Omilie rostită de Mitropolitul Augustin de Florina în Sfânta Biserică a Sf. Nicolae — Ydrousa, Florina, 29.12.1976 și transcrisă după o înregistrare.
Trăim, iubiții mei, într-o epocă dificilă, în anii necredinței. Necredința domină. Altădată nu îndrăznea vreun om să blasfemieze cele dumnezeiești în public. Nimeni. Dacă vreodată cineva ar fi îndrăznit, mii de mâini se ridicau să-l lovească. Nu putea să reziste. Și dacă vreodată apărea vreunul și spunea că nu există Dumnezeu, Hristos, Maica Domnului, că nu există iad și rai, îi închideau poarta. Până și femeia îl izgonea. Însă după cum astăzi oamenii se feresc de un bolnav cu o boală contagioasă, așa se fereau odată de omul care era cuprins de cea mai rea boală, de ateism și de necredință. În acei ani hulitorul și ateul nu erau tolerați.
Acum însă, în ultimii ani, răul a înaintat. Nu doar aceștia care merg la școli și la universități și învață câteva lucruri și apoi fac pe înțelepții și se întorc în sat și stau la cafenea buluc cu țigara în gură și mănâncă sudoarea plugarului fără osteneală, nu doar aceștia spun că nu există Dumnezeu, ci până și în munți și în văi, sătenii simpli, și ciobanii, și copii mici, și femei bătrâne, îi auzi spunând că nu există Dumnezeu. Sunt anii necredinței și ai ateismului. Și nu numai că se leapădă de credință, dar unii în zilele noastre urăsc Biserica lui Hristos. Sunt asemenea cu câinele turbat. După cum câinele când turbează nu cunoaște pe nimeni, ci își mușcă până și stăpânul, așa și aceștia, câini turbați ai veacului nostru, urăsc de moarte Biserica. Dacă ar fi cu putință, ar dărâma bisericile și i-ar sfâșia pe clerici și pe purtătorii de rasă. N-am văzut oare acestea în zilele noastre, fie în Constantinopol, fie în Epirul de Nord din partea lui Emver Hotza, fie în Ciprul din partea lui Attila, fie în Serbia și în Kosovo? Și toate acestea sub privirile ipocritei comuniuni internaționale, care pe de-o parte taie în numele drepturilor democratice, iar pe de altă parte știe să-și spele mâinile și să amnistieze crimele.
Dar nu sunt doar ateii statelor străine, cei care au dărâmat bisericile și au interzis să se boteze copiii și au obligat pe creștini chiar să își schimbe numele. Sunt și unii de-ai noștri aici, care urăsc Biserica și vor să aplice și în patria noastră astfel de regimuri ateiste. Și dacă îi întrebi: De ce urâți Biserica? Ce rău v-a făcut?, răspund că, chipurile Biserica s-a aliat cu sistemul, că preoții și episcopii îi susțin pe bogați, capitalul…
Asta este o minciună. Nu știu ce se întâmplă în alte credințe și în alte religii, dar dacă vom cerceta credința noastră vom vedea că Cel care a întemeiat Biserica noastră, Domnul nostru Iisus Hristos, a trăit sărac în lume și a mustrat iubirea de arginți. Nimeni altul nu a mustrat îmbogățirea, lăcomia, nedreptatea, precum a făcut-o Hristos. El este Cel care a spus că două lucruri nu pot coexista: iubirea banului și iubirea lui Dumnezeu, adică să iubești și banii și să iubești și pe Dumnezeu (A se vedea Matei 6, 24). Aceste lucruri sunt incompatibile. După cum două picioare nu încap într-un papuc, tot așa în aceeași inimă nu poți să pui iubirea banului și iubirea lui Dumnezeu. „Nu puteți sluji și lui Dumnezeu și lui mamona”; „Nimeni nu poate să aibă doi domni; pentru că sau pe unul îl va urî și pe altul îl va iubi, fie de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui” (Matei 6,24). Acestea le-a spus clar Hristos.
Vei spune poate următoarele:
- Hristos, desigur, este bun. Eu cred în Hristos. Dar preoții exploatează religia și adună comori…
Nu știu, repet, nu știu ce se întâmplă în altă parte în lume, dar aici, în patria noastră, preoții sunt toți săraci, sărăcuți. Câți preoți are Elada? Aproximativ 8.000? Mergeți pretutindeni și cercetați: în Epir, în Macedonia, în Moreia, în insule; oriunde ați merge, veți vedea că preoții nu provin din aristocrație. S-au născut în case sărace, în familii smerite. Nicio casă bogată, niciun înalt demnitar, niciun armator fabulos de bogat nu-și face copilul preot. Cercetați și vă convingeți. Dacă veți găsi pe undeva vreun cleric că este fiu de judecător, de avocat sau de ofițer superior sau de alt om mare, va fi o excepție care nu distruge, ci întărește regula. Clerul nostru este „os din oasele și carne din carnea” poporului.
- Veți spune: bine, preoțeii, dar episcopii?
Nu știu ce fac ceilalți episcopi, dar îngăduiți-mi să îndrăznesc să spun ceva despre mitropolia mea, care mă cunoaște de atâția ani. Poate spune cineva că episcopul ei iubește banii? Dacă veți căuta în buzunarele mele, nu veți găsi bani. Din clipa în care am fost instalat am slujit nenumărate Liturghii în toate parohiile; de nicăieri nu am luat bani, nicio cafea n-am cerut. Gratuit slujesc și învăț. Am făcut sute de hirotonii; nu am luat nicio drahmă. Iar salariul meu îl dau pe tot. Când voi muri nu vor găsi nimic altceva decât o rasă și câteva cărți. Și cu siguranță nu sunt singurul.
Așadar, nu stau în picioare judecățile împotriva Bisericii. Altul este motivul pentru care o urăsc. Biserica este ceea ce este frâul, care nu lasă calul să cadă în prăpastie, ceea ce este frâna care ferește mașina de la accident. Însă, după cum calul turbat mușcă de frâu, așa și vrăjmașii Bisericii, care vor să trăiască fără frâu, după chefurile lor, se aruncă asupra Bisericii cu ură. Dar chiar și pentru aceștia care o urăsc, Biserica noastră se roagă. Noi nu îi urâm, îi iubim și ne rugăm pentru ei și Îl chemăm pe Dumnezeu și pentru ei. Biserica nu urăște pe nimeni, precum Hristos pe cruce, Care, în timp ce-L pironeau, se ruga pentru răstignitorii Săi. Dar, atenție! Dacă Biserica nu urăște pe nimeni, trebuie să spunem însă că cei care urăsc Biserica și pe clerici, cei care hulesc pe Dumnezeu și pe Maica Domnului, vrăjmașii lui Hristos și prigonitorii Bisericii nu vor avea un sfârșit bun. O spune Evanghelia de astăzi.
Ce este astăzi? În Duminica după Nașterea Domnului amintim de un împărat rău-făcător, Irod. — Ce a făcut? A luat sabia și a înjunghiat câți? Paisprezece mii (14.000) de prunci! După cum casapul înjunghie mielușeii, așa și acesta a înjunghiat paisprezece mii de copilași. De ce? Spera că între copii ar fi și Domnul nostru Isus Hristos. Și aceștia, ca niște îngerași, s-au dus în cer și cântă „Aliluia”! Însă cu Irod ce s-a întâmplat? Pe mine mă întrebați? Citiți și vedeți ce spune istoria. S-a îmbolnăvit, a căzut de tot la pat, s-a umplut de răni din care curgea puroi, putrezea, mirosea urât și se umplu de viermi; așa a murit și și-a dat sufletul. Și numai el?
Există și un alt exemplu: Iulian Apostatul. Acesta a trăit după 300 de ani. A prigonit Biserica, a vrut să readucă închinarea la idoli, să șteargă numele lui Hristos, să nu se mai audă de Hristos. Care a fost sfârșitul lui? S-a dus într-un război, iar în luptă, o săgeată l-a lovit în piept. Și-a umplut atunci mâna cu sânge și în clipa în care deja își dădea sufletul, l-a aruncat în aer și a spus: „M-ai învins, Nazarinene!”. M-ai învins, Hristoase!
Nimeni nu poate să-L învingă pe Hristos. Oricine se împotrivește băgați de seamă! — oricine ar fi, mic sau mare, om sau sistem, oricine merge contra lui Hristos se va preface în cenușă! Există Dumnezeu, există Hristos!
*
Astupați-vă urechile, frații mei! Nu ascultați ce spune unul și altul. Păstrați-vă credința în Hristos, credința părinților noștri, adânc în sufletul vostru. Nici o forță să nu poată să o dezrădăcineze. Acestea am avut să vă spun și acestea să le credeți. Să ascultați de Biserica noastră, iar când se va apropia sfârșitul vieții noastre, acesta să nu fie ca sfârșitul lui Irod, care a fost pedepsit de Atotputernicul Dumnezeu, ci sfârșitul nostru să fie ca al tâlharului, care fiind pe cruce a spus: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta!” (Luca 23,42).
† Episcopul Augustin
Comentarii