Stimați Prieteni
Întrucît zilele ploioase care ne-a înviorat această primăvară cu noi speranțe de bine, mi-a dat posibilitatea după cum vedeți să vă fac această scrisoare chiar înainte de a primi dela D-tră răspuns, la aceia ce v-am trimiso săptămîna trecută. Aceasta fiind scrisoarea a 5-a despre care eu v-am promiso de mai înainte ași putea începe așa:
Doamne pe acest pămînt
Multe feluri de trai sînt
Însă traiul de creștin
Din ce’n ce, e mai puțin
Așa cum Eminescu-a spus / Atunci ’nainte de-a fi dus / Că-n lumea asta sînt femei / ce-n ochi le scapără scîntei / Putem și noi a spune-acum / că-n viață întîlnim în drum / Printre iluștrii cărturari / cît-un țăran cu gînduri mari. [/] Șii-e bine ale lor povețe / Toată lumea să le învețe [/] Fie că-s din studii’nalte / Fie că se trag din fapte [/] Ele sînt folositoare / pentru lumea trecătoare / ca să lase’n urma lor / Testament urmașilor.
… Aviz, Pentru toți vrăjitorii și vrăjitoarele de pe pămînt, care s-a specializat în viața lor, ca să trăiască de pe urma acestei îndeletniciri!
… Pe cînd eram copil, respectiv pe la vîrsta de 7-8 ani, trăiau în satul meu, la o distanță de aproximativ 4-500 metrii una de alta, trei vrăjitoare bătrîne, cam de o vîrstă uniformă între 70-80 de ani fiecare. Una, o chema Ioana Neguleasa, zisă Ghiolgoonia, alta Bălașa Poganici, iar ce-a de-a III-a Lena Stuparu zisă Duțuleasa căci pe soțul ei, îl chema Duță, și era om cu nume mare, căci fusese primarul satului timp de
pag. 2
40 de ani, iar acum era pensionar.
Aceste femei știau să facă descîntece și vrăji, începînd dela „De de-ochi” „ghicit” „Ticluirea scriselor” pentru măritatul fetelor, și pînă la „punerea cuțitului”, obiectiv de care mă voiu ocupa să-l cuprind în conținutul scrisorii, explicîndul cu ezactitate, însă pînă a ajunge acolo, nu pot trece cu vederea mai întîi înfățișarea rodului acestor familii, respectiv acestor vrăjitoare:
Ioana Neguleasa ducea viață de pusnic, de singurătate, și de fără nădejde de viitor deoarece soțul îi murise cu mulți ani înainte, iar de pe urma căsniciei ei, nu deținea decît un singur copil hanticapat. El vorbea greu, nu auzea, mergea legănîndu-se, și întotdeauna cînd vorbea, rîdea fără temei. După fiecare vorbire încheia cu aceași frază repetată:
– Mama șcie eu nu șciu.
Bălașa Pogonici, a făcut un singur copil, și acel copil, a fost toată viața lui, hoțul satelor noastre. Peste 30 de ani, cu toate condamnările repetate ce le-a avut, el a continuat să fure, deposedînd țăranii de pasări, de purceluși, roate de car, pluguri de pe brazdă și multe altele, pe care le lua și le căra mai ales în timpul nopților ploioase și neguroase, peste deal în satele Groșerea la unii amatori, care-și prindea mintea cu el.
Toată viața lui a trăit în sărăcie, neputînd niciodată să-și schimbe acoperișul casei lui, din pae și coceni. A trăit pînă acum 4 ani, și cînd a murit, nu a avut nici haine de moarte.
– Atît mama lui, Bălașa cît și Ioana Neguleasa, privitor la viața lor, ele, nu au
pag. 3
avut o semnificație deosebită. Însă viața Lenii Duțuleasa, a întrecut orice măsură a meseriei de vrăjitor:
Avînd o singură fată cu numele Zora, cînd a fost măritată, amîndoi părinții Duță primarul și Lena lui au fost foarte satisfăcuți findcă au cîștigat un ginere de toată fala, pe cărturaru Ion Ungureanu un venetic dela munte, care odată cu venirea lui în comună, prin plata unei sume mari de bani, intrase în posesia unei mari averi compusă din casă mare, curte și grădină deasemenea, precum și o mică moșioară în extravilan cu ceva pădure.
Deastfel Ion Ungureanu își alesese fată pe măsură, deoarece nici-o altă fată din sat nu se învîrtea atît de falnică în horile nedeelor cu inele și brățară de aur la mînă, și cu salbă de arginți încinsă peste mijloc, așa ca fata primarului Duță Stuparu.
Încrezută de mărire și măgulită de fala ei, cînd sta de vorbă cu cei mărunți din jur, Zora, nu pierdea niciodată ocazia ca să nu spună: Doamne, mă gîndesc așa. Ce-ar face tata cu atîta pămînt, dacă ar murii toți oamenii din satul ăsta. …
După căsătorie, desfășurînduși normal căsnicia, Zora și Ion Ungureanu făcură două fete și un copil. Vergica, Mioara și Ciciu. Odată cu timpul ce se trecea ca stîlpii de telegraf pe lîngă trenu în goană, copii creșteau ca florile, în timp ce mama Lena își perfecta meseria.
Abia împlinise fata a mare 16 ani, și ea începuse preocuparea de a găsii băiat pe
pag. 4
măsură. Vorba-aceia:
Grijulii mătușile, își mărită fetele
Cu băeți cătați din timp, După pofta ce-o pretind
Așa că întro zi, Lena îi spuse nepoatei:
Vergică mamă, tu fată frumoasă și cuminte, pe cît te arăți de bine, tu trebuie să te căsătorești cu băiat de familie mare, ca de exemplu Doctor, Profesor sau popă. Dar cum nu avem contigență cu cei dinainte, noi trebue să punem mîna pe studentul „Nicolae Firulescu”, care se află la seminar în ultimul an, și este de o prezență nemaipomenită, potrivită ție. Însfîrșit, fata primii cu satisfacție sfaturile bunică-sa, și rămasă – întrun fel – parcă pe gînduri, cum să reușească această plănuire.
Pe cînd băiatul venii pe acasă în vacanța de vară, deșii destul de scurtă, femeile, făcură cum făcură și întîlniră copii. Așa începură întîlnirile, și după reîntoarcerea băiatului la universitate continuară scrisorile prin care s-a hotărît căsătoria. După trecerea anului, cunoscîndu-se bine ziua venirii acasă a preotului, familia fetii, încadrînduse în șirul de superstiții generate de cei bătrîni, avură grije să-i iese popii înainte – la poartă – cu unelte de săpat ca, tîrnăcop, hîrlețe și sapă. Acestea toate, alcătuind vraja ca popa, să aibă în viață noroc de cît mai multe înmormîntări, să curgă banii pe el econtinu, ca să fie cel mai bogat om în sat. Dealtfel, așa sa și întîmplat dar cu familia lor nu cu lumea din sat. Căci bine a zis cine-a zis: Cine sapă groapa altuia el mai înainte va cade în ea.
Nici nu a trecut un an dela căsătoria Vergicăi cu popa Nicolae Firulescu, și treburile lor,
pag. 5
au luat întorsătură dramatică.
Întro zi, a venit la Mama Lena, o fată cu numele Tanța, dintro comună de peste Jiu. Și o roagă cu lacrimi în ochi, s-o ajute să-și găsească și ea rostul măritișului, angajînduse că i-ar plătii indiferent cît și ce plată îi va cere. Bătrîna, scoase bobii, îi pusă pe masă, pusă amîndouă mîinile Tanții peste ele, zisă cîteva vorbe din gură, apoi începu să-i înșire pe masă descîntînd. Apoi îi spusă:
Scrisa ta mă fetițo, este priponit în altă căsnicie greșită. Deunde n-ai să poți să-l aduni la tine, decît prin răzbunare către aceia care l-a ademenit. Zis și făcut. Tanța se angajă că-și ia asupra ei răspunderea și păcatul, se făcu tocma, și Lena, se apucă de treabă. După cel de al III-lea drum făcut de Tanța cu cele cerute, lucrarea fu gata: …. Ieșiră afară în curte amîndouă. Lena cu o ulcică cu apă roșie și puturoasă, cu-n cuțit și cu-n topor în mînă. Se opriră lîngă furca pătulului și se uitară spre soare care era în scăpat – chiar în dunga dealului Acuma! zisă Lena. La baza furcii, turnă apă pe cuțit de trei ori spălîndul, pusă cuțitul la înălțimea frunții ei, îl lovii de trei ori înfigîndul adînc în lemn. La a III-a lovitură, cuțitul se rupsă. Vărsă apa din oală tot lîngă furcă jos. Apoi lovindo de două ori a treia oară o sparsă în cioburi. Cuțitul rupt și cioburile toate le dete fetii și-i spusă:
Pe toate astea le bagi în soba ta și le arzi. Dimineața de noapte, le iei cu tot cu cenușe și le duci peste un hotar. În tot timpul al acestei lucrări, să umblii în pielea-goală!
pag. 6
După trei zile Vergica se’nbolnăvii grav. Iar după 3 săptămîni de chinuri amare murii. Nici nu se împlini anul și popa își găsii mireasă pe Tanța din Strîmba. După 4 ani, murii Zora, lăsînd în urmă pe Mioara și pe Ciciu necrescuți și nerînduiți. La trei ani mai tîrziu, întro noapte cu ploaie, venind întro căruță dela un proces dela Tg-Jiu, Duță Stuparu a fost omorît de o mașină în c[r]îngul dela Sărdănești, la 10 km de casă. Începînd chiar din zilele acelea, mama Lena vrăjitoarea a înebunit. Aceași soartă a sfîrșitului a avuto și Ioana Ghiolgoonia, care a murit tot nebună.
Bălașa Pogonici a zăcut 2 ani fără să se ridice în picioare. Era cărată cu o blană, dimineața scoasă afară iar sara băgată în casă.
Dar cum întro sară a fost uitată afară, dimineața nu a mai găsito pe blană nimeni.
După 3-4 ore de căutare peste tot, a fost găsită la o distanță de 2,5 km de casă, înecată în balta de lîngă Jiu, cu capu băgat în apă iar cu corpul întreg și în pielea goală, afară din baltă. (era un punct unde adăpam vitele)
Aceasta este minunea dracilor despre care vă spuneam în scrisoarea anterioară.
De astfel de avantaje se bucură toți ce-i ce le slujesc lor și neglijază rînduelile sf. biserici precum și credința în ce-l ce ne poartă de grije în bine, Dumnezeu. Cu tot respectul, al D-tră
N - Gore vă dorește numai bine și toate cele bune
Aștept răspuns SS
[în plic introduse 4 timbre de 20 lei și 5 timbre de 8 lei]
Comentarii