Cuvânt al Arhimamdritului Ioil Konstantaros.
Există oameni care cred că este posibil să împletească două moduri de viață diametral opuse. Viața lui Hristos și viața lumii îndepărtare de Dumnezeu, adică viața păcatului pe care o insuflă diavolul cel ucigaș de oameni.
Însă cât de inacceptabilă și rătăcită este această teorie, ne-o proclamă Sfântul Duh prin Apostolul Pavel.
Este atât de semnificativ cuvântul apostolului, încât nu ne lasă locuri de răstălmăcire.
Omul care se întoarce de la viața păcătoasă la lumina vieții creștine trebuie să devină o existență nouă și luminoasă. Să omoare pe „omul cel vechi” și să-și transforme întreaga existență, așa încât să se asemene cu Hristos.
Dar să vedem în continuare, într-o traducere simplă, această surprinzătoare lectură apostolică și apoi să ne oprim asupra ideii ei centrale: „Iar când Hristos, Care este viața voastră, Se va arăta, atunci și voi, împreună cu El, vă veți arăta întru slavă. Drept aceea, omorâți mădularele voastre, cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în care păcate ați umblat și voi odinioară, pe când trăiați în ele. Acum deci vă lepădați și voi de toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de rușine din gura voastră. Nu vă mințiți unul pe altul, fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele ui, și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit, unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți Hristos”. Orice om se va minuna pe lângă altele și de avântul cu care Apostolul Neamurilor dezvoltă această temă, atât din punct de vedere negativ, cât și din punct de vedere pozitiv! Și cuvântul lui este întotdeauna temporal și actual. Pentru că „omul cel vechi”, din nefericire, este o realitate vie pentru fiecare dintre noi. Vedem cât de vii sunt înăuntrul nostru chemarea și înclinația spre păcat, cu toate acestea la care se referă apostolul numindu-le…
Și totuși, n-ar trebui să se întâmple asta. Nu poate să existe vreo justificare, pentru ca un creștin de atâția ani să se afle în astfel de situații de păcătuire.
Dacă acum va întreba cineva: Dar de ce se întâmplă aceasta?
Răspunsul este: Deoarece am căzut într-o narcoză duhovnicească și nu luăm în calcul amenințarea lui Dumnezeu, adică faptul că pentru păcatele acestea, „vine urgia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”. Oare trebuie să subliniem cât rău a adus teologia denaturată și predicile pompos-culturaliste din care, printre altele, este absent cuvântul despre groaznica realitate a iadului?
Însăși realitatea o demonstrează… Desigur, unii care au deraiat din cele ale credinței, au ajuns până în punctul de a proclama că iubirea lui Dumnezeu exclude iadul. Adică învățături eretice pe care Biserica noastră le-a condamnat în persoana lui Origen. Pentru că oricine este în pericol de a fi târât de diavolul cel ucigaș de oameni și de uneltele lui „teologice”, Apostolul propovăduitor-de-Hristos trâmbițează: „De aceea, omorâți mădularele voastre cele de pe pământ…”.
Dar fiul credincios, fiul râvnitor, nu se va opri aici. Adică nu doar va respinge ceea ce este negativ în viața sa, ci se va îngriji și pozitiv să ajungă la viața în Hristos.
Și devine atât de frumoasă această binecuvântată luptă a „hristificării”, a „hristoformizării” credinciosului.
În această strădanie credinciosul își găsește destinația, își află scopul și se aseamănă cu Modelul nostru desăvârșit, care este Domnul nostru Iisus Hristos. Fără îndoială între acești oameni tineri ai harului, care experiază conștient spiritualitatea ortodoxă, desigur nu în izolare, ci cu toată pleroma Bisericii noastre Luptătoare, „împreună cu toți sfinții”, nu există deosebiri de naționalitate, de origine, de poziție, de educație sau de rang. Nu, în această viață binecuvântată prin Sfântul Duh, pentru credincioși Hristos este totul. Toate diferențele din modul de viață zilnic, care tind să se impună, dar nu reușesc, au o importanță foarte secundară (nesemnificativă). Acestea sunt alungate și de acum Hristos se face Alfa și Omega al vieții noastre, Comuniunea și Capul nostru, Centrul și Fericirea noastră. O mare binecuvântare, care începe în această viață și care ne trece prin moarte în desăvârșita, unica, veșnica și negrăita Împărăție a Cerurilor, pe care, în ciuda greșelilor și a lipsurilor noastre, o dorim și o așteptăm. Frații mei, considerăm o mare binecuvântare să încheiem astăzi gândurile noastre împreună cu Marele Cuvios sârb contemporan, Mărturisitor, luptător și autentic teolog ortodox, părintele Iustin Popovici, care, printre altele, scria referitor la această temă despre care am vorbit: „Dacă nu-L ai pe Hristos înăuntrul tău, nu ești nimic, ești o nulitate, un zero, ești un cadavru, ești ceva ce nu există. Dacă nu există El și în univers, atunci și universul este un cadavru, este o non-„existență”. Hristos este „atotexistența” și „atotunitatea” tuturor. El pe toate le „desăvârșește” și pe toate le leagă împreună, le armonizează. El armonizează și unește pe toate și pe toți. Fără El toate sunt „goale”, deconectate și fără continuitate. Dacă Hristos va fi îndepărtat din om, din univers, atunci toate se vor dărâma și se vor afunda în haos, în nimic, în non-existență, în moarte”. Dacă omul devine mădular în trupul dumnezeiesc-omenesc al lui Hristos, el „se umple” de simțământul atotexistenței și al atotunității. Amin.
Comentarii