Hristos pentru viața lor cea sfântă, și Levi s-a pus al optulea pentru a arăta că preoția cea adevărată (față în față cu Hristos) va fi într-a opta zi, aceea a învierii;
Stih 7: din seminția lui Isahar, douăsprezece mii”
„Isahar”, se tălmăcește „plată”, adică cei ce iau plată de la Dumnezeu pentru că viețuiesc în fapte bune;
Stih 8: din seminția lui Iosif, douăsprezece mii;
„Iosif” se tălmăcește „adăugire” (înmulțire sau creștere), adică îi arată pe cei ce primesc cele ce sînt de trebuință lor pentru ca apoi să li se adauge împărăția cerului;
Stih 8: din seminția lui Zabulon, douăsprezece mii;
„Zabulon” se tălmăcește „locașul puterii”, sau „bună mireasmă”, prin care se înțeleg cei întăriți peste puteri prin sălășluirea lui Hristos întru ei și care s-au făcut bună mireasmă Lui, precum zice Pavel (2 Corinteni 2:15);
Stih 8: din seminția lui Veniamin, douăsprezece mii.
„Veniamin” se tălmăcește „fiul durerii”, sau „fiul zilei” sau „fiul luceafărului de dimineață”. Adică îi arată pe cei ce împlinesc numărul cu dureri de inimă, ori pe credincioșii Evrei care au scăpat atunci din robia Romanilor ori — ceea ce e mai de crezut — pe cei ce se vor mântui prin credință dintre Evrei atunci, la sfârșitul lumii, de vreme ce, cum zice Apostolul: „Isaia strigă pentru Israil: «Chiar de ar fi numărul fiilor lui Israil ca nisipul mării, doar rămășița se va mîntui»” (Romani 9:27)10; și: „După intrarea plinirii «neamurilor», tot Israilul se va mintui” (Romani 11:26)11. Și amîndouă tîlcuirile sînt primite. Căci, „după ce se va plini numărul celor mîntuiți din neamuri, tot Istailul se va mîntui”, adică toți cei care vor crede atunci întru Hristos. Iar cînd zice că „o rămășiță se va mîntui”, arată că numai cei ce vor crede înainte de venirea a doua a Domnului se vor mintui, nu și cei ce n-au crezut și au murit.
Iar potrivirea întocmai a numerelor celor mîntuiți din fiecare seminție arată — după cum mi se pare — rodnicia semințelor vestirii Apostolilor, căci numărul doisprezece adunat de douăsprezece ori înmulțit cu o mie dă numărul întreg arătat aici, căci aceștia (Evreii) au fost ucenicii semințelor căzute pe pămîntul cel bun care au adus rodul însutit al mîntuirii a toată lumea. (Scolie: Fiecare Apostol, avînd cîte 12.000 de pecetluiți, prin care se înțeleg toți cei pe care i-au adus la credință). Și să se știe că neamul lui Dan nu s-a pus împreună cu celelalte, pentru că din el se va naște Antihrist. Ci în locul lui s-a pus seminția lui Levi, deși aceea este a preoților de demult și nu vine la număr.
[La acestea, Sfințitul Averchie adaugă: Această pecetluire va fi făcută Israiliților care înainte de sfârșitul lumii vor crede în Hristos, precum spune și Sfântul Apostol Pavel (Romani 9:27; 11:26). […] Numărul mic al celor mîntuiți dintre Evrei poate că arată cât de puțini sînt aceștia dacă se aseamănă cu mulțimile nenumărate ale celor care L-au iubit pe Domnul Iisus Hristos dintre celelalte noroade ale pămîntului, care au fost păgîne”]
Pentru poporul cel fără de număr din neamuri, îmbrăcat in haine albe
Stihurile 9, 10: După aceea, m-am uitat și iată mulțime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul, și semințiile, și noroadele și limbile, stînd înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcată în veșminte albe și avînd în mînă ramuri de finic.
Aceștia sînt cei despre care zice David: „Eu îi voi număra, și ei mai mult decît nisipul se vor înmulți” (Psalm 138:18) — care s-au luptat mucenicește pentru Hristos și care se vor mai lupta încă bărbătește în vremile cele de apoi, din tot neamul și seminția, și și-au albit hainele vărsîndu-și sîngele pentru Hristos, și cei care le vor albi pînă atunci. În mîini poartă ramuri de finic, semnul biruințelor cele prea-drepte asupra dracilor. Ei dănțuiesc înaintea „tronului” lui Dumnezeu, adică al odihnei lui Dumnezeu, și ca niște slugi bine-pricepute aduc mărire Dătătorului de biruințe peste draci.
Stihurile 11, 12: Și toți Îngerii stă teau împrejurul tronului bătrînilor și al celor patru ființe. Și au căzut înaintea tronului pe fețele lor și s-au închinat lui Dumnezeu, zicînd: „Amin! Binecuvîntarea, și slava, și înțelepciunea, și mulțumirea, și cinstea, și puterea și tăria — Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin!”
„Toți Îngerii stăteau împrejurul tronului bătrînilor (…)” Iată Biserica Îngerilor și a oamenilor! Și cei ce se arătau de mult înfricoșați oamenilor — precum știm de la Daniil — atunci vor fi împreună cu oamenii. Și, după înțelegerea oarecăror sfinți, ei se arată în trupuri, pentru că sînt scriși împrejur cu locul.12 Iar după altă înțelegere, Îngerii nu se arată [cu trup], ci se scriu împrejur precum voiește Dumnezeu, arătîndu-se în chip schimbător. (Scolie: Îngerii nu au trupuri firești, precum oamenii, ci își iau trup schimbător, cum știe doar Dumnezeu. Iar scrierea împrejur este a trupului firesc ce are lungime, lățime și adîncime, pe care o putem cuprinde noi. De aceea vrea Dumnezeu ca să se scrie împrejur și Îngerii, ca să-i putem vedea.)
Iar că Îngerii stăteau împrejurul Heruvimilor și al bătrînilor arată mărimea cinstei cu care slăvesc cei ce se închipuie prin numărul bătrînilor, de la care toți trimit lui Dumnezeu mulțumire pentru biruința cea cuvioasă făgăduită întru noi.
Stih 13: Iar unul din bătrîni a deschis gura și mi-a zis: „Aceștia îmbrăcați în veșminte albe, cine sînt și de unde au venit?”
„Iar unul din bătrîni (…) mi-a zis (…)”/ Îl îndeamnă cu întrebare pe fericitul (Ioan) spre [înțelegerea] celor văzute. Iar el se înțelepțește și se învață de la cele ce i s-au arătat punînd înainte neștiința:
Stih 14, 15: Zis-am către el: „Domnul meu, tu știi!” El mi-a răspuns: „Aceștia sînt cei care vin din strîmtorarea cea mare și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sîngele Mielului. Pentru aceea sînt înaintea tronului lui Dumnezeu, slujind ziua și noaptea în biserica Lui; și Cel care șade pe tron înălța-va cortul Lui asupra lor.
„EL mi-a răspuns: „Aceștia sînt cei care vin din strîmtorarea cea mare (…)”/ Fericiți sînt cei care vor culege ca roadă a ostenelilor lor celor trecătoare odihna veșnică, și care vor împărăți împreună cu Hristos pentru că au pătimit împreună cu Dînsul13 și cei ce-i vor sluji Lui pururea. Și, zicînd „ziua și noaptea”, arată neîncetarea, căci acolo noapte nu va fi, ci o zi necurmată, care, în locul soarelui celui firesc, va fi luminată de soarele cel mai presus de fire, de Soarele Dreptății. Și, prin „noapte”, se înțeleg și tainele cele ascunse și cunoștințele cele adînci, iar „ziua” le închipuie pe cele arătate și lesne de înțeles. Iar „biserica Lui” este toată făptura cea înnoită cu Duhul, și mai ales aceia ce au păzit arvuna Duhului întreagă și neatinsă, cum s-au făgăduit, și cu această arvună au trăit și au petrecut. Întru unii ca aceștia a făgăduit Dumnezeu să locuiască și să umble.
[La acestea, Sfințitul Averchie vine și cu alte deslușiri: „Unul dintre Bătrîni îi spune lui Ioan că «Aceștia sînt cei care vin din strîmtorarea cea mare și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sîngele Mielului». Iar aceste semne arată limpede că ei sînt mucenicii lui Hristos. Iar pomenirea necazului cel mare i-a făcut pe unii tîlcuitori să creadă că ei sînt Creștinii care vor fi uciși de Antihrist în ultima vreme a existenței lumii, fiindcă Însuși Hristos a spus în legătură cu acest necaz: «Mare necaz va fi atunci, cum n-a mai fost de la începutul lumii pînă acum, și nici nu va mai f» (Matei 24:21), Aceștia se vor adăuga numărului mucenicilor amintiți la capitolul 6:11.” […]
Stih 16: Nu vor mai flămînzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei și nici o arșiță.
Adevărat este că vor avea „pîinea cea cerească”14 și „apa vieții”15. Și nu vor mai pătimi durere, nici întristare de la ispitele arătate prin „soare” și prin „arșiță”, căci vremea luptelor va trece.
[Iar Sfântul Ambrozie zice și el: „Nu vor mai flămînzi și nu vor mai înseta de dreptate, Căci Domnul zice: «Fericiți cei ce flămînzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura (Matei 5:6), văzând că cei nedreptățiți însetau după dreptatea veșnică. […] Și «nu va mai cădea soarele peste ei și nici o arșiță.»/ Ptin «soare», înțelegem suferințele pe care sfinții le-au primit de la oameni, iar prin «arșiță» înțelegem ispitele diavolului sau poftele cărnii. Căci sfinții au suferit cu răbdare în această viață, și au biruit împotrivirile oamenilor nedrepți; și au trecut peste ispitele diavolului, au biruit dorințele cărnii în sinea lor, și astfel s-au așezat în fericirea cerească, unde nu mai este luptă, ci bucurie nesfîrșită și necurmată.”]
Stih 17: Căci Mielul, Cel care stă în mijlocul tronului, îi va paște pe ei, și-i va aduce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.”
Zicind: „îi va paște pe ei”, arată că cei ce vor fi păscuți de către Hristos atunci nu se vor mai teme de năvala „lupilor”, pentru că „lupii” se vor trimite în focul cel nestins. „(…) și-i va aduce la izvoarele apelor vieții (…)”/ Cei păscuți de Hristos vor fi lîngă izvoarele curate și prea-desfătate ale cunoștinței de Dumnezeu celei mai presus de fire. Prin „ape”, s-a arătat turnarea îmbelșugată a Duhului lui Dumnezeu, precum a spus Domnul despre cei ce vor crede în El după dreptate, că „izvoare de apă vie vor curge din pîntecele lui” (Ioan 7:38), cu care sfinții se vor adăpa atunci cu prisosință întru bucurie și întru veselie fără de sfârșit. Aceasta va fi după ce se va strica cunoștința cea din parte, cînd vor dobîndi desăvârșirea și se vor dezbrăca de stricăciunea schimbării.
Note
1 Titus Flavius Vespasianus, împărat Roman între anii 69-79, Fiul său, cu același nume, conducător al armatei romane în anul 70, a nimicit Ierusalimul.
2 Ieremia 24:2 E
3 „Și cei ce se folosesc de lumea aceasta să nu se folosească de ea rău, căci chipul lumii acesteia trece” (1 Corinteni 7:31).
4 Adică în chip metaforic, metafora fiind figura de stil ce rezultă dintr-o comparație subînțeleasă.
5 „Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu-si va mai da lumina, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerului se vor clătina” (Matei 24:29). Și la Luca: „Și vor fi semne în soare, în lună și-n stele, iar pe pămînt spaimă întru neamuri și nedumerire din pricina vuietului mării și-al valurilor. Și oamenii își vor da duhul de frică și de așteptarea celor ce vor să vină peste lume; căci puterile cerurilor se vor clătina” (Luca 21:25, 26).
6 Iar dacă cineva zidește pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemne, iarbă, stuf, lucrul fiecăruia se va face arătat; ziua (Domnului) îl va arăta, Căci în foc se va descoperi, focul va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia” (1 Corinteni 3:12, 13).
7 „Vezi, frate, cîte mii de Iudei au crezut, și toți sînt rîvnitori Legii” (Fapte 21:20).
8 „Căci este prea-arătat că Domnul nostru a răsărit din Iuda” (Evrei 7:14), împlinind astfel proorocia care zice: „Și tu, Vitleeme, pămîntul lui Iuda, întru nimic nu vei fi mai mic întru stăpînitorii lui Iuda; căci din tine Îmi va ieși Mie Povățuitor, Care va păstori norodul meu Israil” (Mibeia 5:1).
9 Căci zice Psalmistul: „Ascultă, fiică, și vezi, și pleacă urechea ta și uită norodul tău și casa părintelui tău!” (Psalmul 44:10).
Aici, e vorba de Biserică, fiindcă aceasta „a avut părinți și strămoși care au slujit idolilor (după cum zice Teodorit în tîlcuirea Psalmilor). Deci acesteia îi cere să nu lase întru pomenire nici unul din obiceiurile părintești.”
10 „Căci nu se vor mîntui toți Israiliții, ci numai cei vrednici, fiindcă aceasta însemnează «rămășița», adică cei aleși, pe care i-a lăsat și i-a osebit Dumnezeu ca fiind vrednici a se mîntui. Și, zicînd împreună cu Proorocul aceasta: «ca nisipul mării», Apostolul le aduce aminte iudeilor de făgăduința cea veche pe care a făcut-o Dumnezeu lui Avraam, că va înmulți sămînța lui «ca nisipul mării» (Teofilact, în tîlcuirea la epistola către Romani a Sfîntului Apostol Pavel).
11 „(…) orbirea s-a făcut lui Israil din parte, pînă ce va intra tot numărul celor din «neamuri». Și atunci se va mîntui tot Israilul” (Romani 11:25, 26). „«Orbirea», adică necredința, Evreilor nu este obștească, a tuturor cu desăvîrșire, ci s-a făcut «în parte». Pentru că mulți Evrei au crezut în vremile trecute, aceia pe care i-a cunoscut mai înainte Dumnezeu că sînt vrednici. Și, iarăși, mulți dintr-înșii vor crede în urmă, pentru că Israiliții s-au orbit într-adevăr și nu au crezut, dar nu toți și nici pînă în sfîrșit, ci pînă se vor mîntui cei înainte-cunoscuți din «neamuri». Și, după ce se vor mîntui aceia, atunci se vor mîntui și toți Israiliții și Iudeii cei vrednici, fiindcă vor crede în Hristos” (același Teofilact, în aceeași tîlcuire la epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel).
12 Fiindcă au un trup nematerialnic, fără de trup find doar Dumnezeu.
13 „Dacă împreună răbdăm, împreună vom și împărăți” (2 Timotei 2:12). „Pentru aceasta — zice Teoflact - trebuie să avem multă răbdare noi, Creștinii, întru toate ispitele ce ne urmează, ca prin răbdare să ne învrednicim a împărăți împreună cu Hristos”
14 Ioan 6:33
15 Ioan 414
Comentarii