De obicei, la sărbătorile Sfintei Cruci vorbim și despre taina Crucii lui Hristos și despre semnul crucii și importanța lui în viața noastră creștină. Cineva mi-a cerut să vorbesc despre asta acum și m-am hotărât să fac ascultare. Așadar, rețineți:
Semnul crucii făcut corect aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Semnul crucii făcut indiferent, oricum, incorect îndepărtează binecuvântarea lui Dumnezeu și atrage „binecuvântarea” celuilalt, care se bucură, râde și se îmbolnăvește de râs; așa spunea părintele Cleopa: râde dracul de se îmbolnăvește, intră în spital, săracul… De ce? De crucea ta! Deci crucea niciodată nu se îndoaie, adică niciodată crucea nu se face în poziția încovoiată a trupului, ci în poziție de drepți. După ce ai dus mâna pe umărul stâng, aici, să o vadă și cel din spatele tău - să vadă mâna pe umărul stâng, pentru că aici e cea mai mare ispită, unii o duc în jos, unii o duc doar până la jumătate sau pe piept, sau sub piept, (deci pe umărul stâng), abia după aceea faci închinăciunea sau metania. Toți trebuie să ne corectăm. Deci, păcătoșilor asemenea mie, pocăiți-vă și nu mai strâmbați crucea lui Hristos. Faceți una și bună decât o mie și strâmbe, una și corectă decât o mie și rele! Crucea lui Hristos este armă asupra diavolului, cum auziți la Sfântul Maslu cântându-se: „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă, că se îngrozește și se cutremură, se scutură, nesuferind a căuta spre puterea ei”. Ea e armă și e putere numai atunci când se face corect și cu evlavie. Deci una și bună și apoi puteți trece și la a doua și bună, și la a treia și bună, și la a mia cruce și bună. Dar nu o mie și rele. Decât o mie și rele mai bine una și bună; că cele o mie și rele nu sunt nici armă împotriva diavolului, nici putere a lui Dumnezeu mântuitoare. Deci nu mai strâmbați crucea! Nici măcar cu capul în piept sau cu capul plecat nu se face crucea. Crucea se face în poziție de drepți. Cum sunt soldații în armată în poziție de drepți, așa se face crucea, pentru că ea e armă de biruință și steag sau stindard biruitor. Steagul nu se pune sub obroc, se ține la înălțime, se atârnă pe catarg. La fel și crucea lui Hristos - care este îngerilor bucurie și diavolilor rană de nesuferit - nu se ascunde de un trup încovoiat. Se face în poziția de drepți.
Nu e neapărat să vă aplecați cu mâna până la pământ, deși așa e cel mai indicat, dar crucea trebuie să fie neapărat dreaptă. Dacă preotul sau diaconul nu se închină la fiecare ectenie nu trebuie să cădem în ispita de a judeca. Poate pomenește, are o carte în mână sau un microfon, după caz, sau ia prinoase de la credincioșii întârziați și în același timp zice ectenia. Dar trebuie să știm că închinarea noastră este respirația Bisericii. La fiecare ectenie, când auzim „Domnului să ne rugăm”, toată Biserica (adunarea credincioșilor) trebuie să se închine, să facă o mică închinăciune, până la brâu, sau chiar atingând cu mâna pământul; dar închinăciunea la pământ o facem numai când avem loc pentru asta și nu deranjăm pe cei din față sau pe cei din spate. (Grecii fac întâi plecăciunea și apoi se îndreaptă și fac semnul crucii; însă noi și slavii facem întâi semnul crucii și apoi facem plecăciunea, închinăciunea sau metania. Așa ne-am obișnuit, de când ne-am închinat pentru prima oară). Deci, la fiecare chemare a Ecteniei Mari se face închinăciune mică, aplecându-ne până la brâu (sau mai puțin chiar, după putere și spațiu). Dar crucea trebuie făcută în poziția de „drepți”. La fiecare „Domnului să ne rugăm!” cu care se încheie majoritatea chemărilor Ecteniei Mari. Ne închinăm și la fiecare cerere din cadrul ecteniei întreite (ectenia de după citirea Evangheliei) când auzim ultimele cuvinte – majoritatea se termină cu cuvintele „pentru sănătatea și mântuirea lor”. La fel ne închinăm la ectenia de după Heruvic: la fiecare „Domnului să ne rugăm” sau „De la Domnul să cerem” facem câte o mică închinăciune sau plecăciune.
„Să nu ne rugăm ca fariseul fraților…” Trebuie să știm că la Liturghiile Sfântului Ioan Gură de Aur și Sfântului Sfântului Vasile cel Mare nu se îngenunchează deloc. Dar există trei momente mai înălțătoare și mai sfințitoare decât altele, momente în care credincioșii nu stau cu fruntea sus ca fariseul, ci iau poziția vameșului: închinăciune cu mâna până la pământ sau măcar până la genunchi și rămânerea în această poziție. Dacă unii bolnavi nu pot nici asta, pot însă să se ridice în picioare - dacă stau jos, și să-și plece capul. (Iar dacă cineva simte multă umilință și pocăință are toată libertatea să-și plece genunchii inimii, să îngenuncheze în duh, dar să nu strice rânduiala Bisericii pe care Sfinții Părinți au așezat-o cu luminare de la Dumnezeu. Cum cântăm la Bobotează? „Că unde este de față Împăratul, este și buna rânduială”.) Aceste trei momente sunt: 1) Vohodul (Intrarea) Mare cu Cinstitele Daruri din cadrul Heruvicului (adică pe toată perioada transferării Darurilor de la Proscomidiar pe Sfânta Masă; altfel spus: cât țin pomenirile). 2) Cântarea „Pre Tine Te lăudăm” (când are loc prefacerea Darurilor în Trupul și Sângele Domnului). Cât ține această cântare stăm cel puțin cu capul aplecat, cu multă umilință, rugându-ne din inimă, cu toată atenția. E momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste noi și peste Darurile noastre. 3) „Să luăm aminte: Sfintele Sfinților!”. În timpul rostirii acestor cuvinte credincioșii stau în poziție de închinăciune cu capul plecat, dar în picioare.
Acestea sunt cele mai sfinte momente și e bine să avem o poziție adecvată, așa încât să fim „ca un singur trup” în închinarea pe care I-o aducem lui Dumnezeu.
Îngenunchem doar la Liturghia Darurilor mai-înainte-sfințite, de luni până vineri, liturghie ce se săvârșește doar în Postul Mare, și atunci cu fruntea până la pământ. Semnalul îngenunchierii și ridicării îl dă clopoțelul.
Rețineți, frați și surori. Așa este corect. Așa trebuie să ne închinăm.
În timpul citirii Evangheliei stăm în picioare în poziția de „drepți” – așa cum ne și îndeamnă, de altfel, sfințitul binevestitor. La Sfânta Liturghie se poate sta pe scaun doar la Apostol și când se citește cuvânt de învățătură sau se predică. În rest, nu se stă pe scaun la Sfânta Liturghie. Fac excepție cei bătrâni, bolnavi, neputincioși, femeile însărcinate, iar copiii mai puțin.
Sfânta Treime să ne lumineze pe toți, așa încât nu numai să știm, ci mai ales să împlinim! Amin!
Comentarii